KorAP: Find »[drukola/base=umil & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...145 >

3,608 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606

să-l mănânci? — Da, am răspuns eu uitându-mi strategia de disimulare. Aha! Deci vrei să-l mănânci. Nu! Eu... —Ba vrei. E evident. Și Doamne-Doamne zice că, dacă ai cerut, nu mai ești demnă să primești. N-ai fost umilă. înțelegi? La vârsta de cinci ani și un sfert, Margaret era o autoritate în materie de Dumnezeu. Eu știam foarte puține despre El. De fapt, nu știam decât că e un bătrân rău care se comporta la fel cu toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
insistența cu care pretindea că era o persoană bună și respectabilă, un cetățean al păturii de sus din clasa de mijloc a societății. Și, ca de obicei, instinctul lui Josephine s-a dovedit infailibil. Totul a ieșit la lumină. Originile umile ale lui Chaquie, care crescuse într-un bloc supraaglomerat dintr-un cartier mărginaș al Dublinului. Lipsa educației. Faptul că rupsese toate legăturile cu familia ei, pentru că se temea să n-o dea de gol în fața noilor ei prieteni din clasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
în receptor plină de draci. —Ăăăă, tu ești Rachel? s-a auzit vocea unui bărbat. — DA, am recunoscut eu gata să pornesc la luptă. Sunt Luke. ȘI? —Iartă-mă, n-am vrut să te deranjez, vorbim mâine, a zis el umil. Nu, stai! De ce-ai sunat? — Eram îngrijorat... după seara asta. Eu n-am zis nimic, dar inima a început să-mi bată mai repede. Eram ușurată. — Am crezut că procedez corect, a spus el repede. Am încercat să fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
Vincent. Așa că nu-l mai chinui și tu. Scuze, a spus Vincent, care împietrise de spaimă. N-am vrut să-l chinui. A fost numai o glumă... —Ești foarte agresiv. Foarte agresiv, a mugit în continuare Neil. Știu, a bolborosit umil Vincent. Dar m-am străduit din răsputeri să... Nu te-ai străduit îndeajuns, a spus Neil lovind cu pumnul în masă. Toate lumea s-a ridicat în picioare și, în mare viteză, s-a îndreptat spre ușă. Scuze, a bolborosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
intestine? A fost într-o bucată de carne care n-a fost bine prăjită... Dar eu sunt vegetariană. Nu contează, a explodat Brigit. Ți-am mai spus. Toată chestia asta e doar ficțiune. —Scuze. Pentru câteva clipe am fost destul de umilă, dar după aceea am zis: —Și cum de mi-am putut permite rochia Dolce & Gabbana? Am o slujbă nouă? — Nu, mi-a răspuns ea scurt. Ai furat-o. Și-ai fost prinsă în timp ce-o subtilizai, a adăugat. Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
drogurile... a încetat să se mai spele pe cap... a slăbit foarte mult... a zis că ea nu e... Brigit nu s-a oprit decât după mult timp. A lăsat capul în piept și a arborat o figură atât de umilă, încât era limpede că era un truc. Probabil că repetase totul cu Luke în avion. —Acum ești mulțumită? am zis eu rânjind, plină de amărăciune. — Nu, s-a văitat ea și, spre uimirea mea, a izbucnit în lacrimi. De ce plânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
ai întors cu cineva acasă. Și chestia asta trebuia să mă facă să mă simt mai bine? 59tc "59" Trecuse deja o săptămână și mai bine de când spumegam de o furie turbată, ca un anti-Christ. în timpul ăsta, Neil a plecat, umil și pocăit, pe punctul să explodeze de atâtea bune intenții. John Joe a plecat și el. A ieșit pe poartă plin de mândrie, etalându-și mustața în furculiță abia mijită. Chris a plecat la rândul lui, dar nu înainte de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
pară rău, a exclamat mama cu ochii umezi. Mi-a venit să-mi smulg limba din gură din secunda în care am rostit cuvintele alea... Și-mi pare rău că te-am făcut de râs cu drogurile mele, am spus umilă. —N-ai de ce, a zis mama ștergându-mi lacrimile cu mâneca puloverului. Putea să fie și mai rău. Hilda Shaw e gravidă. Din nou. Și e tot nemăritată. Și, stai să-ți spun, a adăugat mama coborând vocea deși nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

