3,156 matches
-
la cap. Cu toate astea, În ultimele câteva săptămâni, sănătatea lui Ivan părea să se fi Îmbunătățit considerabil. Se dusese În fine la doctor, care-i dăduse un nou tratament, despre care el spunea că-l făcea să-și piardă suflul mult mai rar. —OK, Ivan, pa, spuse ea. Ne vedem mai Încolo. Imediat ce a pus receptorul Înapoi În furcă, s-a auzit o bătaie În ușă. Era un hamal. Lângă el tronau două cutii uriașe de carton. Știa ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Încerca să iasă din mașină, se opri și respiră adânc printre dinții Încleștați de durere. —Ce e? spuse Ruby apucând-o de mână. —Nimic. Doar bebelușul care se mișcă. Lasă-mă să mai stau jos o secundă ca să-mi recapăt suflul. Stătură acolo aproape o jumătate de minut. —OK, sunt bine acum, spuse Ronnie. Ieșiră din mașină și luară liftul către zona de plecări. Fiecare pas pe care Ruby Îl făcea, Îi producea durere. Concentrându-se pe propriul disconfort, nu observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
a murmurat. S-a îndreptat spre reanimare, spre neurochirurgul de gardă. — Fata pe care tocmai au adus-o... — Ești fără mască, să ieșim. Au părăsit locul acela aseptic, unde rudele nu sunt lăsate să intre, unde bolnavii zac goi lângă suflul respirației lor artificiale și împreună s-au întors în camera în care infirmiera te pregătea. Neurochirurgul a privit în monitor desenul electrocardiogramei și al tensiunii. Este hipotensivă, a spus, ați exclus posibilitatea unor leziuni toracice sau abdominale? Apoi te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mult peste treizeci de ani, la colțul ochilor avea deja o plasă de riduri mici. Avea un chip trudit în fiecare centimetru de piele. Dar în deschizături fesuri, în ochi și nări, în tăietura buzelor, acolo unde ieșea la suprafață suflul ei interior, foșnea o chemare ascunsă, inefabilă, ca o adiere de vânt prinsă în frunzișul pădurii. — Cum te cheamă? — Italia. Am acceptat numele acela nefiresc cu un zâmbet. — Ascultă, Italia am spus, îmi pare rău pentru ... am vârât mâna în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Mi-am văzut saliva picurând peste ea, îmi era plină gura. N-am abandonat-o nici cu privirile, nici cu răsuflarea. Am rămas să respir peste ea. Mă aplecam, eram foarte aproape și poate că speram să o salvez cu suflul meu. O apăsam cu chipul meu răvășit... Simțeam o forță ușoară desprinzându-se din ea, ca un abur care se înalță din apă. Nu m-am gândit să fac nimic ca medic, uitasem că sunt. Am privit-o cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
privește ceva misterios, cu ochi atenți și încețoșați, am privit-o așa cum te privisem pe tine născându-te cu câteva ore mai devreme. Așa am lăsat-o să moară. Am lăsat ca ultima suflare să-i iasă pe gură, iar suflul acela mi-a atins genele. Și ea fugise, absorbită de tavan. Din instinct, mi-am ridicat privirile s-o caut. Atunci l-am văzut, Angela, l-am văzut pe fiul nostru. Pentru o clipă, chipul lui mi-a apărut acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vor citi istoria, toți, toți, toți, până la unul! Ființe fictive ca mine, la fel ca mine! Au să moară toți, toți, toți!“ Așa mi-a spus, și cum îmi mai susură în ureche, de peste douăzeci de ani, într-un teribil suflu aproape tăcut, precum cel biblic al lui Iehova, vorbele lui profetice și apocaliptice! Căci nu doar m-am tot apropiat de moarte, dar au murit, mi-au murit ai mei, cei ce mă făceau și mă visau mai bun. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
admirabilul și înfricoșătorul arcan al existenței universale se va șterge și se va pierde.“ Dar nu, căci o să rămână cântecul cocoșului-sălbatic și susurul lui Iehova cu el; o să rămână Cuvântul care a fost începutul și va fi cel din urmă, Suflul și sunetul spiritual care adună cețurile și le încheagă. Augusto Pérez ne-a notificat tuturora celor ce au fost și sunt eu, tuturora celor ce alcătuim visul lui Dumnezeu - sau mai bine zis, visul Cuvântului său -, că va trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu ani în urmă. Cartea îi tremură în mâini, fu nevoit să se rezeme de taraba de pe chei și-n cele din urmă, punând volumul în locul de unde-l luase, se îndepărtă, de-a lungul fluviului, spre casă. Simțise pe frunte suflul pe care-l stârnește fluturarea de aripi a Îngerului Morții. Ajunse acasă, în casa lui trecătoare, se întinse pe pat, își pierdu cunoștința, crezu că moare și îndură cea mai intimă anxietate. „Nu, nu voi mai atinge cartea aceea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
