3,708 matches
-
spui nimic? — Da. — Promiți? — Da. — OK. Trebuie să fie liniște, ca să-mi dau seama unde suntem. Nu știu de ce te iubesc așa, după toate schimbările ... Încearcă să mă ajuți, Gerard. Te rog. Stan ocoli din nou și se urcă la volan. Reveni pe drum. Pasărea tăcea. Kilometrii treceau, unul după celălalt. Apoi văzu un indicator spre un oraș numit Earp, aflat la cinci kilometri în față. — Sal’tare din parcare, gașcă, zise Gerard. Stan oftă. Continuă să conducă în noapte. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pe lângă niște șine de tren, aflate în dreapta drumului. Gerard începu să scoată niște pufăituri și un șuierat de locomotivă. — N-am mai văzut lumina soarelui, de nu mai țin minte când... Stan decise să nu spună nimic. Strânse mai tare volanul și conduse în continuare, în noapte. În spate se vedea o luminare ușoară a cerului. Asta însemna că mergea spre vest. Și asta și voise. Mai mult sau mai puțin. Iar atunci, în tăcerea încordată, Gerard reîncepu. — Doamnelor și domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rafinat! Aplauze! — Te întreci cu gluma, spuse Stan. Iar eu te avertizez. Este viața mea... nu uita! cântă pasărea, țipând cât putea de tare. Parcă toată mașina vibra. Stan se temu să nu se spargă geamurile. Se crispă și strânse volanul mai tare. Deodată, țipătul se opri. Suntem atât de fericiți că ați venit atât de mulți aici, în această seară, spuse Gerard, pe tonul unui prezentator. Stan clătină din cap. — Dumnezeule! — Să fim fericiți, fericiți, fericiți, repetați și voi acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
zbătându-se. Merge la școală cu mine. Copilului îi căzu șapca de baseball de pe cap și Dolly văzu că puștiul avea părul castaniu închis. — Cum te cheamă? întrebă ea. — Jamie. Jamie Kendall. — Oh, nu, zise ea. — Iiuse, spuse Vasco, de la volan. Ai luat alt copil? — A spus că-l cheamă Jamie! Nu e copilul care trebuie. Iisuse Hristoase, Dolly, ești o idioată. Asta e răpire. Dar nu e greșeala mea ... — Atunci a cui e? — Și tu l-ai văzut pe puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mai dea drumul. Bărbatul urla la el, furios. Dave simțea acea furie, dar și el era la fel. Trase mai tare și simți cum urechea se desprinse, în urma ei țâșnind un șuvoi de sânge fierbinte. Bărbatul urlă și învârti de volan. Ambulanța se înclină, roțile din stânga se ridicară de la sol, iar vehiculul se înclină încet și se prăbuși pe partea dreaptă. Scrâșnetul metalic era incredibil de puternic. Dave era pe ambulanță, când aceasta se prăbuși, însă își pierdu priza, în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Pimpernel (1934), avându-i ca protagoniști pe Leslie Howard și Merle Oberon. Expresie a personajului principal din filmul Scarlet Pimpernel (în original, sink me). Replică din filmul lui John Ford, Diligența (1939), cu John Wayne în rolul principal. Femeile la volan sunt lașitatea întruchipată. De ce nu depășește?... Oh, da, la naiba, se lucrează pe șosea. (lb. franceză, în original). „Nu trebuie să frânezi niciodată... Cum zicea bătrânul Bugatti, mașinile sunt făcute să ruleze, nu să stea pe loc.” (lb. franceză, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
putea să-i spună fetei ei „Amy“ de acum Încolo și, În chip de ceremonie de botez, i-a trimis fetiței o sărutare. La intersecția următoare au așteptat ca semaforul să se facă verde. Rose bătea darabana cu degetele În volan, acompaniind-o pe Gloria Estefan. No modern love for me, it's all a hustle What's done is done, now is my turn to have fun. * Mustafa a așezat cele câteva lucruri pe care le alesese În fața casieriței: măsline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și se oprea, Înaintând centimetru cu centimetru, de parcă ar fi fost fie scuturată de niște sughițuri ritmate, intimidată de traficul Înfiorător. Dată fiind tulburarea ei care creștea neîncetat, era greu să ți-o imaginezi În clipa aia pe Rose la volanul unui Grand Cherokee Limited ultramarin 4x4 cu patru uși, echipat cu un motor cu 8 cilindri. Femeia care traversa ca o vijelie bulevardele spațioase din Arizona se transformase Într-un șofer total diferit pe străzile sinuoase și aglomerate din Istanbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a Început să se accelereze și șoferul a schimbat vitezele. În scurt timp