3,889 matches
-
spre locul unde se profilau cele două corpuri. După trei sute de metri se opri, privi cu atenție prin binoclul, în timp ce caporalul nu-l pierdea din ochi pe cel întins pe jos. — E targuí-ul, fără nici o îndoială. — E mort? — Cu atâtea veșminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu. Dar cămila e sigur moartă. A început să se umfle... — Să trag în porcul ăsta? Mohamed Kader tăgădui. Caporalul îi era superior în grad, dar se vedea clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
după ce întoarse capul de mai multe ori ca să verifice dacă targuí-ul venea după el. Acesta nici măcar nu se clinti. Așteptă să dispară camionul și putoarea lui și continuă să meargă singur pe bulevardul lat, slab luminat, cu silueta lui înaltă, veșmintele fluturându-i în vânt, absurd și anacronic în acel peisaj cu clădiri masive, ferestre întunecate și porți încuiate, stăpân absolut al orașului adormit, pe care părea că vrea să i-l dispute doar un câine vagabond. Mai târziu trecu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înceteze să-și agite brațele și să sufle în fluier. Se opri în fața lui: — Ministrul Madani locuiește acolo? întrebă cu voce gravă și profundă, care-l impresionă pe polițist la fel sau poate chiar mai mult decât înfățișarea lui ciudată, veșmintele și chipul acoperit de văl până la ochi. — Ce-ai zis? — Dacă ministrul Madani locuiește sau lucrează acolo... — Da. Acolo are biroul; peste cinci minute, la opt fix, o să sosească. Și-acum, circulă! Gacel încuviință în tăcere, traversă din nou strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tristețe spre gandurah, spre turbanul și vălul său și fu pe punctul de a și le pune din nou, dar înțelese că nu trebuia s-o facă, pentru că era pe deplin convins că până și în casbah atrăsese atenția cu veșmintele lui. îl amenințase pe cel mai puternic om al țării și, la ora aceea, poliția și armata căutau probabil un targuí acoperit cu un litham ce lăsa să i se vadă doar ochii. Trebuia să se folosească deci de avantajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
zi, cu mulți ani în urmă, când încetase să mai fie copil, maică-sa îi dăruise prima sa gandurah, și mai târziu, când devenise bărbat și războinic, litham-ul îl făcuse să simtă că merită întru totul respectul celorlalți. Fără acele veșminte se simțea ca în copilărie, că în vremurile când putea să-și arate părțile rușinoase, fără ca nimeni să se scandalizeze din cauza asta. Se plimbă prin încăpere și apoi trecu în vasta navă descoperită, încercând să se obișnuiască cu hainele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pentru plural. Dromader domestic, care, înșeuat, este folosit în Africa pentru curse rapide. Poate parcurge până la 80 km pe zi. în deșerturile de nisip, vastă întindere acoperită de dune. Soldat de infanterie. Termen cu care arabii îi desemnează pe creștini. Veșmânt tipic arab, un fel de burnuz ce acoperă corpul de la umeri până la picioare. Salut tipic al tuaregilor, echivalent cu „Bună ziua!“. Alah să fie cu tine!. Nume dat de tuaregi zonelor unde este apă în subsol și există posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
În splendida-le suficiență, Eretici Îi vor numi pe cei ce nu-s de-ai lor. Khayyam a greșit, neîndoielnic, atunci când a Însoțit expresia „Îi vezi“ cu un gest disprețuitor În direcția adversarilor săi. Se Întind mâini, Îl trag de veșmântul care Începe să se sfâșie. Se clatină. Spatele lui izbește un genunchi, apoi netezimea unei lespezi. Strivit sub haită, nu găsește de cuviință să se zbată, Îngăduie ca hainele să-i fie rupte În bucăți și ca trupul să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
târăște spre taverna cea mai apropiată și se furișează acolo, făgăduindu-și să nu se mai aventureze niciodată pe-afară, Omar reușește să se ridice fără ajutorul nimănui. Merge drept, În tăcere; Înfățișarea semeață Îi acoperă ca un văl cuviincios veșmintele sfâșiate și obrazul plin de sânge. În fața lui, străji Înarmate cu torțe deschid calea. În urmă-i vin agresorii, apoi alaiul de gură-cască. Omar nu-i vede, nu-i aude. Pentru el, străzile sunt pustii, pământul e lipsit de zgomote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
hotărî nimic. Prizonierul va rămâne aici peste noapte, Îl vor veghea străjile mele, și nimeni altcineva. Surprins să se vadă atât de repede poftit să dispară, omul cu cicatrice schițează un protest, dar se răzgândește imediat. Prudent, Își apucă poalele veșmântului și se retrage cu o plecăciune. Când rămîne față În față cu Omar, avându-i ca martori doar pe propriii săi oameni de Încredere, Abu Taher rostește această frază enigmatică de Întâmpinare: — E o onoare să-l primesc În acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