păsările din model devenind în grădină copaci și flori adevărate. Covoarele de mătase mă acaparaseră de tot. Erau splendide. Niciodată nu mai văzusem asemenea țesături mari ce reușeau, prin varietatea lor, să transforme un spațiu larg și generos. Emanau un suflu de opulență, pentru că aceste covoare de mătase erau o avere întinsă aici, pe jos, pe care îți puneai pantofii, îți arcuiai pașii și toate zgomotele se estompau. Covoarele de mătase trezeau în mine și un fel de invidie, chiar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
a făurit pentru înțelegătorii de frumusețe și adevăr, o frescă uriașă de poezie sonoră. Sărăcia, iubirea și moartea: iată materialul cu care acest vrăjitor suia pe scara cerului. Întreaga sa operă este străbătută de noțiunea celor veșnice, în ea palpită suflul eternității, cu rostul de a fi și de a trece. Amintirea întâlnirilor noastre mă va petrece până la capăt. Mă primea ca pe un frate. Parcă-l văd, fără haină și guler. Un buton de cilic îi prindea la gât cămașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
W.G. Elliott fusese de la bun Început veriga slabă În lanțul de interpreți, cu tendința de a exagera răutatea personajului său; acum, rânjetele și căutăturile sale piezișe erau tot mai grotești. George Alexander, care Încă se străduia să Își recapete suflul după traumele actului doi, era manierist În gesturi și forțat În pronunție. Nu Îl ajuta nici faptul că motivațiile personajului deveneau din ce În ce mai complexe și mai Încâlcite În această etapă a povestirii. Guy se Întorsese pentru a-și declara iubirea dnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
act de credință. Nu au importanță arhivele, mărturiile, arheologia, statistica, hermeneutica, nici faptele; istoriei Îi incumbă istoria, liberă de orice ezitare și scrupule; numismatul să-și păstreze monedele, iar vânzătorul de hârtie - terfeloagele. Istoria e o injecție cu energie, un suflu dătător de viață. Intensificând potența, istoricul Încarcă cernelurile; farmecă, exaltă, dă curaj, Însuflețește; nici vorbă să calmeze sau să enerveze; cuvântul nostru de ordine este să respingem hotărât ceea ce nu Întărește, ceea ce nu-i pozitiv, ceea ce nu-i laur.“ Sămânța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Vă rog să vă așezați acolo, zise asistentul, indicându-i un scaun din apropierea unui dispozitiv electronic fixat pe perete. — Aș dori câteva lămuriri, spuse Norman. — Vă rog să priviți fix la punctul acela verde, cu ochii larg deschiși... Simți un suflu brusc de aer În ochi și clipi instinctiv. Din dispozitiv ieși o foaie de hârtie imprimată. Asistentul o detașă și o studie. — E În regulă, doctore Johnson. Vă rog să poftiți pe aici... — Aș dori să-mi dai câteva informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Norman să poată cere lămuriri, trapa se deschise și văzu că Harry o Împinsese pe Beth În sas cu capul Înainte. Norman o apucă de umeri și o așeză ușor pe podea, apoi Închise trapa. Câteva clipe mai târziu auzi suflul de aer care Îl anunța că Harry presuriza sasul. Trapa submarinului se deschise, iar Harry pătrunse Înăuntru. — Dumnezeule, un minut și patruzeci de secunde, spuse Harry. Știi cum se pilotează chestia asta? — Da. Norman se așeză În fotoliu și Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
mai tăcut, al cărui suflet nu are putere să mintă și nici să rănească, știe să admire mereu și să înțeleagă neliniștile vieții, un echilibru stabil, și niciodată nu se văd suferințele adânci; e plin de loialitate și mister, un suflu cumpătat ce nu obosește de a cunoaște gestul rănilor, din ființele ce încearcă să-l ispitească de-a lungul anilor, are un fel de a iubi cu o disperare simțitoare asemenea anilor lui cunsumați în infinituri, nu și-a gresit
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un om de iubire robit și aș vrea să mă crezi în acest univers, cum sufletul se scaldă în van. Un muritor vei rămâne, stimatul meu VIS, iar eu nemuritoare în pocaluri de ani. DE ATUNCI ATÂTA IUBIRE Simt un suflu renăscut în adierea norilor peste lăcașuri arzătoare de deziluzie. Plecarea mea din cuta răstignită a descompunerii, își așteaptă la capăt de vieți venirea ta prin aducerea suavă a întâmplăriloră Norii grăbiți despleteau în trupuri setea apropierii de ceea ce nu se
