19,182 matches
-
război. Miniștrii principilor la Curțile străine sînt un fel de spioni privilegiați, care veghează asupra conduitei suveranilor la care sînt trimiși; ei trebuie să le descopere planurile, să le înțeleagă demersurile, să le prevadă acțiunile pentru a-și putea informa stăpînii la timp. Obiectul principal al misiunii lor este de a strînge legăturile de prietenie între suverani; dar în loc să fie artizanii păcii, ei sînt adesea unelte ale războiului. Aceștia folosesc lingușirea, viclenia și seducția pentru a smulge miniștrilor secretele statului: îi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care n-ar fi decît salutare. Nu toate negocierile se fac prin miniștri acreditați; adesea sînt trimise persoane fără caracter într-un al treilea loc, unde fac propuneri cu atît mai multă libertate, cu cît nu-și expun mai deloc stăpînul. Preliminariile ultimei păci între împărat și Franța s-au încheiat în acest mod, fără știrea Imperiului și a Puterilor Maritime: înțelegerea s-a făcut la un conte*, ale cărui pămînturi se află pe malul Rhinului. Victor Amedée, principele cel mai
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ascuns, nu dispăruse. Nici șalul galben de la gîtul profesoarei mele favorite nu se Îndepărtase de chipul ei, nici halatul de doctor al dascălului Sorin Secășan și nici pantofii lui roșietici, lucitori de te puteai oglindi În ei, nu-și schimbaseră stăpînul. Colegii mei, la rîndul lor, nu-și Înlocuiau Îmbrăcămintea de la o zi la alta, dar ei măcar erau supușii uniformei școlare. Totuși, parcă-i vedeam jucîndu-se cu aceleași obiecte: unul cu un briceag, altul cu un fluier mut, al treilea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În casă și În comerț. Doar soții Schimpf, cea mai nevoiașă familie din toată obștea de șvabi, au acceptat ca fiica lor de șaisprezece ani, Maria, să lucreze la Weisz. Fata făcea de toate: deretica, spăla, gătea, Îl ajuta pe stăpîn la vînzări, la tejghea. CÎnd a sosit Clara În 1947, Maria era gravidă cu Weisz, care făgă duise că o va lua de nevastă. Și-a informat și fiica de intenția lui, nebănuind Însă că detonează o bombă: — Cum?! Una
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sită și-i dorește să nu moară pînă nu va vedea tot atîtea țări cîte găuri sînt În ciur.“ Au luat drumul străinătății deoarece În acele vremuri țăranul german era iobag, nu avea dreptul de a se căsători fără aprobarea stăpînului și fără a deține o casă. I se propunea acum șansa de a se răscumpăra și a deveni proprietar liber pe o bucată de pămînt generoasă, departe, În est, dar În același stat, căci pe atunci Suabia făcea parte din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
jos pe Dunăre „lădoaiele din Ulm“, după numele portului de Îmbarcare. Purtau asupra lor o Biblie masivă, legată În scoarțe de lemn, cu o cruce de fier pe coperta din față și cu interiorul ambelor scoarțe potrivit de neted, ca stăpînul familiei să poată Încrusta În scris cele mai Însemnate evenimente. Duceau totodată cu ei fidelitatea nestrămutată față de Biserica Romei și Încrederea În patenta de colonizare a magnaților maghiari prin care li se garantau Împroprietărirea cu destule iugăre de pămînt, În funcție de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la bătrînul Ludovic al XIV-lea. Unul dintre căpitanii lui de husari, Miklós Bercsényi, a ajuns atît de fai mos ori atît de Îndrăgit de bucureșteni, că mahalaua Berceni Îi poartă pînă astăzi numele. Iar cronicarul principelui, por nit alături de stăpînul său pe cărările exilului, a Înfățișat cu atîta Încîntare priveliștile Moldovei și ale Valahiei, că afli În paginile lui numai flori, mai cu osebire bujori și lalele. Inci tată parcă de acest „jurnal de călătorie“, Descriptio Molda viae se Încheagă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aici a avut loc, În 1555, un important sinod calvinist, reunind lideri proaspăt reformați din Întreaga Transilvanie și din mărunțișul de Ungarie rămas după instituirea pașalîcului de Buda. Pastorii și doctorii În noua credință se aflau sub protecția contelui Drágfi, stăpînul ținutului, care Îmbrățișase la rîndu-i preceptele lui Calvin, aplicînd În aria lui de autoritate principiul „cuius regio, eius religio“, altfel spus „a cui e regiunea e și religiunea“. Tatăl și bunicul său fuseseră catolici, iar străbunicul ortodox, mic voievod român
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
