2,083 matches
-
trebuie vegheat asupra toxicității lui. Gorki este unul din autorii la care vă opriți din când în când. Acum faceți un popas la Vilegiaturiștii. Întotdeauna când am citit schițele lui Gorki m-am speriat de neprevăzutul reacțiilor umane, pe care vagabonzii gorkieni le au. Ei nu caută să înțeleagă viața, ci pur și simplu nasc viață care trebuie înțeleasă. Și cu aceeași dorință de înțelegere m-am apropiat de Bătrânul de Gorki și-am deslușit în această lume semne de întrebare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o universitate din Occident ne plimbam printr-o frumoasă piață a orașului Timișoara. Deodată un urlet de moarte ne cutremură și toată lumea căuta cu ochii sursa. Hingherii își făceau liniștiți treaba, prinzând cu mijloace de o extremă violență un câine vagabond. Colegei mele i s-a făcut rău, am ieșit în grabă din piață, nu înainte de a remarca în apropierea scenei de chinuire a câinelui un grup de tineri de la școala din apropiere care priveau cu ochii mari scena. Am scris
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
exemplifică prin accentul pus de Coran pe etică corect]rii nedrept]ților existente în viață economic] și social]. De exemplu, indivizii sunt încurajați s] își cheltuie averea și efortul pe: 1) familie și rude; 2) orfani; 3) s]răci; 4) vagabonzi; 5) nevoiași; 6) eliberarea sclavilor. Astfel de acțiuni sunt cele care definesc responsabilitatea unui musulman de a dobândi o conștiinț] social] și de a împ]rți resursele individuale și comune cu cei mai puțin privilegiați. Aceste obligații sunt incluse în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
căpcăuni? N-am avut onoarea să-l vizitez. Întîmplarea face să-i calc acum pragul, în dimineața asta cu ploaie reavănă. Reflex vechi, traumatizant: să frînez la poartă și să aștept. Nimeni. Intru, înaintez cu prudență. Nimeni. Doar un cotei vagabond, făcînd ceva pe burlanul prin care iese șuvoiu-nspumat. Cobor și urc treptele peronului. M-aștept să fiu întîmpinat de vreun pistolar, ceva. Prostii. N-apare nimeni. Intru. Somptuoasul hol, c-o imensă masă pe care așteaptă gustările unui breakfast. Pentru
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
flăcăii ăștia, vreo cinci-șase, într-un albastru foarte chimic, anevoie reținîndu-și rîsul, apar, nu prea cadențat, de după colțul clădirii și se îndreaptă, pe trotuar, către majestuoasa poartă. Nimeni nu-i observă. În urma lor, ca la țară, vin leneși doi cîini vagabonzi, probabil amicii făcăilor în răstimpul dintre schimbări. Dincolo, clădirea fostului CC, intactă după răpăiala regizată din decembrie '89, conservă însă cîteva urme de gloanțe, ricoșeuri scăpate regizorului care ne-a păcălit șapte ani. Ce spațiu plin de spaime și de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nici măcar ivindu-se între tufănelele ei dragi din curte. El autorul unui cutremurător jurnal nescris. Anonim. Moșu. A rămas de la ultima nuntă cîinească. S-a pripășit în frunzarele de lîngă bloc. De origine maidanez, încercat în asprimile vieții lui de vagabond, are totuși ceva de rasă în făptura-i aducînd cu a șoricarului, dar mai masiv, mai greoi, pe picoarele lui scurte și butucănoase. Cum de-a nimerit Moșu în nunta aia bezmetică de-acum patru luni? Ce-a căutat el
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
spațiului său privat În lume. Omul a devenit individ. Un proces similar de civilizare a avut loc În America În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pe frontiera de vest. Oamenii munților și alți singuratici trăind În sălbăticie, vagabonzi și cowboys, au fost remarcați și puși sub controlul predicatorilor, al reformatorilor sociali și al femeilor, Într-un efort de a le civiliza comportamentul și de a-i transforma În cetățeni integri și productivi, fiecare răspunzător pentru comportarea sa. Noua
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
de zile, cum au fost bolnavii al căror nume este oarecum semnificativ: Nicu Radovici (Tecuci), Stelian Toma (Brăila), din familii distinse ale respectivelor ținuturi. Cum majoritatea bolnavilor o constituiau țăranii săraci sau liber-profesioniștii în realitate cu situații nedefinite sau chiar vagabonzi, totalul sumelor încasate de la bolnavi nu putea constitui un fond sigur și nici destul de important. Dacă în 1891 plăteau numai 11 bolnavi, în anii următori au plătit regulat și mai puțini, și, cu toate acestea, cu cea mai mare perseverență
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
