4,282 matches
-
am lăsat În voia Întunericului și a sunetului ploii În geamuri. Am Închis ochii și am Încercat să Încheg imaginea, atingerea și mirosul Beei. Cum, cu o noapte În urmă, nu Închisesem un ochi, oboseala mă copleși repede. În vis, silueta cu gluga trasă a unei Parce din aburi călărea pe deasupra Barcelonei, o străfulgerare spectrală ce se zărea peste turnuri și acoperișuri, purtînd agățate de funiile ei negre sute de mici sicrie albe, care lăsau În urma lor o dîră de flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
puteam simți frigul, golul și furia acelui loc, groaza tăcerii sale, a chipurilor prinse În vechi portrete abandonate În compania unor lumînări și a unor flori veștejite. Îndată am izbutit să văd, În depărtare, felinarele de gaz aprinse În jurul gropii. Siluetele a șase persoane se aliniau pe fundalul unui cer de cenușă. Am iuțit pasul și m-am oprit În punctul pînă unde ajungeau cuvintele preotului. Sicriul, un coșciug din lemn de pin necurățat, odihnea În noroi. Doi gropari Îl străjuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
așteptîndu-mă de partea cealaltă, fumînd lîngă balcon, cu picioarele strînse, rezemată de perete, ancorată În același loc În care o lăsasem. Încetișor, temîndu-mă să nu deranjez, am deschis ușa și am intrat În apartament. Perdelele de la balcon unduiau În Încăpere. Silueta stătea așezată lîngă fereastră, cu chipul estompat contra luminii, nemișcată, cu o lumînare aprinsă În mînă. O perlă sclipitoare Îi alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu chipul brăzdat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
adesea cum Îl voi recunoaște pe Julián. Fotografiile cu el pe care le văzusem În colecția lui Miquel Moliner aveau cel puțin treisprezece-paisprezece ani. M-am uitat Într-o parte și În cealaltă a peronului. Nu mai era nimeni, În afară de silueta aceea și de mine. Am băgat de seamă că bărbatul mă observa cu o anumită curiozitate, poate așteptînd pe cineva, așa cum făceam și eu. Nu putea fi el. După cîte știam eu, Julián avea pe atunci treizeci și doi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Carax. I-am zis că nu, eram doar o prietenă În vizită. A părut decepționat. Julián Își petrecea mai toate nopțile treaz, așezat la masa de scris, cu motanul Kurtz În poală, recitind unele pagini sau, pur și simplu, privind siluetele turnurilor catedralei, În zare. Într-o noapte În care nici eu n-am reușit să adorm din cauza zgomotului ploii ce cădea pe acoperiș, am ieșit pe hol. Ne-am privit fără să spunem nimic, iar Julián mi-a oferit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
douăsprezece spre Barcelona. Controlorul care mi-a vîndut biletul m-a Întrebat dacă mă simțeam bine. Am răspuns că da și m-am Închis În compartiment. Trenul tocmai plecase cînd m-am uitat pe fereastră și am zărit pe peron silueta lui Julián, În același loc unde Îl văzusem prima oară. Am Închis ochii și nu i-am mai deschis pînă cînd trenul nu a lăsat În urmă gara și acel oraș fermecat În care nu m-am mai putut Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a ajuns la numărul 32 de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură și pîndea casa asemenea unui animal neliniștit. Miquel l-ar fi putut striga de acolo, Însă a preferat să nu alerteze niște posibili martori. Avea impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
plăcuțele desprinse din zid. S-a cățărat aproape fără să-și tragă răsuflarea, simțind puternice Înțepături În piept și șfichiuri de orbire În priviri. S-a Întins pe zid, cu mîinile tremurînd, și l-a strigat pe Julián În șoaptă. Silueta care dădea ocol fîntînii a rămas nemișcată, aidoma statuilor din preajmă. Miquel a putut vedea strălucirea unor ochi ațintiți asupra lui. S-a Întrebat dacă Julián o să-l recunoască, după șaptesprezece ani și după o boală care scosese și sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ocol fîntînii a rămas nemișcată, aidoma statuilor din preajmă. Miquel a putut vedea strălucirea unor ochi ațintiți asupra lui. S-a Întrebat dacă Julián o să-l recunoască, după șaptesprezece ani și după o boală care scosese și sufletul din el. Silueta s-a apropiat Încetișor, ținînd În mîna dreaptă un obiect strălucitor și alungit. Un ciob de sticlă. — Julián... a șoptit Miquel. Figura s-a oprit brusc. Miquel a auzit ciobul căzînd pe pietriș. Chipul lui Julián s-a desprins din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
