4,267 matches
-
se afunda în adâncul de gânduri și se lovea repetat de întrebări fără răspuns. De pe o bancă din curtea școlii, cineva îi fredona cântecul abia compus cu o săptămână în urmă. Farsele tinereții îi prindeau în capcană pe toți. Iubiri trecătoare răneau tot mai multe inimi și se desfăceau ca frunzele uscate ce cad de pe pomi. " E toamnă, cum n-am înțeles că totul s-a sfârșit?” se auzea acel vers ca o îngânare. Măcar prin cuvinte să mă cânte și
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pe care eu nu apucasem să o trăiesc. Cinstit, eram așa de fericită în clipele acelea, mă simțeam pentru prima oară un om, nu un gândac moral. Știam că e o fericire de împrumut, o demnitate de import, un parfum trecător de libertate, ca și când ți-e dat să iubești o dată în viață, un ceas și în acel ceas trebuie să-ți lași toată ființa, celulă cu celulă, în voia acelei iubiri unicat. Straniu. Eu îl iubeam pe Gorbi și oamenii aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
parte din mine a rămas, acolo, la voi. Tabloul dat ție și celelalte la un loc părinților tăi și surorii tale. Dacă gândesc bine, toate acestea înseamnă mai mult decât o scrisoare - o scrisoare e numai o fracțiune de timp, trecătoare ca timpul însuși, pe când un tablou, dăruit chiar de cel care l-a făcut, reprezintă cel puțin dorința de înfrângere a timpului, ceea ce e o iluzie, bineînțeles, dar iluziile sunt partea noastră superioară de existență. Iar tu - o clipă - ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
acelui an. Stătea nemișcat. Nu peste mult...era neștiutor ca noi toți ai pământului... Îmi venea să-l mângâi, să-l mai sărut o dată, încovoiat de duioșie, dar i-aș fi deranjat, poate chiar speriat, clipa de iluminare. Iubitul.... 17. Trecătorul mea tată!... Dacă ai fi trăit... Deodată ușa se deschise: în prag Marga Popescu. - Iată, am venit să vă spun „La mulți ani!” - eram la mătușa. E a doua zi din noul an, cred că nu e prea târziu. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe bulevardul acesta, încartiruiți la o mătușă a mea care, acum după război, se retrăsese mândră și liniștită în cimitirul din partea de apus a orașului. Îmi aduceam aminte de acestea acum, prin nu știu ce asociație de idei și de unde venind, întâmplări trecătoare ale vieții. Gândul mi se duse din nou la Ana; revedeam prispa cuprinzătoare, auzeam glasul tatălui ei. 20. „- Dar tu, Keti, cine ești, dacă Ana...” Întrebând-o, îi auzii foșnirea caldă a rochiei de mătase, îi simții mâinile cuprinzându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ani de detenție. Dumneata știi... Oricărei dictaturi i-e teamă de justiție. - «Vă înșelați, vorbii, va veni o vreme în care vor subjuga și justiția, fără să înțeleg nici azi de ce a fost nevoie de așa ceva, iar judecătorii, bieți oameni trecători și ei, fără să aibă măcar posibilitatea să se spele pe mâini în fața mulțimii, asemeni lui Pilat din Pont. Nu e o dictatură oarecare. E la fel ca cea fascistă, deși lozincile ei vorbesc de o ordine umanitară: aici e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
juru-ne. Și doamna Pavel povestea... poate eu povesteam... 13. Diminețile trezite la rigoarea regulilor profesionale se succedau într-o monotonie în care viața însăși părea a fi fără rost. Căci ce rost, îmi spuneam, puteau să aibă zilele acelea searbăd trecătoare, în care toate semănau, fiecare una cu alta, sub domnia unui cenușiu fără întoarcere. Procesele, ceasornic al vieții sociale, se succedau cantonate în trei-patru zone, devenite plictisitoare, ale codului civil, mereu aceleași, căci vântul alungător, prin secătuirea Dreptului (nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care așeză tăcere grea între noi, continuă: îmi pare bine, nici nu știți cât de bine îmi pare, că v-am întâlnit. Simt o ușurare ca după grea povară. Nu mi-ați spus ce gândiți. Mai bine... Suntem bieți oameni trecători în veacul nostru, iar veacul este cum este. Mi-ar face plăcere să vă mai întâlnesc o dată. Își ceru scuze, mai schimbarăm câteva cuvinte și după despărțire, îi privii mersul încet, parcă solemn al celui din 1945... Când ajunsei acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o teme chiar cu boierul. Își aducea aminte ea de ceva nedeslușit și de demult - dar acel ceva se amesteca cu podoabele