vârtos că prin asemeni așezăminte să vor înlesni și măsuri pentru stârpirea necuviinței cerșetorilor de prin ulițe". Scopul era, evident, de asistență socială. (Știm că, în acea epocă, numărul dezmoșteniților sorții era îngrijorător și avem informații despre problema permanentă a vagabonzilor infirmi care agitau viața Iașului epocii.) Conform obiceiului, înființarea acestui așezământ a fost elogiat, bombastic, de presa timpului. Astfel, "Gazeta de Moldavia", nr. 5/9 iulie 1853, publică traducerea poeziei (original în franceză) a lui P. Maire, "A.S.A.S. Le Prince
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
în optima timpului predominând calitatea de inculpat, înaintea aceleia de bolnav psihic. Astfel de unități existau la Ismail (până la cedarea Basarabiei), Dobrovăț (Vaslui), Bisericani (Neamț), Pângărați (Neamț), Orgoești (Tutova) și Lipova (Vaslui). Aceste instituții aveau un scop corecțional și adăposteau vagabonzi și alți declasați, deci o categorie de oameni inclusă în sfera psihiatriei mari sau de limită. C. Eraclide, în "Studii practice asupra dreptului criminal" (1865), menționează că, începând din 1874, casele de corecție de la Orgoești (Tutova) și Lipova (Vaslui) au
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
băgați decît la semnul meu... (intră Octav cu masa pliantă, scaunul de rafie și pahare) Haioasă ideea asta cu cortul... În orice caz, e originală Octav: Și mamei îi place... Marieta: Îmi place pe dracu'! Te-ai înhăitat cu un vagabond și stai cu el într-un cort, așa, ca să te plîngi de nu știu ce nedreptăți... că aia nu-i bine... că nu-i bine așa... că nu-i bine nici așa...că ne conduc niște "foști"... că..., numai nemulțumiri! Metei: Stai
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
surprinzătoare și lichidează agresorul; țiganii fug, bolborosind, înjurînd și amenințînd: "Gura mă-ti de gropar hodorogit, te dai Brusli! Lasă că-ți facem noi felul... mă, să-ți faci groapă, că de restul avem noi grijă, gura mă-ti de vagabond! Și tu, mă negustor de căcat ce ești, să-ți faci rost de piese de schimb, gura mă-tio și ție..."; au plecat) Octav: (după ce s-a ridicat de pe jos) Dacă venea scoțianul la programul cu fantome, avea ce vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
acesteia cel mai frumos compliment: „Darul unic al Franței constă în a-i îngădui fiecărui ingredient să aibă gustul exact al propriului său concentrat și, în același timp, să se potrivească admirabil cu celelalte ingrediente“ (Jim Harrison, Aventurile unui gurmand vagabond). „Gustul... propriului său concentrat“ nu înseamnă altceva decât faptul că adevărata artă culinară nu „conservă“ gustul primar, ci îl accentuează, îl intensifică atât prin tehnici specifice de preparare, cât și prin alăturări deseori contrastante, care-l pun în valoare. L-
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
totul s-a șters o dată cu vremurile trecute, cu vremurile bune cînd eram și noi oameni. De luni de zile, de șase luni nu numai că nu mai sîntem oameni, dar uneori sîntem mai rău decît cîinii. PÎnă și de cîinii vagabonzi se-ngrijește hingherul și le găsește o moarte demnă de ei; dar de noi cine să aibă grijă? Mor cu sutele oamenii noștri și nimeni nu dă socoteală, cîți ne vom Întoarce de-aici? CÎți și cînd? acasă, ce dor
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de freamătul dinamic al acestuia. Variațiuni în manieră sentimentală de romanță, cobzarul „mândru cerșetor”, lăutarul amintind „gloria trecută” sunt doar simple umbre. Deficitul de sevă este evident. Alte tablouri se salvează parțial ca schițe de compoziții. Niște gitanos valahi, „trei vagabonzi” - mama și copiii - joacă pe la porți „împiedicați în zdrențe” (Artiști). Goale ca „niște șopârle”, paparudele cheamă cu dansul lor ritual ploaia. Într-un vacarm infernal, ca și la Coșbuc, trece prin sat laia țiganilor. Șiruri de atelaje țărănești zoresc spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
ei, până la moarte, o parte din copilărie, ceea ce contrastează foarte mult cu fizicul lor sălbatic și viril. Cu îndârjire, fug de oraș, de societate, de confort, se contopesc cu pădurea și, adesea, acolo își sfârșesc zilele ca vânători sau ca vagabonzi. Pașka aducea în clasă miros de pește, de zăpadă și, în timpul moinei, miros de lut. Înota în noroi zile întregi pe malul Volgăi. Și, dacă venea la școală, o făcea ca să n-o necăjească pe mama lui. Întotdeauna în întârziere
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dintr-o dată căldura intimității întrevăzute. Să urci scara, să bați la ușă, să recunoști un chip, să fii recunoscut... m-am grăbit să alung senzația de regăsire pe care atunci nu o consideram decât ca pe sfârșeala sentimentală a unui vagabond. Viața s-a consumat rapid. Timpul a stat în loc, perceptibil de acum înainte numai după uzura tocurilor pe asfaltul ud, după succesiunea zgomotelor, în curând știute pe de rost, pe care curenții de aer le târau de dimineața până seara
