2,115 matches
-
Le Cid, I.7) Corneille citează trei tragedii care are motive să fie deosebit de mândru, Cidul, Horațiu și Antiochus. El atribuie intensității conflictului dintre relațiile de alianță de sânge și prin căsătorie entuziasmul pe care aceste trei piese l-au suscitat publicului. "Horațiu și Curiațiu nu ar fi deloc de plâns, dacă nu ar fi prieteni și cumnați, nici Rodrigo dacă ar fi urmărit de altcineva decât de iubita lui, iar nefericirea lui Antiohus ar impresiona mult mai puțin, dacă altcineva
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vedere încă din 1750 în Discursul asupra Științelor și artelor (Discours sur les Sciences et les Arts16), în care răspunde la următoarea întrebare, propusă de Academia din Dijon: "dacă restabilirea științelor și artelor a contribuit la epurarea moravurilor". Scrisoarea este suscitată de articolul Genève pe care l-a publicat d'Alembert în tomul 7 al Enciclopediei, apărut în 1757. D'Alembert l-a redactat la cererea lui Voltaire, care voia să implanteze un teatru la Geneva, în scopul de a-i
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comediantului constituie obiectul unei mari dezbateri de-a lungul întregului secol al XVIII-lea, care acordă un loc privilegiat emoției. Actorul trebuie sau nu să simtă ceea ce joacă? Arta sa, care le apare unora ca fiind produsul unei alchimii magice, suscită și analize raționaliste, cea a lui Diderot în special. Științele care încearcă să exploreze psyché-ul, psihiatria, fenomenologia, psihanaliza, deși încă departe, se întrevăd deja din suita strălucită de întrebări din Paradoxul asupra comediantului (Le Paradoxe sur le comédien). Luigi Riccoboni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se teme că îi fug treptele de sub picioare." Traducerea lui Vigny, care taie unele bucăți de scenariu, care minimalizează multe distanțări de la normă în limbaj, care atenuează brutalitatea sălbatică a lui Iago, rămâne totuși timidă. În ciuda scandalului pe care îl suscită, piesa are totuși, spre marea satisfacție a lui Vigny și a romanticilor, un viu succes, ceea ce apare ca un răspuns pozitiv la întrebarea pusă de Vigny, în Scrisoarea către Lordul *** despre seara de24 octombrie 1829 și despre un sistem dramatic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În epoca romantică, grotescul, devenit mai sumbru, suscită un râs scrâșnit printre dinți, care nu mai este împărtășit de grupul social, ci răsună, lugubru, în solitudinea sufletului 90. Cuprinzând viața în toate dimensiunile ei, oricât ar fi ele de contradictorii, de la sublim la grotesc, drama atinge un adevăr
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-lea. În 1895, când Lugné-Poe montează Le Chariot de terre cuite 6, una din piesele cele mai celebre ale repertoriului sanscrit, se petrece o adevărată revelație pentru publicul occidental. În 1931, venirea la Paris a unei trupe din Bali, care suscită imediat un articol înflăcărat de-al lui Artaud, intitulat "Pe scena balineză" ("Sur le théâtre balinais"), provoacă la rându-i entuziasmul. Influența teatrelor orientale asupra dramaturgiei europene în secolul al XX-lea este imensă. Ele oferă un spectacol complet în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai concep decorul ca pe un cadru ilustrativ. Emile Dujardin, care visează la un "teatru invizibil", pune față în față spectacolele amărâte pe care i le oferă scena timpului său, unde totul este artificial, și imaginile interioare pe care le suscită muzica. El scrie, în La Revue wagnérienne din 8 aprilie 1886: "Astăzi avem de ales între: * sau un teatru, decoruri, actori, un fel de decoruri în trompe-l'oeil, aparența unei păduri și scândurile, nici convenție pură, nici reprezentare artistică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noastre și actorii din Meiningen, un compromis între o convenție și o realitate, falsul prin definiție; * sau concertul, adică nicio pretenție de reprezentație, ci drum liber concepției, spațiul deschis realității superioare a pădurilor și gazdelor divine pe care o va suscita în noi imaginația: căci această muzică este un decor, (...) și această muzică mai reprezintă și personajele (...), și cu ochii închiși sau cu ochii deschiși în timp ce cântă muzica, iar cuvintele răsună duse de voci la fel de absolut abstracte ca instrumentele orchestrei, noi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el încearcă emoțiile personajului pe care îl încarnează, stăpânindu-le în același timp. Pentru acest lucru, el trebuie să caute "subtextul", adică să descopere, printr-un îndelungat efort de a coborî în sinea lui, toate emoțiile pe care textul le suscită în el și pe care le va retrăi în joc. "Ce înțelegem prin SUBTEXT? scrie Stanislavski în Construirea personajului. Ce anume, din text, se ascunde în spatele și în interiorul cuvintelor propriu-zise ? (...) Este exprimarea manifestă a conținutului omenesc al rolului, exprimare resimțită
