5,506 matches
-
nu sânt Moș Crăciun... Ce ai cu mine? Melania Lupu continua să se apropie. Zâmbea. ― Nu! bolborosi tânărul. Îți spun doar că eu nu sânt ― Ce importanță are? Veți muri ca și ceilalți. Ați văzut doar! Nu e deloc greu... Sculptorul se lipi de zid. Părea că vrea să îl despice. ― Ce ai acolo? ― Otravă. Ați uitat cum a murit domnul Panaitescu? Și Valerica? Și domnul Popa? ― Nu te apropia! Pleacă! Pleacă!! Bătrâna, cu mâna întinsă, făcu încă un pas. Șopti
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
E de ajuns să rup hârtia. Numai un colțișor... ― Pleacă!! ― Un colțișor și gata! ― Nu! Melania Lupu se aplecase peste el. Îi simțea răsuflarea. Mirosea a portocală și a vanilie. ― Hai, încercați! Apoi se făcu liniște. Se auzeau doar hohotele sculptorului. Bătrâna îl atinse. ― Hai, domnule Matei! ― Pleacă! Nu vreau să mor... Dinții îi clănțăneau. Striga bezmetic: Alecu... moartea... nu vreau... Melania Lupu se aplecă și mai mult. Glasul avea accente învăluitoare. ― Vă iert! Trebuie să mă ascultați, să scrieți câteva
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
milă. Scrieți! Matei privi năuc tocul, coala albă de hârtie. ― Scrieți, repetă bătrâna. Dictă rar: Eu, subsemnatul Tudor Matei... Tânărul începu să scrie. Melania Lupu, aplecată peste el, urmărea înșiruirea literelor. ― Străduiți-vă, domnule Matei! Aveți doar o caligrafie frumoasă. Sculptorul lăsă tocul din mână. Începu să râdă. Hohote care nu se mai isprăveau. Melania Lupu împături foaia de hârtie și ieși din cameră încuind ușa cu cheia. "Ai câștigat, draga mea." Puse mâna pe telefon și formă un număr. ― Spitalul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Nu sînteți prudent. Continuă fără tranziție, frîngîndu-și neputincioasă degetele: Măcar de mi-aș putea explica toate lucrurile acestea... Scoase batista din buzunarul capotului ștergîndu-și delicat ochii. Aveai impresia că-și menajează rimelul, deși nu era fardată. Cristescu făcuse sul declarația sculptorului și se bătea cu ea peste palmă. ― Când ați remarcat primele simptome? ― Din nefericire, destul de târziu. Ciudățenii care în mod normal sar în ochi imediat pe noi nu ne mai izbeau. Gîndiți-vă puțin! Biata Valerica cu obsesiile ei... Nu atingea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai izbeau. Gîndiți-vă puțin! Biata Valerica cu obsesiile ei... Nu atingea o clanță fără să se spele după aceea cu alcool. Apoi agenda domnului Popa... Existența soților Panaitescu și, trebuie să recunosc, chiar eu am mici... manii. ― Și totuși evoluția sculptorului mi se pare nefirească, afirmă pe gânduri maiorul. Îl vedeam altfel... Se uită la bătrână căutând parcă răspunsul în ochii albaștri, puțin decolorați. Femeia își îndreptă cutele capotului cu un gest plin de eleganță. ― Nu sânt o desăvârșită cunoscătoare a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Strada Crăiței, eram departe de a intui mobilul care strângea într-o singură echipă pe cei patru locatari, făcîndu-i complici. Anchetam doar o sinucidere cam suspectă... Mi-a atras însă atenția fronda constituită împotriva anchetatorului. Doamna Melania Lupu, Grigore Popa, sculptorul, Valerica Scurtu aveau buzele pecetluite. Erau dispuși să discute despre orice, să-și invectiveze chiar vecinii, dar se fereau să vehiculeze ideea de asasinat, să se acuze eventual reciproc. Normal! Unul sau celălalt, învinuiți de crimă, ar fi denunțat în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bine, era răcoros și plăcut mușcător. Acum marea se vedea până departe, iar orizontul ardea ca o presimțire. Din clipă în clipă, soarele trebuia să răsară. Mi-am adus aminte ce-mi zisese Moașa în ajun: "Simte-te bine, domnule sculptor, ca în vacanță, de ce te grăbești? Doar nu te silește nimeni să te grăbești. Profită de asta, cât timp mai poți. În locul dumitale m-aș duce pe țărm, aș face o baie în