22,856 matches
-
tot mai vizibili pe scena socială, iar romanul pe o retorică a persuasiunii, politicoasă odată, tot mai perversă În vremea din urmă cu intenția vădită, azi, de a-și scoate cititorul din țîțÎni. Mi se pare de aceea absurd să separăm fără rest autobiografia - atunci cînd face parte dintr-un patrimoniu literar - de ficțiune. Pentru că, pe măsură ce criza identității sporește printre indivizii unei societăți, e normal ca textele literare apărute s-o ilustreze mai mult sau mai puțin acut printr-o Îndepărtare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Press, Împreună cu partenerul ei. Cartea aceasta este interesantă probabil În primul rînd pentru că În prezența ei orice glosă filozofantă cu coregrafie sintactică minuțioasă și retorică sofistă Îndelung exersată devine ridicolă. Cartea lui Catherine Millet intervine În literatura franceză pentru a separa - acum, dacă nu e deja prea tîrziu, și tind să cred că e - apele: ne lăsăm legănați de cîntecul de sirenă al nietzscheanismului iconoclast și autodevorant - aripa dandy a “gîndirii ‘68”, sau ne străduim să producem alte discursuri critice, echilibrate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sistemul le-a negat opozanților săi orice valoare. [...] Nu pot scăpa de această societate care fragmentează. [...] SÎntem niște nimeni, disprețuiți și azvîrliți la gunoi, la nesfîrșit, ca niște particule nefolositoare, dar trupul nostru este o unitate.” Aceasta este distanța care separă utopia comunitară de aceea a ceea ce-aș numi utopia somatocrației, singura rămasă În picioare după eșecul celor politice, pînă și ea amenințată de zdrobitoarea capacitate de asimilare a societății consumeriste. Merită să observăm că diagnosticele sociale fidele discursului care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ca activitate concretă (zisă și supraveghere orizontală) nici nu poate fi concepută în afara unei remunerații, indiferent de natura acesteia. Ea rămâne constant legată de o motivație materială. Oare Iuda nu a trădat pentru treizeci de arginți? Supravegherea nu poate fi separată nici de o anumită organizare ierarhică: un superior care ordonă și un subaltern care execută ordinele în virtutea obligațiilor de serviciu sau în schimbul plății propuse. Stăpânii sunt cei ce comandă supravegherea, personajele de rang inferior sunt cele ce supraveghează. Treburile murdare
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
sfârșesc prin a altera imaginea, a-i ascunde contururile, pe scurt, prin a deforma totul și, ca atare, a dezinforma finalmente. Excesul de informații se soldează cu adunarea unei cantități uriașe de date, în care nu e deloc ușor să separi esențialul de neesențial. Căci selecția cere o subtilitate și o acuitate a spiritului, ce le lipsea cu desăvârșire zbirilor din eșaloanele inferioare ale serviciilor de informații. Dinaintea maldărului de documente, aceștia se zăpăceau cu totul - mai ales că nu prea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
realitate, s-ar putea să nu le aibă. Supravegherea integrată interesează pe plan dramatic în măsura în care caută să instaureze domnia unanimității ce se vede, măcar o dată, zdruncinată de către câțiva factori ireductibili. Ea operează o selecție, căci, așa cum înfruntarea terorii în tragedie separă apele, vor exista întotdeauna tinere Crysotemis care să îndemne la supunere și Antigone gata mai degrabă să moară decât să cedeze. Dacă, în fața tiranului, grupul în totalitatea lui nu ajunge să se constituie ca factor de rezistență, cel puțin un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
separate... Altfel spus, mediul înconjurător, căruia îi atribuim proprietatea exclusivă de a fi în afara noastră, este de fapt în interior. Aceste mașini, aceste teorii, aceste comunicări, aceste "Altele", noi le purtăm, fac parte din noi... Noi nu comunicăm de la atomi separați la atomi separați, printr-un canal izolat, ci prin părți egale întregului, el însuși egal cu părțile. Includere reciprocă. "Germenul" se substituie programului în dezvoltare. Reprezentarea cedează locul exprimării. Efectul care, printr-o mișcare de revenire, afectează cauza, nu îi
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
o adecvare precisă între lucrul descris și descrierea care este făcută. Codarea, traducerea simplifică întotdeauna la extrem ceea ce este făcut din carne, sînge și acțiune 66. Știința procedează prin deducție. Ce este de spus? Mai întîi, ea descrie, apoi explică, separînd descrierea și explicația. Explicația nu servește niciodată decît pentru furnizarea legăturilor suplimentare între elementele descrierii. Într-un cuvînt, explicînd se repetă ceea ce s-a descris. Descrierea se transformă în tautologie. Avem o cartografie a explicației, sau o punere în legătură
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
