4,110 matches
-
et sommeil), p. 103, Ardere (Incandescence), p. 111. 1524 V. în Jean Poncet (dir.), Lucian Blaga ou le chant..., op. cît. : Lucian Blaga, Oraș vechi (Ville ancienne), p. 124, Peisaj trecut (Paysage d'antan), p. 128, Septemvrie (Septembre), p. 136, Vraja și blestem (Charme est blasphème), p. 138, La cumpăna apelor (Au partage des eaux), p. 142, Stă în codru fără slavă (Îl se terre dans le bois déchu de șa gloire), p. 144, Anno domini (Anno domini), p. 150, Corbul
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
dincolo de ea și în jurul ei. Pe vremea lui Aurelian (270-275), orientarea spre monoteism cuprindea și lagărele militare, ce trebuie considerate ca unul din mijloacele principale pentru răspândirea religiei celei noi, ea fiind mult timp un cult secret militar și o "vrajă pentru victorie". Pe de altă parte, mințile simple cereau și un simbol unic, și nici unul nu putea să fie mai strălucitor și mai măreț decât soarele (cultul lui Sol invictus), Sf. Soare al superstiției și al cântecului popular de la sate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelnițe se află lexemele traco-dace bală, balaur, dulf, zgripțor, zgripțuroaică, dar și latinul drac (draco) alături de care stau "cohorte" întregi de genii, îngeri, existențe divine suprasau sub-mundane de origine greco-romană și orientală ce au "populat" spațiul Daciei și Moesiei Inferior
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Litere și Filosofie din București (1928-1932), unde îi are ca profesori, printre alții, pe N. Iorga („față de care orice om trebuie să aibă un respect mărturisit”, îi scrie el prietenului Bucur Țincu) și Nae Ionescu, căruia, pe lângă „infinitul de vrajă personală [care] te face să abandonezi orgoliul individuației și să încerci să devii totul în altul”, îi reproșează (într-un articol din 1937) faptul că a căzut în istorie, a găsit ceva în lume în care să creadă. Pregătește fără
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
I-II, 1968), unde sunt inserate numeroase articole nesemnate apărute în „Viața românească”, opinia editorului fiind că mai tot ceea ce a apărut la rubrica „Miscellanea” i-ar aparține lui Ibrăileanu, care n-ar fi semnat doar cu pseudonimele cunoscute (Cezar Vraja, P. Nicanor et Co., T. P.), ci și cu multe altele. Criteriile de atribuire s-au dovedit însă inoperante pentru numeroase articole, fiind propuse și demonstrate, de Perpessicius și de Al. Piru, alte paternități. În pornirea sa de a-l
CREŢU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286487_a_287816]
-
Bartók. Colaborarea cu acesta din urmă a evocat-o în studiul Béla Bartók și legăturile lui cu Maramureșul (1957). Materialul cules a fost publicat în 1924, în volumele Balade, colinde și bocete din Maramureș și Cântece poporane din Maramureș. Descântece, vrăji, farmece și desfaceri. Cele două volume conțin balade istorice și voinicești, colinde, bocete, cântece de dragoste, de jale și de supărare, cătănești, cântece satirice, cântece de petrecere, chiuituri ș.a., toate însoțite de referințe despre localități și informatori și de note
BARLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285648_a_286977]
-
indicațiile și explicările unor cuvinte necunoscute chiar de cărturarii din vechiul Regat, dau acestei lucrări caracterul unei opere științifice”). SCRIERI: Însemnări din bisericile Maramureșului, București, 1909. Culegeri: Balade, colinde și bocete din Maramureș, București, 1924; Cântece poporane din Maramureș. Descântece, vrăji, farmece și desfaceri, București, 1924; Literatură populară din Maramureș, I-II, îngr. și introd. Iordan Datcu, pref. Mihai Pop, București, 1968. Repere bibliografice: O. Densusianu, I. Bârlea, „Balade, colinde și bocete din Maramureș”; „Cântece poporane din Maramureș”, „Grai și suflet
BARLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285648_a_286977]
-
în esență, prezentat un caz de fotofobie, care, corelat cu o seamă de coincidențe neliniștitoare, devine argument al intervenției unor forțe distructive ce impun relații ciudate în microuniversul satului. În Vraciul Ieronim se înfiripă atmosfera Evului Mediu, când nevoia de vrăji era mai puternică decât vraja însăși. Nebunia în care alunecă Ieronim își are sursa în răzvrătire și în negarea ordinii stupide a cetății. Și în alte nuvele asemenea răsfrângeri ale unor conștiințe zbuciumate, obosite sau revoltate se convertesc în patologic
BENES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285697_a_287026]
-
