3,603 matches
-
toxice sau manipularea incorectă a unor substanțe periculoase. OMS consideră că două treimi din deficiențe pot fi atribuite următoarelor cauze: leziuni apărute în timpul nașterii; boli infecțioase; accidente; malnutriție. La această grupă de cauze mai pot fi semnalate: tulburările congenitale, afecțiunile somatice, tulburările psihiatrice funcționale, factori ce intervin cu o frecvență mai redusă comparativ cu primele patru cauze de îmbolnăvire (Albu, Albu, Petcu, 2001). INCONȘTIENT (< fr. inconscient, lat. inconsciens, -ntis; engl. unconscious) - Ansamblu de dispoziții, stări, procese psihofiziologice și psihice care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
și prin zvâcnituri. Durerea este violentă, având un caracter progresiv. LANGDON DOWN (nume propriu) - Afecțiune genetică ce se caracterizează prin triada: dismorfie particulară, întârziere mintală și aberație cromozomială (autozomală) numerică. Organismul uman are 23 de perechi de cromozomi: 44 autozomi (somatici) și doi cromozomi sexuali (la femei 44+XX, la bărbați 44+XY). Astfel, fiecare celulă din organism posedă 46 de cromozomi, cu excepția celulelor sexuale (ovulul și spermatozoidul), care au jumătate din setul cromozomial (respectiv ovulul 22+X, spermatozoidul: 22+X
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
de 1 la 2500-3000 de nașteri, la 35 de ani - 1 la 350-400, la 40 de ani - 1 la 100. În plus, riscul ca și al doilea copil să se nască cu sindrom Down este de 1 la 100. Caracteristici somatice: capul este mic, diametrul antero-posterior este micșorat și cu occiput plat (brahicefalie). Faciesul este rotund aplatizat, cu absența aproape completă a pomeților și ridicăturilor orbitare. Roșeața obrajilor și a vârfului nasului îi dă aspectul de „față de clovn”. Mai pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
de compensare stau legile lui Anohin (apud Baciu et al., 1981), prin care se exprimă baza de la care trebuie să se acționeze pentru a ameliora starea unui segment aflat în incapacitate funcțională: a) orice individ care a suferit o pierdere somatică sau funcțională este capabil să compenseze funcțional; b) pentru ca procesul compensării să fie posibil, sistemul nervos central trebuie să funcționeze normal; c) pentru a favoriza dezvoltarea compensării, pierderea somatică sau funcțională survenită trebuie semnalată precoce; d) etapele procesului de compensare
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
în incapacitate funcțională: a) orice individ care a suferit o pierdere somatică sau funcțională este capabil să compenseze funcțional; b) pentru ca procesul compensării să fie posibil, sistemul nervos central trebuie să funcționeze normal; c) pentru a favoriza dezvoltarea compensării, pierderea somatică sau funcțională survenită trebuie semnalată precoce; d) etapele procesului de compensare vor fi progresive, de la simplu la complicat; ele nu vor fi sub nici o formă sărite. Numai când o etapă se fixează și eferentarea este succedată de realizare, se trece
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
o gamă largă de aspecte privind forma, greutatea, mărimea obiectelor, consistența materialelor. Mâna permite să se evalueze precizia și sensul mișcărilor (kinestezia), greutatea obiectelor (barognozia), forma obiectelor pe care nu le vede, dar le poate pipăi (stereognozia), localizarea unor senzații somatice de pe suprafața corpului (topognozia). b) De execuție, exprimată prin capacitatea de a apuca, prinde și manevra obiectele, adică prin prehensiune. Valoarea prehensiunii depinde de: forma, greutatea, volumul, viteza de deplasare, dar și consistența materialului. Aceste particularități permit realizarea unor mișcări
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
la mișcările de substituție. La baza acestui proces stau legile lui Anohin (apud Baciu et al., 1981), prin care se exprimă modalitățile de acționare pentru ameliorarea unui segment aflat în incapacitate funcțională: a) orice individ care a suferit o pierdere somatică sau funcțională este capabil să compenseze funcțional; b) pentru ca procesul compensării să fie posibil, sistemul nervos central trebuie să funcționeze normal; c) pentru a favoriza dezvoltarea compensării, pierderea somatică sau funcțională survenită trebuie semnalată precoce; d) etapele procesului de compensare
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
în incapacitate funcțională: a) orice individ care a suferit o pierdere somatică sau funcțională este capabil să compenseze funcțional; b) pentru ca procesul compensării să fie posibil, sistemul nervos central trebuie să funcționeze normal; c) pentru a favoriza dezvoltarea compensării, pierderea somatică sau funcțională survenită trebuie semnalată precoce; d) etapele procesului de compensare vor fi progresive, de la simplu la complex, și nu vor fi sub nici o formă sărite. Numai atunci când o etapă se fixează și eferentarea este succedată de realizare se trece
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
și a distanței ce trebuie parcursă în vederea ajungerii la destinație, pornind de la un loc identificat și localizat în prealabil de către subiect. Natura acestor reacții poate fi de origine internă sau externă subiectului. Reacția de orientare este ansamblul modificărilor fiziologice (senzoriale, somatice, vegetative, corticale) și comportamentale suscitate de o variație a condițiilor mediului. Reacția de orientare a corpului, care își va îndrepta receptorii senzoriali spre sursa de stimulare, poate fi măsurată în condiții ușor de reprodus, prin mișcarea sau mișcările ce duc
