KorAP: Find »[drukola/base=trăsură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...236 >

5,887 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

o mănușă ca lumea. Of, Doamne! Vindecat de întîiul delir al dragostei, Felix putu gândi mai bine. Știa că Otiliei îi place luxul, că era nefericită când n-avea un mărunțiș oarecare de modă, că ținea să se plimbe în trăsură. Colegii de universitate, care-l văzuseră la braț cu ea, îl bătuseră pe umăr. - Hoțule, cum ai pus mîna? Este cea mai elegantă conservatoristă și mai mândră. Nu s-atinge nimeni de ea. Spre a tăia bârfelile, Felix declarase o

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pe jăratic. N-avea nici un ban în buzunar și îi era rușine să mărturisească. Era gelos și de Pascalopol. Ar fi voit să fie și el în stare să facă Otiliei o cât de mică plăcere, s-o plimbe cu trăsura. Moș Costache nici nu se gândea măcar să-i dea vreun ban, ba-i propunea unele târguri dubioase. Venise într-o zi cu o serie întreagă de seringi "Record", aparținând probabil unui medicinist care nu plătise chiria, și întreba acum pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
îl umplea de o exaltare vagă a destinului său propriu. Se întreba, inundat de frazele muzicale care veneau de jos, ce avea să devină: medic mare, savant, autor celebru, om politic? Se vedea trecând, în ritmul muzicii Otiliei, într-o trăsură deschisă, nemișcat, fără zâmbet, privind rece înaintea lui. Așa își închipuia purtarea omului mare. Alteori, dimpotrivă, reveria îi deștepta flăcări de dezinteresare. O vedea pe Otilia amenințată de bandiți, care aveau mai toți fizionomia lui Stănică. Ochind, flegmatic, de pe fereastră

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pe care și-o oprise în casele de pe Lăpușneanu? Dacă ar lua pe Otilia cu el? Însă și acolo ar fi fost nevoie de bani, și apoi Otilia nu era fată să stea în provincie. O văzu trecând mândră în trăsura trasă de cai lucioși, cu fluierele subțiri înfășurate în jambiere. Trăsura din viziune călcă crescând peste el, făcîndu-l să se zvârcolească în pat de contrarietăți. Ce să facă, ce să facă? Acum înțelese profund zbuciumul Otiliei, starea asta ciudată în

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
lua pe Otilia cu el? Însă și acolo ar fi fost nevoie de bani, și apoi Otilia nu era fată să stea în provincie. O văzu trecând mândră în trăsura trasă de cai lucioși, cu fluierele subțiri înfășurate în jambiere. Trăsura din viziune călcă crescând peste el, făcîndu-l să se zvârcolească în pat de contrarietăți. Ce să facă, ce să facă? Acum înțelese profund zbuciumul Otiliei, starea asta ciudată în care te simți străin pe lume și totuși pironit pe loc

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
și numele lui apăru în gazetă cu simplul calificativ de proprietar, moș Costache stătu câteva zile închis în casă, cu teroarea că toată lumea îl va arăta cu degetul. Acum Costache tresărea la orice scârțâitură a porții, la orice huruit de trăsură, ca și când scrisoarea trebuia să aibă o urmare teribilă numaidecât. O singură clipă nu trecu prin capul lui întrebarea asupra provenienței anonimei și nici vreo cât de mică bănuială asupra adevăratului autor. Scrisoarea în sine era o realitate care-l înspăimînta

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
vreun interes personal. - Cum voiți, zise el, în sfârșit, n-am nici un drept să mă amestec. Am crezut că e dorința dumneavoastră. Și, puțin atins, se ridică să plece. Otilia îl ținu de braț. - Nu vrei să mă plimbi cu trăsura mâine seară? M-amplictisit într-un hal... Pascalopol redeveni omul plin de solicitudine. - Dar, domnișoară Otilia, sunt la ordinele dumitale. Mâine la șase vin să te iau. - Vii s-o iei pe Otilia! îi zise, zâmbind, fata. Ți-e indiferent dacă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
fără nici o pudoare. Cu Otilia nu și-ar fi îngăduit asta niciodată. - Lași pe masă toate, adăugă, căscând tare, Marina, le-oistrînge eu mâine dimineață. Felix și-aduse aminte atunci că Otilia rugase pe Pascalopol să vină s-o ia cu trăsura, își închipui deci că Otilia e în oraș cu moșierul. Un val de ciudă îl cuprinse, cu toată opunerea rațiunii. Se uită la ceas. Era nouă jumătate. Otilia pierdea într-adevăr nopțile, dar numai la ea acasă. Din oraș nu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
a se disculpa, de a regreta. Candidatul la sinucidere însă îl înțelese. - Nu, dragă, nu te teme, parcă eu nu văd că nici dumneatan-ai? Birjar! Birjar! Birjarul chemat opri în apropierea celor doi, și Stănică îl împinse pe Felix în trăsură, fără ca acesta să știe unde îl duce. - Am o idee! explică Stănică în trăsură. Să văd. Stănică se dădu jos într-o stradă din jurul Lipscanilor, în fața unui restaurant cu înfățișare modestă, înăuntru însă chelnerii erau în frac, o sală întinsă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
nu te teme, parcă eu nu văd că nici dumneatan-ai? Birjar! Birjar! Birjarul chemat opri în apropierea celor doi, și Stănică îl împinse pe Felix în trăsură, fără ca acesta să știe unde îl duce. - Am o idee! explică Stănică în trăsură. Să văd. Stănică se dădu jos într-o stradă din jurul Lipscanilor, în fața unui restaurant cu înfățișare modestă, înăuntru însă chelnerii erau în frac, o sală întinsă cu mese, cu îngrijire așezate, se sfârșea printr-un fel de scenă, pe care

