2,106 matches
-
aderare, au câștigat populiștii gemenilor care, pentru că nu aveau majoritatea suficientă, s-au aliat cu radicalii naționaliști. Dar, cum s-a văzut la recentele alegeri locale, lucrurile se reașează, acestea au fost câștigate de liberali, pe de o parte, de social-democrații care erau la putere în momentul aderării, pe de alta. Însă, acolo, economia e deja mult mai puțin dependentă de politic decât a noastră, așa că se muncește în draci. Când am fost în primăvară, la Cracovia se repara centrul vechi
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
țară liberă și democrată, plecată deja pe drumul bunăstării. Nu cred să fie vreun polonez, chiar dintre foștii și actualii adversari, care să nu râdă la o glumă reușită a lui Walesa. Iar câmpul politic polonez e foarte interesant cu excepția social-democraților, proveniți din fostul partid comunist reformat cam toate celelalte partide, de la liberalii lui Donald Tusk, la conservatorii gemenilor și la cele două partide radicale amintite, se trag din Solidaritatea, sunt moștenitoare ale Solidarității inițiale... În momentul de față, Solidaritatea ca
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
niște "porumbei", cel mai nasol fiind cel dintr-un discurs foarte mediatizat în care a spus că "n-are de gând să vorbească pe placul babelor care poartă băști de lână împletită". Îți dai seama de efect! Până la urmă, cum social-democrații, care au dus Polonia în UE, de-abia au intrat în Parlament, conservatorii au făcut majoritatea guvernamentală cu cele două partide naționaliste radicale. Iar acum sunt la mâna lor, pentru că mereu îi amenință cu retragerea de la guvernare. Pe la sfârșitul lui
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie, se credea chiar că vom avea anticipate iată, vorbesc ca și cum aș fi polonez! până la Crăciun. Ar fi fost dezastruos pentru conservatori, cum s-a văzut la recentele alegeri locale, câștigate de liberali și de social-democrați, cred că în cam toate marile orașe. Așa că, acum, conservatorii sunt în corzi! Mențin obsesia "revoluției morale" ca să-și păstreze cât mai mulți din votanți pe care îi pot pierde, de altfel, în două direcții: și spre liberali și socialiști
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
recent: conservatorul Partid Popular, moștenitor al Partidului Creștin Social dinainte de război, avea toate motivele să cosmetizeze ceea ce era nongerman, la el Însuși și la Întreaga Austrie, pentru a face uitat regimul corporatist pe care Îl impusese cu forța În 1934. Social-democrații austrieci, indiscutabil antinaziști, aveau totuși de șters amintirea apelurilor lor dinainte de 1933 la Anschluss cu Germania. Un alt motiv era faptul că toate partidele doreau să atragă voturile foștilor naziști, o masă electorală semnificativă, cu un rol determinant pentru viitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
desprindă din alianțele de tip „Front Popular”, reconstituite În cadrul mișcărilor de rezistență. Partidele socialiste din Italia și Franța au obținut aproape același succes În alegeri ca și comuniștii, iar cele din Belgia s-au descurcat chiar mai bine. În Scandinavia, social-democrații au Învins detașat toate celelalte partide, obținând Între 38% și 41% În alegerile ținute Între 1945 și 1948 În Danemarca, Norvegia și Suedia. și totuși, cu excepția Marii Britanii și a țărilor nordice, „vechea stângă” a comuniștilor și socialiștilor n-a reușit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împroșcați cu acuzații de fascism sau sentimente antinaționale, ei au fost eliminați În etape. Un impediment mai serios În calea comuniștilor erau partidele socialiste și social-democrate locale, care nutreau și ele ambiții reformatoare. Nu era simplu să-i acuzi pe social-democrații din Europa Centrală și de Est de fascism sau colaboraționism: ei fuseseră În general, ca și comuniștii, victime ale represiunii. În măsura În care se poate vorbi despre un proletariat industrial În Europa de Est, predominant agrară, el Îi sprijinea pe socialiști, nu pe comuniști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bulgaria În august și Polonia În decembrie. Între timp, partidele socialiste erau atât de scindate pe tema fuziunii, Încât cu multă vreme Înainte să dispară Încetaseră deja să mai reprezinte o forță politică. și, la fel ca În Germania, foștii social-democrați care au marșat alături de comuniști au fost răsplătiți pe măsură, cu titluri goale: primul șef de stat al Ungariei comuniste, desemnat la 30 iulie 1948, era Árpád Szakasits, fost socialist. Social-democrații din Est erau Într-o situație imposibilă. Socialiștii din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forță politică. și, la fel ca În Germania, foștii social-democrați care au marșat alături de comuniști au fost răsplătiți pe măsură, cu titluri goale: primul șef de stat al Ungariei comuniste, desemnat la 30 iulie 1948, era Árpád Szakasits, fost socialist. Social-democrații din Est erau Într-o situație imposibilă. Socialiștii din Vest Îi