2,768 matches
-
morale, diaristul excelează prin versatilitatea spiritului critic și reflecția superioară. Este totuși vorba de o natură poetică; sărăcia epică și anecdotică confirmă acel elan de a se pierde asemeni unui apostol posedat de obsesia românească, acea intransigență crispată și chiar voluptate a prăpastiei de sorginte cioraniană. Cele două volume de memorii "La apa Vavilonului", semnate de Monica Lovinescu (București, 1923 - 2008, Paris), rescriu viața autoarei la Paris între 1947 și 1980, oferind însă și anticipări din perioada postdecembristă, precum și ochiri retrospective
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
tradiției, moravurilor, religiei etc. Aruncând în aer metodic și convingător repertoriul de truisme legate de banal și banalitate, eseistul îi previne mai ales pe artiștii ademeniți de utopia capodoperei, de excepția ei ademenitoare. Trecând la elogiul gafei, autorul compendiază cu voluptate epică episoade și personaje producătoare de gafe (singurele care persistă), tipologia lor fiind nesfârșită: domestice, festive, de critică, intelectuale, de protocol, istorice, economice și sociale, estetice, biblice, politice ș.a.m.d. Circumscrierea sferei penibilului, mai ales în arte și politică
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și de conservare a stirpei. Pentru el și înclinațiile sale schopenhaueriene, sentimentul purificat de instinct atinge absolutul doar sub raza neprihănită a primordiilor. Este cheia esteticii romantice, a expansiunii cosmice și a delirului uranic, a retragerii în insula edenică a voluptății și mistuirii (cupio dissolvi). Scrisă la doar 19 ani, nuvela Avatarii faraonului Tlà, tradusă de Mariana Câmpean prin Le trasmigrazioni del Farone Tlà, aduce în scenă cam toate rețetele epicii postmoderne, începând cu metamorfozele și transformismul personajului, și terminând cu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
supune eticii filosofului german, dorinței de auvtoanulare, de stingere în Noluntas, animat ontologic de acel irațional cupio dissolvi. Așadar, față de mesajul final de solidaritate creaturală a lui Leopardi, mesajul lui Eminescu este, după Albisani, unul al nostalgiei morții, al unei voluptăți tanatologice exprimate în embleme tip "mai am un sigur dor / iar când voi fi pământ / geniul morții" etc. Scris în forma originară a baladei românești, Luceafărul este limbajul epic al "visului vieții", al reveriei și aspirației acelui animus arhetipal nocturn
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Vienei și nimerește în fața unei grămezi enorme de vechituri; da' nu din alea uzate, ca la noi, ci lucruri încă bune, aruncate de stăpîni, din varii și inexplicabile motive. Mormanul, deci, nu era păzit. Manole al nostru se aruncă cu voluptate în inima lui și , disperat (nu aveau decît o oră oprire-n capitala Austriei!), nu se hotăra ce să ia cu el ca suvenir din (pînă atunci) putredul Capitalism... În timp ce tocmai pusese ochii pe o frumoasă servietă de piele și
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
împrejurări profesionale: premiere, turnee, festivaluri. Era neschimbată. Era mereu veselă, mereu tînără, mereu plină de idei sau observații interesante. Citindu-i cartea, am înțeles că ea nu trăia în teatru, ci că trăia pur și simplu teatrul cu aceeași intensitate & voluptate cu care o făceau toți marii artiști. Din ISTORII... se vede clar că tinerii secretari literari, lipsiți de un ghid profesionist al muncii lor, debusolați și inhibați de faptul că nici mai experimentații lor colegi nu au de gînd să
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
complicelui său fără consimțămîntul ridicol al victimei la propria-i defăimare? Firește că nu mai are "nici un haz" falsul inocent, cel care și-a păcălit "agresorii"( în celebra schiță C.F.R., spre pildă, să ne-o amintim), lăsîndu-i să guste din voluptatea jocului ironic, să creadă că l-au învins, să se îmbete cu vinul tare al puterii (rîsului interior) pe care le-o conferă efemera superioritate așadar: de circumstanță. Acel "credeați că..." (atît de natural "trouble-fête", atît de caragialian, în esență
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ENTENDU. NENOROCIRILE AVANSCENEI Între lucrurile existînd "de cînd lumea", petrecerea, sărbătoarea, serbarea sînt, pentru trăitorii în tradiția reiterată a carnavalescului, repere ale vieții înseși . Ch(i)eful, în varianta lui balcanică, este o bornă a entuziasmului popular, trăit individual cu voluptatea pierderii în lume, prin ea, o formă a convivialității la care ospățul este negreșit completat de bucuria colectivă, împărtășită, de o gregaritate veselă și lipsită de conștiința diurnă, socotitoare. "Cheful" face să tacă, în oameni, neliniștea diferenței, interogația gravă, orice
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
