3,569 matches
-
dilueze, ci să își amplifice lamento-ul: "Mări, lovituri deschise orizontului,/ mă leagă la catargul de sub pasăre/ dar mai funebru, mai faustic,/ mă suge destinul/ în pojghița mizeră de sub cârtiță/ Prea repede circulă molozul/ de cranii și pământ!" Singură, poezia văzută ca realitate organică "dârz ținând poezia în dinți/ din care țâșnea sângele" ( Soldatul) se poate opune acestui irepresibil, funebru cânt al neantului. Referințe critice (selectiv): Dan Mănucă, în "Convorbiri literare", nr. 3, 1998; Codrin Dinu Cuțitaru, în "Dacia literară", nr.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a țipetelor "nu da, tată!"/ și "futu-ți, curva dracului, nu m-ai făcut tu pe mine!" e cea mai tare"). Firesc, retragerea în sine se conjugă de obicei cu o nouă dezamăgire, a certitudinii că propria interioritate se lasă văzută ca un cocon imperfect, reflex al imperfecțiunii celeilalte, a exteriorității. Ultima patrie conotează, în primul rând, sinele uterin, din care și înspre care eroina dramaticei saga diurne și mai ales nocturne se mișcă, dar nu halucinant, ci lucid, obiectivându-și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
obsesia thanaticului, pe de alta, conștiința inutilității oricărei tentative de a înlătura măștile și celelalte forme de deghizare a adevăratei interiorități. În fine, de ordinul evidenței părea a fi, în Procesiunea de păpuși, opoziția fermă între instanța poetică și alteritatea văzută uneori monstruos, ca o procesiune de păpuși grotești, ceea ce impunea când o geometrie severă a versurilor, când o melancolie grea a discursului încărcat de semne premonitorii. Ceea ce era de reținut, însă, din această primă carte erau în special figurația și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
măr și Vorbește-mi, preocupările constante ale artistului pe deplin convins că textele sale și dubletele lor grafice vorbesc de la sine, ba chiar pot să își dividă cititorii/ privitorii în categorii clar definite ("Absurditatea aparentă/ a imaginii/ împarte privitorii/ în văzuți și nevăzuți", declară el ritos în Iubito, mai adu-mi un măr). Iată, spre exemplu, cât de intens trăiește poetul relația anthropos-logos-cosmos: "strigătul patimei/ de culoarea răsăritului/ rătăcește în suferința/ unei mărturisiri de dragoste/ lungile toamne/ prea bogatele toamne/ în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
patrie/ încercasem să fiu fericit/ apoi s-au cacarisit toate)". Abia un poem precum Urlet sfâșietor al singurătății (un imn) din Adio adio dragi poezii constituie un imn cu semnul schimbat, deviat în discreditare tandră și apostrofă pătimașă, adresat Vieții văzute ca o ibovnică neobrăzată și, în tot cazul, ațâțătoare: "Viață atotputernică viață de neoprit/ ca erecția unui nebun/ viață pură mlaștină biruitoare/ vulvă terorizând visul asceților// te iubesc cu o poftă îngrețoșată/ te respir dimineața cu nările dilatate la răsărit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de cele ale congenerilor săi, care preferau versul alb, prin această muzicalitate formală". Mai mult decât acest aspect pur formal, creația lui Mircea Popovici îmi pare a fi individualizată și de o dominantă tematică, și anume predilecția pentru un exotism văzut, ca la Segalen, drept o ingenuă, eternă oscilație între alteritatea pitorească și identitatea în formare: "Vezi, puteam fi beduin sau poate o caravană/ ducând pe umerii mei de aramă poveri de lămâie,/ cu trupu-n nisip, presărat pe sahare întinse/ și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Doar că maniera de lucru nu presupune transcrierea transparentă a filonului realist biografic, ci învestirea lui cu un coeficient semnificativ de mysterium fascinans. Nu numai evenimentele capitale traversate și resuscitate, anamnetic, de ființa poetică propria viață intrauterină, nașterea, copilăria, dragostea (văzută, în buna tradiție romantică, drept autenticul principiu ordonator al lumii), căsătoria sau nașterea fiice -, ci și amănuntele cotidiene cele mai diverse par turnate liric, aproape întotdeauna, după un tipar mitic. În fapt, Lucian Vasiliu este unul dintre poeții la care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
datorează ceva, cuiva, nu este vorba decât de un dat ce a înscris-o într-o serie generică absolut binecuvântată, înnobilând-o apoi printr-un proces conceptual unic și ulterior printr-o naștere unicizantă. Dintre ele, mai ales pre-viața dramatică, văzută ca o călătorie vizionară avându-l ca punct zero pe increatul autosuficient, alături de "emirii însetați de absolut, prin nisipuri spulberate de vânt", îi constituie materia poetică într-un lung șir de texte din Fiul omului (Cartea Românească, București, 1986), alegorii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tonalități, idei și motive literare. Este pregnant sentimentul de sorginte leopardiană al infinitului, al vanității tuturor lucrurilor, precum și singurătatea drept condiție a propriei existente.127 Ungaretti relua, de asemenea, tema amintirii și o utiliza că motor al fanteziei, așa încât memoria, văzută ca element fundamental în geneză versului ajungea să reflecte unele fragmente scrise de Leopardi în care i se conferea aducerii aminte un rol similar.128 Nu în ultimul rând, a păstrat imaginea lunii ca simbol al naturii în care dorea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
