KorAP: Find »[drukola/base=vid & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...269 >

6,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

sîntem mai mult decât lumea, ci tot atât de puțin cât ea. Este o corespondență de vid. Căci de-am fi mai mult, ne-am rezema destul în noi înșine, am fi destul existență, ca să nu atingem rarefierea conștiinței, din care izvorăște vidul interior. Stările de mare încordare, fie ele de extaz, fie de chin, ne fac impermeabili plictiselii, deși din partea lumii înconjurătoare ar putea pleca o sugestie irezistibilă de zădărnicie. Din ce vezi lucrurile mai de-aproape, din aceea nu le poți

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
îndrăgi nimicnicia. Până și Buddha să fi fost un dascăl? E prea mult sistem în lepădările lui, prea multe consecvențe în mâhniri. El ar condamna, desigur, rătăcirea celui ce-și târăște neantul printre muritori și n-ar pricepe cum în vidul lumii mari surâzi vieții. Căci el n-a cunoscut anumite culmi ale nefericirii; a trăit și a murit consolat. Ca orice om străin de ispita fatală a vieții, de seducția de neant a ființării și de Nirvana întăritoare a fiecărei

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
vorbi de suferință, de nemurire, de cer și de pustiu, fără să fii suferință, nemurire, cer și pustiu? Un gânditor trebuie să fie tot ce spune. Aceasta se învață de la poeți și de la voluptățile și durerile ce le încerci trăind. Vidul lăuntric e ca o muzică fără sunete, un cântec fără glas. Nesonora lui tălăzuire se interpune tainic între noi și lume și ne separă de viață în mijlocul viețuirii și de moarte în mijlocul muririi. Spre ce suferindă înălțare se îndreaptă duhul

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
nu-ți oferi inima istovirii voluptuoase a morții. Doar stingîndu-te neîncetat o stingi în tine, îi reduci din infinit. Cel ce n-a cunoscut intimitatea morții înainte de-a muri, minor sfârșitului, se rostogolește umilit în necunoscut. El sare în vid; pe când, prins în ondulația muririi, luneci în moarte ca spre tine însuți. Când știi ce-i gustul morții, nu mai poți crede c-ai trăit vreodată fără să-l cunoști... sau c-ai trecut cândva cu ochii închiși prin dulceața

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
să-i iubești, când îți scapă din chinul absenței tale o mărturisire adresată ție sau nimănui: am fost om și acuma nu mai sânt Când în tine nu mai e nimeni, nici chiar Diogene, și ești vacant până și de vid și urechile nu-ți mai țiuie de neant... Romantismul german - sau vremea în care nemții cunoșteau genialitatea sinuciderii... Când te apropii de Dumnezeu prin răutate și de viață prin umbre, la ce poți ajunge dacă nu la o mistică negativă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
după farmecele orbirii. Cum gândul răsare în paguba cărnii, cum orice gând este un viciu pozitiv, prisosul spiritului ne îndeamnă spre antipodul lui. Așa apare dorința tainică a uitării și vrăjmășia cugetului împotriva cunoașterii. Omul este atât de alipit de vidul existenței, că pentru el și-ar da oricând viața, și atât de îmbibat de infinitul plictiselii, încît martirajul viețuirii îl suferă ca pe un deliciu. Cu cât ești mai lămurit de puținul totului, cu atât te atașezi mai mult de

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
și-n văgăunile minții. Și nici un demon care să le oprească agonia sau să le-ndulcească zvârcolirile într-un trup închinat nimicirii! Parc-aș fi o buruiană zvârlită la margini de lume, sub care se vaită șopârle demente! În patima vidului, doar zâmbetul cenușiu al ceții mai însuflețește descompunerea măreață și funebră a gândului. Unde sînteți voi, cețuri crude și amăgitoare, de nu vă răsturnați încă pe o minte împăienjenită? În voi aș vrea să-mi sfâșii amarul și să-mi

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
viața la infinit, voința de a te distruge emană dintr-o senzație dureroasă de plinătate. Căci nu lâncezești în dorul muririi decât întinzîndu-ți ființa dincolo de spațiul ei. Negația vieții din plenitudine este o stare extatică. Niciodată nu ne stingem din vid, ci din preaplin. Un moment absolut răscumpără golul tuturor zilelor; o clipă reabilitează o viață. Orgasmul spiritului este scuza supremă a existenței. Așa îți pierzi de fericire mințile în Dumnezeu. Mâinile palide sânt un leagăn în care îți suspini viața