speciale. Scos din mediul său și așezat, de la naștere, în alte condiții, se dezvoltă normal, fără porniri ucigașe. Oarecum normal... de fapt. Devine un câine de extremă umilință. Da, pot fi îmblânziți. Prin scoaterea din sălbăticie. Arată o blândețe mută, umilă. Cutremurătoare... Da, da, bolborosi vizitatoarea, dada, sigur, dădu din cap Irina și încă îngâna dada și bunicuța confirma, dada, când începuse deja să se retragă, lunecând, parcă, pe acest refren bâlbâit, repetat, în ritmul pașilor ce se retrăgeau de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
oferă nici un semn de neliniște. Călătorii par calmați, capetele se realiniază, cuminți. „Limba romanică, familia indo-europeană. Portul maritim cel mai important este creditat cu 40 milioane tone pe an. Pe locul vechilor colonii grecești.“ Bătrânul se apleacă din nou spre umila ordonanță. Îi spune ceva, dar vocea nu se concretizează, nu se aude, parcă e aspirată și anihilată înainte de a se sonoriza. Tânărul replică prin mari gesturi nepotrivite cu strâmtul său costum provincial și cu mișcările puține și lente ale musafirului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
neapărat să-l legitimeze. Ține în mână un dreptunghi de carton maro. — Ce mai, eu sunt... fotografia e veche. Cât de vechi poate fi chipul unui atât de tânăr condotier? Ședea deja în fotoliul din față, se confesa deja, viclean, umil, prost plătit. Sper că nu v-ați supărat. Voiam să vă cunosc. De fapt, semănați cu un unchi al meu. Tată n-am, amcrescut prin orfelinate. Să-l dea afară sau doar să adoarmă, să adoarmă, pur și simplu, pur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă, albă, Ira tremura de febră. Trupul mic, încordat, convulsionat. „Simțeam că vii...“ O disperare copilăroasă, isterizată. Un ritual păgân, reluat cu ferocitate. Zvârlise cearșaful, ca pe un catarg umil, îngenunche, neputincios, stors, la picioarele patului scund. „Plec, trebuie să plec. Acum, imediat.“ Repeta, ca un automat: „Trebuie să plec. Să plec imediat, chiar acum. Acum, nu e altă soluție“ și ea nu auzea și nu răspundea. Se îmbrăcă grăbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
încă unul, să transmitem parola la toți: noaptea asta, noaptea noastră! Noaptea noastră, strânși cu toții într-un uriaș geamăt, care devine detunătură, isterie, râs, râsul nostru, hohotul nostru planetar, infinit, pe care nici cerul nu-l poate cuprinde. Solidaritatea noastră umilă, orgolioasă, incurabilă: oameni normali! Atât, doar atât, noblețea ultimilor bolnavi în stare a înregistra dereglajul lumii, ruptura și scrâșnetele ignorate de cei ce se spetesc să întrețină ritmul comediei care își tot caută finalul. Iar amicul Marga își pierde vremea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
furnicarul. Să vadă ce efect are bufonul asupra unui mediu îngrădit. A luat liftul, tramvaiul, troleibuzul. A coborât, adică, în stradă, în paradis. Cu un singur gând: se va duce la teatru. A privit strada murdară, fețele obosite, agitația amețită, umilă. S-a oprit la chioșc. A avansat, ca furnica, la coada cozii pentru băutura sălcie și tartina obosită. Felii care înlocuiau pâinea, cu o peliculă roșie lamijloc, înlocuind salamul. Pietonii se mișcau greoi, tăcuți, salivând, în așteptarea trofeului. Când să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
doctorul Florin. Acesta îi întinse un dosar voluminos. — Mda, aici sunt analizele, electrocardiograma, radiografiile. Deci, pe lângă păsărelele din cap, ai ulcer, te dor rinichii, splina, da, da. Îmi pare rău, n-avem ce face, n-avem ce face. Bolnavul privea umil spre instanță, spre ochelarii negri ai bondocelului, spre halatul alb al toreadorului,spre iscoada fără halat. Se decise repede: străinul era persoana mai importantă. Vreun inspector, ceva, cineva, de control, ăștia cu puterea. Se ridică în picioare, avansă spre Tolea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre fereastra din stânga, dar nu vedea decât noaptea compactă. Ochii lui mari, albaștri, se întoarseră spre vecin. Un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice peste sprânceana stângă. Leit șoferul de autobuz! Cicatricea, zâmbetul umil și rău, ochii iuți. Bătrânul se apleca, îi spunea ceva, dar vocea nu i se auzea. Tânărul aproba, răspundea, repetând spusele turistului, dar sonorul nu pornise. Se rotiră acum, amândoi, spre stewardesă. Dreaptă, în rochie lungă, de voal, transparentă. Goală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