de fotofobie, care, corelat cu o seamă de coincidențe neliniștitoare, devine argument al intervenției unor forțe distructive ce impun relații ciudate în microuniversul satului. În Vraciul Ieronim se înfiripă atmosfera Evului Mediu, când nevoia de vrăji era mai puternică decât vraja însăși. Nebunia în care alunecă Ieronim își are sursa în răzvrătire și în negarea ordinii stupide a cetății. Și în alte nuvele asemenea răsfrângeri ale unor conștiințe zbuciumate, obosite sau revoltate se convertesc în patologic individual sau colectiv. Dorințele lui
BENES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285697_a_287026]
-
după cum se poate afla din relatările contemporane expunerii lor, un efect deosebit de favorabil. Pe de altă parte, definindu-l poate în egală măsură, există la el un orizont al scrisului în care sunt proiectate originile sale, lumea „împietrită sub o vrajă” a aromânilor. Tache Papahagi, editor al literaturii în dialect a autorului, l-a apreciat ca pe un poet etnoliric „de o inspirație profundă și cumpănită”. B. este, printre scriitorii aromâni, cel mai apt să susțină dimensiunea reflexivă, fără a ignora
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
a spiritului pur, poetul s-a oprit de câteva ori pe granița care desparte creatul de increat. Nu cunoaștem în întreaga literatură un alt poet care să fi îndrăznit a-și propune dificila temă a trecerii de la neființă la viață, vraja magică a desfacerii din adâncurile mobile ale posibilului. TUDOR VIANU SCRIERI: După melci, cu ilustrații de M. Teișanu, București, 1921; Joc secund, cu portretul autorului desenat și gravat în lemn de Marcel Iancu, București, 1930; îngr. și pref. Al. Rosetti
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
rămânea transfigurat. Sprâncenele li se arcuiau ușor, ovalul feței se alungea. Spuneau „petite pomme” și o undă de fericire îndepărtată, de vis, le voala privirea, trăsăturile, lăsând să plutească pe clișeu lumina palidă a zilelor de demult. O astfel de vrajă fotografică cucerise încrederea celor mai felurite femei. A rudei noastre de la Moscova, de pildă, de pe singura fotografie colorată din albumele noastre. Căsătorită cu un diplomat, ea vorbea fără să-și descleșteze dinții și ofta de plictiseală deja înainte de a te
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
clipe de grație... Perindarea aceea de priviri și de chipuri era curmată din când în când de figura unei femei cu trăsături regulate și fine, cu ochi mari, gri. Mai întâi tânără, în albumele mai vechi, cu zâmbetul pătruns de vraja misterioasă a lui „petite pomme”. Apoi, cu vârsta, în albumele din ce în ce mai noi și mai apropiate de vremurile noastre, expresia aceea se estompa, nuanțându-se cu un văl de melancolie și de simplitate. Femeia aceea, franțuzoaica aceea rătăcită în imensitatea înzăpezită
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu aceste ciudățenii anodine - originalitate în ochii unora, extravaganță pentru ceilalți. Până în ziua în care am descoperit că o pietricică acoperită de rugină putea face să-i mijească lacrimile printre gene și că franceza, graiul nostru de acasă, putea - prin vraja sunetelor sale - să smulgă din apele negre și vijelioase un oraș legendar care se trezea încet la viață. Dintr-o doamnă de obscură obârșie nerusească, Charlotte s-a prefăcut, în seara aceea, într-un sol al Atlantidei înghițite de timp
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai pot să-mi revin, că am să rămân acolo, în seara aceea pariziană. Strângând din pleoape, am respirat adânc. Vântul cald al nopții de stepă se răspândea din nou în mine. În ziua aceea am hotărât să-i fur vraja. Am vrut să i-o iau înainte Charlottei, să pătrund înaintea ei în orașul în sărbătoare, să mă alătur suitei Țarului, fără să aștept nimbul hipnotic al abajurului turcoaz. Ziua era liniștită, cenușie - o zi de vară, incoloră și tristă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Vocea Charlottei era cântată, așa cum o cereau versurile acelea: Il est un air pour qui je donnerais Tout Rossini, tout Mozart et tout Weber Un air très vieux, languissant et funèbre Qui pour moi seul a des charmes secrets...1 Vraja poemului lui Nerval a făcut să se ivească din negura serii un castel de pe vremea lui Ludovic al XIII-lea și castelana „blondă cu ochi negri, în veșmintele ei străvechi”... În clipa aceea, vocea surorii mele m-a smuls din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
