20,876 matches
-
vest și est de Vlissingen și pe 11 octombrie la Veere. Distrugerea digurilor a dus la inundarea părții centrale a insulei, forțându-i pe germani să se retragă în zonele mai înalte în jurul și în localitățile regiunii, permițând în schimb militarilor aliați să folosească vehicule amfibii. Bombardamentele, care fuseseră aprobate la cel mai înalt nivel, au fost precedate de răspândirea din avioane a unor fluturași pentru prevenirea populației locale. Digul Westkapelle a fost atacat de 240 de bombardiere grele. Raidul a
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
a dus la câștigarea unui avanpost nesigur. A urmat o zi de lupte, dar aliații au reușit să păstreze controlul asupra poziției cucerite. Pe 2 noiembrie, poziția a fost preluată de soldații Diviziei a 52-a de infanterie care, împreună cu militarii debarcați pe litoral, au continuat înaintare. Debarcările amfibii au fost executate în două valuri pe 1 noiembrie. Operațiunea „Infatuate I” a a fost executată în principal de infanteriștii Brigăzii a 155-a, care au fost transportați cu vasele de debarcare
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
executată în principal de infanteriștii Brigăzii a 155-a, care au fost transportați cu vasele de debarcare de mici dimensiuni plecate din Breskens până pe plaja cu numele de cod „Uncle” la sud-est de Vlissingen. În zilele care au urmat debarcării, militarii aliați au dus lupte grele de stradă cu apărătorii germani. Operațiunea „Infatuate II” a fost o debarcare amfibie la Westkapelle în dimineața zilei de 1 noiembrie. Sprijinul aerian în timpul debarcării a fost limitat de condițiile meteo nefavorabile. După un bombardament
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
naval executat de unități ale Royal Navy (o navă de linie, două monitoare plus vasele de debarcare dotate cu tunuri), comandourile 41, 47 și 48 ale pușcașilor marini din Brigada Servicii Speciale și comandoul 10 interaliat (format în principal din militari [[belgieni[[ și [[norvegieni]]), sprijinite de vehicule blindate specializate ([[Hobart's Funnies| „Drăciile lui Hobart”]]) au debarcat pe ambele laturi ale breșei spărturii din dig. Au izbucnit lupte grele atât pe țărm cât și în orașul ruinat. O parte a trupelor
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
depod pe partea de est a acesteia. Germanii s-au opus energic înaintării aliate, iar luptele au continuat în zonă până pe 7 noiembrie. Între 6 și 8 noiembrie a fost eliberată capitala insulei, [[Middelburg]], după o acțiune în forță a militarilor dotați cu transportoare blindate. În acest timp, Divizia a 4-a de blindate canadiană a forțat înaintarea spre est prin [[Bergen-op-Zoom]] spre [[Insula Sint Philipsland]] și portul din [[Zijpe]], unde a scufundat mai multe vase germen. După ce căile de acces
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
octombrie 1944, Churchill a afirmat că:”În ceea ce privește Arnhem consider că ai luat o poziție un pic deplasată. Bătălia a fost o victorie decisivă. Nu am fost afectat de nici un sentiment de dezamăgire cu privire la aceasta și sunt bucuros că liderii noști militari sunt capabili să își asume un așa risc”. [[Categorie:Bătălii în 1944|Scheldt]] [[Categorie:Bătăliile Germaniei|Scheldt]] [[Categorie:Bătăliile Regatului Unit|Scheldt]] [[Categorie:Bătăliile Canadei|Scheldt]] [[Categorie:Al Doilea Război Mondial - Teatrul de război european|Scheldt]] [[Categorie:Al doilea război
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
Potrivit acestui sondaj, nu există motive rezonabile pentru segregarea în forțele armate. Acest sondaj a fost ușor părtinitor, pentru că a intervievat ofițeri și sergenți care au avut în subordine plutoane de culoare, opinii opuse desegregării fiind foarte probabile în rândul militarilor albi care nu au avut de-a face cu soldați de culoare. În sondaj, 64% dintre ofițeri și sergenți au spus că la început se simțiseră relativ nefavorabil față de ideea de a servi într-o companie care să aibă și
Ordonanța Executivă 9981 () [Corola-website/Science/336795_a_338124]
-
fost înhumați 1645 de ostași, printre care 431 români (66 în morminte, 365 la criptă), 234 ruși (27 în morminte, 207 la criptă), 29 austrieci, 39 cehi, 35 francezi și 6 polonezi căzuți în Primul Război Mondial, cât și 96 militari români căzuți în al doilea război mondial. În jurul capelei erau amenajate șase parcele cu 136 de morminte în care au fost înhumați 202 eroi și două cripte cu 572 de eroi români și ruși neidentificați. În 2013, Asociația republicană a
Cimitirul Eroilor din Chișinău () [Corola-website/Science/336840_a_338169]
-
