2,353 matches
-
permanentă, mânată de curiozitatea necunoscutului; dă nevoia de schimbare, de răsturnare a ordinii, mergând până la conflicte sau confruntări violente care neagă orice valoare și orice fel de sistem formal ce se opune tendințelor acestora, este caracteristică tipului egoist al revoluționarului utopic. Vom Încerca În continuare să detaliem tipurile psihomorale de mai sus, asemenea unor veritabile portrete umane, În care elementele psihologice și componentele valorice morale sunt combinate. Tipurile umane În psihologia morală Plecând de la caracteristicile comune, atât din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
manifestă tiranic, căutând să-și impună voința asupra celorlalți. El vrea să schimbe oamenii după tiparul său, cerând ascultare și supunere. Bovaricul visător este un tip care se manifestă la fel, dar În planul imaginarului personal. Dacă revoluționarul este un utopic al realului, al lumii, bovaricul Își proiectează visele sale utopice asupra propriei vieți și asupra celorlalți, totul fiind Însă circumscris În câmpul imaginației. Ambele tipuri sunt incapabile de a evalua corect realitatea, lumea, oamenii, pe care nu le pot Înțelege
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
vrea să schimbe oamenii după tiparul său, cerând ascultare și supunere. Bovaricul visător este un tip care se manifestă la fel, dar În planul imaginarului personal. Dacă revoluționarul este un utopic al realului, al lumii, bovaricul Își proiectează visele sale utopice asupra propriei vieți și asupra celorlalți, totul fiind Însă circumscris În câmpul imaginației. Ambele tipuri sunt incapabile de a evalua corect realitatea, lumea, oamenii, pe care nu le pot Înțelege. 3. Tipul pasional include tipurile psihomorale al aventurierului și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
bovaricului, care neagă valorile morale, Înlocuindu-le cu cele corespunzătoare utopiilor negativiste, eroul și sfântul luptă pentru impunerea valorilor morale și spirituale și pentru triumful lor apoteotic, ceea ce reprezintă, de fapt, tot o formă sublimată a unor creații și aspirații utopice. 21 MODELELE PSIHOBIOGRAFICE ȘI SEMNIFICAȚIA LOR MORALĂ Biografie și existență Psihologia generală Înregistrează psihobiografia persoanei ca succesiune de „etape de dezvoltare” sau ca „etape de viață”, raportate atât la profilul psihologic al vârstei respective, cât și la evenimentele exterioare care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
formă de idealuri morale, spirituale, religioase, din care va construi cea de-a doua cetate. Aceasta va fi cetatea ideală, la care omul speră și În care tinde continuu să intre, dar care va rămâne pentru el o pură iluzie utopică. Ceea ce prima cetate, cea lumească, nu poate oferi omului, el speră ca să găsească În a doua cetate, cea a lui Dumnezeu. Cetatea lumească este condusă de om și ea este vremelnică. Cetatea lui Dumnezeu este eternă și corespunde aspirațiilor morale
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este tipul care demolează lumea, cetatea, modelele și normele acesteia. El vrea să Înlocuiască tot ceea ce există cu modelul său, care, spre deosebire de cel al reformatorului ce propune un model ideal, bazat pe valorile tradiționale morale, spirituale, culturale, este un model utopic care neagă toate valorile. Revoluționarul este un tip egoist, Închis, pe când reformatorul este un tip altruist, deschis. În concluzie, tipurile umane de factură sociomorală ale cetățenilor sunt simboluri ale unor persoane cu o semnificație psihomorale bine precizate, create de cetate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Mai mult chiar, sunt acceptate. Remarcăm astfel următoarele situații: aă acte psihomorale care au la baza lor sentimentul datoriei, chiar dacă acesta este orientat Într-o direcție contrară normelor morale, fiind adesea impus, dictat persoanei respective; bă acte psihomorale de factură utopică, ireale, neconforme cu scopurile impuse de necesitate, dar pe care persoana care le face le consideră bune; că acte psihomorale aparent negative, dar prin care cel care le execută urmărește un scop considerat de el benefic pentru ceilalți, ca În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Spiritele neliniștite, revoltate, nemulțumite de sine și de ordinea lumii pe care o găsesc nefirească, nepotrivită naturii lor, sunt dominate de pulsiuni care reclamă nevoia de schimbare prin inversare, sunt personalități care Își plasează aspirațiile ideale În sfera unui imaginar utopic. Dominați de ideea Împlinirii, prin schimbare a omului și a lumii, această categorie de. indivizi este dominată de voința de putere și de schimbare. La originea acestor idealuri stau vechi situații psihotraumatizante din istoria lor personală (frustrări, carențe afective și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