mare, m-aș plimba. În sfârșit, dacă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ce azil? Un azil de bătrîni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva", ar zice, poate. "Bine, bine, dar cenușa?" mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: "Au ars niște bălării". "Și cerbii?" "Care cerbi?" "Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în Stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi". "A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atenția. N-a vrut. Nu accepta să se despartă de ei. I-am cerut încă o dată același lucru, de data aceasta iritat de refuz, poruncitor. Ea a clătinat, îndărătnică, din cap. În clipa aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii. Atunci m-a mușcat de braț, aruncîndu-mi o căutătură sălbatecă. Mânia o făcea frumoasă și, pe loc, am simțit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ajutorul meu. Cum în ziua aceea eram destul de bine amețit, l-am înfruntat. I-am spus că trebuia să se considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat o căutătură piezișă. Vroia să vadă dacă nu glumeam. Nu glumeam. Apoi s-a hotărât să mă lase în plata Domnului. Nu ținea să se certe. Avea grijile lui cu boala
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
li se permitea să meargă în cătun. Era limpede că dacă nu mă dovedeam la înălțimea unui privilegiu care lor le era interzis, Mopsul ar fi bombănit: "Ce, ăsta-i bărbat?", iar alții i-ar fi ținut isonul: "Simpatic, drăguț sculptorul, dar..." complimente care în urechile mele ar fi sunat mai degrabă a injurii. Nu mă simțeam un ticălos autentic, cu sufletul destul de bine tăbăcit încît să n-am nici o strângere de inimă, dar nici nu vroiam să se spună că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu va fi niciodată o operă desăvârșită. Vrând, nevrând, o voi lăsa neterminată, fiindcă într-o zi voi muri și altcineva va trebui să facă piatra mea funerară și mormintele celor care vor muri după mine. Cum s-ar zice, sculptorul a murit, opera lui continuă. Poate și credeam în ceea ce ziceam. Dar acum? Ascult vântul care se întețește uneori. Printre scânduri, nu văd nici o stea. Sper că din pricina norilor. Simt, se apropie, totuși, nu mai poate să întîrzie prea mult
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
poate fi tot timpul severă și dichisită, mai are și ea nevoie să se destindă, ținea parcă să-mi demonstreze individul. Când am părăsit închisoarea, nu știam de ce să mă apuc. Mai întîi am vrut să-mi practic meseria de sculptor. Lumea n-o duce prea strălucit cu gustul și, din moment ce trecusem pe la Belle Arte, mulți puteau să-și închipuie că mă și pricep. Pe deasupra, puteam oricând să pretind că nu eram înțeles. S-ar fi găsit naivi care să mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și în vorbe. Venise să-mi spună despre un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebîndu-mă dacă n-aveam chef să merg acolo. Firește, nu în calitate de pensionar al azilului. "Vai, domnule sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase el pentru posibila neânțelegere. Dumneavoastră sînteți încă tânăr. Dar administratorul e un om umblat, a vânturat lumea și are o slăbiciune pentru artă. Și, cum ar vrea să facă ceva pentru bieții
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-au petrecut în noaptea aceea. M-am culcat devreme și l-am visat pe Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. "Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în Stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ea nu iartă". Nu mai suportam frigul, femeile mutilate, nebunii, pe vecinul care chicotea și am mai băut o sticlă după care m-am întors acasă. L-am visat din nou pe Bătrânul. Mi-a zis poruncitor: "Te aștept, domnule sculptor". Mă așteptam să adauge: Nu mă sili să te aduc cu forța". Dar nu s-a mai auzit nici un