19,273 matches
-
îi mozolește carnea. I-a răspuns cu o precizie matematică. Cam după un an, Dan și Carol s-au căsătorit, iar toți cei care îi cunoșteau și-au închipuit că ea trebuie să fie însărcinată - doar că nu era. De vină pentru nunta celor doi fusese străpungerea aceea extatică și valul alinător ce i-a urmat; în ciuda faptului că nu s-a mai repetat niciodată, Carol se simțea legată de Dan într-un mod obscur. Era sigură că ceea ce simțea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
să vrea, ca și cum ar fi ilustrat categoria actelor interzise. — Mereu ești cu capsa pusă, continuă ea. La un moment dat, ne amețeam, și chiar ne făceam varză, doar ca să fim sociabili. O făceam ca un pretext... (și poate că de vină era și mediocritatea de la Llanstephan)... nu ca un scop în sine. — Eu încă beau ca să mă simt bine, argumentase jalnic Dan. Ce alt motiv aș avea să beau? Poftim, așa e omul. Și când ea insista, îi răspundea că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
elastice. Ajunsă pe un culoar pe care nu se mai afla nimeni, Carol își desfăcu șlițul pentru ca mâna să i se strecoare înăuntru și să poată pipăi interiorul umed. Dumnezeule! Era acolo, mai mare ca oricând! Să fie oare de vină sensibilitatea exagerată a degetelor, sau grăunciorul chiar crescuse? I se părea ei, sau degetele chiar simțeau că aceasta avea o consistență internă proprie, care îi sugera că nu e doar o bucată de carne amorfă, ci una înzestrată cu simțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cuverturile de pe pat sau curăța cu aspiratorul ei Shake’n’Vac, grăunciorul de carne i se strecura neplăcut în gânduri. Gheara neliniștită își relua explorarea, aparent în ciuda voinței posesoarei sale. Grăunciorul se încăpățâna să existe. Poate să fi fost de vină imaginația, alimentată de anxietate, dar, de fiecare dată când degetele îi desfăceau labiile, grăunciorul părea că se face și mai mare, și mai dur. După cele patruzeci și opt de ore, Carol, în ciuda naturii sale placide, era chiar deranjată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dat fiind că, nestingherit de Carol, el continuă: — Mă pot regăsi în această durere a ta, Carol. Am trecut și eu prin asta - indiferență totală față de soarta unei persoane pe care crezusem cândva că o iubesc. Indiferență totală. E de vină boala aceasta cumplită, drăguțo... Mișcarea era inteligentă. Acuratețea cu care Dave 2 pusese acest diagnostic de ordin spiritual o uimise chiar și pe Carol. Împărtășind ceea ce simțise, el dăduse la o parte indiferența lui Carol ca pe o coajă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
câteva croșee. Afară se auzeau roțile grele ale tomberoanelor pline cu deșeurile din Melrose Mansions huruind pe asfalt spre camionul de gunoi. Carol înlemni. Poate, se gândi ea, poate ar trebui să ies să mă vadă. Până la urmă, nu e vina mea, nu are de ce să îmi fie rușine. Și, cine știe, poate că or să mă considere atrăgătoare... Pun pariu că toți visează să găsească o femeie ca mine, care să aibă ceva în plus... ceva care să îi facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
bere a ei în ghiveciul cu yucca. Știa foarte bine că Dan mai rezista la încă cinci sau șase beri până să devină cu totul inutil, dar afrodisiacele ar fi putut modifica ecuația... Pe măsură ce se îmbăta mai tare, senzația de vină dulce, lipsită de țintă îl făcea pe Dan trist și sentimental. Sub efectul alcoolului, îmbibase umărul lui Carol cu lacrimi de recunoștință și autocompătimire. Ea desfăcu o sticlă albastră de bere groasă, dulceagă, produsă de un mic ordin religios din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a mea, splendidă, originală și deplină, ar dovedi ulterior o oarecare înclinație spre dramatizare. Se retrase de lângă mine și rămase nemișcat. Închise briceagul, încă zâmbind: — Cred, spuse el, că nu va mai fi nevoie de forță. Poate că era de vină kava sau poate doar șocul - dar era adevărat. Mi se părea că sunt ca laptele în plin proces de fermentație, că membrele mi se metamorfozează în globuri inutile de cheag și că nu aș putea să mă mișc - nici dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
