5,159 matches
-
de haine descoperi una dintre perucile Evei. Femeia avusese o fază când îi cășunase pe peruci. în fine, îi mai trebuia o pereche de pantofi. Când reuși să termine, copia Evei Wilt stătea întinsă pe pat și zâmbea fix înspre tavan. — Așa te vreau, fetițo, zise Wilt și coborî la bucătărie ca să vadă dacă punga de curry semipreparat era gata. Era gata arsă. Wilt opri cuptorul și intră în toaleta de serviciu, cea de sub scări. Se așeză și se gândi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Noi avem la capătul grădinii o grămadă de compost, zise ea când, în cele din urmă, înțelese despre ce vorbeau cei doi. Am pus acolo cojile de cartofi și tot felul de alte resturi ciudate. Gaskell își înălță ochii spre tavanul cămăruii. Corecție - tavanul cabinei de bord. Dacă tot veni vorba de resturi ciudate, zise Sally, trecându-și mâna cu tandrețe peste fundul Evei, mă întreb cum se înțelege oare Henry cu Judy. Eva se înfioră. Imaginea lui Henry și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
capătul grădinii o grămadă de compost, zise ea când, în cele din urmă, înțelese despre ce vorbeau cei doi. Am pus acolo cojile de cartofi și tot felul de alte resturi ciudate. Gaskell își înălță ochii spre tavanul cămăruii. Corecție - tavanul cabinei de bord. Dacă tot veni vorba de resturi ciudate, zise Sally, trecându-și mâna cu tandrețe peste fundul Evei, mă întreb cum se înțelege oare Henry cu Judy. Eva se înfioră. Imaginea lui Henry și a păpușii gonflabile întinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
East Anglia, Wilt ședea în camera de anchetă de la sediul central al poliției, izolat de lumea înconjurătoare și într-un mediu complet artificial, care includea o masă, patru scaune, un sergent anchetator și o lumină fluorescentă care bâzâia slab în tavan. Nu existau nici un fel de ferestre, ci doar niște ziduri de un verde pal și o ușă prin care, din când în când, intrau și ieșeau oameni și prin care chiar și Wilt ieși de două ori, în compania unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
eliminarea părților din trupul victimei? Ascunderea dovezilor unei infracțiuni? Nu m-am gândit niciodată la caz în felul ăsta, zise Yates. — Eu da, zise inspectorul. Nici nu mă mai pot gândi la altceva. Rămas în celula lui, Wilt fixa tihnit tavanul. Era uimit de cât de ușor mersese totul. Tot ce trebuia să faci era să le spui oamenilor ce vor să audă, iar ei or să te creadă, indiferent cât de puțin plauzibilă ar fi povestea ta. Iar trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
încă un lucru: zicea că are numărul 44 la pantofi. Atât și are. — Of, căcat! zise Flint. în ordine, o să vin la secție. Se dădu jos din pat și începu să se îmbrace. în celula lui, Wilt fixa cu privirea tavanul. După atâtea ore de interogatoriu, mintea lui zbârnâia și acum de întrebări. „Cum ai omorât-o? Unde ai pus-o? Ce-ai făcut cu arma crimei?” întrebări fără sens, reluate iar și iar, în speranța că până la urmă or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ieri. Sub pretextul că în apartamentul numărul... proprietate personală... de la parterul amintitului imobil ar exista un câine... sau niște câini... și o pisică... sau niște pisici. Ei, ce zici? Lungit pe fotoliu, cu picioarele suite americănește pe scaun, capul în tavan, ochii închiși, Tolea nu părea că aude. Medita, calcula, rememora? Alunga, ca pe niște sâcâitoare insecte de sezon, veștile alarmante. — Poftim! Auzi, pretexte... Câinii și pisicile urmând a trăi, unde, în pădure, în pustiu? Ce zici, nu-i bine scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
măsuță, lângă sticlă, atinge ghemotocul de hârtie care cade jos, lângă taburet. Domn’ Dominic e neatent, privește aiurea, spre ferestrele înalte si înguste, de castel, spre pereții cu cărți, spre uriașul lampadar din centrul holului, spre pătratele de sticlă ale tavanului, spre pătratele de șah ale parchetului. Domn’ Marga se afla la fereastră și tăcea. Tolea nu-l vedea, nu-l mai vedea. Nici pe Bazil nu-l vede. Doctorul tace și pufăie, domn’ Dominic nu îl vede. Bazil reînviat, statuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ridică, încet, de subțiori. Îl privește atent absent pe domn’ doctor. Domn’ Marga îl ia de după umeri și îl împinge, ușor, spre