goană pe scări În sus, că va fugi de locul acela blestemat și că nu-l voi mai vedea niciodată. Poate că ar fi fost mai bine așa. Îmi aduc aminte cum flacăra lămpii s-a stins Încetișor și cum silueta lui s-a pierdut În tenebre. L-am căutat prin beznă. L-am găsit tremurînd, mut. Abia se putea ține pe picioare și s-a tîrÎt Într-un ungher. L-am Îmbrățișat și l-am sărutat pe frunte. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
coborît scările În goană. Începuse să ningă cînd am ieșit, iar cerul se descompunea În lacrimi leneșe de lumină ce se depuneau peste răsuflare și dispăreau. Am alergat spre Plaza de Cataluña, care era pustie. În mijlocul pieței, singur, se Înălța silueta unui bătrîn, sau poate că era un Înger dezertor, cu părul alb, Îmbrăcat Într-un formidabil pardesiu cenușiu. Aidoma unui rege al zorilor, Își ridica privirea spre cer și Încerca zadarnic să prindă fulgii de zăpadă cu mănușile, rîzÎnd. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
amețeală care mă făcea să mă clatin și să umblu sprijinindu-mă de ziduri. Mașina a oprit și din ea au coborît doi bărbați. Un șuierat strident Îmi inundase urechile și n-am putut auzi motorul ori chemările acelor două siluete În negru care mă apucau de cîte un braț și mă tîrau grăbit spre mașină. M-am prăvălit pe bancheta din spate, amețit. Lumina venea și se Îndepărta, ca o maree orbitoare. Am simțit că mașina se mișca. Niște mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În piept de tuneluri și de funingine adus de rumoarea trenurilor nevăzute. De cealaltă parte a liniilor, pe un afiș publicitar, proclamînd farmecul parcului de distracții din Tibidabo, apărea tramvaiul albastru, iluminat ca la moși, iar În spatele lui se zărea silueta vilei familiei Aldaya. M-am Întrebat dacă Bea, pierdută În acea Barcelonă a celor dezvoltați de lume, văzuse și ea aceeași imagine și Înțelesese că n-avea unde să se ducă În altă parte. 3 Începea să se Înnopteze cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
avea unde să se ducă În altă parte. 3 Începea să se Înnopteze cînd am ieșit la suprafață de pe treptele metroului. Pustiu, bulevardul Tibidabo schița o fugă nesfîrșite de chiparoși și de palate Îngropate Într-o lumină sepulcrală. Am zărit silueta tramvaiului albastru În stație, clopotul controlorului secerînd văzduhul. M-am grăbit și m-am urcat aproape cînd se punea În mișcare. Controlorul, o veche cunoștință, a acceptat monedele bombănind În sinea lui. M-am așezat Înăuntru, ceva mai la adăpost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Înapoia geamurilor acoperite de gheață. Controlorul se uita la mine cu acel amestec de neîncredere și de sfidare pe care frigul părea să i-l fi congelat pe chip. — Numărul treizeci și doi, tinere. M-am Întors și am zărit silueta spectrală a vilei familiei Aldaya Înaintînd spre noi asemenea prorei unei corăbii Întunecate În cețuri. Tramvaiul s-a oprit cu o hurducătură. Am coborît, evitînd privirea controlorului. — Noroc, Îmi șopti el. Am contemplat tramvaiul care se pierdea În susul bulevardului, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am Încercat să bîigui ceva. Fumero și-a retras Încet revolverul. — Unde-i? — Jos. În criptă. — Du-mă acolo. Vreau să fii de față cînd o să-i spun nemernicului cum gemea Nuria Monfort cînd i-am Împlîntat cuțitul În... O siluetă și-a croit drum din neant. Lucind peste umărul lui Fumero, mi s-a părut că zăresc cum bezna se agita În perdele de ceață și cum o figură fără chip, cu privirea arzătoare, aluneca spre noi Într-o tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cameră de mai bine de o săptămînă. Am rămas singur, răpus de oboseală, și am adormit uitîndu-mă la penarul stiloului meu, aflat pe măsuța de noapte. M-au trezit niște pași dinspre ușă și mi s-a părut că zăresc silueta tatei lîngă pat, ori poate că era doctorul Mendoza, care nu mă slăbea din ochi nici o clipă, convins că eram rodul unui miracol. Vizitatorul a dat ocol patului și s-a așezat În scaunul tatei. Îmi simțeam gura uscată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-l introduce aluziv în O scrisoare pierdută (Pristanda era „prăpădit de obosit de la foc”) și în prima versiune a Nopții furtunoase. Din încercările dramatice ale lui Iorgu Caragiale: Criza, luxu și progresu, Clencea avocatu, Aspirant la deputăție, Năbădăile politicei fixează siluetele unor înaintași ai lui Cațavencu, Farfuridi, Dandanache. Merită cu prisosință să fie considerat printre înaintașii de seamă ai dramaturgiei originale Ion Dumitrescu-Movileanu. Comedia Două sute de galbeni sau Păhărnicia de trei zile este inspirată din evenimentele anului 1848. Intuind sensul acestor