un semn de eliberare. Deși fan al comediei ușoare, Bull era la fel de susceptibil la presiunile exercitate de anturaj ca oricine altcineva. În condiții propice, aprecia o glumă bună pe seama organelor genitale ale femeilor, ca atâția alții. Și nu era de vină nici decorul, cu scena de un metru și ceva acoperită cu confetti și cu luminile de supermarket, pentru aerul deprimant al numărului aceluia. Nu, Bull ar fi reușit să înghită asta - dar în timpul liber. Pe Bull nu-l deranja aglomerația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
motorul, dar mintea nu i se limpezi. Trecu de părculeț, încercând să identifice în scenariul serii precedente momentul când ar fi putut să fie atât de beat încât să nu observe că se arsese la picior. Să fi fost de vină vreun artist plin de resentimente? Ideea părea foarte plauzibilă, un indiciu al felului în care carnea inflamată a rănii îi afectase judecata. E posibil ca, în timp ce stăteam la Ton of Shale și mă uitam la nenorocitul ăla de Razza, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ar fi pironit asupra lui și ar fi început să-l dezbrace din priviri... Asta era! Se simțea deosebit de vulnerabil, își dădu seama Bull, șocat de noua descoperire. Se poate să-mi fi pierdut busola. Probabil că rana e de vină. Sau seara aia afurisită de ieri, care chiar a reușit să mă deprime... În realitate, nu gagurile lui Razza Rob îl deprimaseră pe Bull. Atâta timp cât avea curajul să publice o recenzie devastatoare - una care să-l îngroape definitiv -, în ediția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dunga de carne maronie pe care Alan o identificase corect ca fiind perineul lui Bull era acum acoperită cu păr des ca buruienile de pe șinele de cale ferată abandonate. Bull ajunse la concluzia justă: fie că fusese sau nu de vină partida de sex cu Alan, era evident că vaginul i se maturiza. Ridicându-se, simți că el însuși se maturizase. Era mai aproape de statutul de adult. În definitiv, doar pentru că un tip are o pizdă, o fofoloancă, o gaură, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
diferență între a i-o trage bucuros unei asistente care chițăie de plăcere într-o garsonieră de prin Chiswick și o fetișcană, prietenă de zoofil, care ți-o suge printre tomberoane, într-o casă de oaspeți din provincie. Evident, de vină era chestia cu Bull. „Poate că e la fel de nerăbdător ca mine să revină în societate“, se gândise Alan, amintindu-și clipa în care îi văzuse pentru prima dată anomalia genitală. Aceasta ar fi putut să-i construiască reputația clinică. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
era nevoie să ghicească ce observase acesta. — Și ce-ai făcut? întrebase Alan cu o voce pierită. Am făcut exact ce puteam să fac. Bull se enervase. Era clar pentru Alan că Bull considera că, parțial, era și el de vină. — A trebuit să-mi pun la loc suspensorul și genunchiera și să termin meciul. — Și Morton? A spus ceva? Tocmai ăsta era norocul. Morton era un bețiv. De fapt, era cel mai mare bețiv de la Wanderers. Avea o predilecție pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
omul acela, vă dau zece jini de galbeni. Scos din pepeni, Gongshu Ban a strigat: Eu prețuiesc omenia. Nu pot să omor pe nimeni. Bine spuneți. Dar ați construit "scara norului" pentru regele Chu, ca să poată ataca statul Song. Ce vină are acesta din urmă? Când participați la atacul asupra unui nevinovat, ce mai prețuiește omenia pe care pretindeți că o susțineți? Dându-i dreptate lui Mo Zi, Gongshu Ban s-a dus, împreună cu filosoful, să-l convingă pe regele Chu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
răstorni un regim decât să obligi pe cineva să-ți cumpere produsul tău scump și prost. România pur și simplu nu poate să meargă la Bruxelles cu Roman, Tractorul și Rulmentul așa cum arată acum. Toată lumea țipă că guvernul e de vină și guvernul nu se poate spune că nu caută tot felul de soluții pentru Brașov: plăți compensatorii pe 17 luni, dezvoltări de IMM-uri cu fonduri Phare, parcuri industriale și construcții de drumuri. Însă cheia problemei cred că e în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
