2,808 matches
-
Pacientul descrie realitatea. El este contemplativ). Terapeutul - Iată o situație capcană. Avem acum două probleme: cum să limităm pierderile și să nu facem o recădere completă, și cum să facem față situațiilor cu risc de acest tip. Sunteți de acord? (Terapeutul aplică metodele care corespund riscului de recădere, mai adaptate acestui stadiu al terapiei). Pacientul - Da. (Colaborarea pacientului). Această listă a celor opt capcane dintre cele mai frecvente în terapie nu este limitativă. A le cunoaște bine permite recunoașterea lor și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
clar definite; - tratamentele sunt administrate de către specialiști competenți; - tratamentele privesc doar o singură tulburare, ce corespunde criteriilor diagnostice explicite; - evaluarea tratamentelor se bazează pe metode validate. In acest capitol se vor prezenta, în plus, sfaturi sau guidelines pentru a orienta terapeutul în alegerea tratamentului sau tratamentelor care sunt cele mai potrivite. Decât să reproducem tot acest ansamblu de guidelines detaliate și specifice propuse de către organisme, asociații și grupuri de lucru cele mai diverse (ceea ce ar fi fost imposibil), sau să preferăm
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
studii controlate și aleatoare privind eficiența TCC în cazul tulburării BED au fost recenzate în raportul Inserm. Aceste studii demonstrează că TCC este eficientă pe termen scurt aplicată în diverse forme (individual sau în grup, autoadministrată sau supervizată de un terapeut). Eficiența asupra modificării greutății este mai puțin evidentă. In ceea ce privește farmacoterapia, un studiu al lui Pull a trecut în revistă o serie de experimente controlate și aleatoare care scoteau în evidență faptul că diferite SSRI, diferiți inhibitori ai recapturei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de organizare, atât din partea pacientului cât și din partea terapeutului, și nu este posibilă decât după un interval de timp, ce presupune câteva săptămâni până la câteva luni. Pe de altă parte, a propune o TCC implică un transfer către un alt terapeut, atunci când clinicianul nu-și poate asuma singur această terapie. In unele cazuri, utilizarea imediată a unui medicament este de dorit, chiar indispensabilă. Pe de altă parte, prescrierea medicamentului reprezintă soluția ușor de identificat, a cărei importanță și inconveniente, pe termen
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să fie discutate cu pacientul. Considerațiile precedente trebuie nuanțate deoarece, în practica cotidiană, cei mai mulți pacienți consultați de către specialiști în TCC se tratează deja cu unul sau mai multe medicamente psihotrope în momentul în care se prezintă pentru prima dată la terapeut. Atitudinea pragmatică cea mai potrivită în aceste cazuri pare a fi, în această situație, în mod provizoriu, continuarea acestui tratament, începerea celui prin TCC, apoi luarea unei decizii privind oportunitatea diminuării sau stopării progresive a tratamentului psihotrop. Studiile controlate și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
competiție, ci de a evolua spre o optică integrativă. 5 Punctul de vedere al pacientului Annie Gruyer∗ Introducere 1. Accesul la terapie 2. Desfășurarea terapiei Relația terapeutică Consultațiile Evitările: inamicii pacientului și ai terapeutului Inventivitate și îndrăzneală: un avantaj pentru terapeuți Problemele „existențiale” și schemele Medicamentele Vindecarea 3. Viața după terapie Noi direcții de explorat Asociațiile pacienților Adrese utile Bibliografie Introducere La începutul anilor 1980, asociațiile de pacienți erau puțin numeroase, aproape inexistente. Principiul de a se regrupa mai multe persoane
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
apela la consultație înseamnă să mărturisești că ai un eșec (în ceea ce te privește). 2. Desfășurarea terapiei Relația terapeutică Atunci când este vorba despre sănătate, și cu atât mai mult despre sănătate mentală, relația care se stabilește între un pacient și terapeutul său joacă un rol fundamental și devine baza durabilă și solidă (sau nu) pe care se sprijină terapia. In cadrul TCC, alianța terapeutică este determinantă pentru observarea în condiții bune a exercițiilor în timpul ședinței de terapie și a sarcinilor ce
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
realiza, în medie, după zece ani de la debutul tulburărilor. După mai bine de zece ani de rătăciri terapeutice, de diagnostic greșit sau de absența unui diagnostic, de pierdere a speranței dar și a motivației și a încrederii în ajutorul unui terapeut, neîncrederea, chiar opoziția, sunt puternice. Dincolo de caracterul aleatoriu și puternic subiectiv al oricărei întâlniri dintre doi indivizi, empatia, această facultate a terapeutului de a se pune în locul celuilalt, de a percepe ceea ce resimte acesta, face posibil efortul terapeutic al cărui
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