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bulevard pustiu. De altfel, toate străzile pe care le urmam coborau - parcă pentru a mă împinge tot mai adânc în megalopolisul opac. Rarele mașini care-mi ieșeau în cale păreau să fugă de el cu toată viteza, drept înainte. Un vagabond, când am trecut pe lângă el, s-a mișcat în carapacea lui de cartoane. A scos capul, vitrina din față l-a luminat. Era un african cu ochii grei de un fel de nebunie acceptată, calmă. A vorbit. M-am aplecat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vârsta aceasta nu o atingea. Pentru mine, ea rămânea mereu aceeași. Atunci s-a înfiripat un vis. Probabil că aureola lui mă trezise... Să o regăsesc pe Charlotte, s-o fac să vină în Franța... Irealitatea planului făcut de un vagabond întins pe dalele unei cripte era suficient de evidentă ca să nu mai încerc să mi-o demonstrez. Am hotărât, pe moment, să nu mă gândesc la amănunte, să trăiesc, păstrând în adâncul fiecărei zile speranța aceea nesăbuită. Să trăiesc din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sunete prelungi, nelăsându-se prins cu ușurință. După ce l am Încredințat gazdelor, am plecat spre Melbourne, zâmbind fericiți că pățania pinguinului a avut un „happy end”. Mașina gonește În noapte cu viteză crescută pentru a recupera Întârzierea produsă de năstrușnicul „vagabond”! Ne apucă o somnolență plăcută după o zi atât de plină În surprize și mici aventuri de la Phillip Island, din apropierea Mării Tasmaniei. Aproape de miezul nopții am revenit În metropola feeric luminată, Melbourne. AMINTIRI DUREROASE Împrejurimile Melbourne-ului sunt de-a
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
-o" mereu? Am menținut (sub control) economia urbană? Am avut grijă ca fiecare centimetru de pământ (ocupat sau neocupat) să fie întreținut cum trebuie? Am avut grijă ce facem cu deșeurile? Am luat măsuri să nu fim invadați de câini vagabonzi? "Brandul" orașului, competitivitatea lui țin și de capacitățile științifice și tehnologice cu care am înțeles să-l dotăm. Gestionarea durabilă a orașelor poate ține și de numărul mare de biserici, dar și de știința și tehnologia care pot ameliora calitatea
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
1987), "Invention du chômage et politiques sociales au début du siècle", Les Temps modernes. Chômages et chômeurs, nr. 496-497, noiembrie-decembrie, pp. 53-92. Topalov Christian (1994), "Marché, solidarité, équité", Le Courrier du CNRS, nr. 81, pp. 81-82. Wagniart Jean-François (1999), Le vagabond à la fin du XIXe siècle, Paris, Belin. Lucrări și articole despre oraș Generalități privind orașul Blanc-Coquand Carole, Heudron Christelle, Le Gad René (coord.) (1996), À la recherche de la ville perdue, Paris, L'Harmattan. Cornu Marcel (1972), La conquête de
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
du Centre Pompidou, 1987, și "Le social du troisième type", Face à l'exclusion, le modèle français, Paris, Esprit, 1991. 66 J. Donzelot, op. cit., 1984, p. 175. 67 Vezi Marc Ancel, La défense sociale, Paris, PUF, 1985; Jean-François Wagniart, Le vagabond à la fin du XXe siècle, Paris, Belin, 1999, cap. 4. 68 Concepția potrivit căreia este posibil a transforma raporturile sociale modificând amenajarea și conținutul spațiului a fost de multe ori denunțată, mai ales de către sociologia urbană marxistă, în anii
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
a morții și înmormântării lui. Trecutul și prezentul, realitatea și coșmarul se amestecă. Hawksmoor găsește cadavre de copii în fața tuturor acestor biserici, toți strangulați, dar fără urme de degete, amprente ori alte indicii. Polițistul descoperă și aleargă după un misterios vagabond poreclit "Arhitectul". Capitolul lui Dyer se termină cu un cuvânt iar al lui Hawksmoor începe cu același cuvânt; numele primei victime a lui Dyer la temelia unei biserici, Thomas Hill, e numele primului caz al lui Hawksmoor. În mod evident
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pentru a înfrânge moartea, trebuie să se lupte cu ea de foarte de timpuriu. Ciuma îi ucide părinții, cruțându-l. Își pierde credința în Dumnezeu, pe care îl numește "acel mare Dumnezeu al spaimei". Scapă din casa cu ciumați, devine vagabond, vede "fantome" (numite Oameni Găunoși, exact ca în Eliot) și se scufundă într-o lume care e moșia nesfârșită a "mortalității". Minute, veacuri, sentimente, ființe sunt toate "țărână". Acest cuvânt se repetă obsedant în toate capitolele. Își zice Faust (diavolul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]