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
de bază, psihomotricitatea face posibilă adaptarea pragmatică (învățarea tehnicilor profesionale, manuale, intelectuale), adaptarea socială (modalități de comunicare interpersonală), adaptarea estetică (tehnici de expresie corporală) și adaptarea educativă. Existența umană trebuie înțeleasă ca o unitate în cadrul căreia componenta psihică și cea somatică sunt interdependente. Cunoașterea propriului corp stă la baza cunoașterii propriei identități; corpul nu trebuie studiat izolat, ci în relație cu sine, în relațiile cu cei din jur și cu mediul înconjurător. Studiul psihomotricității relevă acele aspecte care îi permit copilului
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
respirator, circulator, piramidal etc. Sistemul de acțiune este reprezentat de ansamblul de acțiuni motoare elementare sau de unități comportamentale de care dispune un organism (Martin, 2005). În aceste condiții, acțiunile sunt determinate în mare măsură de structura corporală. Sistemul motor somatic este exprimat prin ansamblul neuronilor stabiliți la diferite niveluri ale nevraxului (spinal, bulbar, mezencefalic și cortical), având legături axonice care fac sinapsă pe motoneuronii din coarnele ventrale ale măduvei spinării, de la care pornește calea motoare finală. Acest sistem îndeplinește următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
Conform autorului, acest sindrom general comportă trei stadii: de alarmă, de rezistență și de epuizare. Alți autori definesc stresul ca fiind un sindrom constituit din exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice, a unor reacții psihice și a corelatelor lor somatice (afectând cvasitotalitatea compartimentelor organismului) în legătură, cel mai adesea evidentă, cu o configurație de factori declanșați ce acționează intens, surprinzător, brusc și/sau persistent și având deseori un caracter simbolic „de amenințare” (percepuți sau anticipați ca atare de subiect). Alteori
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
funcționale de maximă generalitate care se exprimă în activitatea reflexă, dar nu determină conținutul și performanțele acesteia. Temperamentul este componenta înnăscută a personalității umane și reprezintă o expresie comportamentală a unor particularități nervoase constitutive care sunt mai evidente în sfera somatică. Temperamentul este o categorie psihologică ce se grupează - după Popescu-Neveanu (1978) - în trei categorii: tonico-energetice, fazico-temporale, de factură a reactivității globale. Determinarea temperamentului impune stabilirea tipului de activitate nervoasă superioară, dar și studiul global de personalitate. TEMPLE FAY (nume propriu
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
limita posibilităților sale intelectuale și/sau fizice, prin măsuri complexe și complementare de natură medicală, psihologică, pedagogică și socială, pentru a satisface exigențele unui mediu de viață obișnuit (Gherguț, 2005); metodologie specifică de combatere, ameliorare sau vindecare a unor boli somatice sau psihice, ce are la bază un diagnostic. Vindecarea bolilor se face prin intervenții artificiale active sau prin activizarea forțelor de apărare ale bolnavului (Rusu, 1983). Terapia este un act medical sau psihologic esențial, implicând un maximum de efort pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
tulburări de somn, răspuns exagerat de tresărire, abuz de alcool sau alte substanțe); • spiritual (furie împotriva lui Dumnezeu, pierdere de semnificație și sens, disperare persistentă); • interpersonal (interes scăzut în intimitate și sex, izolare față de prieteni, lipsă de încredere); •fizic (reacții somatice, sistem imunitar afectat, dureri). Modelul neurobiologic Din punct de vedere neurobiologic, asistând la trauma trăită de clienții sau pacienții lor, specialiștii în cauză se confruntă cu varietatea de posibilități de amenințare și vătămare pe care oamenii o pot întâlni. Când
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
pe care specialiștii o pot trăi ca urmare a interacțiunii lor cu victime ale unor evenimente traumatice poate fi împărțită în trei arii. Prima categorie se referă la simptomele detresei psihologice, cum ar fi comportamentul de evitare, imageria intruzivă, acuzele somatice sau apatia psihologică. O a doua categorie de reacții se referă la schimbări în credințe și impresii despre lume (Janoff & Bulman, 1992). Indivizii își situează presupunerile și credințele la un nivel preconștient, ceea ce le permite să își stabilească obiective, să
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
se simte copleșită și ineficientă la muncă. Într-un inventar al cercetărilor empirice în domeniu, Kahill (1998) a identificat cinci categorii ale simptomatologiei în burnout: fizic, emoțional, comportamental, interpersonal, legat de muncă. Simptomele fizice includ oboseală, tulburări de somn, probleme somatice, tulburări gastrointestinale și vulnerabilitate la răceli și gripă. Simptomele emoționale sunt iritabilitate, anxietate, depresie și vină. Simptomele comportamentale: agresivitate, insensibilitate, pesimism și abuz de substanțe. Dificultăți interpersonale: incapacitatea de a se concentra asupra comunicării, retragerea dintre ceilalți, dezumanizarea, interacțiuni robotizate
