4,708 matches
-
cheme la villa. De altfel, în întreaga zonă, tot ce ar fi găsit Hippolita ar fi fost cantori inspirați de psalmii creștini; muzica aceasta, în schimb, rodul unei fuziuni între ritmuri și sonorități romane și melodii celtice, avea un sunet străvechi, pe ale cărei unduiri fanteziile marcate de păgânism ale domina-ei se puteau desfășura în voie. Ca și Cetegus, ele erau expresia altor vremuri, mai mult chiar, ale unui alte lumii, către care sufletul ei se îndrepta mereu, cu încăpățânare. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
roage și să spună liturghia. Nu-și îngăduie nici o clipă de răgaz. De fapt, eu nici nu-mi închipui de unde are atâta putere. în fond, are mai mult de șaizeci de ani. Dacă el cade, suntem pierduți cu toții. Fiind un străvechi burg celtic, Aureliana nu avea planul regulat al cetăților romane: era, mai degrabă, o întrețesere de străzi, unele mai largi altele mai înguste, cu multe ulicioare și puține piețe principale. Ajuns în spațiul deschis de sub bastioane, Rutilius o apucă hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țină în viață. Ne-au luat prin surprindere! gemu Marcentius. îmbrăcați în alani... au spus că trebuia... să ne schimbe. Poarta! Vor s-o deschidă! O clipă mai târziu, se înmuie și rămase fără viață pe lespezi. întrucât, urmând o străveche măsură de prevedere din ingineria militară, casele nu se ridicau la o înălțime prea mare în spatele zidurilor, agitația acelei încăierări furibunde nu atrăsese imediat atenția locuitorilor din clădirile învecinate, astfel că primele strigăte de alarmă și de spaimă începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu gesturi grăitoare ale brațelor, ceea ce probabil erau ultimele directive pentru acțiunea în curs. încercat de vâltoarea întâmplărilor din ultimele zile, îl privea întocmai cum îl priveau și cetățenii Aurelianei: ca pe un înger eliberator, care, asemenea zeilor războinici din străvechile istorisiri, ajungea exact la timp pentru a-i scoate de sub teroare și din disperare. Niciodată nu mai simțise pentru el o asemenea pornire de afecțiune; niciodată nu-l admirase atât de mult; niciodată, în sfârșit, nu se mai simțise atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu o voce frântă de emoție. Să mergem în întâmpinarea eliberatorului nostru. Să-i mulțumim lui Dumnezeu! Să-i mulțumim lui Dumnezeu! în ochii săi de culoarea cerului, limpezi, plini de evlavie, străluceau lacrimi de bucurie. 20 Balamber mergea pe străvechiul drum roman, ținându-și calul la pas; înainta nepăsător și distrat, cu privirea ațintită înainte, fără să ia în seamă șirurile nesfârșite de copaci ce flancau drumul. De fapt, era obosit să-i tot vadă mereu și mereu. De două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împletitura robustă de lemn. în vis, ca și în realitate, sau cel puțin într-o realitate pe care și-o amintea el, ce vena din vremuri îndepărtate, ea îi vorbea întotdeauna blând, cu voce domoală și mângâietoare, spunându-i povești străvechi ale poporului său; în penumbra yurta-ei, jarul focului îi arunca reflexe mișcătoare pe chipul cu trăsături delicate, încadrat de cozile groase și negre, răsucite în dreptul urechilor. Balamber îi regăsise încă o dată privirea afectuoasă dar totodată melancolică și în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de a învinge. Vacarmul pe care îl auzea era mai mult decât un strigăt de luptă, mai mult decât ce auzise cu alte ocazii izbucnind din piepturile soldaților îngroziți și disperați totodată: era în plus - și înainte de toate - glasul unei străvechi mânii, al unei uri hrănite de mii de nedreptăți al unui orgoliu totdeauna înfrânt, care căuta să se răzbune. în timp ce alerga către liniile dușmane, agitând sabia, și dobora deja primii adversari, simți lămurit, cu o siguranță fără greș, că nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
i se perindau prin fața ochilor, venind dintr-un trecut îndepărtat, pentru a dispărea și a se pierde în neant. Pasul cailor și glasurile războinicilor ajungeau până la el de undeva de departe, iar un vânt ușor mângâia câmpia, aducându-i miresme străvechi, pline de viață - mirosul de pământ și de iarbă. în sfârșit, cucerit de un somn odihnitor, închise ochii și adormi. Nota autorului Evenimentele dramatice care au răscolit Galiile în primăvara-vara anului 451 au fost studiate atent de istorici și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în. tradă. Salii — Colegiu de 12 preoți ai cultului zeului Marte, păstrători ai scuturilor sacre și conducători ai dansurilor războinice la sărbătoarea acestuia în. trad.ă. De frontieră și de câmp în. trad.ă. Armoricani — locuitori ai regiunii Armoricar, numele străvechi al acelei părți din Galia care includea peninsula Bretania și teritoriul cuprins între Loira și Sena. PAGE FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Semnul lui Atilla.doc PAGE 167