facultate a terapeutului de a se pune în locul celuilalt, de a percepe ceea ce resimte acesta, face posibil efortul terapeutic al cărui obiectiv primordial este schimbarea. Ascultare activă și ascultare pasivă Orice persoană aflată în suferință psihologică face diferența dintre un terapeut care ascultă în mod activ și un altul care se limitează la o ascultare pasivă. Dar ce înseamnă a fi ascultat pentru un pacient? Nu este vorba doar despre a fi ascultat cu atenție de către interlocutorul său, ci și de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
non-verbale. Mulți pacienți se simt „blocați” la începutul ședinței: a vorbi despre sine nu merge de la sine întotdeauna. Anxietatea socială, stima redusă de sine, rușinea, culpabilitatea, frânează elanul de a solicita ajutor și înțelegere. In acest context, este esențial ca terapeutul să știe să înceapă conversația și să controleze convorbirea. Pe parcursul ședinței, întreruperea pacientului pentru a clarifica noțiuni sau termeni considerați fundamentali demonstrează atenție și interes din partea terapeutului. De asemenea, reformularea („Dacă am înțeles bine”, „îmi spuneți că”...) permit un schimb
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și să controleze convorbirea. Pe parcursul ședinței, întreruperea pacientului pentru a clarifica noțiuni sau termeni considerați fundamentali demonstrează atenție și interes din partea terapeutului. De asemenea, reformularea („Dacă am înțeles bine”, „îmi spuneți că”...) permit un schimb de informații autentic, în care terapeutul se implică fără a deveni imperativ. Cu condiția, bineînțeles, ca aceste reformulări să nu fie mecanice și să dovedescă bună-credință. Persoanele care suferă de tulburări anxioase sunt atente la cel mai mic semn de agresivitate sau de dezinteres din partea interlocutorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
aproape în timp real, via Internet, prin intermendiul lucrărilor de psihologie destinate marelui public, în special ghidurile care te învață cum să te ajuți singur, al asociațiilor de pacienți și al forumurile de discuție on-line. Mulți pacienți care consultă un terapeut cognitiv-comportamentalist nu fac acest lucru din întâmplare și așteaptă un tratament precis însoțit, mai ales, de o însușire de cunoștințe prin intermediul exercițiilor practice. Ei dispun, în prealabil, de o informație considerabilă și știu ceea ce doresc, dar și ceea ce nu doresc
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mai ales, de o însușire de cunoștințe prin intermediul exercițiilor practice. Ei dispun, în prealabil, de o informație considerabilă și știu ceea ce doresc, dar și ceea ce nu doresc (sau chiar mai mult). Rolul asociațiilor Asociațiile de pacienți alcătuiesc adesea anuare cu terapeuți recomandați. In timp, acestea au adunat referințele membrilor lor în legătură cu un anumit număr de terapeuți. Sigur, aceste date nu țin cont de caracterul unic al fiecărei întâlniri care se transformă sau nu într-o alianță terapeutică. Dar volumul de informație
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
o informație considerabilă și știu ceea ce doresc, dar și ceea ce nu doresc (sau chiar mai mult). Rolul asociațiilor Asociațiile de pacienți alcătuiesc adesea anuare cu terapeuți recomandați. In timp, acestea au adunat referințele membrilor lor în legătură cu un anumit număr de terapeuți. Sigur, aceste date nu țin cont de caracterul unic al fiecărei întâlniri care se transformă sau nu într-o alianță terapeutică. Dar volumul de informație și verificările ulterioare permit crearea unei liste „valide” de terapeuți, bazată pe criterii determinante în
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
în legătură cu un anumit număr de terapeuți. Sigur, aceste date nu țin cont de caracterul unic al fiecărei întâlniri care se transformă sau nu într-o alianță terapeutică. Dar volumul de informație și verificările ulterioare permit crearea unei liste „valide” de terapeuți, bazată pe criterii determinante în reușita unei terapii.: - empatia (constantă), ascultarea (activă), accesibilitatea (informativă) și disponibilitatea (prin telefon...) a terapeutului; - realizarea analizei funcționale; - organizarea unei agende terapeutice împreună cu un calendar al sarcinilor de îndeplinit; - evaluarea regulată a anxietății, a emoțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
activă), accesibilitatea (informativă) și disponibilitatea (prin telefon...) a terapeutului; - realizarea analizei funcționale; - organizarea unei agende terapeutice împreună cu un calendar al sarcinilor de îndeplinit; - evaluarea regulată a anxietății, a emoțiilor, a cognițiilor pacientului; - dialogul continuu și relație ușor de stabilit cu terapeutul; - organizarea de exerciții, jocuri de rol sau expunere in vivo, conform gravității tulburării; - sfatul de a face lecturi utile și accesibile; - Durata ședinței; - frecvența și regularitatea consultațiilor; - tariful consultațiilor. Această colaționare a experienței pacienților nu-și propune să agreseze profesioniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
în ce constă terapia, desfășurarea ei, rolul meu, rolul dumneavoastră. Acest efort, efortul nostru comun înseamnă ca eu să parcurg 50% din drum către dumneavoastră dar, în același timp, și dumneavoastră trebuie să parcurgeți celălalt procent de 50% către mine”. Terapeutul permite pacienților să redevină experți ai sănătății lor, să părăsească rolul sclerozant și paralizant de victimă pentru a deveni actori în stare să-și mobilizeze energia, cunoștințele și priceperea în slujba vindecării lor. Aceste trei faze cheie, informative și colaborative