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
și al bunătății. În imaginarul creștin, diavolul își subliniază monstruozitatea și animalitatea. Rădăcina angoasei diavolului se află în faptul că este perceput ca o entitate intangibilă, hărăzită unei nesfârșite diversitas și metamorfozelor. În iconografie, diavolul apare cu trupul păstrând o siluetă antropomorfă, dar forma, creată de Dumnezeu “după chipul și asemănarea sa”, este pervertită, transformată monstruos prin diformități sau prin adăugarea unor caracteristici animale (cioc, bot, coarne, urechi ascuțite, aripi de liliac, coadă, corp acoperit de păr, gheare de pasăre de
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
În trigonometrie. Și atunci, Noimann apela la radicali și algoritmi. Fizica și chimia Își făceau și ele simțită prezența. Încetul cu Încetul, cifrele intrau În eprubete și În alambicuri, pline de tot felul de substanțe fumegânde. Din fum se nășteau siluete și abstracțiuni. Apăreau, lățindu-și și lungindu-și mereu dimensiunile, și oameni-degete, și oameni-mâini. Apărea și femeia-șarpe, și femeia-elefant, precum și nelipsita girafă În flăcări a lui Dali. O parte din salonul În care se afla Oliver se muta pe Karl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
băutura numită grog; moșierul englez Boykott și-a jignit vecinii și a fost pedepsit prin izolare - așa a părut cuvântul boicot; ministrul de finanțe francez Silhouette a impus măsuri de austeritate și de atunci a fost desenat printr-o linie: silueta; zeița Diana a devenit În românește o simplă zână, dar cultul ei nu a dispărut pe de-a-ntregul; martirul Thalaleos din Biblie umblă teleleu În limba română; dacă cineva e mai mult decât beat tun, atunci el e beat Krupp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
s-a ridicat inexplicabil de rapid, dar soarele deja a apus dincolo de creasta pietroasă a muntelui. Dealul din spatele mânăstirii pare ceva mai Întunecat acum, iar pe drumul ce-l Înconjură, pentru a ajunge În partea dinspre pădure a satului, o siluetă neagră, probabil a bătrânei, se deplasează cu o oarecare iuțeală. Stropii reci Îi Înviorează lui Grințu fața și spiritul. — Să bem o afinată! - zice bătrânul după ce l-a asistat În timp ce se spăla. — Nu acum, zice Grințu, mă duc Întâi până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
LA COASĂ Răsare soarele de mai, Pe dealuri roua-ncet se lasă, În lunca ca un colț de rai Țăranii sunt de mult la coasă; Transformă-n șah covorul verde, Lăsând doar brazde-n lung și-n lat Iar silueta lor se pierde În orizontu-ndepărtat... La prânz, când glia e cuptor, Ei se retrag la umbra deasă Și printre țipet de cocor, Se-aud, pe rând, bătăi de coasă; Se-așează apoi, grăbiți, la masă, Întind mâncarea pe suman Și
LA COAS? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83817_a_85142]
-
oameni pe trotuar, care vorbeau la mobil, aparent nepăsători dacă mai intră sau nu. Mulțimea se evaporase pur și simplu și mi se permitea În sfârșit să intru. —Vai, mersi. Mi-ai fost de mare ajutor, am spus, trecând pe lângă silueta masivă a paznicului și prin cordonul de catifea pe care-l dăduse la o parte. Am deschis ușa de sticlă uriașă și m-am pomenit Într-un foaier Întunecos, unde Avery vorbea foarte aproape cu o fată foarte frumoasă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
de extraordinară și cred că slujba aia nenorocită Îți inhiba toate astea. Își puse mâinile lui uriașe, bine manichiurate, În jurul mijlocului meu și aproape țipă. Dar ce văd aici? O talie? Pentru numele lui Dumnezeu, Simon, fata și-a recăpătat silueta. Doamne, arăți de parcă ți-ai fi petrecut ultimele săptămâni făcându-ți liposucție În părțile esențiale. Bine ai revenit, draga mea! Ridică unul dintre martini-urile pe care Simon le pregătise pentru noi (Will nu mai avea voie să prepare băuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]