136 În numărul următor al publicației (ianuarie-februarie 1932) același autor sublinia faptul că muză trebuie să stea la locul ei, să-și fie autosuficientă. În metaforă gazdei și a oaspetelui nu poate trece neremarcată pledoaria de apărare a poeziei ermetice, văzute ca entitate înaltă, intangibilă.137 La acuzațiile de plagiat formulate de Ungaretti în legătură cu Oboi scufundat Quasimodo a reacționat cu amărăciune: le trimitea prietenilor de la 'Circoli' scrisori în care criticile la adresa lui Ungaretti erau rostite pe un ton plin de mâhnire. Într-
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mut rătăcind prin codri și pe maluri (vv. 104-105) și în versurile lui Quasimodo: pășesc îngeri, muți / cu mine (Nopții); tăcut pas în întuneric (Vânt la Tìndari). O trăsătură comună a viziunii și gândirii celor doi poeți este așadar viața văzută că drum însingurat al durerii, sporite de imposibilitatea de a dialogă cu fata ascunsă a lumii. Pentru ambii nașterea omului, trezirea să la viață lumeasca, ia forma contaminării lumii inocențe a originilor, marcând începutul degradării unei stări armonioase.293 Trezirea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
puritatea cuvântului, ce prin vocea lui Benedetto Croce ajunsese să fie condiția sine qua non a unui anumit tip de poezie, cea curățata de impurități oratorice, conceptuale și sentimentale. Pe fondul acesta a luat naștere noul interes pentru poezia greacă, văzută că Eden neprihănit, iar traducerile lui Quasimodo reflectă această aspirație a epocii sale spre puritate. În laboratorul său literar tendința s-a tradus în căutarea cuvântului pur, originar ca răspuns la acea espoir inassouvi d'innocence specifică și lui Ungaretti
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Safo care ne rămâne. Evit fragmentele cu puține versuri (poate nu chiar pe cele mai intense) pentru că lectură textului grec oferă imediat tot ceea ce poetul voia să redea. Sunt începuturi de cânt, momente de mare abandon (...). Firește, este o Safo văzută și simțită de mine, și iată că acele cuvinte sună că în cele mai bune poezii ale mele.491 Cu mai bine de un secol înainte de aceste rânduri, autoarea greacă fusese studiată și de Leopardi. Tema de sorginte safica a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
au umplut de palate, fortărețe de lux, lacuri artificiale, terenuri de golf, de tenis, piscine, palmieri etc., mai ceva ca la Beverly Hills sau pe Coasta de Azur. Politicieni, oameni de afaceri, militari, funcționari, legați prin tot felul de fire văzute și nevăzute, o întreagă birocrație interesată și coruptă, oameni de afaceri care s-au apucat de politică, militari care s-au apucat de afaceri, plus o armată de 5,4 milioane funcționari, cu mult peste necesar. Liberalizarea economică nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
mod privilegiat al acestei lecturi" (Helbo:1978, 11). Intertextualitatea nu se limitează la rescriere, după cum mitul nu presupune doar reluarea unui traseu, ci trăirea nouă a unei stări de început de lume. Repetarea din mit și din intertext este forma văzută a identificării celui care parcurge cartea lumii cu momente și personaje definitorii pentru el. Accepțiunea butoriană asupra lecturii lumii cadrează cu discursul semiotic pe tema intertextualității, văzute ca "indice al măsurii în care textul citește istoria și se inserează în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a paginilor novalisiene: "la ce să cutreierăm lumea tulbure a celor vizibile? O lume mai pură se află în noi, în acest izvor. Aici ni se dezvăluie sensul adevărat al marelui spectacol pestriț și încâlcit; și, dacă, plini de cele văzute, vom pătrunde apoi în natură, totul ni se va părea prea bine știut și firește, fiece formă ne va fi cunoscută"13. Friedrich Leopold von Hardenberg, "cel mai proeminent poet al romantismului german" (Zoe Dumitrescu Bușulenga), prilejuiește apropieri mai vizibile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în cel de al doilea spațiu [și intertextualitatea demonstrează adevărul din non idem in ipso], unde se recompun conform unei noi logici. Regulile jocului, despre care vorbesc mai toate teoriile legăturii hipertext/hipotext, dictează re-morfologizarea pânzei din pagina de carte (văzută etimologic) înnoite după inserția și integrarea prin fuziune a unei noi celule textuale. Tot cu gândul la intertext citim în continuare despre o serie întreagă de praguri și paliere ce trebuie trecute, un întreg sistem de filtraj care își pune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