convoiul de mașini cu suporteri a cotit la dreapta, Îndreptându-se spre stadion. — Atunci de ce ați renunțat la slujba aia? s-a interesat Asya. — Am adormit la volan. În clipa asta gonesc pe șosea. În clipa următoare se aude o detunătură Îngrozitoare, de parcă ar fi Ziua Judecății de Apoi și Allah ne-ar chema la El. Când deschid ochii, mă trezesc În bucătăria unei cocioabe de pe marginea șoselei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care mă aștepta. Învățînd să Încarc bobinele de treizeci de metri, regăseam gesturile pe care le ai cînd schimbi panglica unei mașini de scris. Am decis să realizez un fel de jurnal intim al unei veri În Provența. Tata, la volanul mașinii lui decapotabile de 2 CP, mi-a servit de șofer și de travelling-man: În picioare În mașină, cerîndu-i să Încetinească sau să accelereze, făceam travellinguri Înainte asupra platanilor de pe Naționala 100 și travellinguri laterale de-a lungul străzilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
simți brațele și picioarele). Criza Începuse În timp ce conduceam. Tocmai făcusem un ocol prin strada Pigalle, ca să văd prostituatele. Rulînd spre bulevardul Barbès, simțisem niște furnicături În mîini. Am avut impresia că un contact greșit lăsa curentul electric să treacă prin volan. Am izbutit să mă Întorc acasă și m-am Întins pe divan, spunîndu-i Tinei: „O să mor. Cheamă iute un medic“. Mă gîndisem: „E nedrept să mori cînd ceilalți vor continua să trăiască!“. Un tînăr medic a rostit În fața mea cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
deget, se dedă la o intervenție menită să mă repună pe șine.) Îl corectez imediat: trebuie spus Franz și François. CÎnd făceam călătorii lungi cu mașina În compania tatei, Îmi cerea să-i vorbesc ca să-l Împiedic să adoarmă la volan. Avea Încă vechea lui mașină de 2 CP, pe care o păstra din simplitate franciscană și spirit de sărăcie. Dumnezeu mi-a bucurat tinerețea prin aceste călătorii făcute cu tata. Am fost cu el mai Întîi la Salzburg, cînd aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cu Thelonius Monk și am făcut ceva și mai frumos: i l-am dăruit. Mi-a propus să vin să-l ascult la ea acasă și am fost uluit să văd cum izbutea să-și strecoare lungile-i picioare sub volanul mașinuței Mini Cooper. A demarat la fel de iute cum a izbucnit dragostea noastră. Era dansatoare la Royal Ballet și tocmai urmase niște cursuri de perfecționare la școala Rosellei Hightower din Cannes. Se născuse În India, cu puțin Înainte de proclamarea independenței. Părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de pe coasta Pacificului. N-ai spus tu că ți-ai dori să mergi pe-acolo? — Da, dar nu cu autobuzul, ci Într-o mașină decapotabilă albă și cu părul În bătaia vântului, zise Kitty. — Și cu un bărbat minunat la volan, știu, spuse Desert Rose În glumă. Ei bine, asta e șansa ta să vezi ce ți-ai dorit. Kitty se gândi o clipă. Dacă pentru ea L.A.-ul era ca planeta Marte, atunci călătoria la San Francisco echivala cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cea mai bună artistă a lui. Cred că e gelos. Închiriară o mașină argintie și plecară spre Santa Monica Civic Auditorium, unde a doua zi urma să Înceapă târgul de artă. Charlie și Pedro se așezară În față, Charlie la volan, Patrick În spatele lui, iar Kitty și Desert Rose pe bancheta tapițată cu vinil din spate. — Am Închiriat un stand mare În aulă, spuse Charlie. Și Încă un spațiu de prezentare foarte bun chiar În holul principal, va fi primul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
are palmieri. — Crede-mă, sunt o mulțime de locuri minunate aici! Ți le pot arăta. — Ai vrea? Mi-ar plăcea foarte mult să văd orașul. Și se gândi ce minunat ar fi să vadă Los Angelesul cu acest bărbat la volan. Părea amuzant. — Adică mi-ai suporta prezența preț de două ore, În mașină? Întrebă el cu un licăr jucăuș În ochi. Sunt flatat. Chiar mi-ar face mare plăcere să-ți arăt Împrejurimile. Făcu o pauză. — Poate la sfârșitul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În mână până la optsprezece ani, când termină aproape analfabeți, cu creierele ca niște McNuggets, și pornesc În căutarea unei slujbe. Nici nu-i de mirare că deschid locuri de muncă În străinătate, Închid uzinele și bătrânii ca mine sfârșesc la volanul unui taxi. Ahhh! oftă el. — Carlos, tu ce ai de gând să faci? — Să muncesc ca un sclav În taxiul meu până o să mor de plictiseală, frustrare și sărăcie! zise el, luându-se singur peste picior. Taxiul ajunse la Santa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