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
La fund de tot În societate era și acolo un fel de impunitate, pentru că nimănui nu-i păsa ce se Întâmplă. Sub acea masă Întunecată brutală crimele de sânge erau adesea trecute cu vederea. Iar la vârf de tot, imunitatea străveche a regilor și a nobililor. Sammler considera că era motivul pentru care se făceau revoluțiile. În revoluție luai privilegiile unei aristocrații și le redistribuiai. Ce Însemna egalitatea? Însemna că toți sunt prieteni și frați? Nu, Însemna că toți aparțineau elitei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mor. Nu puteam să Închid ochii - nu Înainte de a face ceva ca om, ceva important, frumos. Sammler nu se aventură să facă vreun comentariu. La urma urmei, nu era chiar atât de lipsit de sentimente. Mai mult, fusese educat după străvechile reguli de politețe. Aproape la fel cum femeile fuseseră cândva educate Întru castitate. Versat În a murmura politicos la gunoaiele pe care Shula le aduna de prin coșuri, scoase sunetele necesare și Își agită corespunzător mâinile, dar apoi spuse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ea nu știu nimic. — Asta este, a zis Bangs, cu un mic gest de prezentare, deschizând ușa din față a apartamentului său. Vizuina burlacului! Sufrageria în care stăteam mirosea puternic a prăjeală veche. Aerul avea o consistență cețoasă. Un fotoliu străvechi, galben și un scaun ieftin de metal stăteau în mijlocul camerei în fața unui televizor și a unui raft plin cu casete video. Aceste patru obiecte - fotoliu, scaun, televizor și raft - constituiau suma totală a mobilelor din cameră. Nu e cine știe ce, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Mehedinți la festivalul Nicolae Drăgan ediția I, 2010, Galda de Jos, jud. Alba -mențiune la concursul literar George Țărnea 26 noiembrie 2010, Râmnicu-Vâlcea -premiul revistei Algoritm literar, la concursul on-line „Poezie și suflet” premiul I la concursul Dragostea-i destin străvechi, 14 februarie 2011, Pitești -Premiul Cafeneaua literară la concursul Leoaică tânără iubirea, editia 2011 Pitești -Premiul III la concursul literar Visul, Orăștie, ediția a VII-a 2012 -Premiul special la concursul literar Visul secțiunea volume publicate pentru Transplant de iubire
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ale trecutului. Eram cu toții la fel, neiertători, Orgolioși peste măsură, Iar poezia plângea undeva, Într-un colț, ghemuită, Să n-o încaseze și ea. Vorbele Nu mă dor vorbele tale, Deși vorbele pot ucide oameni, Mă simt ca un stejar străvechi, Vorbele pot fi gloanțe, topoare, ghilotine, Spânzurători, Gas-kammern, Mă simt ca un stejar străvechi. Nu mă dor vorbele tale, Dar glasul frunzelor, vântului, Râsetele copiilor sunt mai puternice. Decât vorbele tale, memoria nu reține nimic Din ceea ce spui, o spumă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Într-un colț, ghemuită, Să n-o încaseze și ea. Vorbele Nu mă dor vorbele tale, Deși vorbele pot ucide oameni, Mă simt ca un stejar străvechi, Vorbele pot fi gloanțe, topoare, ghilotine, Spânzurători, Gas-kammern, Mă simt ca un stejar străvechi. Nu mă dor vorbele tale, Dar glasul frunzelor, vântului, Râsetele copiilor sunt mai puternice. Decât vorbele tale, memoria nu reține nimic Din ceea ce spui, o spumă galbenă La marginea lacului Sunt vorbele tale. Pleacă-ți ramurile tale, Arbore înalt și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
unde ajung. Poate că numai Creața avea puterea să mă schimbe și chiar dacă nu eram băiatul de care să se îndrăgostească, simțea ca și mine o nevoie acută de-a fi împreună. Poate că făcusem parte cândva amândoi din acel străvechi androgin osândit să se desprindă în două, doar pentru a se reîntregi odată și-odată. Poate că nu iubirea ne ținea împreună ci convingerea că ne aparținem prin alte legături pe care nu ni le puteam explica. Gândurile mă copleșeau
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ne chema la joacă reamintindu-ne de vremea când eram copii. Albul din jur mă făcea să uit de frig și de vânt. Trăiam într-o lume încremenită, fără margini de timp, într-o singură culoare, ca pe un papirus străvechi, unde noi ne mișcam ca niște creioane semnând pe ultimul rând, fără să ne fi scris întreaga poveste. Părcă ne mutasem într-o casă nouă, cu lucrurile nedespachetate, acoperite de folii de plastic. Marius arunca bulgări în Sini și ea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