nouă care începuseră a-i preface viața. Mai mult aceste podoabe luceau în amintirea ei decât o desmierdare trecătoare. Și râdea singură într-ascuns de temerile lui Alexa Grecu, pentru că în viața ei nu-i fusese nimenea drag. Cu toate acestea era o ființă cu porniri aprige. Cum ajunse vătăviță, începu a umbla și a se purta mai ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și Valea Mare? Din fundul cheilor, unde și-a rupt cale în stânci apa Frumoasei și pe unde umblă drumul oamenilor, până aici - nu se vede cu anii obraz de străin. Afară de paznicii de vânat, nimene n-are pe aici trecătoare. Iar de la alvia Frumoasei, depărtare de ceasuri tot la deal pe acel drum, nu se află așezări statornice; numai niște stâni la două zile distanță de pășunile Pătrului și Șurianului. În curgerea văii deasemeni, umbli alte ceasuri până ce dai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că ar fi și bătut-o dacă n-ar fi fost însărcinată, dar tot ea își spuse că, în cazul ăsta, cearta n-ar mai fi avut loc. Pentru a se consola, trase concluzia că avantajele maternității depășeau neplăcerile ei trecătoare. În chip de pedeapsă, Mohamed îi interzise cu strășnicie s-o mai primească iarăși în propria sa casă pe „otrăvitoarea aia de Sira“ - îi șuiera numele cu acel accent tipic din Granada pe care avea să-l păstreze toată viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
uneori, naufragiază, oare nu acesta este chipul unui oraș? În adolescența mea, mi s-a întâmplat ades să-mi petrec zile întregi în fața acestui peisaj, pierdut în nesfârșite visări. Ziua intrării mele în Fès n-a fost decât o încântare trecătoare. Drumul de la Melilla mă istovise și de-abia așteptam să ajungem acasă la Khâli. Nu aveam, firește, nici o amintire despre unchiul meu, emigrat în Berberia 1 când eu aveam abia un an, și nici despre bunica mea, plecată o dată cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
precum Zeruali. De acesta nu mai auzisem nimic de luni întregi. Dăduse oare uitării pățania, trecuse cu buretele, el despre care se spunea că săpa în marmură cea mai măruntă injurie? Mi se întâmpla să-mi pun întrebări, rodul neliniștilor trecătoare iute măturate de ocupațiile mele captivante de învățăcel. Îmi petreceam timpul în sălile de clasă, la moscheea Karauiyinilor, de la miezul nopții până la ora unu și jumătate, potrivit orarului de vară, iar restul zilei la colegiul cel mai celebru din Fès
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sânge urcă luna, De sânge pare lacul, Mai roș ca-ntotdeauna. La geam tușește-o fată În bolnavul amurg; Și s-a făcut batista Ca frunzele ce curg. Altfel Omul începuse să vorbească singur... Și totul se mișca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea... Și-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, - Și-nvinețit de gânduri, cu fruntea în pământ Omul începuse să vorbească
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
trimise la moartea celui care mi-a fost șef la Arhiva Cinematografiei timp de mulți ani, câțiva lustri, cum spun nostalgicii. Au trecut de atunci, de la moartea lui, alți ani buni. Nu l-am evocat niciodată, decât în discuții întâmplătoare, trecătoare. Nu i-am simțit, cum se spune, lipsa decât accidental, prin comparație cu ceea ce fac unii dintre cei care i-au succedat. O moștenire preluată și cu ale ei bune, dar mai ales cu cele rele. Nu simt nevoia nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca și cum nu ne-am fi văzut ieri. Biblioteca, totuși, ne unește, ne adună din cine știe ce vâscozități de timp. 21tc "21" Pe jos, pe Bulevardul aproape pustiu în această dimineață mohorâtă de început de iarnă. Cer greu, coborât, frunze zburătăcite, nori trecători, rare troleibuze. Nimic sărbătoresc, în afara celor câtorva drapele tricolore fluturând pe ici-colo. O sărbătoare, de altfel, mai mult mimată în acest an. Tensiunea surdă de după aceste alegeri ciudate sporește parcă. O tensiune a deznădejdii, mai mult. La radio se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne da încredere că în noi există drumul spre mântuire. E credința mea profundă, descoperită poate mai limpede, în acest an scurs, dar e credința care m-a dus pe tot drumul vieții. Așa am trăit, crezând că ticăloșia este trecătoare, oricât de odioasă ar fi. Crezând celui slab și ajutându-l cât m-am priceput sau am putut. Mi-a dat Dumnezeu ispite felurite. Am mințit, am furat, am înjurat, am blestemat, am înșelat prietenul, i-am luat nevasta celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
