22,588 matches
-
la modă. 2. Marca este originală. 3. Marca este creatoare a unui principiu de viață universal. 4. Marca este un stil de viață. E. Mesaj de proiect: 1. Marca este purtătoarea viitorului. 2. Marca are o misiune. F. Mesaj de senzație: 1. Marca este un "pașaport pentru emoție". 2. Marca este un "pașaport pentru estetic". 3. Marca este un "pașaport pentru imaginar". Comunicarea referentului A. Mesaj de prezentare: 1. Produsul este expus. 2. Produsul este analizat. 3. Produsul este testat. B.
Campanii şi strategii de PR by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Administrative/904_a_2412]
-
dar lipsit de expresie, nemișcat, incapabil de a comite vreun gest, oricât de mărunt s-ar fi vrut el. Nu mai simțeam nici furnicăturile de la Început, nici vâjâiala din urechi, nici starea de somnolență care mi Împăienjenea toate simțurile. Nicio senzație de foame, de sete, oboseală, frig... Doar o liniște necunoscută se instalase În lăuntrul meu, umplând acolo un gol imens, În care mă adânceam cu fiecare secundă scursă. Viețuiam Într-un soi de luciditate bolnavă, separat de lumea care mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
scurt, apoi, cu un lătrat strașnic, se repezi spre mine cu sălbăticie. I-am simțit respirația fierbinte și colții perforându mi palma Înghețată. La vederea sângelui șiroind, am țipat derutat, zăpăcit de-a binelea. Apoi a venit și durerea. O senzație tăioasă, care-mi ghilotină inima, Împânzind-o cu-o spaimă adâncă. Și-am Început să zbier, alergând Îngrozit spre casă și Împrăștiind pete mari și roșii peste aripile frumoșilor mei Îngeri de zăpadă. A sunat cineva. Mă Îndrept să deschid
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
până la Întâiul Pas. Cerul e luminat. Se aude trecând o birjă. Claxonul unui automobil. Vocea precupețelor de la taraba din colț. Clopotul bisericii Împrejmuită de salcâmi: „ding - dang... ding - dang...”. Mă balansez de pe un picior pe altul, asemenea unei corăbii. O senzație de fericire bântuie pereții somnului. Cu pleoapele crăpate alunec din așternuturi. Mă Îndrept spre camera cu oglindă mare. Vreau să-mi admir trupul alb, cu reflexe trandafirii. Găsesc oglinda acoperită de o pânză groasă, uriașă, de păianjen. „Să fiu al
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să mă soarbă. Trag. Mă doare. Trag din nou. Într-o agitație disperată, mă dezechilibrez complet și aterizez răsucit, cu bărbia izbită de lemnul parchetului. Căldura sângelui Îmi șiroiește pe gât. Aud soneria. Chestia asta cu piciorul mă exasperează. O senzație de sete Îmi traversează ființa. Soneria sună ca turbată. Ar trebui să deschid. Privesc spre oglindă. Pentru o clipă mi se pare că zăresc clipirea unui ochi Întunecat. Impresia dispare. Tremur. Mi se face frig. Un frig cosmic, care-mi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sforțări reuși să ajungă până la fereastră și se cocoță cu dificultate pe pervazul geamului deschis. Briza serii Își flutura aripa prietenoasă spre el, iar deasupra puzderia infinită de stele măcina timpul etern. Simțea crescând Înlăuntru, cu fiecare clipă scursă, o senzație apăsătoare de gol, ca și cum ar fi Înghițit un balon mare, de aer, care Îi substituia Întreg trupul. Percepu un zvon Îndepărtat În auz, ca un murmur tainic, de pe alt tărâm, și-i veni să surâdă. Se gândi la ea din
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
locul acela și, smucind ușa Îngrozit, să ies. Eram gol, murdar de excremente de tot felul, zgâriat pe mâini și pe picioare. Tremuram nestăpânit. Mi s-a părut că aud râsete stridente În urmă, miorlăituri, schelălăituri. Adânc tulburat, cu o senzație de toropeală, m-am târât până În dormitor, pierdut. Mama stătea În bucătărie, pe scaunu-i iubit (avea o perniță roșie, cu model floral În relief), și mi povestea precipitat despre vecina ei (doamna Milerovna Jurilovca ), o lipoveancă planturoasă și cochetă, care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
vadă un doctor. Firește că nu o ascultam. Îi priveam din când În când trupul robust (de Balenă eșuată așa o „alintam” uneori, fără Însă ca ea să se supere) cum se balansa greoi În timp ce vorbea, provocându-mi o vaga senzație de amețeală. Nasul mic, fluturat, semăna cu o șa de ponei și această găselniță mă făcu să zâmbesc, fapt pe care mama Îl sesiză și Înțelese că nu o ascultam. Se opri din povestire, sfârșind prin a sorbi gălăgios cafeaua