care nu mi le amintesc acum, a suferit o criză spirituală și o cădere nervoasă. În timp ce începea să se însănătoșească, a decis că singura cale pentru a-și recăpăta sănătatea era să se întoarcă în trecut și să își ceară umil iertare de la toți cei pe care îi nedreptățise sau îi vătămase vreodată. Dorea să se curețe de vinovăția care cocea pe dinăuntrul lui, să își ușureze conștiința și să o ia de la început. Drumul acesta l-a dus, bineînțeles, către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
oferit douăzeci și cinci la sută pentru serviciile mele, ceea ce înseamnă că ne așteaptă pe undeva pe la un milion de marafeți. Nu-i rău, nu? — Și ce trebuie să faci pentru cele douăzeci și cinci de procente ale tale? Să vând manuscrisul. Eu sunt umilul, dar respectabilul achizitor de cărți rare, autografe și curiozități literare. Dă legitimitate proiectului. — Și ai găsit un cumpărător? Asta e partea care mă îngrijorează. Am propus să-l vindem direct unei biblioteci din oraș - Berg Collection, Morgan, Universitatea Columbia - sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
la trei metri distanță de masă și îmi contrează fiecare lovitură ca și cum aș avea tehnica unui copil de patru ani. Mă bate în trei seturi la zero - 21-0, 21-0, 21-0 - și, odată masacrul încheiat, nu pot decât să mă plec umil în fața învingătorului și să-mi târăsc trupul epuizat afară din șopron. Asudat tot, mă întorc în casă să fac un duș rapid și să mă schimb. În vreme ce urc treptele verandei cu Lucy, Tom îmi spune că a sunat în Brooklyn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
o problemă e înlocuită cu alta, abia lăsându-ne o clipită să ne bucurăm de propriile victorii. Timp de aproape o lună, mă frământasem cu gândul la biletul pe care i-l trimisesem mânioasei, înstrăinatei mele fiice, rugându-mă ca umilele mele rugăminți de iertare să treacă dincolo de anii de resentimente și să-mi ofere o a doua șansă în ochii ei. Printr-o minune, scrisoarea îmi adusese tot ceea ce-mi dorisem. Eram iar pe teren solid, împreună, și, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

În clipa în care taximetristul întoarce mașina, mișcarea mă aruncă pe banchetă și mă izbesc cu capul de geam. Hei, tu! zice o voce imaterială, și tresar, speriată. Ai grijă, da? Siguranța contează, OK? Așa că pune‑ți centura! — OK, zic umilă. Îmi cer scuze. Mii de scuze. N‑o să se mai întâmple. Îmi fixez centura cu degete stângace, și‑i surprind privirea șoferului în oglinda retrovizoare. — E un mesaj înregistrat, spune cu dispreț. Vorbiți cu un robot. Știam asta. * * * În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

Shan îi găsește fetei o slujbă la biblioteca școlii, ca secretară, ceea ce-i permite să fie studentă cu jumătate de normă. Fata se simte entuziasmată și neliniștită în același timp. Frecventeză cursurile, se plimbă prin campus și cunoaște oameni. Vorbește umil și cu atenție. E foarte dornică să impresioneze și să-și facă prieteni. Într-o zi, Yu Shan aduce un tânăr chipeș ca să o cunoască. E fratele ei, Yu Qiwei. Yu Shan îl prezintă. Liderul studențesc, secretarul Partidului Comunist aflat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Ce mai faci? o întâmpină el. Cum te împaci cu viața la Yenan? Poftește. Ai mâncat? Poftim de ia prânzul cu mine, te rog. N-a mai mâncat carne de luni de zile. Stau de vorbă în timpul mesei. Ea e umilă, îl roagă să-i dea sfaturi. Păi, cunoștințele mele despre lume nu sunt mai bune ca ale tale, vine replica lui. Doar că eu sunt mai în vârstă și am gustat mai multă sare. Ai încercat la trupa de operă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Mao Zedong. Se îndrăgostește de poetul din el, poetul a cărui soție eroină, Zi-zhen, încearcă să-l omoare. Deși mai târziu Mao se va comporta ca un împărat și își va lua multe concubine, în 1938 el este modest și umil. E un bandit fără un ban și încearcă să cucerească fata vrăjind-o cu mintea și viziunea lui. Într-o zi, garda lui vine și-mi lasă o mostră din scrierile lui, un nou poem pe care l-a compus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
eu nu exist dacă Mao e ros de boli. Dr. Li respiră adânc. Iertați-mă, Doamnă... Tovarășul președinte... nu se prea dă în vânt după tratamentul meu. Ea râde, în timp ce desface trepiedul. Asta e tipic pentru el! Dr. Li zâmbește umil. Păi, tovarășul președinte este tot timpul ocupat. Are de condus o țară. E un pietroi bătrân, putrezit și urât mirositor de pe fundul unei latrine, zice ea răspicat. Știu cum te simți, doctore. Încerc de ani de zile să-i schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]