și ce urmează. Votul uninominal n-are nici o treabă cu un partid sau altul - introducerea lui viza calitatea întregii clase politice. Dacă acum aplicarea lui ar duce la rezultatele de partid care au pus pe jar PNL-PD, asta nu e vina votului uninominal, ci a actualei stări de lucruri din politica și viața românească. Astăzi, în România, puțini, poate chiar nimeni, se mai ocupă cu ontologia, domeniul-rege al filosofiei, din care au izvorât marile sisteme de gândire. Face o admirabilă excepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Ca bun creștin, în fața Bisericii care te decreta vinovat, nu mai aveai ce obraz să întorci, căci ți se lua capul. A lua asupra ta păcatele tuturor presupune mai degrabă dezordine etică. Fiecare trebuie să răspundă pentru partea lui de vină. Morala nu e o creanță transferabilă. Nu întâmplător, țapul ispășitor din Levitic 16 nu este închinat lui Dumnezeu, ci lui Azazel, adică Diavolului. Ritualul de Yom Kipur, denumit Jertfa împăcării, presupune doi țapi: primul este ucis, adus jertfă lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Gandhi. Așa este, dar și obrazul celălalt, și transferul păcatelor duc la o lume la fel de crudă și nedreaptă până la absurd. Încerc să schițez umbra unei soluții: nu e neapărat necesar răspunsul cu aceeași monedă, dar fiecare trebuie să plătească pentru vina sa, nu pentru ale altora, și nici alții nu trebuie să plătească pentru el. Olimpiada luminii recitc "Olimpiada luminii reci" Sunt atât de bătrân, încât mi-o amintesc pe Iolanda Balaș sărind la Olimpiada de la Roma pe ecranul alb-negru, mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Iliescu își iubește caftangiii însărcinați cu cafteala mai mult decât pe oricare purtător de caftan. Garda pretoriană îi e mai aproape decât orice pretor. Totuși, moravurile au decăzut: în vremurile bune, cel arestat și interogat până i se scotea o vină pe gură ar fi fost învinețitul Pretor. Ani de zile l-am scuzat oarecum pe dl Iliescu pentru mineriada din 14-15 iunie 1990: în 13, era o situație critică, nu mai avea autorități la care să apeleze și atunci i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Dinamo cu Steaua se poate explica, justifica, scuza, totul e să nu te înspăimânți și să nu dai bir cu fugiții, ci să stai calm și să înfrunți faptele, oricât de mișelești, cu argumente solide, cu puncte și subpuncte, astfel încât vina de a fi pactizat cu diavolul să se șteargă, să fie uitată, să înceteze să te mai mustre sau să te urmărească. Așa că, până una-alta, nu-mi rămâne nimic altceva de făcut decât să-l abandonez pe Rahan cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în forma asta: cum s-a ajuns cu chestia aia până la mine? Știu, știu, e demn de milă ce-am făcut în zilele ce-au urmat. Să le explici unor oameni care au crezut în tine că nu e tocmai vina ta, că blestemul bucătăresei, că mazărea a fost așa și pe dincolo, că, întocmai ca o replică dintr-un film pe care nu-l văzusem, „nimeni nu-i perfect“, că, vezi Doamne, am fost otrăvit de un dușman de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că și mama gândea ca el. Pe când mă încălțam, Patria se hlizea la mine din cuier. În momentele alea o uram, o făceam proastă, tută, vacă și câte și mai câte. Și să nu fiu înțeles greșit, dar era și vina ei. Eu, dacă aș fi fost patrie, nu m-aș fi lăsat purtat așa, de oricine. Mi-aș fi ales un om ca Old Shatterhand, puternic, frumos, nobil, care să mă servească și să mă apere toată ziua, de dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pentru existență au fost Însoțite, ca Într-un marș triumfal, de ferfenițirea romanului Moby Dick. Acest lucru ar explica, poate, firea mea, extrem de aventuroasă. Alteori, cînd mă năpădește gîndul că sînt un proscris și un ciudat, sînt convins că de vină e Don Quijote. Ascultați aici : “Pe scurt, atît de tare se adîncise În aceste romanțuri, Încît Își petrecea zile și nopți Întregi aplecat asupra cărților lui ; și astfel, cu foarte puțin somn și multă lectură, creierul i se uscă atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
să te văd. — A, nu! Rowe auzea răsuflarea grea a domnului Rennit, care adăugă apoi, cu o voce sugrumată: — CÎnd vrei să vii? — La zece. Ești Încă la aparat, domnule Rennit? (Simțea nevoia să-și descarce sufletul.) Nu am nici o vină, crede-mă, trebuie să mă crezi! Crima n-a devenit pentru mine o obișnuință. Rostea totdeauna cuvîntul „crimă“ pe un ton de autoacuzare, de parcă și-ar fi mușcat limba. Legea dăduse dovadă de clemență În privința lui. El, Însă, se condamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]