cuvânt. Doar ochii mă fixau în continuare, reci, insuportabili. M-am gândit că visul acela era de fapt un ordin căruia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și se îndreptă, de data aceasta mai hotărât, spre ușă; o deschise, inspectă din reflex împrejurimile și se prelinse pe coridor. Eram intrigat. Când Arhivarul se întoarse, îmi mulțumi încă o dată. ― Vă sânt recunoscător că m-ați așteptat, domnule... ― Sânt sculptor. Spuneți-mi Daniel. ― Da, domnule Daniel, vă rămân îndatorat, obligat. Vă rog să fiți atât de bun și să-mi spuneți cu ce v-aș putea fi de folos. I-am comunicat că vroiam să merg la administratorul azilului, care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul s-a așezat la locul lui, la masă, m-a poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a întrebat: ― Fumați, domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțîndu-mă că el se lăsase de fumat din pricina acceselor de tuse care îl chinuiau uneori noaptea. ― Mai e și praful de aici, îmi zise cu ochii la hârțoagele care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
plece, dar s-a răzgândit. Stătea în ușă fără să spună nimic. ― Ce doriți? l-am întrebat. Prinzând curaj, omul s-a apropiat, lămurindu-mă cu ajutorul unui torent de vorbe care se revărsa continuu că auzise de venirea unui "scluptor". Sculptor, l-am corectat eu. Și se gândise că fiind eu un oaspete de seamă, poate îl ajutam cu o vorbă bună pe lângă Moașa. ― Știți cine-i Moașa, nu-i așa? mă chestionă. Am dat din cap. Ei bine, domnule scluptor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
deosebeau realitatea de închipuire. Povesteau un trecut în parte visat, cârpit și nu mai știau nici ei cu exactitate care fusese adevărata lor viață, câtă autenticitate exista în urma lor, Minciuna le intrase în pori ca praful de marmură în pielea sculptorilor. Erau momente când ar fi dorit, cu siguranță, pentru ei înșiși, numai pentru ei înșiși, să știe exact ce au fost, dincolo de întîmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Când a venit, tăcut și îngîndurat, ne-am repezit să-l luăm la rost: "Bine, omule, îți bați joc de noi? Ne lași să stăm ca proștii la ușă? De ce dracu nu ne-ai dat drumul?" Și ce credeți, domnule sculptor, că ne-a răspuns? Ne-a zis: "Dacă deschideam, ar fi omorât cîinele". Ei, ați mai pomenit vreun hingher care să se îndrăgostească de un cîine? (Și Mopsul făcu un semn prin care să-mi sugereze că Hingherul nu era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a scuipat în obraz această ironie: Într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bîrfea: "Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?" Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei a încercat să mă consoleze: "N-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ironie: Într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bîrfea: "Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor care să se mulțumească să cioplească pietre funerare?" Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei a încercat să mă consoleze: "N-are rost să vă supărați
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să se mulțumească să cioplească pietre funerare?" Eram de aceeași părere, dar nu-mi convenea s-o aud din gura unui individ prost crescut și veninos. Domnul Andrei a încercat să mă consoleze: "N-are rost să vă supărați, domnule sculptor. Pe ăsta nu-l ia moartea, de frică să nu se otrăvească cu el". Tot Domnul Andrei s-a grăbit să le explice celorlalți că nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se întîmplă. Mi-am ales de aceea și eu un loc". După asta, de câte ori mă zărea, se ridica respectuos în picioare și își scotea șapca decolorată, salutîndu-mă în timp ce-și ștergea cu dosul mâinii chelia transpirată: "Să trăiți, domnule sculptor". Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]