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sine. "Ceea ce ni se pare a fi de cel mai mare interes social, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, este scopul pe care Aristotel îl atribuie tragediei: catharsisul, curățirea spectatorului de teamă și de milă prin imitarea unor acțiuni suscitând teama și mila. Această curățire se bazează pe un act psihologic foarte special: identificarea spectatorului cu personajele în acțiune pe care le imită comedianții. Numim aristotelică orice dramaturgie care provoacă această identificare, fără a ne interesa să știm dacă ea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Corneille. 18 Aristotel se ferește să-l citeze pe Euripide, care folosește mult deznodământul cu mașinării, căci îl consideră, pe de altă parte, ca pe "cel mai mare tragedian dintre poeți". 19 Nu trebuie confundat cu "ceea ce înfricoșează" care suscită, ca și "monstruosul", o reacție de spaimă, dar care poate fi credibil. 20 Corneille va relua textual în Primul Discurs cele patru proprietăți cerute din partea eroului tragic. 21 Prin "limbaj îmbogățit", chiar Aristotel explică faptul că el îl înțelege ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
34 Garrick (1717-1779) domină scena engleză începând din 1741. Actor, director de teatru și autor, el se distinge în marile roluri din Shakespeare, al cărui text original îl dezvăluie parțial, grație adaptărilor. Cu ocazia celor doi ani petrecuți în Franța, suscită o vie admirație, în special pe cea a lui Diderot, care îl citează în nenumărate rânduri. 35 Evariste Gherardi, Le Théâtre italien, Paris, Société des Textes Français modernes, 1994. Această culegere de cincizeci și cinci de comedii într-un act
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de-a doua, el tratează despre istoria fiecăreia din piesele sale, într-o ordine cvasi cronologică, despre geneza lor, despre primirea făcută de public, despre raporturile sale cu diferitele trupe cărora le aparține, despre gelozia pe care succesul său a suscitat-o la alți autori dramatici italieni. Cea de-a treia parte este consacrată povestirii vieții sale în Franța, din 1762 până la moarte, și raporturilor sale cu Comedianții Italieni la Paris. 55 Dacă romanticii germani îl admiră, în ciuda conservatorismului său, pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În esență, multe comportamente religioase par unite de Întrebări și preocupări legate de realitate sau de forțe pe care omul nu reușește să le Înțeleagă cu ușurință. În afara individului și a societății par a exista forțe necunoscute, a căror acțiune suscită curiozitate sau anxietate, interes sau frică. Se pare că realitățile care fac obiectul unor Întrebări, dacă nu chiar al unor neliniști intense, sunt, În general, moartea, viața și timpul. S-a consimțit reunirea sub acești termeni, În mod voit arbitrari
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și renaștere, care se referă atât la individ și la grupul său, cât și la viața sau la aparența vieții lumii Înconjurătoare, pe care o numim În termenii occidentali actuali „natură”. Este ceea ce s-a numit problema „vieții”. În Întrebările suscitate de naștere și moarte a pătruns apoi confruntarea cu trecerea timpului. Efect al memoriei, noțiunea de timp a fost probabil una dintre forțele cele mai puternice care au plăsmuit facultățile cognitive umane, stimulând indirect anumite aspecte ale comportamentului religios. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Și îi doresc, după oboseala drumului, să se întoarcă acasă cu amintiri de neuitat. A apărut cu câtva timp în urmă o carte foarte interesantă despre istoria lui Israel: I. FINKELSTEIN - N.A. SILBERMANN, The Bible Unearthed (New York 2001). Cartea a suscitat confuzie mai ales din cauza tonului cam provocator al unor afirmații. Totuși, în mare, este un volum de mare valoare cât privește aspectul arheologic și istoric. Diferite teze propuse de Finkelstein și Silbermann se găsesc și în această carte. Mi se
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