mormântul militarului italian Alciro Deviani (decedat în octombrie 1941) și 36 de morminte ale soldaților sovietici care au murit în infirmeriile din Chișinău. Printre cei înhumați în cimitir se numără și două surori de caritate. Alte cinci morminte identificate aparțin militarilor cehoslovaci din cei 29 care și-au pierdut viața la Chișinău după retragerea legiunilor cehoslovace din Rusia bolșevică. De asemenea, 30 de morminte au fost atribuite unor ofițeri francezi care au decedat în sudul Basarabiei în timpul celui de-al doilea
Cimitirul Eroilor din Chișinău () [Corola-website/Science/336840_a_338169]
-
coloanele de la intrare a fost instalată o placă cu denumirea complexului memorial, asemănătoare cu plăcile care se instalează la monumentele istorice din oraș. Mai multe voci susțin necesitatea restaurării cimitirului. Printre ele se numără preoți, istorici, funcționari din cadrul Primăriei Chișinău, militari, veterani, politicieni, profesori și reprezentanți ai societății civile. Terenul a fost privatizat în 2006, ceea ce complică eforturile de restaurare. Privatizarea cimitirului s-a dovedit a fi ilegală, întrucât conform Convenției internaționale, cimitirul nu poate fi pus în vânzare. S-a
Cimitirul Eroilor din Chișinău () [Corola-website/Science/336840_a_338169]
-
includerea complexului în Registrul monumentelor și anularea tranzacției de vânzare-cumpărare. În 2012, a fost semnat un Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind regimul juridic al mormintelor de război românești situate pe teritoriul R. Moldova. Acordul reglementează situația mormintelor militarilor români căzuți pe câmpurile de luptă, înhumați în peste 240 de cimitire militare aflate pe teritoriul R. Moldova și care, în mare parte, au fost desființate după anul 1945. Acordul prevede identificarea, reconstruirea și amenajarea locurilor de înhumare, „astfel încât eroilor
Cimitirul Eroilor din Chișinău () [Corola-website/Science/336840_a_338169]
-
() a fost un militar și politician turc. El a fost șeful statului turc între 1980-1989. Provenind dintr-o familie originară din Balcani, tânărul a servit în armată din anul 1938. Ca ofițer, a participat la Războiul din Coreea în 1953, într-o brigadă din
Kenan Evren () [Corola-website/Science/336849_a_338178]
-
declanșarea unui puternic bombardament aerian. În Rotterdam nu fuseseră făcute lucrări defensive și orașul nu fusese inclus în niciun plan strategic. El era relativ departe de zona fortificată cunoscută ca „Fortăreața Olanda” și la o distanță destul de mare de litoral. Militarii staționați în Rotterdam erau încadrați în principal în câteva unități de instruire. La Hillegersberg era plasat un batalion modern de artilerie dotat cu 12 tunuri de 105 mm. Tunurile de aici aveau o rază de acțiune de peste 16 km, suficient
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
Doisprezece hidroavioane Heinkel He 59D modificate trebuiau să aterizeze pe Nieuwe Maas, la bord fiind două plutoane ale Companiei a 11-a din Regimentul al 16-lea aeropurtat, plus patru geniști și un grup de trei specialiști. Acești 90 de militari aveau sarcina cuceririi podurilor. Într-o a doua fază, ei urmau să fie întăriți cu un pluton de 36 de militari. Ei urmau să aterizeze pe stadionul Feyenoord din apropierea cursului râului Nieuwe Maas. Ulterior, trupe din Waalhaven vor fi trimis
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
-a din Regimentul al 16-lea aeropurtat, plus patru geniști și un grup de trei specialiști. Acești 90 de militari aveau sarcina cuceririi podurilor. Într-o a doua fază, ei urmau să fie întăriți cu un pluton de 36 de militari. Ei urmau să aterizeze pe stadionul Feyenoord din apropierea cursului râului Nieuwe Maas. Ulterior, trupe din Waalhaven vor fi trimis sprijin cu armament adițional. Dimineața devreme pe data de 10 mai, 12 hidroavioane He 59 au aterizat pe apele râului Nieuwe
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
trupe din Waalhaven vor fi trimis sprijin cu armament adițional. Dimineața devreme pe data de 10 mai, 12 hidroavioane He 59 au aterizat pe apele râului Nieuwe Maas. Au fost lansate bărci de cauciuc, fiecare având o capacitate de șase militari cu tot echipamentul din dotare. Aproximativ 80 de soldați au debarcat pe ambele maluri ale râului și pe o insulă din mijlocul cursului apei. Germanii au preluat rapid controlul asupra unor poduri care nu erau păzite. Singura rezistență pe care
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
muniție și au fost obligați să capituleze. Trupele olandeze din nordul orașului au fost alarmate de zgomotul avioanelor care se apropiau. La cartierul general al garnizoanei se afla în acel moment un singur ofițer - un căpitan - care a început organizarea militarilor și distribuirea de muniție. El a trimis mai multe subunități pentru apărarea podurilor, celor trei stații de cale ferată și apropiere și pentru respingerea germanilor a căror debarcare fusese raportată în diferite zone ale orașului. Acțiunile olandezilor i-a obligat