strînsese laolaltă pe muncitori, știai unde să Întrebi de fiecare, de unde să-i iei, aveau unde să se Întîlnească cu alții de neamul lor angajați pe la alte ateliere. Fără vadul acela, tindeau a se Împrăștia, a se muta de la un stăpîn la altul nu numai după cîștig, dar și de urît. O’Leary o ajută și de data asta pe Flory să urnească deal-ul. Pen siu nea fu redeschisă și, după cum prevăzuse irlandezul, oa me nii formară din nou ciorchini
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
e al vostru!“ Al lor fusese și pînă atunci. Lumea era atît de rară, la fel și satele, că oamenii semănau În fiecare an În altă parte. Nu-i Întreba nimeni, nu dădeau socoteală nici unui vătaf, nu știau de vreun stăpîn. Îl duseseră acolo rușii. Se dăduse prins la ei În ziua de Crăciun a anului 1914. Regimentul lui se Împrăș tiase prin Galiția, iar el, cu o mînă de ardeleni, se as cunsese Într-un sat părăsit În care nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de Siberie. Trăiseră spulberarea a două Împărății și Întregirea unui regat. Trecuseră peste ei cinci stăpîniri lumești. Le supraviețuiseră. Aveau să Îndure Încă două. Se bătuseră cu toată puterea și cutezanța tinereții ca să se elibereze de sărăcie și să ajungă stăpîni pe soarta lor și pe a copiilor lor. Nu putuseră face nimic În Austro-Ungaria, dar În Statele Unite și-n România Mare izbutiseră. CÎtă vreme Încleștarea asta cu destinul, ei de o parte și el de alta, fusese dreaptă, biruiseră. N-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sensul ce va fi impus de tradiția ulterioară. Să mai amintesc doar că sub Irod Antipa Magdala trece printr-o perioadă fastă din punct de vedere economic. Atitudinea lui Isus intra în rezonanță cu atitudinea critică a aristocrației galileene față de stăpânii de la Ierusalim, din Iudeea. * Maria Magdalena este apoi amintită la răstignire. Mi se pare interesantă și necesară compararea listelor furnizate de evangheliști. Matei (27,55-56) pomenește următoarele nume: Maria Magdalena, pe primul loc, Maria, mama lui Iacob și a lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
1. „a da, a livra ceva cuiva”. În Ioan 29,30: „și-a dat sufletul” (paredoken to pneuma); cu același sens îl întâlnim în Testamentul lui Avraam: Sarah „și-a dat sufletul” (paredoke ten psychen). Se mai pot „livra”: sclavi stăpânilor, femei soților, copii părinților; 2. „a transmite”. În Mt. 11,27: „Totul mi-a fost transmis de către Tatăl Meu”; Rom. 6,17: „Ați ascultat din inimă de etalonul (typos) învățăturii care v-a fost transmis”; 1Cor. 11,23: „Eu am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mare lucru, aproximativ zece mărci germane vechi, cam douăzeci de euro. Pentru Însuși Mesia, e o sumă absolut jignitoare! După Exod 21,32, „dacă un taur împunge un slujitor sau o slujitoare, să se dea treizeci de didrahme de argint stăpânului lor”. Isus echivalat cu un rob împuns de taur! Conexiunile scripturistice trimit la Zaharia 11,12 (kaˆ œsthsan tÕn misqÒn mou tri£konta ¢rguroàj) și, desigur, la episodul vinderii lui Iosif de către frații săi ismaeliților. După Gen. 37,28, Iosif
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Celui pe care-L trimit la moarte. Răspunsul lui Isus pune și el două probleme. Care este sensul exact al lui ‘Eta‹re și la cum se traduce ultima parte? Hetaire mai apare la Matei de două ori, în gura stăpânului care-l pune la punct pe lucrătorul nemulțumit de răsplată și în gura împăratului care-l ceartă pe nuntașul îmbrăcat necorespunzător. Unii exegeți îl interpretează ca pe un semn de ironie autoritară din partea lui Isus. Firește, prezența lui în alte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tratează foarte serios „misterul Iuda”, nemulțumindu-se cu un verdict aprioric. Drama în care este implicat acest ucenic apropiat al Domnului nu se joacă la un nivel social sau politic, nu e o dramoletă cu un hoț avar și un stăpân naiv, ci o veritabilă dramă cosmică, avându-i ca protagoniști pe Isus și pe Satana. Origen reia, prelungește și adâncește în chip genial intuiția evanghelistului Luca. Trădarea constituie a patra ispită a diavolului, cea mai teribilă, pentru că începe cu o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată prin nimic. În plus, găsim un contraargument serios în chiar mitologia sethiană (Evanghelia lui Iuda fiind un „produs” sethian). Conform acestei mitologii, lumea inferioară, sublunară numără treisprezece eoni, cel de-al treisprezecelea fiind stăpânul, guvernatorul Arhontelui. Conform Apocalipsei lui Adam, altă scriere sethiană, al treisprezecelea eon corespunde creștinilor „psihici”, creștinilor „de mâna a doua”, intermediari, aflați între „spirituali” și „hylici”. Așadar Iuda joacă rol de căpetenie, îi depășește pe ceilalți apostoli, dar într-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sfânt. De remarcat în același context radicalismul bun al lui Isus: alegeți între Mine și Beelzebul, între Cel care intră în casa demonilor, îl leagă fedeleș pe Nefârtat, îi fură lucrurile, adică îi scoate pe draci la lumina zilei, și stăpânul laș al casei. Fiți cu Mine acum: cine nu este cu Mine este împotriva Mea, pentru că numai prin Mine, dacă doriți aceasta, puteți birui răul și boala spirituală. Cine nu adună cu Mine, Adunătorul, Împăciuitorul sufletelor, opusul lui diabolos, „cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
