2,342 matches
-
turca veche și, de obicei, semnificând locuitorii Turciei sau un membru al turcilor sau oameni turci, mai târziu formează „Tukin”, un nume dat de chinezi oamenilor care locuiesc în Munților Altay din Asia Centrală mai devreme de 177 î.Hr.E; și sufixul abstract -iye (derivat din sufixul arab -iyya), dar, de asemenea, asociat cu sufixul Medieval Latin -ia în Turchia. Prima referință folosită de termenul „Turk” sau „Turuk” ca un antonim continuat în inscripțiile Orkhon a lui Gokturks din Asia Centrală (sec. 8
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
semnificând locuitorii Turciei sau un membru al turcilor sau oameni turci, mai târziu formează „Tukin”, un nume dat de chinezi oamenilor care locuiesc în Munților Altay din Asia Centrală mai devreme de 177 î.Hr.E; și sufixul abstract -iye (derivat din sufixul arab -iyya), dar, de asemenea, asociat cu sufixul Medieval Latin -ia în Turchia. Prima referință folosită de termenul „Turk” sau „Turuk” ca un antonim continuat în inscripțiile Orkhon a lui Gokturks din Asia Centrală (sec. 8 CE). Cuvântul englezesc „Turkey” derivă
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
sau oameni turci, mai târziu formează „Tukin”, un nume dat de chinezi oamenilor care locuiesc în Munților Altay din Asia Centrală mai devreme de 177 î.Hr.E; și sufixul abstract -iye (derivat din sufixul arab -iyya), dar, de asemenea, asociat cu sufixul Medieval Latin -ia în Turchia. Prima referință folosită de termenul „Turk” sau „Turuk” ca un antonim continuat în inscripțiile Orkhon a lui Gokturks din Asia Centrală (sec. 8 CE). Cuvântul englezesc „Turkey” derivă din latina medievală, Turchia (c. 1369). Peninsula Anatolia
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
Americii. Gates are o soră mai mare, Kristi (Kristianne, și o soră mai mică, Libby. El era al patrulea cu acest nume în familia sa, dar este cunoscut sub numele de William Gates III sau "Trey", pentru că tatăl său primise sufixul „II”. Când Gates era mic, părinții lui se gândeau la o carieră juridică pentru el. Familia sa mergea regulat la o biserică a Congregational Christian Churches (Bisericile creștine Parohiale), o confesiune protestantă reformată. La 13 ani s-a înscris la
Bill Gates () [Corola-website/Science/296574_a_297903]
-
și a temperaturilor ridicate, pe Soare nu există o crustă (scoarță) solidă, și nici materie în stare lichidă, toată materia solară fiind în întregime în stare de plasmă și gazoasă. Soarele face parte din clasa spectrală G2V. "G2" înseamnă că: Sufixul "V" (citit 5) indică apartenența Soarelui la grupul majoritar al stelelor aflate în secvența principală. Aceasta înseamnă că își generează energia prin fuziunea nucleară a nucleelor de hidrogen în heliu, și că se află în echilibru hidrostatic, adică nici nu
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
accentul cade în general pe silaba penultimă a cuvântului, de exemplu "zrobił" („a făcut”), "zrobili" („au făcut”). Excepții în limba standard: Explicația acestui accent neregulat la verbe este că terminațiile verbelor la trecutul simplu și condițional nu sunt la origine sufixe, ci formele enclitice conjuncte ale verbului auxiliar "być" („a fi”), corespunzătoare formelor disjuncte żeśmy zrobili", respectiv bym zrobił", care au devenit mai puțin frecvente. Astfel, există tendința ca formele conjuncte să fie reanalizate ca sufixe și, prin urmare, ca accentul
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
condițional nu sunt la origine sufixe, ci formele enclitice conjuncte ale verbului auxiliar "być" („a fi”), corespunzătoare formelor disjuncte żeśmy zrobili", respectiv bym zrobił", care au devenit mai puțin frecvente. Astfel, există tendința ca formele conjuncte să fie reanalizate ca sufixe și, prin urmare, ca accentul să se mute pe penultima silabă. Poloneza folosește alfabetul latin cu următoarele diacritice: În poloneză există și șapte digrame: ch, cz, dz, dż, dź, rz și sz. Spre deosebire de alte limbi slave care folosesc alfabetul latin
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
exemplu, verbul „a scrie” are o formă actuală ("pisać" - acțiunea tocmai are, avea sau va avea loc) și una iterativă ("pisywać" - acțiunea se face sau se făcea în mod repetat), pe lângă forma de aspect perfectiv "napisać". Timpurile verbale poloneze sunt: Sufixele timpului trecut se adaugă la verb sau la cuvântul din propoziție care se accentuează cel mai puternic, ca de exemplu pronumele interogative. Al cincilea timp polonez, viitorul imperfectiv, este o construcție analitică și se compune din forma de viitor simplu
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
în graiul bihorean) sunt variantele de rostire pe românește a toponimului maghiar "Várad" (mai târziu "Nagyvárad" „Oradea Mare”). "Várad" este, împreună cu "várda", o derivare și totodată variantă a cuvântului (indoeuropean, înrudit cu germanul "wehr-") "vár" (cetate, fortăreață), prin sufixarea cu sufixele circumstanțiale de loc (foarte productive la generarea toponimelor maghiare) "-ad" și "-da". (Város „oraș” este de asemeni derivat din "vár" prin sufixarea cu "-oș".) Denumirile "Várad", "Várda", "Varadia", însemnând pur și simplu „cetate, cetățuie” sau echivalând cu toponimul românesc „Cetățeni