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de la albastru la cenușiu, ilustrează în mare doliul incomplet al minții. Nebunia-i un gust cenușiu al rațiunii. Pentru a fi fericit de singurătate, îți trebuie preocuparea constantă a unei obsesii sau a unei boli. Dar în simțurile mărite-n vid de plictiseală și în spiritul golit de lume, izolarea devine apăsătoare și searbădă - și zilele par absurde ca un sicriu spânzurat de un cireș înflorit. Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
niciodată orga nu înțelege cum eternitatea poate evolua. Dacă tot ce-am dat zadarnic oamenilor aș fi cheltuit în Dumnezeu, ce departe eram acum! Că viața are o calitate de existență doar prin intensitățile noastre, ce dovedește mai sigur decât vidul lumii în absența de iubire? Fără ispitele erotice, nimicul e piedica fiecărei clipe. Doar înfiripările dragostei silesc lumea să fie, iar pasiunile ei sânt o surdină pentru neant. Un minus de iubire este o lipsă de existență, iar vidul erotic

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
decât vidul lumii în absența de iubire? Fără ispitele erotice, nimicul e piedica fiecărei clipe. Doar înfiripările dragostei silesc lumea să fie, iar pasiunile ei sânt o surdină pentru neant. Un minus de iubire este o lipsă de existență, iar vidul erotic, un univers purificat de fire. Nu-i plictiseala o vacanță a dragostei, o pauză în demiurgia indispensabilei înșelăciuni? Și nu ne plictisim dintr-o insuficiență de delir? Acesta introduce o notă de ființă în monotonia nimicului. Din vibrațiile ultime

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației. A fi e o întreprindere atât de grea, fiindcă urcăm spre a nu fi; un vid avântat spre o supremă degradare de existență. Timpul e un suiș spre neființă. Prin toate simțurile râvnesc după desfătările sfârșirii... Ce dor de tainice împliniri mă înclină spre ele? Imposibil să nu descoperi măreția morții, după ce-ai fost trădat

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Absolutului. Numai îmbătîndu-ne de propriile noastre păcate putem purta povara vieții. Fiecare lipsă trebuie convertită într-un deliciu; prin cult să înălțăm deficiențele. Altcum ne înăbușim. După ce-ai vrut să răstorni lumi, ce greșeli te mai leagă de raiul vid a doi ochi infiniți și nuli? Dumnezeu, prevăzând căderea omului, i-a oferit compensația iluzorie a femeii. Prin ea, putut-a el uita Paradisul? Nevoia religioasă e răspunsul negativ. Într-un simpozion care ar reuni pe Platon și pe romanticii

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
în durere. Cu inima spânzurată între freamăt și îndoială: un sceptic deschis extazului. În după-amiezele de duminică - mai mult decât în celelalte după-amieze ale timpului - rațiunea se dezvăluie ca o absență de cer, și ideile - stele negre pe fondul de vid al veșniciei. - Plictiseala se naște dintr-o împînzire ultimă a simțirii, dezlipită de fire. În cuprinderea cosmică a urâtului - căscat al universului -, pădurile par a se înclina ca să-ți ridice cu triumf de frunze inima pierdută printre vreascuri. Din foșnirea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
nu-și înalțe valurile mai sus de singurătatea ta. În poezie, necrezând în nimic, adaugi un plus de farmec inspirației, căci nihilismul e un supliment de muzică; - pe când în proză trebuie să aderi la ceva, ca să nu rămâi gol în fața vidului cuvintelor. A fi gânditor nu-i un noroc când cugetul nu mai e întors spre adevărurile "înălțătoare", produse ale orbirii. Singurul rost al pământului e să înghită lacrimile muritorilor. Muzica ne arată cam ce ar fi timpul în cer. Există

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
viața și moartea. Cine "crede" în ceva n-are simț pentru tragic. De la o vreme nu mai gândești asupra urâtului, ci-l lași să gândească asupra lui însuți. În vagul sufletului, plictiseala tinde spre substanță. Și ea ajunge: substanță de vid. Acel ce-n preajma Absolutului nu poate scăpa de ademenirile vieții - nici o sinucidere nu poate pune capăt dezbinării lui lăuntrice. Nimic nu-l ajută să dezlege drama crudă a cugetului. Irezolvabilul gândirii se epuizează în acest conflict. Farmecul firii trage

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
n-ai altceva de făcut. Smulgeți o floare sau o buruiană și observați din ce a crescut: din ispășire solidificată. Întâia lacrimă a lui Adam a urnit istoria. Picurul acela sărat, transparent și infinit concret este primul moment istoric, iar vidul lăsat în inima sinistrului nostru strămoș, întîiul ideal. Încetul cu încetul, oamenii, pierzîndu-și darul plânsului, au înlocuit prin idei lacrimile. Cultura însăși nu e decât imposibilitatea de a plânge. Există o oboseală substanțială, în care se adună toate oboselile zilnice