fundul holului. Sunt două trepte acolo, în fundul holului: un fel de podium, ca o scenă, sub reflectorul din tavan. Acolo, în fund, se servește masa. Gazda si musafir alături, pe cele două scaune înalte, de o parte și de alta a mesei lungi, din capătul holului. Candelabrul din centru a dispărut în întuneric. Colțul domestic e luminat doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și zbughise. Domnul detectiv Vancea iese pe hol, îl salută, zâmbind, pe Iopo Papașa, o ia pe culoar la stânga, coboară în curte. Se oprește în fața ușii cu geamul acoperit de perdeluță verde, intră. O cameră mică, întunecoasă, două birouri. În tavan arde un bec. Redactorul Ionel e palid, zgribulit, acoperit de hârtii. — M-a trimis tovarășa Popescu să vă rog... — Popescu e președintele, tov Orest Popescu e președintele. Tovarășa secretar executiv se numește Boca. Boca Anastasia. Mă rog, spuneți despre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la tratative cu polonezii, la schimb de populație? Ce răspunde vizionarul? Printr-o întrebare, desigur. Ar fi gata Marea Britanie să dăruiască imediat Germaniei,ca garantie a bunelor intenții, câteva colonii?“ Șeful Gică zâmbea, crăcănat, în ușă. Sir Tirbușon privea în tavan. Lubrefianta Gina își tot încheia descheia halatul. Bufonul se ridicase, brusc, în picioare. Se plictisise, nu mai avea chef să le recite cuvintele lui Henderson!... Uite că nu mai avea chef, pur și simplu. Un arlechin brusc îmbătrânit, în salopeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sufletul, slavă Domnului, și sufletul, zău așa... Hazardul se zăvorâse de-a binelea. Amâna, se juca de-a ploaia, de-a mărul păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
microbii, magma pulsa, rănită, răvășită, Irina îl opri, „nu, nu acum“ și strainul era din nou în mâinile și buzele ei de vrăjitoare, legănat, liniștit, renăscut în mâinile reci și sărate, între buzele marine. Picioarele ei lungi lungi tremurau pe tavanul care tremura, ca și zidurile și ferestrele și podeaua. „O, Irina“, expia expira, în sfârșit orfanul. „Irina, Irina“, se confesa, izbăvit, clovnul, masca înlăcrimată pe sânii ei electrizați, capul învins pe pântecul cosmic, să prindă ecoul, confirmarea, și mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
filme, borcane. Ținea mâna pe clanța ușii. Ușa avea un pătrat de sticlă, acoperit cu pânză neagră. Se depărtă, se opri în fundul vestibulului. Deschise ușa din dreapta. — Acesta e biroul lui Tavi. Un birou, un scaun, o canapea uzată. Rafturile până la tavan erau pline cu mape groase, de toate culorile. Se spune că s-ar fi îmbogățit. Nici vorbă. Atât are, un apartament acceptabil, atât. Un refugiu, atât. Averea lui aici este, în această cameră. Aici și-a strâns opera. O operă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
țicnit, lepra, dezertorul. Vino, să-ți arăt epopeea. Homer, ai să vezi, Homer. Extraordinara termicitate a glasului te năucea, pur și simplu. Detectivul avansase, prudent, prin vestibul, până în fund. Tereza deschise ușa din dreapta. — Acesta e biroul lui Tavi. Rafturile până la tavan, pline cu mape groase, de toate culorile. — Intră, intră, domnule Vancea. Să pierzi câteva ore cu amprentele acestui înlocuitor. Vârcolacul! Vei vedea memoria și surprizele adevărului. Adâncul adânc, asta ai să vezi! Homer, fără cuvinte. Intră, intră, merită, crede-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aprinsă în cămăruța lui de burlac. Amorezii Gafton s-au sfătuit în mare taină și până la urmă i-au telefonat Chiorului, doctorul de nebuni. Care a venit imediat cu Salvarea, știu asta. Pacientul era gol, pe canapea, cu privirea în tavan. Surd, mut. Nu părea să recunoască pe nimeni. Nu s-a opus brancardierilor. Dar când l-au ridicat pe targă, Tudorică se trezise. Madam Gafton își dădea cu mâna peste gură, gata să-și facă cruce, ca în fața Necuratului, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
venelor și arterelor care se întretăiau sub pieptul meu, rețeaua interioară densă de materii vâscoase și sânge. Eram acolo, doar eu cu mine, cercetând totul în jur cu un fel de disperare chinuită, dar eram și departe, mai sus de tavan, mai sus de acoperișul spitalului. Știu că nu are logică, dar în timpul pe care l-am petrecut în îngrăditura aceea pătrată, cu aparatele piuind și firele prinse de piele am fost cel mai aproape de a nu fi nicăieri, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