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
organizarea unor contraatacuri împotriva capului de pod german au fost schițate doar pe 11 mai. La ora 04:00 au fost reluate schimburile de focuri în jurul capului de pod. Sigurul punct forte al germanilor îl reprezenta ocuparea de către 40-50 de militari a clădirii societății de asigurare de la capul de nord al podului rutier. Această clădire fusese izolată în timpul luptelor de cu o zi mai înainte de grosul trupelor germane. Toate atacurile olandezilor pentru cucerirea clădirii au fost respinse, dar și toate încercările
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
mutat forțele de la Ockenburg la Overschie, strecurându-se printre pozițiile olandeze. În satul Wateringen, au întâlnit un post de comandă olandez. Când în sprijinul olandezilor au sosit două mașini blindate, germanii s-au retras și au ocolit poziția. Cei mai mulți dintre militarii de sub comanda lui von Sponeck au reușit să ajungă la Overschie, unde s-au alăturat supraviețuitorilor luptelor de la Ypenburg. În seara zilei de 12 mai, colonelul Scharroo a primit ordine din partea Cartierul general olandez să intensifice eforturile pentru înfrângerea rezistenței
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
împotriva lor de pe ambele flancuri. Mulți infanteriști au fost răniți și unii dintre ei uciși. La rândul lor, olandezii au răspuns cu focul carabinelor și mitralierelor ușoare din dotare. După ce numărul celor răniți și uciși a crescut îngrijorător de mult, militarii valizi s-au retras de pe pod. Și în timpul retragerii olandezii au pierdut oameni răniți și uciși. Supraviețuitorii au găsit adăpost la ambele capete ale podului. Cei care s-au adăpostit la capul de nord au fost întâmpinați cu foc de
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
din regiunea Olandei, i-a trimis instrucțiuni lui Schmidt să prezinte comandantului local olandez un ultimatum prin care se pretindea capitularea necondiționată a orașului. În dimineața zilei de 14 mai, generalul Schmidt a pregătit textul ultimatumului care trebuia înmânat comandatului militar al orașului Rotterdam. Textul ultimatumului a fost editat în olandeză. Trei negociatori germani au plecat să predea ultimatumul la podul de pe Maas. Cei trei duceau un steag alb, dar nu au fost tratați cu prea multă curtoazie de către olandezi. Cei
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
orașului. În acest timp, colonelul Scharroo, care era total izolat de Haga, de vreme ce toate liniile de comunicație fuseseră distruse, trebuia să ia o hotărâre cu privire la soarta apărării orașului Rotterdam. Primarul și membrii consiliului orășenesc i-au cerut cu insistență ca militarii să capituleze, dar colonelul i-a îndepărtat. El își dădea perfect seama că decizia sa nu avea să afecteze doar soarta Rotterdamului, dar chiar și pe-a întregii țări. După ce a analizat toate versiunile, Scharroo s-a hotărât să capituleze
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
cap. Deși rănit grav, generalul a fost salvat de un chirurg olandez. Student s-a recuperat cu greu, fiind nevoit să stea în spital până în ianuarie 1941. Soldații germani au considerat că generalul a fost victima atacului unui olandez. Toți militarii olandezi și civilii prezenți în zonă au fost aliniați de SS-iștii furioși și în fața lor au fost montate mitraliere pentru o execuție sumară. "Oberstleutnant" von Coltitz, care era și el în aceeași cameră cu Student, a intervenit cu fermitate
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
1836 și au durat până în 1843. La o lună după instalarea aici a regelui Otto și a soției sale, Amalia, la sfârșitul lunii iulie 1843, a avut loc o revoltă militară și populară în capitala Greciei pe 3 septembrie 1843. Militarii conduși de Dimitrios Kallergis s-au adunat în fața Palatului și au cerut acordarea unei constituții. Regele Otto a fost apoi obligat să acorde prima Constituție a Greciei. În memoria evenimentului, Piața Palatului a fost redenumită Piața Constituției sau "Piața Syntagma
Piața Syntagma () [Corola-website/Science/336891_a_338220]
-
și al XIII-lea. Cantacuzinii apar pentru prima dată în timpul domniei lui Alexie I Comnenul, atunci când un membru al familiei a făcut parte din armata care a luptat împotriva cumanilor. În perioada domniei Comnenilor, membrii familiei sunt atestați documentar ca militari de rang înalt: "sebastos" Ioan Kantakouzenos a fost ucis în Bătălia de la Miriokefalon, în timp ce nepotul său probabil, "cezarul" Ioan Kantakouzenos, s-a căsătorit cu Irene Angelina, sora lui Isaac al II-lea Angelos. În perioada celei de-a Patra Cruciade
Dinastia Cantacuzin () [Corola-website/Science/336914_a_338243]