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
crești până la nebunie, până unde nu mai există nici o graniță, la margine de lumină, unde aceasta este furată de noapte, și din acel preaplin ca într-un vârtej bestial ești aruncat de-a dreptul în nimic. Viața dezvoltă plenitudinea și vidul, exuberanța și depresiunea; ce sîntem noi în fața vârtejului interior care ne consumă până la absurd? Simt cum trosnește viața în mine de prea multă intensitate, dar și cum trosnește de prea mult dezechilibru. Este ca o explozie pe care n-o

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mirare cum omul a ajuns să-l conceapă. Cine n-a simțit în momentele de amărăciune și de tristețe un fior rece prin tot corpul, o senzație de părăsire și de ineluctabil, de moarte cosmică și de neant individual, de vid subiectiv și neliniște inexplicabilă, acela nu cunoaște preliminariile groaznice ale renunțării, rezultate ale unei îndelungi dureri. Dar cum să renunți? Unde să te duci, pentru a nu renunța deodată, deși numai această renunțare are valoare? În mediul și clima noastră

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
consecințele, nu încetează de a se contrazice, nu încetează de a fi devorate de contradicții organice și insurmontabile. Resemnarea înțeleptului răsare dintr-un gol interior, iar nu dintr-un foc lăuntric. Prefer să mor de un foc interior decât de vidul și resemnarea înțeleptului. Întoarcerea În haos Înapoi înspre haosul inițial, înspre haosul absolut! Să desfășurăm subiectiv un proces care să reprezinte intrarea în confuzia primordială, în vârtejul de început al lumii. În noi să crească un avânt înspre învolburarea cosmică

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
cu el. Numai omul este capabil de atât autodispreț. Toată caritatea din lume nu face decât să evidențieze și mai mult mizeria, arătînd-o mai îngrozitoare și mai ininteligibilă decât în părăsirea absolută. Ca și în fața ruinelor, în mizerie te doare vidul de umanitate, regretul că oamenii nu schimbă esențial ceea ce este în putința lor de a schimba. De altă parte, acest sentiment se combină cu unul al imanenței și eternității mizeriei, al caracterului ei ineluctabil și fatal, acolo unde există viață

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
gol ce se ridică din stomac până la creier, trecând prin toate organele și membrele ca un fluid ușor și impalpabil, ca o insesizabilă pâlpâire internă. Și nu știu de ce, în întinderea progresivă a acestui gol, în mărirea neîncetată a acestui vid crescând în infinit, simt prezența misterioasă și inexplicabilă a celor mai contrare sentimente care agită sufletul omenesc. Sânt fericit și nefericit în același timp, încerc simultan exaltarea și depresiunea, mă domină disperarea și voluptatea în cea mai contradictorie dintre toate

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de infern. Pentru bucuria tristeții mele, aș vrea să nu mai existe moarte pe acest pământ, a cărei fatalitate este atât de groaznică în tristețea pură și adevărată. O să mă înghită golul meu lăuntric, o să fiu înghițit de propriul meu vid. Să simți cum te prăbușești în tine, în neantul tău propriu, cum riști gîndindu-te la tine, cum cazi în haosul intern! Senzația prăbușirii în golul exterior, în vidul din afară, este mult mai puțin complicată decât această senzație nebună a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
O să mă înghită golul meu lăuntric, o să fiu înghițit de propriul meu vid. Să simți cum te prăbușești în tine, în neantul tău propriu, cum riști gîndindu-te la tine, cum cazi în haosul intern! Senzația prăbușirii în golul exterior, în vidul din afară, este mult mai puțin complicată decât această senzație nebună a prăbușirii în tine însuți. Să-ți dai seama de infinitele tale adâncimi și să le simți chemările, răsunând de o vrajă demonică, este a atinge forma neobișnuită de

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
prea multă neliniște, pentru ca această iubire să fie altceva decât o infinită concesivitate. Ierți totul, admiți totul, justifici totul. Dar este aceasta iubire? Și cum să mai iubești, când nu ești atașat de nimic? Iubirea de oameni din suferință este vidul acelui suflet omenesc între tot și nimic, întocmai cum, într-un suflet cu amoruri ratate, numai donjuanismul mai are un sens. În creștinism nu există iubire, ci numai concesivitate. Iar pe acela care s-a crezut mântuitorul lumii, dacă l-

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]