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
plină de lume bine îmbrăcată. Chiuveta cu șampanie frapată se afla mai la toate mesele. Toate privirile se-ndreptară spre Georgeta, și un bărbat îi făcu chiar un semn desperat, la care fata ridică indiferentă din umeri. Stănică chemă o trăsură și se urcară câteșitrei în ea. Cât timp merse cu trăsura, Stănică înghionti pe Felix și-i făcu semne cu ochii, cu înțelesul: "Du-te cu ea, nu fi prost!" Georgeta putea foarte bine observa manevrele lui Stănică, dar nu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mai la toate mesele. Toate privirile se-ndreptară spre Georgeta, și un bărbat îi făcu chiar un semn desperat, la care fata ridică indiferentă din umeri. Stănică chemă o trăsură și se urcară câteșitrei în ea. Cât timp merse cu trăsura, Stănică înghionti pe Felix și-i făcu semne cu ochii, cu înțelesul: "Du-te cu ea, nu fi prost!" Georgeta putea foarte bine observa manevrele lui Stănică, dar nu dădu nici un semn că le vede, ci privi numai din când

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
lucrează în stil mare, o să ajungă departe. DupăOtilia, a găsit acum o fată superbă, una Georgeta, curtezană de lux, întreținută de un general din elită. I-am văzut eu cu ochii mei, ce mai calea-valea, i-am dus eu cu trăsura. Fata s-a prins. Băiat fain Felix, nu cade la tristețe. - Ce eroare! se dezgustă Aurica, vânătă de invidie în fond. - Stricat, declară Aglae, nici ta-su n-a fost poamă maibună. Barem să nu se amestece prea des cu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
cu mine, ca să-i prelungești contractul. Moș Costache răguși brusc și ridică mâinile spre Felix, ca spre singurul vinovat. - Pungaș, ticălos, să nu-l mai văd în casa mea! i-am datcinci franci, înțelegi! i-am dat cinci franci pentru trăsură, să mi-l aducă pe Iorgu aici, și-l aștept de trei zile. Măgarul! Mă vinde dușmanilor! Hai acuma acolo! Să mergi cu mine acolo! - Unde? - La Iorgu! Felix primi cu bucurie propunerea, satisfăcut să îndatoreze pe acela în care

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
satisfăcut să îndatoreze pe acela în care vedea un tată al Otiliei. Își puse alte haine, îndreptă cravata roasă a lui moș Costache și ieșiră. Fiind cam departe, întrebă pe bătrân dacă nu vrea sa ia un tramvai sau o trăsură, Dar moș Costache protestă: - Ești obosit? Pentru mine, nu! Mergem încet-încet. Tot drumul, bătrânul bombăni, ocărând în surdină pe Stănică: pungaș, escroc etc. Ca să-i facă o plăcere lui Felix, găsi cu cale să cumpere de pe drum un fișic cu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
biroul lui Iorgu, unde moș Costache, foarte mulțumit, mânca alune dintr-o farfurie plină vârf. Iorgu părea în culmea satisfacției și arunca lui Felix priviri recunoscătoare. Cei doi plecară, însoțiți până în ușa gangului de Iorgu, care-i sui într-o trăsură, dând ordine birjarului cunoscut să-i ducă în contul lui. - V-ați învoit? întrebă Felix. - Hîhî, mormăi Costache, ronțăind din alunele cu care-șiumpluse buzunarele. Apoi își dezvoltă gândul între două mestecări. Dacă nu mai sunt legi în țara asta și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
gândul între două mestecări. Dacă nu mai sunt legi în țara asta și nu poți să lași ce-i al tău cui poftești, vând mai bine. Dau eu cui vreau, și dumnealor să ia vîntul." Și bătrânul scuipă afară din trăsură o pieliță de alună și-și suflă apoi, zgomotos, nasul. " Poate că bătrânul, medită Felix când fu în pat, nu e chiar așa de rău cum îmi închipui. Avariția lui e mai mult o manie, dar o iubește pe Otilia