concrete a vieții (N. Berdiaevă. Afirmarea și semnificația umanului Dacă În centrul umanismului se află persoana umană, iar aceasta este prin natura ei o ființă a contrastelor, putem considera umanismul ca o doctrină a persoanei sau ca pe o construcție utopică despre persoană, care caută să o idealizeze? N. Berdiaev răspunde la această Întrebare cu argumentele antropologiei creștine, conform căreia „omul este o ființă creată de Dumnezeu, o ființă liberă care, prin această libertate, se desprinde de Dumnezeu păcătuind, dar se
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
la congrese. Pentru socialiști, un partid care avea doar câțiva membri și un număr mare de adepți în electorat era de obicei o grupare oligarhică de tip tradițional. Liderii comuniști și-au dat imediat seama că această viziune socialistă era utopică. Majoritatea oamenilor erau "lipsiți de conștiință" : nu realizau că ar trebui să se alăture partidului. Așadar comuniștii au preluat perspectiva contrară, pretinzând că membrii partidului se pot compune doar dintr-o elită. Puteai deveni membru de partid după ce îți demonstrai
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
să-și explice această tristă înlănțuire pe deasupra voinței și înțelegerii oamenilor. E un fel de parabolă a posibilităților de existență. Ca un nou Candide (un Candide al epocii industriale), Călin Surupăceanu reface în fantezie istoria societății omenești și în această utopică derulare vrea să afle care este cea mai bună dintre existențe și în ce chip trebuie să trăiască omul pentru ca fratele să nu își omoare fratele, pentru ca ura și violența să nu triumfe în lume, împiedicând să se manifeste vocația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
se manifeste vocația spre fericire a omului. El încearcă puterea religiei, verifică efectele forței, ale înțelepciunii, se întreabă, apoi, dacă omul nu ar trebui readus în starea lui paradisiacă, adică la starea inocenței. Totul e însă zadarnic, pentru că în insula utopică unde Călin și Maria se retrag, pentru a pune bazele unei lumi fără tragedii, încolțesc ura și îndoiala, violența și complicitatea. Încheierea e că nu se poate ieși din propria condiție și că o fatală complicitate împinge individul spre zone
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
170-183; Marieta Popescu, Marin Preda comentat, București, 1995; Marin Preda, DRI, IV, 247-254; Andrei Grigor, Marin Preda-incomodul, Galați, 1996; Cezar Ivănescu, Pentru Marin Preda, Iași, 1996; Cornel Munteanu, Marin Preda. Fascinația iubirii, București, 1996; Adrian Dinu Rachieru, Marin Preda. Omul utopic, București, 1996; S. Damian, Să închizi politicos ușa la plecare. Postscriptum la despărțirea de Marin Preda, ALA, 1997, 361-364; Cornel Ungureanu, De la văduvele abuzive la fetițele vesele, LCF, 1998, 28, 30; Dicț. analitic, I, 161-164, 281-284, II, 175-178, 260-263, III
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
se oprește asupra unei lumi magice prin intermediul unui personaj feminin plin de candoare, Ruxandra, o fetiță care face pasul dinspre „Edenul pierdut” către maturitate. O piesă de teatru, Salonul japonez, nominalizată în 1997 la Concursul Uniter, devine metafora unui spațiu utopic, unde fiecare are dreptul de a visa și a face tot ceea ce își dorește. Dar personajele sunt, chiar prin plăcerea de a povesti de dragul poveștilor și prin obsesia călătoriilor pentru satisfacția rătăcirii, dornice de o libertate la care uneori nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287918_a_289247]
-
ciclului, Podul de gheață, sceneria e proiectată pe un fundal mitic, dându-i-se semnificații ontologice, omologându-se parțial actele personajelor cu acelea ale unor eroi arhetipali. Oamenii sunt vag individualizați, unii nu au nici măcar nume (colecționarul de fluturi, „femeia utopică”, orbul), alții, cei mai mulți, poartă sau sunt desemnați fie prin numele de familie, fie prin prenume (Lucuță, Gotlieb, Marcovici, Paramon, Logofet, Apăchioară, Diamantopol, Boboc, Dina, Ortansa), chiar numai prin numele mic (Zoli) sau printr-o simplă inițială (V). Actorii secvențelor de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
teoretică. Așa se face că o teorie care ambiționa să se întemeieze pe datele sigure ale cercetării monografice, cu toată dragostea pe care reprezentanții ei o manifestau pentru lumea satelor din care proveneau, are uneori un dublu caracter: vetust și utopic. Aceasta nu înseamnă că, atunci cînd s-au păstrat în limitele unei analize obiective a realităților sociale în care trăiau, nu au formulat o serie de idei remarcabile care, aplicate, ar fi dus la o ameliorare a sistemului de educație
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
loc al transculturalului și al transreligiosului, adică ceea ce traversează și depășește culturile și religiile. Transculturalul și transreligiosul privesc timpul prezent al transistoriei, care este totodată de domeniul incredibilului și al epifaniei. Atitudinea transculturală și transreligioasă nu este un simplu proiect utopic: ea este înscrisă în adîncurile sufletului nostru. Prin transcultural, care se conjugă cu transreligiosul, războiul civilizațiilor, amenințare tot mai prezentă în vremurile de azi, nu ar mai avea nici o rațiune de a exista. Autonașterea Universului și autonașterea omului sunt inseparabile