mijloc, în sfîrșit, este redundanța, ne spune von Neumann 108. Într-o organizare, probabilitatea unui eșec scade geometric pe măsură ce redundanța crește aritmetic. Dar atenție, pentru ca o parte a sistemului să nu le antreneze pe celelalte în erorile sale, trebuie să separăm părțile. Redundante da, dar nu interconectate. Fără de care ele devin periculoase: astfel 747 și cele cinci comenzi hidraulice ale sale redundante, dar autonome. Astfel se explică, de asemenea, toate suprapunerile, analoge bogăției de rețele neuronale în supraimpresiune, notînd că fiecare
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
într-un întreg sincron, ecosistemic, ba chiar autogestionar. Dar toți intră în contact doar cu ei înșiși. Autism tautologic prin care se repetă interminabil aceeași ceremonie abstractă. Autism totalizant prin care sîntem diluați în absolutul lumii, din cauză că nu ne-am separat de el pentru a-l înțelege. Dar, dacă simulacrul este una din realitățile care ne așteaptă, mai trebuie mult pentru ca această schemă, puțin nebună, să funcționeze efectiv. Teoriile cele mai avansate s-au jucat zadarnic de-a perspectiva și ficțiunea
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
depinde de faptul că oamenii tind să perceapă o mașină ce gîndește (that thinks) ca o mașină-om care gîndește (who thinks)" 143. A-i înțelege pe hackers (sau fanaticii calculatorului) înseamnă a înțelege mentalitatea tînărului inginer care tinde să separe știința de senzualitate 144. Imagine construită de hacker-ul însuși, care practică autodenigrarea și autocelebrarea. Dacă MIT este ireal, calculatorul îl face pe hacker real. Calculatorul devine way of life. Petrecem aici șase ore pe zi, șapte zile pe săptămînă
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
privitor la dinamicile bidirecționale în experiența primară a viziunii centrale. Centrul personal al lumii perceptibile (în mod normal) se aproximează ca fiind localizat între ochi sau între urechi. Când privesc peisajul din fața mea, sinele meu ajunge la linia orizontală care separă lacul de cer. Privind împrejur, observ la mai mică distanță pădurea și casa și, încă mai aproape, pământul de sub picioare. Toate aceste priveliști sunt resimțite ca și cum le-aș vedea din interiorul sinelui propriu, grupându-se în jurul lui în toate direcțiile
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
care își exercită efectele dinamice asupra celor înconjurătoare, precum și asupra propriului câmp intern. Funcția sa de îngrădire este invariabil exprimată atunci când forma este circulară. Rotunjimea, așa cum o vom discuta în capitolul următor, destinează rama aproape exclusiv interiorului, iar în plus, separă încă mai deplin opera de exterior. Totuși, este mai frecventă concesia făcută coordonatelor gravitaționale ale lumii exterioare, rama confirmă diferența dintre verticală și orizontală, conferind forma unui dreptunghi sau pătrat și mergând astfel paralel cu marginile interioarelor arhitectonice. Simetria centrică
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
picturii, acest model sugerează o puternică dinamică verticală. Compozițional, aici avem de-a face cu rame în care vectorul excentric al gravitației domină cu forță cen tricitatea obiectului pictural însuși. Există un al doilea motiv pentru înrămarea tablourilor: o ramă separă o imagine de ceea ce se află în jur pentru a indica faptul că există o lume în sine. Într-adevăr, pictura este destinată adesea spre a fi o reprezentare detașată a lumii, și nu o parte a ei. Încadrarea imaginii
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
care unesc colțurile tuturor pătratelor se intersectează în centrul unui dreptunghi care este exact jumătate din mărimea pătratului mare. Distanțele dintre pătrate sunt și ele limitate la multiplii unui modul pe care l-am marcat cu „1” în diagramă. Modulul separă pătratele în partea de jos a structurii. Distanțele dinspre marginile laterale reprezintă dublul modulului, iar cele din partea de sus reproduc de trei ori modulul. Toate aceste relații simple sporesc stabilitatea și diminuează tensiunea. Rolul cadrului ar trebui menționat în relație
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
compoziții de formă pătrată va completa această discuție. Un calm al acțiunii în care nici verticalele și nici orizontalele nu preiau inițiativa este spiritul picturii lui Edvard Munch, Fata bolnavă. Pătratul este împărțit în jumătate de marginea pernei albe care separă zona fetei bolnave de cea a mamei îndurerare. Subiectul ne amintește de monumentele funerare atice din secolele V-VI î.Hr., de dialogul dintre despărțire și bocet; cât de diferită este însă compoziția tabloului modern! Capul mamei este plasat pe verticala
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
cu puterea deplină a centrului de echilibru. Acesta ne oferă neașteptata experiență a unei restructurări dramatice a scenei. Astfel realizăm că diferențierea funcției compoziționale împarte aglomerarea celor cinci personaje în două grupuri distincte. Cei doi băieți ocupă mijlocul, fiind astfel separați de grupul lateral al celor trei - o separare având drept punct de sprijin bufonul masiv care întoarce spatele perechii din centru și completează trioul din stânga. Această reorganizare ne oferă trei centri principali: băieții în mijloc, cele trei personaje din stânga și