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mai vedea. Mă duc unde m-așteaptăarmatele de îngeri să mă îmbrace cu haine de aur! Titi începuse, să se legene, rezemat de sobă, iar Aurica, la fereastră, își tăia cu foarfecele pielițele din jurul unghiilor. În sfârșit, Weissmann sosi cu o trăsură, pe care o lăsă să aștepte în poartă. Anticipând în mod imprudent planul de captare a lui Simion, Aglae zise: - Simioane, uite, a venit domnul doctor. Să te duci cu dumnealui să te vadă, să-ți dea ceva să te

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
imprudent planul de captare a lui Simion, Aglae zise: - Simioane, uite, a venit domnul doctor. Să te duci cu dumnealui să te vadă, să-ți dea ceva să te faci bine, și pe urmă te întorci acasă. Vă duceți cu trăsura! Simion făcu o săritură de maimuță: G. Călinescu - Ce doctor? Eu nu sunt bolnav. Eu sunt cel mai sănătos om. Eu sunt Omul și nu voi muri în vecii vecilor. Cel ce se-nchină mie și tatălui meu, acela se

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
sfârșit. Am băutfiere și oțet, am fost răstignit în hainele mele, acum trebuie să mă întîlnesc cu îngerii. - Domnule Tulea, se rugă Weissmann, eu de ce-am venit? Îngerii te așteaptă. Pe cinstea mea. M-au trimis pe mine cu trăsura, să te chem. Privește caii! Simion aruncă ochii rătăcit pe fereastră și privi caii costelivi, înfrumusețați de birjar cu câte o floare la ureche. - Au aripi? întrebă el. - Cum să n-aibă, domnule Tulea? Au câte douăsprezece aripi fiecare. Simion

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
stupefiant, Simion se lăsă pe un scaun, privind tulbure înaintea lui. Părea foarte fericit. - Ei, cum te simți acum? - Mă simt bine, foarte bine, simt sănătatea în trupul meu. - Nu ți-am spus eu? zise Weissmann, privind pe fereastră înspre trăsură, al cărui birjar, impacientat, plesnea din bici. Gîndește-te mai bine! Norodul te așteaptă, de ce nu vrei să mergi? De altfel, orice sfânt se retrage câtăva vreme în pustiu, într-o chilie, ca să se purifice. Dacă vrei, te ducem într-o

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Și e pustiu? - Pe onoarea mea! Mai pustiu ca-n Thebaida. Un cap zbârlit se lipi de fereastră. Era Marina, care spiona de afară. Simion, exaltat, se lăsă luat de braț de Stănică și Weissmann, care-l suiră iute în trăsură, ca să nu se răzgândească. Nimeni din casă nu arătă vreo emoție deosibită. Aglae privea înciudată că scena se prelungește prea mult, Olimpia nu-și descrețise nici acum fruntea strânsă de necaz. Titi se legăna lângă sobă, iar Aurica își îngrijea

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
lipsa lui. Peste câteva zile venise Weissmann să-i comunice că ar fi nimerit să trimită bătrânului unele lucruri și bani. Ea declară mirată că i-a dat tot ce trebuie. Atins, studentul îi aminti că cheltuise câțiva franci cu trăsura, ceea ce era adevărat, fiindcă Stănică spusese că n-are bani și că Aglae va plăti pe dată ce i se va cere. Aglae, însă, deveni neîncrezătoare. - Curios, zise ea, mie ginerele meu mi-a spus că s-a plătittot. Am

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
de injecții, îi destăinui că Weissmann, deși tânăr, făcea injecțiile bine și ieftin. I-l recomandase chiar un doctor, care se slujea de serviciile lui. Aglae fu silită să cheme pe Weissmann, prin Felix, și să-i plătească cheltuielile cu trăsura. Îl convinse totuși să se mulțumească numai cu cinci franci, fiindcă, zise ea, ești tânăr, e ca și când te-ai fi plimbat cu birja și ai făcut și un bine unui bătrân bolnav. În convorbirea cu Weissmann, care profesional aducea vorba

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
casele ca să-și crească progenitura, și acum trăia din ajutorul pe care i-l dădeau cu regularitate copiii și chiar celelalte rude. Din casa ei însă nu voise să iasă. Îi plăcea la Obor. Ajuns în fundul curții, Stănică văzu două trăsuri luxoase. Căută cu ochii prin curte și descoperi unul din vizitiii particulari. - A venit și văru-meu Panait, măi Vasile? - A venit numai conița, explică vizitiul." Sigur, își zise Stănică, e bine când ai copii ajunși sus." G. Călinescu Panait era

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]