boului pe care șade jugul. Cel mai tânăr are uniformă, dar nu e înarmat. Cel mai vârstnic poartă haine civile și pantaloni mai mult sau mai puțin pe măsură, o cămașă închisă sobru la guler, fără cravată. Mâinile care țin volanul sunt mari și puternice, de țăran, și totuși, poate din pricina contactului cotidian cu moliciunea argilei, la care-l obligă meseria, sugerează sensibilitate. Mâna dreaptă a lui Marçal Gacho n-are nimic deosebit, dar podul palmei stângi poartă o cicatrice cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mandarini, care nu știm unde ne vor duce. Cipriano Algor nu trebui să-și spună, Nu merg, de săptămâni de zile o spune fiicei și ginerului, o dată e de ajuns. Era cufundat în aceste cugetări inutile, cu capul sprijinit de volan, când se apropie gardianul care veghea ieșirea din subteran, spunându-i, Dacă v-ați rezolvat problemele, vă rog să plecați, aici nu e garaj. Olarul spuse, Știu, porni motorul și plecă fără nici o vorbă. Gardianul notă numărul furgonetei pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
credința că eram necesari părea destul, părea suficient, și, într-un anume fel, era veșnică cât timp ne ținea viața, asta e veșnicia, nimic altceva. Marçal nu vorbi, doar își așeză mâna stângă peste mâna dreaptă a socrului, care ținea volanul. Cipriano Algor înghiți în sec, se uită la mâna care, blândă, dar fermă, părea că vrea să i-o protejeze pe a lui, oblica cicatrice răsucită care-i dilacera adânc pielea, ultima urmă a unei arsuri brutale care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cap, ca un bec de alarmă care se tot aprindea și se tot stingea, doar Azi, azi, azi, azi, azi, azi. Azi, ce, se întrebă cu violență, încercând să reacționeze împotriva absurdei nervozități care făcea să-i tremure mâinile pe volan, mă duc în oraș să-l iau pe Marçal, merg la departamentul de achiziții ca să anunț că prima parte din comandă e gata de livrare, tot ce fac acum sunt lucruri obișnuite, curente, logice, n-am nici un motiv să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și meschine, și nu avem un gând pentru acest sărman animal care nu-și poate închipui că peste zece zile nu va mai fi cu noi. Eu mă gândesc, spuse Marçal. Cipriano Algor nu vorbi. Își luă mâna dreaptă de pe volan și o trecu peste capul câinelui ca și cum ar fi mângâiat un copil. Când furgoneta se opri lângă șopronul cu lemne, Marta coborî prima, Mă duc să pregătesc masa, spuse. Găsit nu așteptă să i se deschidă ușa din partea lui, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
am impresia asta de când ai venit după mine la Centru, Atunci la ce te referi, Nu știu, aștept să-mi explici, de exemplu, enigmaticele subînțelesuri ale conversației de ieri seara, de la cină. Cipriano Algor tăcea, bătea cu degetele pe arcul volanului ca și cum se hotăra, după cum avea să iasă par sau impar numărul bătăilor, ce răspuns să dea. În cele din urmă spuse, Vino cu mine. Ieși din furgonetă și, urmat de Marçal, se îndreptă spre cuptor. Avea deja mâna pe zăvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu se mișcă înăuntru, Isaura n-a venit, Găsit n-a lătrat, deșertul de mâine era astăzi. Ar trebui să fie amândoi aici, azi e duminică, nu se lucrează, se gândi. Nedumerit, se întoarse la furgonetă, își încrucișă brațele peste volan, normal ar fi să meargă să vorbească cu vecinii, dar nu i-a plăcut niciodată să-și facă cunoscută viața, când întrebăm despre cineva spunem despre noi înșine mult mai mult decât s-ar putea imagina, noroc că oamenii întrebați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
eu, „este să-i denunțe ca infiltrați pe cei printre care s-a infiltrat“. Belbo spusese: „Mi-aduc aminte o Întâmplare petrecută la ***. Îl Întâlneam Întotdeauna pe bulevard, cam pe la asfințit, pe un anume Remo, parcă așa Îl chema, la volanul micului său Fiat Balilla negru. Mustăți negre, păr negru, creț, cămașă neagră și dinți negri, oribil de cariați. Și se săruta cu o fată. Iar mie mi-era scârbă de dinții ăia negri care sărutau un lucru așa de frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]