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
alte terminații: "at bo" („a locui”), "at synes" („a gândi, a crede”), "at dø" („a muri”), "at gå" („a merge”), etc. Verbele se conjugă conform cu timpul gramatical, dar nu variază în funcție de persoană. Spre exemplu forma de prezent se formează adăugând sufixul "-r" la forma de infinitiv a verbului (și eliminând "at"). Verbul "at komme" („a veni”) va fi așadar "kommer", indiferent de persoană sau dacă este vorba de singular ori plural: Această conjugare extrem de simplă a verbelor este însă încălcată de
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
vechi indică prezența cazurilor nominativ și genitiv și de asemenea există câteva urme ale cazurilor acuzativ și dativ. Adjectivele sunt comparate ca în engleză și sunt declinate în conformitate cu gen, număr și definitudine. Definitudinea substantivelor este marcată în primul rând prin sufixe, și de asemenea prin articole hotărâte sau nehotărâte. Din punctul de vedere al prozodiei, suedeza prezintă atât accent prozodic cât și aspecte tonale. Suedeza este foarte bogată în vocale și este de asemenea notabilă pentru existența consoanei fricative velare dorsopalatale
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
imigranți vorbitori de germană joasă. Mulți dintre aceștia au devenit membri destul de influenți ai societății medievale suedeze, aducând termeni din limba lor nativă în lexicul suedezei. În afară de numărul mare de neologisme din domeniul militar, comercial și administrativ, au fost importate sufixe gramaticale sau chiar și conjugări. La începutul său, suedeza veche era cu mult diferită față de forma sa modernă în sensul că avea un sistem mult mai complex de cazuri gramaticale și deja moștenise sistemul tipic germanic al genurilor. Substantivele, adjectivele
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
cazurile genitiv (mai târziu posesiv), dativ și acuzativ. Sistemul de genuri era asemănător cu cel al limbii germane moderne, având genurile masculin, feminin și neutru. Genurile masculin și feminin s-au unit ulterior pentru a forma un "gen comun" împreună cu sufixul "-en" și cu articolul hotărât "den", în contrast cu genul neutru, cu formele "-et" și "det". Verbul era de asemenea și mai complicat: includea modurile conjunctiv și imperativ, conjugarea lor făcându-se în funcție de persoană și număr. Prin secolul al XVI-lea, cazurile
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
și declinarea adjectivelor. De exemplu cuvântul "fisk" („pește”) este un substantiv în genul comun (deci "en fisk" = un pește) și are următoarele forme: Forma hotărâtă sau definită este postpusă substantivului, exact ca în limba română, prin adăugarea de terminații sau sufixe ("-en", "-n", "-et" sau "-t"), depinzând de genul său și dacă se termină în vocală sau nu. Articolele hotărâte "den", "det" și "de" sunt folosite doar pentru variații ale definitivității substantivului. Acestea pot de asemenea să fie și pronume demonstrative
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
au flexiunea în funcție de două declinații - nehotărât/indefinit sau hotărât/definit - și trebuie să se acorde cu substantivul pe care îl determină în număr și gen. Formele nehotărâte de neutru și plural al adjectivului sunt de obicei formate prin adăugarea unui sufix ("-t" sau "-a") la forma comună a adjectivului, de exemplu "en grön stol" („un scaun verde”), "ett grönt hus" („o casă verde”) și "gröna stolar" („scaune verzi”). Terminațiile formei hotărâte a adjectivului sunt identice cu cele de la forma nehotărâtă plural
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
câteodată aceasta este identică cu forma de neutru a participiului perfect): Când se apelează la diateza pasivă și se folosește verbul "att bli", este folosit participiul trecut: Mai există și o altă modalitate de a forma diateza pasivă prin adăugarea sufixului "-s", și eliminând terminația "r" care era marca timpului prezent: Într-o propoziție subordonată, verbul auxiliar "har" este opțional și de obicei este omis, mai ales în suedeza scrisă. Modul conjunctiv este câteodată folosit cu unele verbe, dar este din ce în ce mai
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
fie doar în limba română, fie și în limba albaneză --se presupune că acestea ar fi cuvinte moștenite de la daci. (→ Listă de cuvinte dacice) O altă caracteristică comună cu albaneza (preluată mai târziu și de limba bulgară) este folosirea unor sufixe ca articole hotărâte (în română -ul, -a; în albaneză -u, -a). (→ Uniunea lingvistică balcanică)
Limba dacă () [Corola-website/Science/296677_a_298006]
-