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Mă simt foarte bine. Mă simt victorios. Aș vrea să dureze cât mai mult sentimentul nou, de maximă eliberare. O forță necunoscută și nevoia de a trăi sentimentul acesta la nesfârșit mă Împing Înainte, risipind În mine un val de senzații nebănuite. O dorință aprigă. Cu spinarea Încordată, mă apropii de bucătărie furișându-mă șerpuitor pe lângă pereți, privind iscoditor spre lucrurile care-mi afișaseră cu nonșalanță o răceală care m-a durut ca o trădare, Încercând să nu fiu surprins. O
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
căutând liniștea și, mai ales, izolarea. La scurt timp, Însă, după nefericita Întâmplare, am simțit dintr-o dată, ca la o chemare, Oboseala. Nu știu dacă s-a datorat infirmității mele, autosugestiei, singurătății impuse ori altui fapt. Cert este că o senzație perversă, neștiută, a Început să-mi devoreze, cu fiecare secundă scursă, energia, metamorfozându-mă Într-un individ confuz, lipsit de vlagă, epuizat. Mă subjugase, Îmi lichefiase oasele, transformându-mă Într-un gasteropod uriaș și neputincios. Într-o vietate ce lăsa
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și nespus de frumoasă. Iar eu voiam să ajung la ea, să-i respir aerul, să mă bucur În siguranță de tot cemi oferea. Desfăceam dintr-o dată brațele și mă aruncam plin de Încredere de pe Înălțimea aceea colosală. Trăiam o senzație neasemuită, de plutire foarte lină, ca un fulg purtat ușor de o pală de vânt abia simțită. Era echilibrul desăvârșit. Fericirea deplină. Era mâna blândă a Lui. A Divinului. M-am Întâlnit În fața blocului cu domnul Stratan („Gârneață”). Un tip
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
salvat negreșit. Eram sleit de puteri și totuși mă minunam cum de picioarele mă țineau Încă. Auzeam În ceafă fornăitul cailor uriași și simțeam cum mă Învăluie iureșul lor năvalnic. Apa sclipea În bătaia razelor și o secundă am avut senzația că voi reuși, că mă voi arunca În solzii ei foșnitori. Gâtul mă ustura cumplit și respiram foarte greu. Nechezatul... Dar brusc picioarele mi s-au lovit surd unul de altul și, cu mâinile Întinse, m-am prăbușit zgomotos peste
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În gură, În nări, Între pleoape. Îl simțeam aspru și dureros, undeva, dincolo de piele, În propriile-mi organe, În creier, În adâncurile ființei... M-am trezit cu o puternică migrenă și cu un gust de-a dreptul tâmpit: Doamne, ce senzație aiurea parcă mi-au fătat șapte mâțe-n gură! Stors de puteri și cu părul răvășit, mi-am Împins fața descompusă spre baie. Gânduri nenumărate Îmi strângeau capul Într-un cerc de foc. Doream să fiu cu cineva. Să-i
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Apoi trase draperia. Avea și ea secretele ei! Adormi cuprinsă de vise. Se făcea că urcase pe un munte de unde putea privi întinderi nesfârșite, ape și codri, și sate și orașe minunate... toate învăluite într-o lumină feerică! Trăi o senzație deosebit de plăcută... Când pasărea albă a dimineții bătu din aripi la ferești, își dădu seama că nu fusese decât un vis și, ca orice vis frumos, oricât ai dori să-l retrăiești, se destramă o dată cu zorii... Ina și Olga au
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
au curs învolburate, ca niște torente prăvălite de pe versanții dealurilor din preajma orașului, în anotimpurile ploioase. Rana pricinuită în adâncul sufletului avea toate șansele să nu se vindece multă vreme, poate... niciodată! Imediat cum ușa se închise în urma Olgăi, Alex avu senzația că se sufocă, că e prea puțin aer în apartamentul său și deschise o fereastră. După câteva clipe, o închise zorit. Privind de la înălțimea camerei sale în stradă, văzu cum furtuna învârtejea tot ce întâlnea în drumul ei. Copacii își
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
apă, deși nu-i era sete, și încercă să-și pună capul greu de gânduri pe pernă. Ațipi. Nu știu când și cum, visul întrerupt reîncepu. Era ca și cum cineva lipise banda de celuloid, punând din nou aparatul în funcțiune. Avea senzația că e treaz, că Își trăia visul cu ochii deschiși. La un moment dat, i se păru că draperia de la o fereastră lăsa să pătrundă în cameră o lamă de lumină. Pe acolo, prin raza aceea, trebuie să mă strecor
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
plină cu lapte cu cacao. Apoi mi s-a spus că s-a mutat mai aproape de oraș și de spital. M-am dus s-o văd în noua ei casă. În gură aveam un gust amar ce-mi provoca o senzație de greață. Când am văzut ce mică se făcuse mătușa în camerele date cu var alb, am intrat în baie și am vomitat toată copilăria mea, apoi am tras apa și m-am întors în camera de zi ca s-