gregarității, in-diferenței, un loc categorial. Cine crede că autorul și-a făcut o profesiune de credință din "simt enorm și văz monstruos" pare a scăpa din vedere tocmai apetitul enorm al scriitorului pentru situațiile cocasse, pentru ceea ce este (privit cu voluptate) "caraghioz" (și monstruos, de ce nu?). Mica mărturisire cataloghează, altminteri, o dispoziție pasageră, a călătorului poposit la Grand Hôtel "Victoria Română", ne-adaptat la zarva citadină, la tumultul carnavalesc, la zgomotele mulțimii. Situația propune, narativ vorbind, insolitarea personajului în mijlocul celorlați. Faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
unei recenzii din 1908), "ultimul termen al evoluției literare", cum îl caracterizează de la începuturi Ibrăileanu, criticul se îndreaptă provocat, de propria slăbiciune, cum și de dificultatea genului, a se citi "cel mai pretențios". Primii pași par însă ghidați de o voluptate nedisimulată, mărturisită de autor în subtila țesătură de confesiune și "explicație" critică: "Ai uitat că ai în mînă o carte, o operă de ficțiune, că-ți vorbește un scriitor. Ai plecat de acasă de la tine și ești aiurea. (...) Cele șapte
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
adică unui detaliu din propriul jurnal, care înregistrase neutru cum însuși așezase bastonul deoparte... O poetică a detaliului? În măsura în care vom considera valoarea "rețetei", a retoricii călinesciene, afirmate în eseistică și în opera istoricului literar, aceasta se va arăta. Scriitor cu voluptate, avînd de-a dreptul geniu lingvistic, G. Călinescu este un autor a cărui putere de fascinație se leagă strîns de capacitatea de a da relief estetic discursului critic. Plăcerea nedisimulată a textului construit, regizat, jucat se însoțește, cu preaplinul știut
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
apelează la simboluri, sugestii, corespondențe, muzicalitate, prozodie și valorifică teme și motive simboliste : starea de nevroză, poezia târgului, condiția poetului și a poeziei, motivul singurătății, culorile și muzica etc. Bacovia vine cu universul lui, orașul provincial, în tonuri cenușii, cu voluptatea morții, a dezagregării; peisaj întunecat, decor halucinant, stări depresive, "sfârșit continuu" (I. Caraion). Atras în special de simbolismul decadent (Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas), Bacovia e dizarmonic, într-o atmosferă caracterizată prin neliniște, spaimă, izolare, peisajul vârstelor geologice, decorul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
îngrijirea și editarea lui Titu Maiorescu. TEME ȘI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE a. natura și iubirea tema romantică fundamentală a liricii eminesciene. Elemente frecvente: codrul, teiul, lacul, izvorul, marea, plopul, floarea albastră, buciumul, cornul, femeia-înger, femeia-demon, zburătorul, reveria, visul, solitudinea, voluptatea în Sara pe deal, Povestea codrului, Înger și demon, Dorința, Făt-Frumos din tei, Și dacă..., Lacul, Crăiasa din povești, O, rămâi..., Călin (file din poveste); Luceafărul. Lirica erotică eminesciană cuprinde două etape. Prima etapă este dominată de imaginea optimistă a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
tremurând din apă". Cuplul Cătălin-Cătălina apare într-un cadru romantic, dominat de iubirea pătimașă a tânărului, sub un șir de tei. Cătălin, pajul cu noroc, este atras de concret și imediat, spre deosebire de geniu care are aspirații înalte, fiind însetat de voluptate. "Îmbătată de amor", Cătălina are nostalgia iubirii față de Luceafăr care, în viziunea ei, este steaua norocoasă și-i adresează din nou chemarea: " Cobori în jos, luceafăr blând,/ Alunecând pe-o rază./ Pătrunde-n casă și în gând/ Norocu-mi luminează". Luceafărul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Sugerând ipostaza romantică a trăirii sentimentului în plan superior, printr-o iubire nepământeană, versurile " Ochii mei nălțam visători la steaua/ Singurătății", reliefează atitudinea contemplativă a poetului (Strofa I). Acesta trăiește viața ca suferință, conștient de efemeritatea omului: "Până-n fund băui voluptatea morții/ Neîndurătoare". Voluptatea iubirii devine voluptatea morții, marcată de repaos, atunci când suferința e "dureros de dulce". Mistuit de patima erotică, poetul trăiește intens acest sentiment, un adevărat foc ce nu poate fi stins "cu toate/ Apele mării". Pasiunea pentru femeie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a trăirii sentimentului în plan superior, printr-o iubire nepământeană, versurile " Ochii mei nălțam visători la steaua/ Singurătății", reliefează atitudinea contemplativă a poetului (Strofa I). Acesta trăiește viața ca suferință, conștient de efemeritatea omului: "Până-n fund băui voluptatea morții/ Neîndurătoare". Voluptatea iubirii devine voluptatea morții, marcată de repaos, atunci când suferința e "dureros de dulce". Mistuit de patima erotică, poetul trăiește intens acest sentiment, un adevărat foc ce nu poate fi stins "cu toate/ Apele mării". Pasiunea pentru femeie rămâne constantă, deși