la zona geografică de unde provine limba. Celălalt nume, "español", vine de la "Hispaniolus" din latina medievală, mai precis din forma sa corectă "Spaniolus". Ramón Menéndez Pidal oferă altă explicație etimologică. Cuvintelor clasice "hispanus" și "hispanicus" li se atașau în latina vulgară sufixul "-one" (cf. în spaniolă: "bretón", "borgoñón", în franceză "wallon" etc.), astfel cuvântul "hispanione" s-a schimbat în "españón", și apoi în "español". Acest cuvânt a fost apoi împrumutat de către alte limbi romanice (cf. catalană "espanyol", franceză "espagnol", italiană "spagnolo", occitană
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
cucerirea romană de populații neindoeuropene și indoeuropene: liguri (neindoeuropeni), celți (indoeuropeni), iberi (neindoeuropeni), celtiberi (rezultați din fuziunea celților cu iberii), fenicieni, vascones (strămoșii bascilor, singurii care au rezistat până azi). De la aceste populații au rămas toponime și hidronime, prefixe și sufixe folosite în toate cele trei limbi iberice. Prezentarea fonemelor limbii spaniole este foarte dificilă din cauza varietății dialectice. Tabelele de mai jos prezintă sunete care fac parte din standardul spaniol, dar pot să nu existe în unele dialecte din cauza proceselor fonetice
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
spaniola are o variantă a articolului hotărât neutru, "lo". "Lo" nu acompaniază un substantiv, dar poate preceda un adjectiv care are valoare de substantiv, pentru a exprima o idee generală, abstractă. Substantivele numărabile au formă separată pentru plural, indicată utilizând sufixul "-s". În general, în spaniolă se folosesc adjectivele și adverbele în același mod ca în română și aproape fiecare altă limba indo-europeană. Adverbele simple au, totuși, formă separată de adjective, creată prin adăugarea sufixului "-mente" la adjectivul feminin (de exemplu
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
formă separată pentru plural, indicată utilizând sufixul "-s". În general, în spaniolă se folosesc adjectivele și adverbele în același mod ca în română și aproape fiecare altă limba indo-europeană. Adverbele simple au, totuși, formă separată de adjective, creată prin adăugarea sufixului "-mente" la adjectivul feminin (de exemplu "afortunada" - norocosă → "afortunadamente" - din fericire). Această paradigmă este comună limbilor romanice occidentale și poate de asemenea fi găsită în română, în cazul adverbelor precum "actualmente". În spaniolă se folosesc articolele hotărâte și nehotărâte, pronumele
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
shasile „al șaselea”, "noaulu „al nouălea”. Se formează numerale colective și de la "trei", "patru" etc.: "amindoi", "amintrei", "aminpatru", "amintsintsi" etc., cu varianta "shamindoi" etc. Verbele aromânești sunt clasate în patru conjugări, ca cele din română, cu cele două variante (fără sufix și cu sufix) la conjugările I și a IV-a. Iată conjugarea verbelor regulate: Indicativul prezent este forma de bază a verbului în gramatica aromânei. Cea de persoana I singular constituie cuvântul-titlu pentru verbe în dicționare. Exemple de conjugare: La
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
noaulu „al nouălea”. Se formează numerale colective și de la "trei", "patru" etc.: "amindoi", "amintrei", "aminpatru", "amintsintsi" etc., cu varianta "shamindoi" etc. Verbele aromânești sunt clasate în patru conjugări, ca cele din română, cu cele două variante (fără sufix și cu sufix) la conjugările I și a IV-a. Iată conjugarea verbelor regulate: Indicativul prezent este forma de bază a verbului în gramatica aromânei. Cea de persoana I singular constituie cuvântul-titlu pentru verbe în dicționare. Exemple de conjugare: La imperfect, persoana a
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
s(ă) se mai folosește și las + conjunctiv prezent. Infinitivul scurt nefiind folosit, imperativul negativ la persoana a II-a singular are aceeași formă ca imperativul pozitiv: "nu căntă!" „nu cânta!” La infinitiv se păstrează numai forma lungă: La gerunziu, sufixelor asemănătoare cu cele din română li se adaugă -a sau -alui: La participiu există o singură formă pentru masculin și feminin singular. Verbele de conjugarea a III-a numite „cu accentul pe rădăcină” au forme diferite: "arsu" „ars”, "aprimtu" „aprins
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
său (2010) cuvinte de origine romanică ce au intrat și în albaneză: "vizitari" „a vizita”, "agensiă" „agenție”, "tur" / "giro" „tur”, "interesant", "turistic", "dacord" „de acord”. În afară de afixe care se găsesc și în română, aromâna mai are și altele, unele împrumutate. Sufixe specifice: Prefixe specifice: În aromână există cuvinte compuse comune cu româna, dar și proprii: "njadză-iarnă" „mijlocul iernii”, "tsiripăne" (din "tseare" „cere” + "păne" „pâine”) „cerșetor”, "ayru-cucot" „cocoș sălbatic”, "tindugumar" (din "tindu" „întind” + "gumar" „măgar”) „om leneș”. Sunt și cuvinte compuse dintr-
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]