răscolind jăraticul cu o creangă. În tăcere, sfărâmam crusta de pământ ars, care se desprindea o dată cu solzii, și mâncam carnea fragedă, presărând-o cu sare grunjoasă. Tăceam și când ne-am întors, la căderea nopții, în oraș. Eram încă sub vraja celor întâmplate. Minunea care îmi dovedise atotputernicia cuvântului poetic. Ghiceam că nici măcar nu era vorba de artificii verbale și nici de o savantă îmbinare de cuvinte. Nu! Căci ale lui Hugo fuseseră mai întâi deformate în istorisirea îndepărtată a Charlottei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dat în onoarea țarului: „Potârnichi și ortolani fripți, umpluți cu trufe”. Da, știam acum că era vorba de un vânat foarte prețuit de gastronomi. O mâncare aleasă, savuroasă, rară, dar nimic mai mult. Degeaba repetam ca altădată: „Potârnichi și ortolani”, vraja care îmi umplea plămânii cu vântul sărat de la Cherbourg se risipise. Și, cu o disperare ezitantă, am murmurat încet de tot, numai pentru mine, deschizând larg ochii în întuneric: - Așadar, deja mi-am trăit o parte din viață! De atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
deja aproape negru. Obosit, ca și cum tocmai aș fi traversat înotând un mare fluviu, priveam în jurul meu recunoscând cu greu obiectele familiare. Totuși, am dorit să fac cale întoarsă pentru a le revedea pe cele trei plimbărețe din Belle Époque. Dar vraja pe care tocmai o încercasem parcă mi-a scăpat din nou. Memoria mea, fără să știu, a reînviat cu totul altă imagine din trecut. Am văzut un bărbat frumos, îmbrăcat în negru, în mijlocul unui birou luxos. Ușa se deschidea fără
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ori, a întâlnirii secrete dintre îndrăgostiții de la palatul Élysée. Convocați de amintirile mele, s-au supus, jucând-o încă o dată, în stilul unui vodevil grăbit. Dar asta nu-mi mai ajungea... Transfigurarea celor trei cochete îmi permitea să sper că vraja s-ar putea reînnoi. Îmi aminteam foarte bine fraza aceea atât de simplă care declanșase totul: „Și totuși, exista în viața celor trei femei dimineața aceea răcoroasă și însorită...” Ca un ucenic vrăjitor, mi-am imaginat din nou bărbatul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Intens, s-a simțit doar un bărbat care, peste o clipă, avea să fie din nou răscolit de dulceața caldă a buzelor unei femei sub voalul scânteind de picături înghețate... Am păstrat câteva secunde pe chipul meu senzația aceea contradictorie. Vraja acelui trecut transfigurat mă exaltase și mă istovise totodată. Așezat pe balcon, respiram sacadat, cu privirea oarbă, pierdută în noaptea stepei. Deveneam, fără îndoială, un maniac al alchimiei timpului. Revenindu-mi cu greu, mi-am rostit din nou „sesam”-ul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
galbenă și albastră a ferestrelor în ploaie, umbrele felinarelor pe asfaltul unsuros, siluetele copacilor goi. Eram singur, liber. Eram fericit. Șoptind, vorbeam cu mine însumi în franțuzește. Înaintea fațadelor în formă de trapez, sonoritatea acestei limbi îmi părea foarte naturală. Vraja pe care o descoperisem în vara aceea avea oare să se materializeze în vreo întâlnire? Fiecare femeie care trecea pe lângă mine parcă voia să-mi vorbească. Fiecare jumătate de ceas câștigată din noapte dădea consistență mirajului meu francez. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o paranteză de lumină în mijlocul ploilor și al mizeriilor vieții. În traducerile lor, au trădat ideea lui Baudelaire: „Într-o seară de toamnă”, “într-o seară de vară”, e plat, e fără suflet. În timp ce la el, clipa aceea face posibilă vraja, știi, oarecum ca zilele blânde de toamnă târzie... Charlotte își dezvolta întodeauna comentariul cu un diletantism ușor disimulat, mascând la ea cunoștințe adesea foarte vaste, de care se temea să pară mândră. Dar eu nu mai auzeam decât melodia, când
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și cizelată de un autor. Mitologia noastră familială confirma că un volumaș cu coperțile uzate și cu cotorul aurit o urma pe Charlotte în toate peregrinările ei. Ca o ultimă legătură cu Franța. Sau, poate, ca o promisiune constantă de vrajă. O arie există, o știu și pentru ea aș da... - de câte ori, în pustiul zăpezilor siberiene, înălțaseră versurile acelea un castel de țiglă și colț de piatră caldă cu vitrele vopsite în purpurii culori... Franța se confunda pentru noi cu literatura
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și pentru ea aș da... - de câte ori, în pustiul zăpezilor siberiene, înălțaseră versurile acelea un castel de țiglă și colț de piatră caldă cu vitrele vopsite în purpurii culori... Franța se confunda pentru noi cu literatura ei. Iar adevărata literatură era vraja prin care un cuvânt, o strofă, un verset ne transportau într-o clipă veșnică de frumusețe. Îmi venea să-i spun Charlottei că literatura aceea murise în Franța. Și că în multitudinea cărților de astăzi, pe care le devoram de la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]