creației. Ileana OANCEA, Timișoara, 15 octombrie 2015 Argument Sursă inepuizabilă de sensibilitate, poezia se desprinde de cadrele strâmte ale contingentului, dând naștere unei forme superioare de cunoaștere a lumii, orientată către transcendent. Deținând un statut special între celelalte modele literare, văzută fiind ca necesitate spirituală a lumii moderne și uzând de un limbaj aflat într-o sferă ascendentă, poezia se autopropulsează spre un nivel înalt al culturii, devenind o modalitate cu totul specială de concepere a unui nou univers. Poezia străpunge
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în mesaj personal. Subiectivizarea lumii, printr-un proces prealabil de interiorizare, nu este nimic altceva decât un nou proces de comunicare. Această comunicare se realizează printr-o reconstrucție, întâlnită, iată, nu doar la nivelul mesajului, ci la nivelul literei. Deconstrucția, văzută ca reconstrucție devine, mai mult decât un procedeu intrinsec al unei poetici neomoderniste, un mod de a comunica prin poezie. Cu alte cuvinte, acest mod de a transmite realități către un receptor care poate fi același cu emițătorul sau care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și sensibilă totodată, folosește cu dibăcie întreg arsenalul pus la dispoziție de neomodernism, apropiindu-se în egală măsură atât de modernitate, cât și de postmodernitate 42. Spre exemplu, iubirea, privită ca o "chintesență a năzuinței umane spre împlinirea de sine (...) văzută, în permanență, ca salt din contingent spre contemplare a unui eveniment cu aură de destin și fatidic, fascinație speculară a nașterii și circumscrierii de sine a eului prin raportarea la alteritate"43 reprezintă pentru neomoderniști o resurecție a modelului idilic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
construcției versului. Deși la început impresia este aceea a unei prozodii de tip clasic, cu ritmicitate, cu rimă și cu măsură regulată, pe parcurs, poemul se dezice de la aceasta, în favoarea unui vers alb, cu păstrarea sporadică a rimei. Stilistic, "puritatea, văzută ca soluție de salvare, e o stare ideală și raportată la ideea de specie, de continuitate, întruchipează, prin paradox, condiția tragică a existenței"76. Desprinderea de vârsta inocentă a copilăriei se face, însă, treptat, maturizarea fiind aproape refuzată: "Am crescut
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
câteva dintre principalele volume în care domină un lirism lugubru care conturează un univers halucinant "populat, ca la unii romantici (Poe, Eminescu), de ființe situate la limita dintre realitate și vis, proiecții ale unei mari tensiuni afectiv spirituale."178 Sexualitatea, văzută ca simbol al fertilității la Ana Blandiana, capătă aici conotații diametral opuse, devenind pricina degradării și a morții. În Inima reginei (1971), apare trupul ca metaforă a morții, al descompunerii, al degradării, "trupul alcătuit din bucăți al iubitului spectral, trupul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
armonizare a vocilor de plural devine o formă de comunicare prin poezie, specifică întregii Generații șaizeciste. Am încercat, pe parcursul studiului nostru, să prezentăm o problemă de mare importanță, atât pentru modernitate, cât și pentru postmodernitate, și anume ideea de deconstrucție, văzută ca reconstrucție a unei noi realități specifice artistului. Am avut ca premisă realitatea sumbră care i-a găzduit pe șaizeciști, marcată de revoluții culturale, cărora intelectualii încercau să le reziste prin toate formele posibile. Problema apare, însă, atunci când contextul ideologic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de sintagme poetice. Astfel, ia naștere un nou limbaj poetic. Reprezentanții neomodernismului reușesc, astfel, o revigorare a lirismului pur, prin intermediul necuvintelor. Pornind de la definirea limbajului poetic, văzut ca stâlp al modernității, am încercat o stabilire inițială a unei relații text-operă, văzută ca fiind una ascendentă: "textul nu presupune cu necesitate ipostaza de operă, ci tinde doar spre ea. Finaliatea acestei tendințe este consecința declanșării unei metamorfoze, având ca obiect limba textului"3. Identificarea acestuia cu poezia însăși vine dintr-o suspendare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Acest text e menit să te învețe îndoiala permanentă pe care să ți-o asumi drept metodă de lucru. A lectura ironia în cheie adecvată presupune să înlături evidența, căci nici un cititor serios nu lucrează doar cu suprafețe, cu fețele văzute ale textului. Ironistul, ca orice profesor bun, ține spiritul în mișcare, căci interogația perpetuă, chiar dacă ia pe drum și forma unei iluzorii cunoașteri, sfârșește prin a fi autocunoaștere. Profesorul care educă în spiritul ironiei are oroare de adevăruri definitive și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]