uriașii zămisliți din tați cerești și mame pământence au un apetit grozav, înfulecă toate roadele și, în ultimă instanță, ajung chiar să se devoreze între ei. Dumnezeu intervine prin arhanghelii săi fideli și pregătește pedepsirea exemplară a nelegiuiților. Iată porunca Stăpânului către Mihail: „Du vestea vindecării pământului: rana lui se va tămădui. Nu vor muri toți oamenii din pricina tainei pe care Veghetorii șegregoroi, cum sunt numiți îngerii căzuți în versiunea greacă - n.n.ț le-au dezvăluit-o” (X, 7). Dar „veghetorii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și învestirea sa în funcția de Fiu al Omului. Ceremonia se desfășoară în palatul de gheață înconjurat de foc al Principiului zilelor, în prezența celor patru arhangheli (Michael, Rafael, Gabriel și Fanuel) și a miriadelor de îngeri. Enoh va fi stăpânul păcii și va instaura o nouă eră, a dreptății, pentru toți cei care au respectat preceptele divine. A patra mare secțiune cuprinde două vise vizionare ale lui Enoh, pe care acesta le povestește fiului său Mathusalem/Mathusala: „Am avut două
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Iuda Macabeul. Versetul 20 al capitolului XC deschide viziunea Judecății de Apoi: în pământul „gustos” al Palestinei se ridică un tron, pe care șade Păstorul oilor. I se aduc toate cărțile/cronicile pecetluite cu faptele creaturilor lumii. Păstorul sau Stăpânul oilor este slujit de cei șapte arhangheli. Are loc judecata. Nelegiuiții, începând cu primul „astru” căzut, își primesc pedeapsa. Poporul lui Israel biruie postum toate națiile: „Toate animalele pământului și toate păsările cerului căzură și se închinară înaintea oilor, invocându
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
peisaj, aproape identice. Există o diferență calitativă, de slavă, dar aceeași descriere se repetă de cinci ori: un tron în mijloc (tronul fiind, în unele versiuni, un înger), iar la stânga și la dreapta, îngeri care-L slăvesc la unison pe Stăpânul aflat în al șaptelea cer. Îngerii „din stânga” sunt prezentați ca având mai puțină slavă decât cei „din dreapta”. Așadar, în ochii autorului, primele cinci ceruri au o structură asimetrică. Norelli observă cu justețe: „Opoziția și dezechilibrul dreapta-stânga introduc un element de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mult mai slăvit decât însoțitorul său de până atunci, îi arată o carte cu totul diferită de cele pământești. Aici sunt scrise faptele fiilor lui Israel. Apogeul viziunii îl constituie contemplarea Sfintei Treimi (Cristos la dreapta, îngerul Duhului Sfânt la stânga Stăpânului). Îngerii celor șapte ceruri, într-un glas, îl preamăresc pe Dumnezeu-Tatăl, care poruncește Fiului Său: „Mergi și coboară prin toate cerurile; apoi coboară până la îngerul care se află în șeol, dar nu vei ajunge până la Pierzanie” (un sălaș al morților
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Creatorului, iar nu sub cea arbitrară și nocivă a creaturilor. Un lucru se cuvine însă adăugat aici, și nu de cea mai mică importanță: dualismul profesat de autorii apocalipticilor nu este unul metafizic, întrucât Dumnezeu rămâne peste tot Creatorul și Stăpânul absolut, al ambelor vârste. Ne aflăm așadar la antipodul viziunii gnostice, unde viziunea vârstelor reflectă o dihotomie esențială în sânul divinității: Dumnezeul bun și Demiurgul rău, două principii antagonice aflate oarecum pe picior de egalitate 133. Nu, în cazul textelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se amestecă în mod aproape inextricabil cu cetatea diavolului, pentru că cetății lui Dumnezeu îi este greu să se mențină departe de orice contaminare cu răul, atât timp cât va dura pe pământ. Astfel - scrie Augustin -, neamul omenesc crescând și devenind tot mai stăpân pe liberul său arbitru, s-a produs un amestec și un fel de contopire a celor două cetăți, întemeiată pe legăturile nelegiuirii. Iar această dezordine își are originea tot în femeie; nu e vorba de faptul că acestea, lăsându-se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]