miros. Duhoarea aia intensă pe care o simțeam la clasa întâi și-a făcut drum până la clasa a doua datorită purtătoarei sale. Mă uit în sus. Ochii ei mă sfredelesc. Dacă privirile ar putea ucide, acum aș fi atârnată de tavanul avionului, cu bretelele uneia din vestele galbene de siguranță în jurul gâtului. Câteva secunde nu spune nimic, apoi se întoarce pe călcâie și pleacă val-vârtej. Doamne, spune pălind cealaltă fată. Crezi că te-a auzit? Nu știu, zic eu ridicând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Și din nu știu ce motiv, cred că fața mea e mai roșie ca de obicei. Poate nu ar fi trebuit să stau douăzeci de minute la solar azi. Să sperăm că acest minunat hotel din Wicklow nu are lumini fluorescente pe tavan. Oricum, dacă Adam comentează, o să-i spun că era cald în L.A. Al naibii de cald. Tata l-a lăsat pe Adam în sufragerie, răsfoind o carte despre castele irlandeze, pe care mama o pune la vedere ca să impresioneze eventualii vizitatori. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
O, Doamne. O... OO... NU. NU. NU. Ne prăbușim. O, Doamne, ne prăbușim. Ne Îndreptăm În picaj spre pământ. Avionul cade ca o ghiulea. Un bărbat din apropierea mea a fost smuls din scaun și s-a lovit cu capul de tavan. Sângerează. Mă prind bine de scaun, cu respirația Întretăiată, străduindu-mă să nu pățesc și eu la fel, dar simt cum sunt Împinsă În sus, e ca și cum m-ar smuci cineva, de parcă gravitatea și-ar fi schimbat brusc sensul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă iubește. Da, OK, n-a spus că mă iubește. Dar a spus ceva și mai și. Încă Îmi repet cuvintele lui În minte iar și iar, savurându-le. De dimineață, cum stăteam așa Întinși În pat, cu ochii În tavan, m-am trezit că spun: — Jack, cum de ai ținut minte chestia aia despre Kerry, că a refuzat să mă ajute când am rugat-o să mă angajeze ? — Poftim ? — Cum de ai ținut minte chestia aia despre Kerry, că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să mă mai gândesc deloc la el. Poate să facă tot ce vrea. Să-și păstreze secretele idioate pentru el. Mult noroc și cale bătută. Gata. Am Încheiat acest capitol. Definitiv și pentru totdeauna. Rămân câteva clipe cu ochii la tavanul Întunecat. Și, oricum, ce-a vrut să spună cu chestia aia ? Ce, e chiar așa o nenorocire ca lumea să cunoască adevărul despre tine ? Da, se pricepe să-ți facă capul mare. Doamne, ce se mai pricepe. Domnul cel Misterios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
fundul iadului, murmurând referenele pionierești ale epocii... A doua zi m-am internat în spitalul Fundeni pentru intervenția chirurgicală pe aortă fără de care, după cât se pare, aș fi fost mort de mult.) Pe patul meu, cu ochii semiînchiși pironiți în tavanul care în amurg se îndepărta până ce ajungea ca toată suprafața lui să fie umplută de policandrul miriapod, îmi liniștesc în zece minute trupul și nervii. Ar fi trebuit să găsim un loc în casă mesei din lemn masiv, probabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
până nu vor da frigurile, nu mai am ce să caut acasă, unde îmi voi regăsi intactă recuzita romanului: ghiocul ținând loc de scrumieră, Figaro la o înălțime respectabilă pe baloții de maculatură, în curând strivită între turnul lor și tavan, tot sus, pe dulap, felicitarea de ziua mea pe care Țâru mi-a schițat la ultimul șaișpe noiembrie portretul de bătrân cu mustață. Pe prima față a felicitării era o compoziție mai elaborată în culori, o vrăjitoare cu tot arsenalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pragul băii, unde Zenaida zace ca un cățel, jos pe gresie. După altă jumătate de oră în care și-a făcut și ea toaleta, masa se servește în sufrageria cu relicve orientale (un fel de încăpere tematică, umplută până la dunga tavanului cu tapiserii reprezentând mai brut sau mai stilizat femeia), cu aerul oriental potențat de femeia lui Ilie, care apare discret, aproape nevăzută, cu farfuriile fierbinți. Se lasă o tăcere respectuoasă, punctată doar de ciocnitul polifonic al tacâmurilor de porțelanul farfuriilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]