urmă de emoție. Ton neutru, voce calmă, turban În formă de lalea, sprâncene zbârlite, barbă cenușie, fără mustață, nesfârșită privire scrutătoare. Primirea este cu atât mai ambiguă cu cât Omar se afla acolo de un ceas, În picioare și cu veșmântul În zdrențe, pradă tuturor privirilor, zâmbetelor, murmurelor. După câteva clipe măsurate cu măiestrie, Abu Taher adaugă: — Omar, tu nu ești un necunoscut la Samarkand. În ciuda vârstei tinere, erudiția ți-e deja proverbială, isprăvile tale se istorisesc prin școli. Nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
apropierea lui, pe o masă joasă, pană de scris și călimară, un opaiț stins și cartea sa deschisă la prima pagină, rămasă albă. În zori, o nălucă: o frumoasă sclavă care-i aduce o tavă cu bucăți de pepene, un veșmânt nou, o eșarfă de turban din mătase de Zandan. Și un mesaj șoptit. — Stăpânul te așteaptă după rugăciunea din zori. Sala de primire e deja ticsită, reclamanți, milogi, curteni, apropiați, vizitatori de toate rangurile și, printre ei, Studentul-cu-Cicatrice, venit, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pisălog. Dar bărbatul a continuat: „Nu te Îngrijora de stăruința mea, nobile vizitator. Stăpânul mi-a poruncit să mă așez În acest loc, așteptând orice călător spre a-i oferi ospitalitate“. Omul părea de condiție modestă, dar era Îmbrăcat cu veșminte curate și cunoștea deprinderile oamenilor respectabili. L-am urmat. După câțiva pași, m-a invitat să intru printr-o poartă grea, am străbătut un coridor boltit, pentru a ajunge În curtea unui caravanserai, cu o fântână În mijloc, cu oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să nu fie Îndeajuns de pocăită, amintirea vreunei perfidii. Dar, din instinct, fiecare se strecoară În spatele vecinului său, Își Încovoaie spinarea, grumazul, umerii, așteptând să treacă furtuna. Negăsind o pradă care să-i cadă În gheare, Nasr Han Își Înșfacă veșmintele de ceremonie, le scoate unul după altul, le aruncă, furios, la pământ și le calcă În picioare, urlând, În dialectul său turco-mongol din Kashgar, potopuri de sudălmi răsunătoare. Potrivit obiceiului, suveranii poartă trei, patru, uneori șapte veșminte brodate, unul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Han Își Înșfacă veșmintele de ceremonie, le scoate unul după altul, le aruncă, furios, la pământ și le calcă În picioare, urlând, În dialectul său turco-mongol din Kashgar, potopuri de sudălmi răsunătoare. Potrivit obiceiului, suveranii poartă trei, patru, uneori șapte veșminte brodate, unul peste altul, pe care le leapădă În cursul zilei, așezându-le solemn pe spatele celor pe care Înțeleg să-i cinstească. Procedând așa cum tocmai o făcuse, Nasr Han Își manifesta intenția de a nu răsplăti, În acea zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
proptite Într-o pernă moale, ia din nou lucrurile În mână, Într-un mod subtil, imperceptibil, pe care Omar Îl observă plin de ușurare. La un semn al cadiului, cămărașul a chemat o tânără sclavă, care se apucă să strângă veșmintele abandonate pe pământ asemeni cadavrelor după bătălie. Dintr-odată, aerul a devenit mai respirabil, oamenii Își dezmorțesc pe furiș mădularele, unii Îndrăznesc să murmure câteva vorbe la urechea cea mai apropiată. Atunci, Înaintând spre spațiul eliberat În mijlocul Încăperii, cadiul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se poate apăra dacă rămâne cocoțat pe piedestalul său, caută să se elibereze, Își Încurcă picioarele Într-o pernă, se poticnește și cade la pământ. Iusuf este deja deasupra lui, ținând În mână cuțitul pe care-l păstra ascuns În veșminte. Izbutește să-l strecoare printre coaste, Înainte de a fi el Însuși doborât cu o lovitură de baston. Soldații s-au Înverșunat asupra trupului său inert, ciopârțit. Dar el păstrează pe buze un surâs șiret, pe care i l-a Închegat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ating, să le amestec cu ale mele, vreau să le privesc urmele pe obrajii mei, vreau să le păstrez gustul sărat pe limbă. S-ar spune că Încercau să se sfâșie, să se Înăbușe, să se spulbere. Mâinile se smintesc, veșmintele se Împrăștie. Nu există noapte de dragoste care să se poată asemui aceleia a două trupuri aprinse de lacrimi arzătoare. Focul se Întinde, Îi