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
efortului care trebuie depus, deoarece acestea reactualizează trei aspecte fundamentale ale stimei de sine: - acceptarea de sine, - încrederea în sine, - credința în sine. Consultațiile următoare confirmă (sau infirmă), pacientului, impresia făcută după prima consultație și permit (sau nu) ca echipa (terapeut și pacient) să funcționeze pentru a realiza progrese și acțiuni eficiente. Durata ședințelor Durata ședințelor condiționează reușita terapiei. In alte forme de terapie, durata unei consultații nu este neapărat determinantă. In ceea ce privește terapiile de tip TCC, este nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
felicitarea pacientului; - programarea cu acesta a sarcinilor care urmează a fi realizate între ședințe. Acest timp rezervat consultației permite pacientului să învețe și să cunoască mai bine instrumentele terapeutice, dar și, progresiv, să ia inițiative, să propună exerciții la care terapeutul nu s-ar fi gândit, să întărească alianța și încrederea mutuală. Acest timp permite pacientului să fixeze noile comportamente și să conștientizeze în mod durabil că aceste scenarii catastrofice nu se realizează. Realitatea este întotdeauna mai puțin teribilă decât ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
așa cum se întâmplă cu orice formă de psihoterapie, este necesar să se organizeze o „întâlnire” între pacient și terapie. TCC nu se potrivește, fără îndoială, tuturor indivizilor, cu atât mai puțin celor care ar avea o atitudine prea atentă față de terapeut, așa după cum o dovedesc numeroasele relatări ale pacienților. A se angaja într-o psihoterapie, în special într-o psihoterapie de tip cognitiv-comportamentală, presupune renunțarea și trăirea doliului (adesea dureros și provocator de suferință) în legătură cu unele idei: - vindecarea nu se va
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
se angaja într-o psihoterapie, în special într-o psihoterapie de tip cognitiv-comportamentală, presupune renunțarea și trăirea doliului (adesea dureros și provocator de suferință) în legătură cu unele idei: - vindecarea nu se va face ca urmare a atingerii cu o baghetă magică; - terapeutul nu va lucra de unul singur; - nu există nici terapeut nici terapie „miracol”; - în consecință, soluția nu va apare fără o confruntare cu situația problemă. A se confrunta cu temerile sale, cu fobiile, obsesiile, ritualurile, schemele sale fixe necesită curaj
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fără o confruntare cu situația problemă. A se confrunta cu temerile sale, cu fobiile, obsesiile, ritualurile, schemele sale fixe necesită curaj, forță interioară, tenacitate și discernământ. Terapia „răului prin rău” poate părea dificil de imaginat. Dar, datorită dialogului stabilit cu terapeutul și amplorii suferinței și a handicapului provocat de tulburare, doar forța experienței poate slăbi și repune în mod durabil în discuție puterea angoaselor anticipative, a gândurilor devalorizante, a scenariilor catastrofice paralizante și a emoțiilor negative care tetanizează. Fiecare pacient este
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
apar în numeroase ocazii, înainte, în timpul și după terapie. Numeroși factori exteriori pot face ca persoana în suferință să se poticnească în lupta sa împotriva tulburării psihologice: - unele evenimente de viață care se adaugă tulburării; - o erodare a încrederii în terapeut; - oboseala, epuizarea privind gestionarea tulburării și confruntarea cotidiană; - un interval prea mare între ședințe; - lipsa unei susțineri din partea celor apropiați și absența recunoașterii eforturilor depuse. Atitudinea terapeutului Pacientul are nevoie ca terapeutul să-l întărească și să-l felicite de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
se adaugă tulburării; - o erodare a încrederii în terapeut; - oboseala, epuizarea privind gestionarea tulburării și confruntarea cotidiană; - un interval prea mare între ședințe; - lipsa unei susțineri din partea celor apropiați și absența recunoașterii eforturilor depuse. Atitudinea terapeutului Pacientul are nevoie ca terapeutul să-l întărească și să-l felicite de fiecare dată când reușește să se expună. Chiar după un anumit timp și după antrenarea obișnuită pe care o presupun exercițiile, efortul rămâne constant. Pacientul are nevoie să se simtă stimat, respectat
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
întărească și să-l felicite de fiecare dată când reușește să se expună. Chiar după un anumit timp și după antrenarea obișnuită pe care o presupun exercițiile, efortul rămâne constant. Pacientul are nevoie să se simtă stimat, respectat, înțeles de către terapeut pentru a fi în măsură să vorbească liber și deschis despre evitările sale, fără a resimți în legătură cu acestea nici rușine și nici culpabilitate, ceea ce, a contrario, ar agrava tulburările și ar frâna terapia. Rămâne în sarcina terapeutului să rediscute despre
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]