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
care în cazul de față este de natură fizică. Fenomenele biologice ar trebui să fie explicare prin legile chimiei și fizicii. Pe de altă parte, se impune și o perspectivă dualistă adupra minții și corpului, doctrină ce separă mentalul de somatic. Engel (2002) susține că în cadrul științific un model este revizuit sau abandonat atunci când nu reușește să explice în manieră adecvată toate datele corespunzătoare. Pe de altă parte, o dogmă forțează datele discrepante să se potrivească modelului sau le exclude. Engel
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
sisteme coexistă și interacționează neîncetat. Boala medicală este rezultatul direct al factorilor psihologici și socio-culturali, iar a nega influența lor este periculos. Oamenii pot preveni patologia numai, înțelegând mai ușor cum pot influența contextul psihologic și social. A izola activitatea somatică, înseamnă a lua controlul indivizilor și a-i face neputincioși și iresponsabili în așteptarea unui nou dezechilibru. În ciuda evidenței, majoritatea medicilor se formează încă în perspectiva biomedicală, iar relația medic-pacient este expresia acestei viziuni. Dacă patologia are cauză exclusivă un
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
a lua controlul indivizilor și a-i face neputincioși și iresponsabili în așteptarea unui nou dezechilibru. În ciuda evidenței, majoritatea medicilor se formează încă în perspectiva biomedicală, iar relația medic-pacient este expresia acestei viziuni. Dacă patologia are cauză exclusivă un dezechilibru somatic explicat de reacții fizice și chimice, atunci relația medic-pacient trebuie să se refere strict la compensarea acestui dezechilibru. 5.2. Relația medic-pacient Modele ale relației medic-pacient Tudose (2007) remarcă mai multe probleme care afectează relația medic-pacient. El susține că medicii
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
socială. Câmpul acestor diferențe este mare, dar nu toate au același impact și aceeași importanță. Oricum, ceea ce unește individualitatea masculină cu cea feminină, în specia umană, este mult mai important decât ceea ce le desparte. Dincolo de evidenta asimetrie genetică, hormonală sau somatică, diferențele cognitive și comportamentale dintre cele două sexe, din practicile și relațiile lor sociale, s-au conturat și sau accentuat în cadrul raportului lor ierarhic. Acesta este "regizorul" relațiilor de sex/gen și organizatorul tuturor reprezentărilor și practicilor, al diferențierii comportamentelor
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
de personalitate paranoidă" sunt folosiți ca sinonime, pentru a asigura uniformitatea înțelegerii. Preferința noastră pentru termenul mai vechi se explică prin natura istorică a subiectului discutat. Folosim, așadar, termenul pentru a ne referi la toate formele de deliruri megalomanice, erotomanice, somatice, gelozice, sau litigioase -, uzaj ce corespunde ediției a zecea din ICD (1992), respectiv ediției a V-a din DSM (2013). Uneori, folosim termenul "paranoic" cu sensul lui din limbajul comun, cu referire la sentimentul de a fi persecutat - atribut dezaprobator
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
alte tipuri de paranoia, pacientul nu reacționează agresiv fată de anturaj și, deci, nu prezintă pericol pentru alții. Riscul suicidal există, mai ales în timpul episoadelor depresive. Evoluția spre cronicizare este mult mai frecventă decât în alte tipuri de paranoia. ■ Delirul somatic (somatic type). Trăsătura principală constă în preocuparea patologică - ce se instalează subit sau, dimpotrivă, treptat, evoluând pe o lungă perioadă de timp, nu datorită vreunei boli fizice, nici unei alte dereglări psihiatrice - pentru propriul corp și pentru propria sănătate. Se manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
tipuri de paranoia, pacientul nu reacționează agresiv fată de anturaj și, deci, nu prezintă pericol pentru alții. Riscul suicidal există, mai ales în timpul episoadelor depresive. Evoluția spre cronicizare este mult mai frecventă decât în alte tipuri de paranoia. ■ Delirul somatic (somatic type). Trăsătura principală constă în preocuparea patologică - ce se instalează subit sau, dimpotrivă, treptat, evoluând pe o lungă perioadă de timp, nu datorită vreunei boli fizice, nici unei alte dereglări psihiatrice - pentru propriul corp și pentru propria sănătate. Se manifestă sub
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
halitosis (impresia că organismul emite mirosuri respingătoare, de exemplu că transpiră anormal); 4) alte deliruri, legate de teama de a fi infectat cu o boală venerică, mai ales SIDA, dureri de natură bizară etc. Individul prezintă simptomele caracteristice unei boli somatice, dar fără dovezi convingătoare ale bolii fizice sau ale unui mecanism psihic care să le explice. Dacă o dereglare fizică este totuși prezentă, ea nu este suficientă pentru a explica comportamentul. Cerințele subiectului pot părea rezonabile la început, dar insistența
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]