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în plan superior, printr-o iubire nepământeană, versurile " Ochii mei nălțam visători la steaua/ Singurătății", reliefează atitudinea contemplativă a poetului (Strofa I). Acesta trăiește viața ca suferință, conștient de efemeritatea omului: "Până-n fund băui voluptatea morții/ Neîndurătoare". Voluptatea iubirii devine voluptatea morții, marcată de repaos, atunci când suferința e "dureros de dulce". Mistuit de patima erotică, poetul trăiește intens acest sentiment, un adevărat foc ce nu poate fi stins "cu toate/ Apele mării". Pasiunea pentru femeie rămâne constantă, deși mitologia ne oferă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Pot să mai revin luminos din el ca/ Pasărea Phoenix?" (Strofa a IV-a). Oda eminesciană dezvoltă "o întreagă dialectică existențială" (Edgar Papu). Neîmplinit în aspirațiile sale spre absolut, poetul își caută salvarea prin moarte și simte "nepăsarea tristă" și "voluptatea morții". În final, depășind forma elegiei, unele versuri amintesc de trecerea în neființă, de regăsirea propriei identități. Într-o tonalitate de blestem, de rugă, implorare, dorință de a intra în condiția inițială, într-un plâns de proporții cosmice: "Piară-mi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cosmosul ("nu credeam", "nălțam"); verbele la perfect simplu exprimă sentimentul de iubire ("răsăriși", "băui"), iar cele la imperativ semnifică aspirația omului de geniu spre redobândirea identității sinelui ("vino", "redă-mă"). O deosebită expresivitate au construcțiile oximoronice ("dureros de dulce" și "voluptatea morții"), adjectivele pronominale ("al meu rug") și cuvintele (sintagmele) din finalul fiecărei strofe: "Singurătății", "neîndurătoare", "Apele mării", "Mie redă-mă!". Prin metrică, Odă (în metru antic) amintește de opera lui Horațiu. Glossă Glossa este o poezie gnomică (glossa "cuvânt care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
copilărie de crize mistice, a trecut prin diferite experiențe și într-o zi când a fost obligat să semneze o sentință de condamnare a unor țărani români din zona frontului, a dezertat și a fost prins. El "primește osânda cu voluptate, ca o izbăvire de o problemă pe care n-a putut-o rezolva". (G. Călinescu). Rebreanu utilizează tehnica reflectărilor; naratorul preia adeseori punctul de vedere al lui Bologa, ceea ce sporește dramatismul romanului (Carmen Matei Mușat). Drama protagonistului este un eșec
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
se consideră "o biată fată de șatră", "o roabă ș-o nemernică". Pentru ea contează doar sentimentul în numele căruia se sacrifică, deși știa că țiganii o vor ucide pentru trădare. Îl iubea cu patimă pe Neculai Isac și, pentru a prelungi voluptatea iubirii, îi comunică târziu primejdia: Apoi se repezi și mă cuprinse de grumaji. Gâfâia și mă strâgea către ea, scâncind. Rămase lipită de mine și, după ce se potoli, suspină prelung și adânc". Fântâna este un supra-personaj cu dimensiuni simbolice, un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
soluție a scăpa de teama de ea; supraomul lui Nietzsche cheamă și accepta eternă reîntoarcere cu bucuria creației. O nouă morală este creionata acum, omul nou apare într-un orizont nou, unde vechile norme etice sunt distruse și fac loc voluptății, râului, egoismului, dorințelor terestre, ambițiilor celor rapaci. Simbolurile personajelor unei astfel de creații sunt pe masura: vulturul și șarpele, încolăcite unul în jurul celuilalt, exprimă eternă reîntoarcere, iar măgarul și cămilă, animale ale deșertului, exprimă nihilismul, fiecare cu atributele sale: măgarul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Dacă durerea mărturisita are efect de consolare, atât pentru cel care se confesează, cât și pentru receptor, nimic mai tămăduitor, atunci, decât să-l citești pe Cioran, care, ca și tânărul Werther al lui Goethe, face apologia durerii și a voluptății de a suferi. Mare liric al "nemângâierii", Cioran se tânguie că nimeni altul, suferă, dar de necredința, pentru ca, daca pentru alții religia este salvare, mântuire, pentru el "creștinismul (îmi) este inutil. Cu exceptia a doua trei puncte, el reprezintă un regres
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mulțumește doar cu a scoate în evidență negarea vieții, ci face din dragostea pentru suferință marca însăși a sfințeniei. "Întregul arsenal pe care il desfășoară sfinții în a se autoflagela, spune Cioran, este dovada acestui lucru. Nu există credință fără voluptatea suferinței și fără un suspect rafinament. Sfințenia este o perversitate fără egal, un viciu ceresc. Pe langă practicile folosite de ea, plăcerea estetică pe care o aflăm pe culmile disperării pare o joacă de copil."8 Cea de a doua
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
unde s-a născut, cum a murit Kant. Eu pe Cioran îl văd împăcat în amurg cu sine, cu Sfanțul Apostol și cu Absolutul divin, pentru a nu muri în lumea aceasta."20 Există multă bucurie în neliniște și multă voluptate în suferință, spune Cioran, iar fără aceste compromisuri, poate nu ar mai fi nimeni care să-și caute "fericirea în nefericire" și nu ar mai fi posibilă o "mântuire prin ocolurile râului", pentru că "iubirea infernalului nu este posibilă fără reflexele
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]