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
romanciere pînă la sfîrșitul trompelor, la vîrsta mea, despre care se zice că e cea de aur pentru un prozator, m-am oprit c-un picior În aer. Nici măcar pentru a mă uita În jur. Ori pentru a-mi recăpăta suflul. Am Înghețat În poziție de mers din purul motiv c-am degerat. E prea frig pe versantul ăsta. Ar Îngheța și-un cîine dac-ar fi pus să caute timp de două decenii cu ochii holbați o poziție mai confortabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Îndesate-n cutia poștală și sub ușă. „Literatură o ocupație bună pentru trîntori.” Electricianul de la parter mi-a strecurat În buzunarul de la haină un bilețel Împăturit În opt, albastru, pe care scria: „Obuz Din el se fac pendule și călimări. Suflul obuzului te orbește”. Taximetristul de la zece mi-a trîntit-o drept În față: „Artiști SÎnt cu toții niște impostori. Trebuie să le lauzi dezinteresul (formulă Învechită). Să te miri că sînt Îmbrăcați ca și ceilalți oameni (formulă Învechită). SÎnt deseori invitați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să se zvîrcolească de oroare, de boală, lucru ce i-ar fi putut fi fatal. Nu i-a fost, deoarece The Music Lovers nu este doar salvat ci dus la Înălțimea unui mare film de Glenda Jackson. Care-ți taie suflul. Din păcate nu i l-a tăiat și lui Ceaikovski, incapabil să se culce cu Elisabeth I a Angliei fiindcă era homosexual. În fapt scenariul, destul de subțirel chiar și pentru un film pseudobiografic, se desfășoară concentric din acest miez real
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ai Întors la Narco? Am nevoie de prospătură. — Nu, am ceva pe felie la Moravuri. — Ceva bun? Orientat pe celebrități? — Nu știu cît e de bun, dar dacă iese ca lumea, al tău e. — Vorbești de parcă ți-ai cam pierdut suflul, Jackie. Ai tras la măsea? Jack tuși, scoțînd balonașe de săpun. — Sid, sînt pe urmele unor cărțulii cu porcărele. Cu poze. Poze cu futaiuri, numai că oamenii din ele nu arată ca niște drogați și poartă costume scumpe. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
plutitor. În frunziș - cioburi de porțelan. O schijă de șrapnel Înfiptă În trunchi. Se aplecă și privi cu atenție: niște capsule În apă, pătrate negre, semănînd cu capsele detonatoare. La treptele din capătul mai puțin adînc ghipsul fusese smuls de suflul exploziei - se vedea armătura metalică și alte pasti. Cercetă gazonul - o potecă de iarbă excesiv de arsă de la piscină pînă la casă. Accesul la seif. Elemente de siguranță: grenade și dinamită. Flăcări itinerante pînă la punctul terminus, declanșînd sistemul de protecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Ce mă doare mai mult Elena Marin Alexe Îmi trec degetele amorțite prin albeața zorilor, mângâind suflul ascuns al naturii îngenuncheate. Când sărut frunza, simt fiorul efemerului străbătându-mi simțurile. Nu-mi întreb sufletul de ce radiază durere, ci mă cufund în intensitatea ei, ca într-un psalm care răscolește misterul timpului trecut. Gândul mă poartă, prin absolutul
Ce m? doare mai mult by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83299_a_84624]
-
umplând-o cu mirosuri, tremur, răsuflu, cazne, iubire, ură, bătrâna doamnă îl privea și asculta dând din cap și dintr-odată el, Andrei Vlădescu, înțelegând că din vorbele lui nu răsar decât himere ce se vor prăbuși la un simplu suflu, luând-o de la capăt cu alte vorbe, reconstruind cu aceeași încăpățânare și bătrâna doamnă dând în continuare din cap, zâmbind, iar el abandonând pentru că nici acum nu reușea s-o convingă, dintr-odată resemnat, pricepând că nu se poate construi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să existe o legătură, că lumina însăși palpită ca o inimă nu neapărat datorită naturii ei ondulatorii și corpusculare și nu numai datorită obstacolelor pe care le întâlnește în calea ei, ci pentru că, înconjurându-ne, se adaptează nouă și primește suflu din inimile noastre sau poate că ea însăși, lumina, trebuie înțeleasă ca o ființă. Apoi se speria de gândul ăsta, care apărea romantic și ridicol, îl înlătura cu o mișcare a capului, înțelegea că totul se iscă doar din tensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]