peira) limitei, „încercarea“ ei, care îmbrățișează toate celelalte momente și le trimite pe toate la idee. Să numim sistemul de relații care se nasc între aceste elemente complex peratologic și să vedem în ce măsură poate el depăși interesul pe care îl suscită în mod obișnuit o simplă analiză semantică. În ce măsură semantismele radicalului *pertrezesc o rezonanță în idee, care nu a fost pusă până acum în valoare? Și în ce măsură acest lucru ne va da dreptul să vorbim despre o adevărată aură metafizică a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Europa Centrală și de Est nu puteau fi protejate În mod eficient prin acorduri internaționale, atunci era mai bine să fie expediate În regiuni prielnice. „Epurarea etnică” a existat așadar Înainte ca termenul să fie inventat - și ea nu a suscitat nici pe departe jena sau dezacordul unanim. Excepția, ca de obicei, era Polonia. Rearanjarea geografică a Poloniei (care a cedat Uniunii Sovietice 179.000 de kilometri pătrați la est și a fost recompensată cu 104.000 de kilometri pătrați În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nemții e revelatoare. Multe dintre acuzații nu erau complet false: prestarea de servicii sexuale În schimbul mâncării, al hainelor sau ajutorului reprezenta deseori singura salvare pentru femeile și familiile aflate la strâmtoare. Dar popularitatea acuzei și plăcerea dușmănoasă pe care o suscitau pedepsele demonstrează că, pentru femei, ca și pentru bărbați, ocupația a fost resimțită În primul rând ca o umilință. Jean-Paul Sartre descria colaborarea În termeni deliberat sexuali, ca „supunere” În fața puterii ocupantului; În numeroase romane din anii ’40, colaboraționiștii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În următorii trei ani) au finanțat aproape 50% din investițiile franceze În domeniul public, În cadrul Planului Monnet de la Începutul anilor ’50; fără ei, țara n-ar fi ieșit niciodată la liman. Ironia este că tocmai În Franța Planul Marshall a suscitat cele mai acerbe critici. La mijlocul anilor ’50, numai unul din trei adulți francezi auzise de el, iar dintre aceștia, 64% Îl declarau „nefast” pentru țară! Percepția defavorabilă a Planului În Franța reprezenta un succes de imagine pentru comuniștii francezi, poate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care se temuseră multă vreme de o pace ruso-germană separată și de aceea toleraseră amânări și compromisuri, au Încetat să mai ia În considerație această ipoteză improbabilă. În august au luat decizia unilaterală de a permite creșterea producției În Bi-zonă (suscitând un val de critici din partea rușilor și francezilor). Directiva JCS 1067 a Statului-Major Interarme (Planul Morgenthau) a fost Înlocuită de JCS 1779, care proclama oficial noile obiective americane: unificarea economică a vestului Germaniei și Încurajarea autonomiei. Pentru americani mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-i persecute pe susținătorii vechiului regim, dar Într-o manieră precaută și „democratică”, mai degrabă reformistă decât revoluționară. Înainte de sfârșitul războiului sau imediat după aceea, fiecare țară din Europa de Est avea un asemenea guvern de coaliție. Chestiunea responsabilității pentru scindarea Europei suscită Încă experților răspunsuri divergente, de aceea merită poate subliniat faptul că nici Stalin, nici reprezentanții săi nu aveau ezitări asupra obiectivului lor final. Coalițiile erau doar o etapă necesară pentru accesul comuniștilor la putere, În zone În care, În mod
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Unit ar fi fost totuși diferite În punctele esențiale. Cu unele excepții notabile 4, intelectualii britanici nu au jucat un rol major În marile dispute de pe continent, ci le-au urmărit de pe margine. În linii mari, chestiunile politice din Europa suscitau În Marea Britanie doar un interes intelectual, În vreme ce subiectele intelectuale de pe continent aveau un ecou britanic doar În cercurile universitare, iar uneori nici acolo. În Italia, lucrurile stăteau exact invers. Dintre țările occidentale, Italia cunoscuse cel mai bine flagelurile epocii. Timp
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să se Înarmeze, cu excepția unei minorități din clasa politică vest-germană. Italienii, danezii și olandezii se arătau ocazional neliniștiți de prezența bazelor militare americane pe teritoriul lor, care i-ar fi pus În pericol În eventualitatea unui război. Dar armele care suscitau Îngrijorare aparțineau superputerilor, iar europenii au conchis, pe bună dreptate, că nu aveau mare influență asupra deciziilor luate la Moscova și Washington. Mai mult, caracterul pronunțat ideologic al retoricii americane din timpul Războiului Rece a permis multor vest-europeni, după ce pericolul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung În care Îl ataca pe Martin Heidegger pentru că permisese republicarea prelegerilor sale de la Heidelberg cu tot cu aluziile la „măreția interioară” a nazismului din varianta originală. La vremea respectivă, acest incident era izolat și nu a suscitat atenția internațională, Însă a marcat un moment de referință, prefigurând interogațiile amare de mai târziu. În Die Ehe der Maria Braun (1979), regizorul Rainer Werner Fassbinder (născut În 1945) disecă acid defectele Republicii Federale, așa cum apăreau ele tineretului critic. Eroina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]