Învăluie, Îi Înfășoară, Îi Îmbată, Îi Înflăcărează, Îi contopește, piele lipită de piele, până la capătul plăcerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de nebunească risipă! Râde. Peste nedumerirea profundă a lui Khayyam Începe să plutească un zâmbet palid. — Nu doresc nimic altceva decât să-mi continui modestele cercetări la adăpost de nevoie. Să am de băut și de mâncare, un acoperiș și veșminte, lăcomia mea nu merge mai departe. — Drept adăpost, Îți ofer una dintre cele mai frumoase case din Isfahan. Eu Însumi am locuit acolo În vremea construcției acestui palat. Ea Îți va aparține, Împreună cu grădinile, livezile, covoarele, servitorii și servitoarele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
loialitatea, ea nu pare niciodată mai adevărată ca pe buzele mincinoase. Mai presus de orice, Hasan știe să cultive În Malik Șah proverbiala avariție a acestuia. În mod constant, Îi aduce la cunoștință cheltuielile vizirului, Îi atrage atenția asupra noilor veșminte ale lui Nizam al-Mulk și ale apropiaților săi. Vizirul iubește puterea și pompa, Hasan nu iubește decât puterea. În această privință este un ascet al stăpânirii de sine. Atunci când Îl simte pe Malik Șah cu totul cucerit, gata să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Malik Șah Însuși, de obicei atât de exuberant, discută pe șoptite cu cămărașul său, morfolindu-și, cum Îi stă În obicei, vârful mustății. Din când În când, le aruncă o privire celor doi adversari. Hasan stă În picioare, Într-un veșmânt negru mototolit, cu turban negru, cu barba mai scurtă decât de obicei, cu chipul brăzdat, cu ochii arzători gata să se Încrucișeze cu aceia ai lui Nizam, dar roșii de oboseală și de nesomn. În spatele lui, un secretar ține un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Încrucișeze cu aceia ai lui Nizam, dar roșii de oboseală și de nesomn. În spatele lui, un secretar ține un teanc de documente strânse Într-o legătură mare de piele de Cordoba. Privilegiu al vârstei, marele vizir stă așezat, chiar prăvălit. Veșmântul Îi e cenușiu, barba Încărunțită, fruntea pergamentoasă, numai privirea Îi pare tânără și vie, aproape scânteietoare. Îl Însoțesc doi dintre fiii săi, care aruncă de jur-Împrejur expresii de ură sau de sfidare. Foarte aproape de sultan stă Omar, pe cât de posomorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
celălalt reacționează ca și cum demnitatea i-ar fi fost batjocorită fără milă. — Nu caut să-mi răzbun biata făptura, doresc nimicirea puterii turcești. Omar Își observă prietenul: și-a schimbat turbanul negru cu un altul, alb, dar plin de nisip, iar veșmintele Îi sunt din lână ordinară și uzată. — Îmi pari atât de sigur de tine! Nu văd Înaintea mea decât un bărbat surghiunit, hăituit, ascunzându-se din casă În casă, având drept unică zestre această boccea și acest turban, iar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ai mințit, nu știai. Acum știi. Se oprește. — Nu-mi oferiseși cumva de mâncare? Omar a deschis ușa, a strigat servitoarea, i-a cerut să aducă niște bucate, apoi și-a reluat interogatoriul: — Și de șapte ani rătăcești așa În veșmânt de sufi1? — Am colindat mult. După ce am părăsit Isfahan-ul, am fost urmărit de iscoadele lui Nizam, care-mi voiau moartea. Am putut să mă descotorosesc de ele la Kom, unde m-au ascuns niște prieteni, apoi mi-am reluat drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de aur. Trebuie să-l răsplătească bine pe necunoscutul care mai vine, totuși, la el. O străfulgerare, străfulgerarea unei lame, totul s-a petrecut foarte repede. De-abia dacă Nizam a văzut mâna mișcându-se, pumnalul i-a străpuns deja veșmântul, pielea, vârful lui i s-a strecurat printre coaste. Nici măcar n-a strigat. Nimic altceva decât un gest de uimire, o ultimă răsuflare. Prăbușindu-se, a revăzut poate cu Încetinitorul acea străfulgerare, acel braț care se Întinde, țâșnește, și acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să te introduci Într-un mediu străin, ostil, să te volatilizezi acolo săptămâni, luni În șir, să adormi toate bănuielile așteptând momentul propice pentru execuție; să știi să-ți urmărești prada ca un vânător, să-i studiezi cu precizie umbletul, veșmintele, obiceiurile, orele de plecare; uneori, când e vorba despre o personalitate deosebit de bine protejată, să găsești mijlocul de te angaja În slujba ei, să te apropii de ea, să intri În legătură cu unii dintre apropiați. Se istorisește că, pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]