Încurajau adesea să se alăture comuniștilor - fie din convingerea inocentă că e mai bine pentru toată lumea, fie În speranța de a tempera comportamentul comuniștilor. Chiar și În 1947, partidele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lovitura de stat cehă i le crease În Germania și nu numai, Stalin a fost nevoit să facă un compromis cu Helsinki În aprilie 1948, semnând un Tratat de prietenie (după ce Încercase să impună Finlandei soluția est-europeană, divizându-i pe social-democrați și obligându-i să fuzioneze cu comuniștii Într-o Ligă pentru Apărarea Poporului Finlandez, pe care a adus-o la putere). În Occident, Praga le-a deschis ochii socialiștilor asupra vieții politice reale din Europa de Est. La 29 februarie 1948, un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Autorități transnaționale care să exercite puterea executivă pentru binele comun. Mai la nord, perspectivele erau Întrucâtva diferite. Pentru regiunile protestante ale Scandinaviei și Marii Britanii (sau În abordarea protestantă a unui neamț din nord precum Schumacher), CECO avea un iz autoritarist. Social-democratul Tage Erlander, prim-ministru al Suediei Între 1948 și 1968, chiar Își motiva poziția ambivalentă față de aderarea la CECO invocând strivitoarea majoritate catolică din noua Comunitate. Kenneth Younger, consilierul lui Bevin, nota În jurnalul său pe 14 mai 1950 (la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rău, ci Între preferabil și detestabil”. Intelectualii liberali, În varianta continentală (Aron sau Luigi Einaudi) sau britanică (Isaiah Berlin), acceptau mai ușor decât conservatorii conexiunea americană impusă de istorie. Oricât de curios ar părea, același lucru era valabil și pentru social-democrați. Poate și fiindcă amintirea lui Roosevelt era Încă proaspătă, iar mulți dintre diplomații și politicienii americani cu care europenii tratau În această perioadă erau adepți ai Noii Înțelegeri care promovau un rol activ al statului În economie și societate și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Vest s-au Îndepărtat unii de alții. Ciocniri violente Între sindicatele socialiste și cele comuniste, Între greviștii comuniști și forțele de ordine trimise de miniștrii socialiști, precum și veștile despre socialiștii din estul Europei, arestați și Încarcerați, au transformat mulți social-democrați occidentali În dușmani declarați ai blocului sovietic și beneficiari avizi ai fondurilor secrete americane. Pentru socialiști ca Léon Blum În Franța sau Kurt Schumacher În Germania, gesturile politice la care Îi obliga Războiul Rece erau familiare măcar Într-o privință
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
360 de milioane de dolari). Ca și Italia, Austria era o țară săracă și instabilă al cărei trecut recent nu promitea o renaștere economică după război. Cele două grupări politice dominante ale țării petrecuseră perioada interbelică Într-un conflict acerb. Social-democrații, În marea lor majoritate, priveau ca pe o aberație economică și politică apariția unui stat trunchiat - Austria - pe ruinele Imperiului Habsburgic În 1918. În opinia lor, foștii supuși de limbă germană ai fostei monarhii austro-ungare erau sortiți să se alăture
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncitorimea vieneză și din centrele urbane ale estului Austriei. Pe timpul Primei Republici Austriece, În perioada interbelică, mai tot restul țării - rural, alpin și profund catolic - votase pentru creștin-sociali, un partid conservator și provincial care nu agrea străinii și schimbările. Spre deosebire de social-democrați, creștin-socialii nu aveau dorințe pangermaniste: ar fi fost absorbiți de o Germanie urbană și majoritar protestantă. Dar nici nu simpatizau politica mișcării muncitorești vieneze; În 1934, lovitura de stat pusă la cale de dreapta a distrus bastionul social-democrat din „Viena
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a căutat de la bun Început să facă din partidul său un vector electoral mai degrabă creștin decât unul exclusiv catolic, reliefând mesajul social-ecumenic al creștin-democrației. și a avut un succes remarcabil: dacă alianța UCD-UCS a avut o victorie strânsă asupra social-democraților În primele alegeri din 1949, până În 1957 scorul ei aproape s-a dublat, ajungând la peste 50% din total. O altă cauză a succesului alianței UCD-UCS (care de acum Înainte avea să-și adjudece constant cel puțin 44% din voturile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
entuziasmul lui Adenauer față de proiectul integrării vest-europene. În ochii lui, Planul Schuman din 1950 era menit să creeze o Europă „conservatoare, capitalistă, ecleziastică și dominată de carteluri”. Dacă se Înșela complet sau nu este mai puțin important. Problema e că social-democrații lui Schumacher nu ofereau o alternativă. Combinând programul socialist tradițional de naționalizări și garanții sociale cu dezideratul unificării și neutralității, ei au avut un scor respectabil În primul scutin din RFG, În 1949: 29% dintre opțiuni, adică votul a 6