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
când vor ieși singuri pe poartă, când mâna Andreei se va strecura în mâna lui Mircea, iar el o va strânge cu putere și nu-i va mai da drumul niciodată. Sau poate că nici nu vor întoarce capul, din cauza senzației de vomă și a lacrimilor oprite undeva dincolo de epiglotă. Rămasă în spatele lor, de după geam, eu îmi tot treceam limba peste buze ca să mai simt gustul de înghețată. Așa e când te duci prima oară la azil, rămâi cu urme de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
tunel, dar întunericul n-a biruit-o, doar a acceptat-o așa cum și Delia se învoise să aducă florile. În spatele ei, instalat pe bancheta roșie, un domn cu o servietă imensă o critica din priviri. Delia simți în ceafă o senzație neplăcută ca de arsură și își plecă privirea în pământ. În fața ei, tânăra cu fusta foarte scurtă și cu fața palidă privea și ea în gol. Caietul din poala ei avea linii albastre ce se prelungeau pe ciorapi până în pantofi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
său vegetația creștea până în tavan. Jungla verde se modela după formele mobilei din cameră. Trunchiurile copacilor, moi ca de plastilină, erau înfășurate în liane groase ce se împleteau între ele ca plasele de păianjen. În vis ai tot felul de senzații și Emil se sperie că o să fie înghițit de arbuștii de lângă pat. Voia să facă să înceteze ploaia, însă picăturile continuau să cadă și să se amestece cu alte picături și să formeze șuvoaie subțiri care în contact cu pielea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
pe asistenta simpatică care încercă să încropească o conversație și care îl întrebă cum îl cheamă, dar nu fu în stare să și pronunțe numele. Apoi urmă așteptarea. Prima operație a fost cea de rinichi. Se trezi cu dureri mari, senzație de vomă și febră. I se făcu milă de el însuși și în același timp îi fu teamă că nu va supraviețui. Asistentele treceau prin fața patului său, îi zâmbeau tandru sau ironic, îi luau temperatura, notau ceva în fișa medicală
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
răspândi împrejur făcându-i pe ceilalți să strâmbe din nas. De altfel nici căldura nu le era pe plac, se așteptaseră la zile de caniculă, însă doar faptul că știau nu îi împiedica să fie irascibili. Lipsa spațiului le dădea senzația stranie de izolare, de excludere din lume. Liftul părea că urcă destul de încet, dar nimeni nu băgă de seamă, toți se concentrau asupra momentelor ce vor urma după ce vor părăsi cabina, iar dacă nu ajungeau cu gândul atât de departe
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ideea fundamentală platonico aristotelică, de care și gândirea kantiană se lasă pretutindeni condusă (s.n. - V.V.); opoziția dintre rațiune și senzorialitate, dintre superior și inferior, determină structura fundamentală a Întregii sale filosofii. Așa este În filosofia teoretică: senzorialitatea dă numai materia, senzația, iar numai intelectul ca o capacitate legislatoare, face din ea cunoaștere. Și iarăși la fel este În filosofia practică: senzualitatea, dorințele și Înclinațiile dau materia vrerii; numai rațiunea, ca o capacitate legislatoare, creează lumea morală, un domeniu unitar al libertății
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
superioară, specific umană. Este ideea fundamentală platonico-artistotelică, evident suficient de puternic și În gândirea kantiană. Opoziția dintre senzorialitate și rațiune, dintre inferior și superior, determină structura fundamentală a Întregii sale filosofii. În fîlosofia teoretică este astfel: senzorialitatea oferă numai materia, senzația, iar intelectualul - și numai intelectul -, ca o capacitate legislatoare, face, din aceasta o cunoaștere. În filosofia practică, la fel, senzorialitatea și dorințele, Înclinațiile oferă materia vrerii, iar rațiunea - și numai rațiunea -, ca o capacitate legislatoare, creează lumea morală, un domeniu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și la Platon, la Kant apare, pe lângă același caracter nobil din punct de vedere al istoriei naturii, (al rațiunii) și cel al metafizicii: În ea se manifestă esența „inteligibilă” a omului, așa cum este el În sine (homo noumenon), În timp ce senzorialitatea, senzațiile și instinctele aparțin lumii fenomenelor. Și de aceea, omul nu poate face altceva decât să respecte legea morală sau norma rațiunii ca lege a esenței sale propriu-zise. Demnitatea sa umană este Întemeiată tocmai pe faptul că el nu urmează instinctele
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]