oră, dincolo, departe, la țară, Ana, stând într-o rână pe canapeaua largă, acoperită cu un pled de lână roșu, mițos, din camera ei și a surorii sale, răsfoia (dulce lene a după-amiezilor de iarnă în odăi încălzite de sobe străvechi, lipite cu lut), colecții desperecheate de reviste românești, apărute înainte de război, pe care tatăl ei le păstra în unul din sertarele scrinului aflat în aceeași cameră. Visa și se întreba cu privire la gustul acelei lumi ce i se părea naivă deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ci casa lor în care, descoperii acum, puteam să trăiesc în tihnă până la sfârșitul acestei vieți. Mai erau oamenii cu care mă salutam când treceau prin fața casei sau mă întâlneam în drum cu ei, păduricea și iazul și ulițele acelea străvechi, de sute de ani, păziți de câini dormitând în praful din fața porților sau cutreierând, părând ai nimănui, printre cotloane. Un regret adânc, săpând, în ziua aceea și a doua zi la fel și-n zilele vieții până azi, răzbătând, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
apucaseră la timpul lor defilările armatei, serbările școlare, fastul acelei zile, dar el punea un anume patos în rememorările rostite, încât dădea impresia că vorbea despre lucruri ce se întâmplaseră cu sute de ani în urmă, numai de el știute, străvechi ca basmele ce nu-și găseau așezare în timp. - În Capitală, regele însuși, continuă el, primea defilarea armatei, toată în ținută de gală. Era o frumusețe. Și ce rău era în asta? Spuneți-mi! rosti, nostalgic și convingător. Apoi, Regatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spune tot Nicolae Manolescu. Clivajul prematur dintre individ și societate conduce însă, aproape de la sine, spre o concepție monistă, înspre ideea unei utopii care să prezinte o umanitate omogenă, ritualizată și alcătuită după tipare existențiale pure - cum consideră Al. Paleologu -, străvechi, aflate sub semnul unei legi generale, dar mai ales al predestinării. Paradoxal, personajele lui Sadoveanu, înainte de a se civiliza, s-a remarcat, caută a se sălbătici, retrăgându-se în natură, nu doar la marginea societății, dar în afara ei, a structurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
templului. Acesta a fost distrus, la fel ca și întreg orașul, cu prilejul cuceririi musulmane; dar numele a supraviețuit, unic martor al acelor vremi de ignoranță. Două zile mai târziu, am trecut pe lângă un sat de munte presărat cu vestigii străvechi. Este numit „Cele o Sută de Puțuri“, pentru că în preajmă se găsesc puțuri de o asemenea adâncime că parcă ar fi niște grote. Se povestește că unul dintre ele are mai multe etaje, având în interior săli zidite, unele mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a întors în bătălie cu forța unui zeu. Era chipul unui om cuprins de extaz. Iar când au ajuns soldații tăi, când quazii au fost învinși, am auzit că ai leșinat și ai rămas mult timp astfel. Cunosc acel furor străvechi, foarte diferit de mânie, de cruzimea sălbatică a soldatului... Extazul tău a fost unul sacru și ți-a dat o putere supraomenească. — Zeul meu mi-a dat puterea aceea, știi prea bine - Antonius întinse mâna, iar Valerius Mucrus i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
chip de copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea morții. — Velunda... Glasul i se frânse. Nu îndrăzni să-i atingă trupul. Moartea se apropia, îi dădea târcoale, cu neputință de oprit; era Moartea înveșmântată în alb din credințele străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care duce cu sine trupul... Trupul, nu și sufletul. Sufletul nu moare. — Velunda... Velunda întredeschise ochii limpezi. Privirea ei părea că vine de foarte departe. — Tu nu poți să mori, hohoti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Spre cer se ridicau rotocoale de fum și scântei. Flăcările distruseră templul lui Jupiter Optimus Maximus, ridicat de strămoși, și continuară să se întindă, distrugând arhivele unde se aflau cele trei mii de tăblițe de bronz pe care, din vremuri străvechi, fuseseră scrise textele adunărilor senatorilor și ale plebiscitelor - într-un cuvânt, însăși istoria urbei. De la o fereastră a palatului, Vitellius contempla incendiul. Continua să mănânce, mereu hămesit, golind farfuriile pe care i le aducea Listarius. Privea flăcările și asculta strigătele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]