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
lumina și întunericul. Voi începe cu unul dintre desenele evocatoare ale lui Edvard Munch, consacrat temei geloziei. O fâșie albă în mijlocul tabloului desparte o lume a întunericului total, din stânga, de ansamblul șabloanelor vizionare zdrențuite în negru și alb din dreapta. Ea separă izolarea deprimantă a soțului de întâlnirea la fel de sinistră a cuplului adulter. Fața soțului, cu ochii holbați, deși privind intens spre exterior, pare paralizată de fixația din gândul său prin simetria-i frontală și prin poziția centrică. Prin contrast, cuplul amanților
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
descompunere. Dacă părțile nu interacționează, nu ar avea nici un motiv să se reunească în cadrul aceleiași compoziții. Prin urmare, axa care le împarte are și un element transversal de legătură. În Buna Vestire a lui Fra Angelico (figura 83), coloana centrală separă de ajuns de net realitatea celestă de colțul domestic al Fecioarei. De fapt, ea pare să l împiedice pe înger să transmită mesajul său. În același timp, coloana centrală este totuși integrată parțial arcaturii care înconjoară și unifică scena. În
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
același timp, coloana centrală este totuși integrată parțial arcaturii care înconjoară și unifică scena. În contextul său arhitectural, ea ajută la întărirea spațiului intern care leagă în mod continuu mesagerul și destinatarul. Să cercetăm deci dubla funcție a Arborelui cunoașterii, separându-i pe Adam și Eva în multe dintre reprezentările Păcatului originar. În majoritatea cazurilor, copacul este așezat pe verticala centrală ca o barieră hotărâtoare între femeia seducătoare și bărbatul sedus. Dar, de exemplu, în compoziția lui Tintoretto (figura 84), Eva
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
84), Eva se ține strâns de trunchi ca de o posesiune și se întinde dincolo de el, astfel încât mărul, corpul delict, figurează în centrul compozițional ca microtemă a poveștii. În mod similar, Manet, în gravura sa Rendez-vous-ul pisicilor (figura 85), a separat prin coșul din centru pe pur tătorul întunecimii de acela al luminozității, dar neutralizând separarea prin coada pisicii albe, care mătură hornul, și capul pisicii negre, care o adulmecă pe cea dintâi. Ce modalitate mai bună s-ar fi putut
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a scinda calea centrală de comunicare. De-a lungul axei orizontale, un vector excentric traversează tabloul, legându-i în mod simetric pe mamă și copil de capul băiatului. Diagonale Am discutat despre compozițiile bipolare în care cele două părți sunt separate de o axă centrală și legate printr-un vector excentric, fie pe orizontală, fie pe verticală. Conexiunea pe orizontală îi pune pe cei doi parteneri pe poziții egale, asemenea jucătorilor de tenis pe teren neted. Conexiunea pe verticală creează o
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a verticalei și orizontalei. Astfel, raportul spațial oblic dintre rege și iubită se interpretează ca o ciocnire între subjugarea totală și confruntarea la nivel aproape egal. A doua diagonală din tabloul lui Cranach, pornind din partea stângă jos până sus în dreapta, separă cele două părți una de cealaltă. Împărțirea este făcută de linia oblică a celor trei capete de femei. Recunoaștem aici că o axă diagonală, deși struc tural nu la fel de puternică precum structura gravitațională de bază, are o stabilitate proprie și
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
două persoane. Personajul lui Hristos domină prim-planul; dar, deși capul său se află pe axa orizontală de echilibru, scena întâlnirii sale cu Magdalena este, să spunem așa, închisă în jumătatea de jos a tabloului. Această regiune de jos este separată de orizont prin zona superioară a spiritualității libere, în care copacul și clădirile de pe deal ajung până la cer. Deși Hristos ieșise de-acum din existența pământească, el este prezentat de Tițian ca participând încă la ea împreună cu Magdalena în această
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
picturii lui David arată cum sunt predispuse fața și mâinile la adăugarea unor centri compoziționali puternici la structura vizuală a corpului uman. Ceea ce membrele fac pentru corp fac și fața pentru cap și degetele pentru mână. Poate părea artificial să separăm fața de cap, numind capul un volum și fața un nod de vectori. Dar o privire asupra istoriei sculpturii ne arată că această separare s-a impus singură de la început ca o problemă depășită doar de reprezentările realiste sofisticate. În
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]