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
mitul unanimității capătă formă în ideea de "voință generală". Începînd cu Constituția americană, democrația este chemată să ga-ranteze "dreptul la fericire". Ulterior socialismul, intro-ducînd ideea de democrație în zonele profunde ale organizării sociale, introduce în sine promisiunea fericirii și mitul utopic al societății unanime și reconciliate. Din acest moment, va fi suficientă introducerea unui Mesia istoric, Proletariatul, și a cunoașterii științifice a devenirii istorice, marxismul, pentru ca avatarul socialist al democrației să dea naștere unei religii a Mîntuirii pămîntești. Totuși, însăși mișcarea
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
gândirii", el avea în minte desigur și exigența armonizării tradițiilor locale cu imperativele lumii din afară. Trăim un moment când acest raport se află în plină reevaluare și noi echilibre se caută din mers într-o lume bulversată de experiențe utopice și de voluntarisme absurde. Mai mult ca oricând, nevoia de ordine în gândire, de estimare corectă a realității, de organizare cumpănită a energiilor a devenit o urgență și ea nu poate primi răspunsuri acceptabile decât prin dialog și exercițiu democratic
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
revoluția industrială. Câteva decenii mai târziu, D. Halévy constată o cadență tot mai rapidă a timpului, stimulată în orice registru al realității umane. Războaie la scară mondială, prăbușiri de imperii, mutații spectaculoase în sfera economiei, dictaturi și sisteme concentraționare, experimente utopice de neimaginat până în veacul nostru punctează dramatic traseul unei istorii cu puls tot mai nervos și mai febril. Evoluții extraordinare s-au putut constata pretutindeni, mai ales în ultimele decenii, vestind parcă un sfârșit de epocă, inexorabil. "Orice adevăr are
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de tot felul, cooperative, bănci populare etc., menite a-i strânge laolaltă pe săteni, fie aceștia țărani, pedagogi, preoți, pentru a le proteja interesele și a stimula accelerarea dezvoltării sociale. Înapoi la Haret nu e deci o invitație retrogradă sau utopică, ci una capabilă a sprijini efortul de limpezire a clipei de față. Cronica, XXV, 38 (21 septembrie 1990), p. 1, 2 STÂLPII SOCIETĂȚII Dacă reluăm aici un titlu binecunoscut, fără a se ignora conotația ironică, este pentru că el ne apare
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
materiale. Mai există, desigur, o șansă: minunea! Dar cine a crezut că abolirea unei dictaturi anacronice și sufocante determină prin ea însăși, peste noapte, minunea "schimbării la față" s-a înșelat. Deziluzia avea să fie la fel de mare ca și propensiunea utopică. De unde lunga serie de lamentații pe care presa ni le servește de la începutul acestui an cu o stăruință demnă de un program pozitiv. Cum de s-a ajuns la impasul prin care trecem nu e greu de explicat. Mai greu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
acum și ceea ce se întâmpla în societatea noastră cu două secole în urmă. Disperarea se înstăpânise și atunci peste suflete, orizontul părea definitiv închis, inerția aproape deplină. Era nevoie de multă forță sufletească, dacă nu și de o mare propensiune utopică, pentru a închipui o ieșire din letargie. Cum să se înfrângă exasperantul imobilism? Lancea lui Horea a fost una dintre soluții: protestul radical și fără întoarcere contra opresiunii. Luminarea sistematică a poporului prin școală și biserică definea o altă linie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
franceză, lumea a trăit sub obsesia ideologicului. Se risipesc acum, sub ochii noștri, reverberațiile unei obsesii. Mulți cred a sesiza fapt imposibil chiar moartea oricărei ideologii. O atmosferă de crepuscul, impregnată cu amintiri dureroase, de melancolie, însă și de propensiuni utopice, plutește azi peste lume. Istoricii o alimentează cu mijloacele lor, tot mai conștienți că în efortul actual spre o mai deplină claritate a discursului despre om ei aduc nu doar necesare limpeziri, ci și penumbra noilor, inerentelor mituri. Societatea e
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
înălța noul edificiu statal, garant indispensabil al dezvoltării în direcția dorită. Nimeni n-a definit mai bine această direcție decât M. Kogălniceanu, atunci când reclama, la 1857, să se refuze atât "zidul chinezesc" al conservatorismului cât și republica socială a spiritelor utopice, pentru a se construi o societate pluralistă, întemeiată pe libertatea de conștiință, egalitatea înaintea legii, respectul individului și al proprietății etc. S-a ajuns astfel la adoptarea principiului unirii, ca exigență supremă și imediată, alături de cel al autonomiei depline, al
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]