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1966 Într-un guvern de coaliție: social-democrații, conduși acum de Willy Brandt, se aflau la putere pentru prima oară după Weimar. Dar au plătit un preț ironic pentru șansele proaspăt dobândite. Câtă vreme Își menținuseră opoziția de principiu față de Adenauer, social-democrații germani contribuiau involuntar la stabilitatea politică a Republicii Federale. Partidul Comunist n-a avut niciodată succes În RFG (În 1947 a obținut numai 5,7% din voturi, În 1953 2,2%, iar În 1956 a fost scos În afara legii de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
general, care depășea aproape toate barierele politice 1. Statul asistențial era declarat social, dar nu socialist. În acest sens, capitalismul asistențial din Occident era cu adevărat postideologic. Cu toatea acestea, În consensul european postbelic se distingea o viziune, cea a social-democraților. Social-democrația a fost dintotdeauna un hibrid, lucru pe care i l-au reproșat și adversarii de stânga, și cei de dreapta. O practică În căutarea teoriei, social-democrația s-a născut dintr-o epifanie a socialiștilor europeni la Începutul secolului: revoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și indezirabilă, ci și redundantă. Condiția tuturor claselor putea fi ameliorată efectiv prin metode pașnice și graduale. Nu Înseamnă că axiomele fundamentale ale socialismului din secolul precedent au fost uitate. Deși mențineau distanța față de Marx și urmașii lui declarați, cei mai mulți social-democrați europeni de la jumătatea secolului XX respectau cu sfințenie postulatul conform căruia capitalismul e inerent disfuncțional, iar socialismul Îi este superior moral și economic. Dar, spre deosebire de comuniști, ei nu credeau că decesul capitalismului era iminent, nici că trebuia grăbit prin inițiative
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politică, ci un mod de viață. Lucru de netăgăduit În Scandinavia. Între 1945 și 1964, scorul Partidului Social-Democrat Danez la scrutinul național a crescut de la 33% la 42%; Partidul Muncitoresc Norvegian a câștigat constant Între 43% și 48%; cât despre social-democrații suedezi, ei au obținut la toate alegerile postbelice minimum 45%. La alegerile din 1968 au depășit chiar 50%. Nu cifrele În sine sunt remarcabile: Partidul Socialist Austriac a avut ocazional un succes comparabil, iar la alegerile generale din Marea Britanie din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două cincimi din votul concetățenilor, rămânând la guvernare zeci de ani fără Întrerupere - ocazional În fruntea unei coaliții cu parteneri minoritari cooperanți, dar de cele mai multe ori singure. Între 1945 și 1968, opt guverne daneze din zece au fost conduse de social-democrați; În aceiași ani, toate cele patru cabinete suedeze și trei din cele cinci norvegiene au fost social-democrate. și oamenii au rămas aceiași: norvegianul Einar Gerhardsen a condus două guverne social-democrate timp de paisprezece ani; În Suedia, Tage Erlander și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
patronatului și sindicatelor suedeze au semnat un pact care avea să constituie fundamentul relațiilor sociale ale țării - anticipând parteneriatele sociale neocorporatiste formate În Germania și Austria după 1945, dar practic necunoscute Înainte de război, cu excepția celor Încheiate sub auspicii naziste 3. Social-democrații scandinavi erau deschiși la astfel de compromisuri pentru că nu Își făceau iluzii asupra presupusei baze „proletare” pe care se bizuiau alte partide socialiste. Dacă s-ar fi limitat la votul muncitorilor din mediul urban sau la o alianță Între aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din clasa de mijloc, partidele socialiste scandinave ar fi rămas mereu În minoritate. Pentru a avea o șansă, politic vorbind, ei trebuiau să cucerească populația predominant rurală din regiune. și astfel, spre deosebire de mai toate partidele socialiste sau social-democrate din Europa, social-democrații scandinavi nu au fost dezavantajați de antipatia instinctivă față de țărani ce caracteriza toată stânga europeană, de la remarcile lui Marx despre „idioțenia vieții rurale” la dezgustul lui Lenin față de „culaci”. Mizeri și Încrâncenați, țăranii din centrul și sudul Europei interbelice au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Încrâncenați, țăranii din centrul și sudul Europei interbelice au format un electorat facil pentru naziști, fasciști sau populiști agrari de o zi. Însă fermierii, arendașii, cherestegii și pescarii la fel de necăjiți din nordul Îndepărtat al Europei s-au Îndreptat spre social-democrați, care sprijineau activ cooperativele agricole (cruciale În Danemarca, unde exploatarea agricolă comercială era frecventă și rentabilă, dar pe scară foarte mică) și anulau astfel distincția socialistă (aducătoare de dezastre electorale În celelalte țări) dintre producția particulară și scopurile colectiviste, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]