parcă străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu-mi ultima carte. O carte între alte cărți. Un semn între alte semne. O ieșire din textul meu cartea aceea, ca un țipăt poate, ca o fulgerare, dar trecătoare, amăgitoare. Scrierea ei nu a făcut, aceasta prea bine o știu, decât să-mi mai curețe puțin drumul meu spre text, întru text. E ca și cum îmi măturam cu târn de vorbe calea coborârii mele în text. Un Kerim al cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știi că nu-ți mai aparține. Nu tu mai alegi în acea clipă. Nici nu mai ești ales. Știi doar că trebuie să pleci, să mergi cu pași care, poate ei, îți vor adeveri că acele inexistente clipe sunt totuși trecătoare, lesne de biruit. Voi fi plecat din ușa crâșmei, știind că birui, fără să simt biruința. Voi traversa și voi urca spre „Tic-Tac“, intrând fără nici o ezitare de data aceasta în localul aproape pustiu. La masa de lângă masa mea, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
loc pentru milostenie. Nimic nu hrănește uitarea așa cum o face un război, Daniel. Toți tăcem, Încercînd să ne convingem că ceea ce am văzut, ceea ce am făcut, ceea ce am Învățat despre noi Înșine și despre ceilalți e o iluzie, un coșmar trecător. Războaiele nu au memorie și nimeni nu Îndrăznește să le Înțeleagă, pînă cînd dispar toate glasurile care pot povesti ce s-a Întîmplat, pînă cînd sosește clipa În care nu mai sînt recunoscute și se Întorc, cu altă față și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Iubiri... voi trecătoarelor iubiri Ca și Crizantemele-nfloriți Și-apoi vă ofiliți Și-apoi vă ofiliți Trec ani și parcă-n amintirea lor Mai rămân petale ce nu mor Rămân și-mi amintesc Că tot te mai iubesc. De aceea eu, voi spune
Romanța Crizantemelor. In: 101 Romanțe emblematice ale genului și cîntece de dragoste intitulate: "Iubiri ce dor" by Denisa Goldbach () [Corola-publishinghouse/Imaginative/526_a_852]
-
clipa prezentă, consacrându-și toată energia celei viitoare, de aceea, de cele mai multe ori, bunurile pe care le agonisește nu-i sunt de nici un folos. El Își construiește viitorul Într-un mod absurd, uitând să-și proiecteze În el ființa sa trecătoare. Trupul său e supus mereu schimbării. Azi e tânăr, mâine bătrân. Azi e acoperit de haine, mâine de frunze, ape sau pământ. Azi e copil, mâine bărbat, poimâine femeie... Tot răul lumii pleacă de la această grijă. Nici vrabia, nici graurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
luminoși ca niște faruri. Dar oare de ce, atunci când fruntea sa Îi atingea pantofii purpurii cu toc Înalt cât catedrala, imaginea Mathildei se prăbușea pe pat asemenea unui sfinx clădit din cenușă și nisip, astfel că brațele sale, În loc să atingă carnea trecătoare, atingeau ceva ce semăna cu golul răvășit din suflet... De ce tot ce era permis altora fără opreliști, pentru el devenise un fapt de neatins? De ce patul său, pe care Noimann Îl asemăna cu sala de așteptare dintr-o gară, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
minutele decât niște scoici ce se lungeau sau se scurtau Întruna, În funcție de dispoziția pe care o aveai pe moment? Ce rost avea să-ți bați capul cu gelozie sau să te gândești la moarte?! Disperarea nu era decât o formă trecătoare a bucuriei de a fi. Ducă-se pe pustii toate gândurile rele... Toate necazurile, toate inepțiile... Oprește-te, clipă, să te strivesc pe loc... „Plantele indicate pentru un spa cât mai relaxant: rozmarinul și menta sunt folosite pentru revigorare; amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
este mai bine și mai corect. VICTORIȚA Adevărul este totdeauna corect fiindcă este numai unul pe când minciuna are totdeauna picioare scurte și multe ițe, în care te poți încurca. Biruința adevărului este mai trainică. decât aceea a minciunii, care este trecătoare. SORIN - Eu sunt de părere s-o lăsăm pe Victorița să-și aleagă singură calea care este mai bună și mai dreaptă după convingerea ei. Fiecare răspunde de fapta sa. SCENA a II-a NINETA, VICTORIȚA, SORIN, VALERICA și doamna
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]