21,030 matches
-
corpului nu este o verificare a capacității mimetice a omului; lucrurile imitate nu sunt „icoane“, ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul oricărei statui există o aluzie la îngrădirile benefice în care viața își primește determinațiile ei și capătă o formă, un chip. Lucrurile nu își trăiesc aici tristețea mărginirii, ci satisfacția împlinirii lor. Oul sculptat al lui Brâncuși, această monadă orfică, este o implozie de fericire; și orice sferă pare să fie o beție a limitei, o celebrare
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
oprește derularea evenimentelor pe o imagine luminoasă, optimistă. P. H. încearcă să textualizeze fluxurile libere ale memoriei afective, cu toate contorsionările lor față de axa timpului sau de cea logică, și să dea consistență stărilor psihice normale ori morbide. Aproape totul capătă aspectul unei confesiuni lirice, adesea cu o tonalitate poematică. Romanele Imposibilă, pânda (1993), Cea mai credibilă moarte (1995), Ninge de Paști în paradis (1996), Patimi în Labirint (1997; Premiul Național „Mihai Eminescu”), Infernul albastru (1999), precum și proza scurtă din Noaptea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
monarhist, ci și un prieten personal al regelui. Toate acestea nu l-au împiedicat pe Buzdugan să devină ulterior subsecretar într-un minister în timpul domniei lui Carol al II-lea77. Prin martie și aprilie, dezintegrarea forțelor armate rusești a început să capete accente grave. Ofițerii nu erau ascultați, apoi erau retrogradați și în final uciși. În mijlocul acestei prăbușiri, s-a întîmplat ceva mult mai serios. Buzdugan i-a adus lui Iorga știrea că Cristian Rakovski, eliberat din închisoare de soldații ruși răzvrătiți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
german. La București, guvernul Marghiloman trebuia să continue să joace o comedie conform manualului de istorie. Iorga nu a făcut politică în timpul războiului și cu atît mai puțin a participat la tragicomedia unui guvern colaboraționist; a rămas la Iași. Ca să capete legitimitate, guvernul Marghiloman a organizat alegeri sub ocupație inamică. Cuza a fost ales și l-a atacat violent pe Brătianu în Parlament 111. După alegeri, guvernul Marghiloman și-a continuat politica pe aceeași linie ca și mai înainte. Ca să le
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
preliminarii ale formării unui guvern Iorga anticipate de sistemul de publicitate al relațiilor publice. Prin intermediul întrunirilor și al mesajelor, Argetoianu l-a susținut cu grijă și l-a elogiat pe Iorga 31. Prin aprilie 1930, planurile lui Carol începuseră să capete contururi clare. Prima mișcare a lui Carol întru instaurarea unei dictaturi personale a fost punerea în aplicare a ideii "unui guvern aflat deasupra partidelor". A încercat mai întîi să formeze un guvern de "concentrare națională". Titulescu nu aparținea nici unui partid
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
maghiar, afirmînd că "Mussolini dă dovadă de istețime spunînd toate acestea, iar ungurii sînt proști dacă îl cred"129. În noiembrie 1932, Franța și URSS au semnat un pact de neagresiune. După venirea lui Hitler la putere, Mica Antantă a căpătat un caracter formal și a fost relativ înlocuită un an mai tîrziu (în februarie 1934) de Pactul Balcanic 130. Mica Antantă (inclusiv România) a stabilit relații diplomatice cu URSS, arhitectul acestei inițiative fiind Titulescu. Iorga considera restabilirea relațiilor cu Rusia
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dura pînă aproape de moartea lui Iorga. "Școala nouă" și-a publicat propria revistă istorică, "Revista istorică română" . Directorii ei erau Gheorghe Brătianu, P. P. Panaitescu, Scarlat Lambrino și Nicolae Cartojan 151. Confruntarea dintre Iorga și Noua școală de Istorie a căpătat proporții, punctul culminant fiind atins în 1936. Protagoniștii acestei confruntări erau (în afară de Iorga), C. C. Giurescu (1901-1978), P. P. Panaitescu (1900-1967) și Gheorghe Brătianu (1898-1953). Au mai fost și alți cîțiva istorici tineri mai puțin importanți care au participat la confruntarea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
înăsprire a atitudinii față de unguri nu se datora lui Maniu, pe care ungurii îl urau atît de mult, și nici stîngii românești. Campania aceasta era în primul rînd inițiată de Noul naționalism. Pe la sfîrșitul anilor '30, campania aceasta oportunistă a căpătat forme violente. Părea să fie o inițiativă profitabilă. Acesta a fost momentul cînd a avut loc schimbul de opinii dinte episcopul ungur transilvănean S. Makkai și scriitorul S. Reményk. Titlul eseului lor a devenit slogan. Iată ce scria episcopul Makkai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
susțin că atunci cînd ungurii au ajuns în bazinul carpatic, Transilvania era aproape nelocuită și că românii nu se aflau acolo, ei infiltrîndu-se în Transilvania din Balcani ca păstori valahi nomazi începînd cu secolul al XIII-lea, infiltrație care a căpătat caracter permanent. Ei au avut condiții să se înmulțească pentru că ungurii s-au deplasat spre Apus ca să-l apere de tătari și după aceea de hoardele turcești. Ungurii au fost înlocuiți datorită fecundității acestor păstori nomazi infiltrați 199. După Versailles
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
au avut condiții să se înmulțească pentru că ungurii s-au deplasat spre Apus ca să-l apere de tătari și după aceea de hoardele turcești. Ungurii au fost înlocuiți datorită fecundității acestor păstori nomazi infiltrați 199. După Versailles, dezbaterea aceasta a căpătat un caracter tot mai polemic, deoarece ungurii se puteau baza aproape exclusiv pe drepturile istorice. Iată de ce istoricii au fost cei aflați în primele rînduri în lupta revizionistă, în frunte cu Sándor Dománovszky. Dománovszky s-a născut la Sibiu, în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
naționalismului) în condiții foarte grele. Timp de mai multe secole, ei nu au avut un stat pe care să-l numească propriul lor stat. Instinctul lor de supraviețuire a devenit un veritabil instinct etnic, cultural și organic, ceva ce a căpătat ulterior numele de instinct național spontan. Și-au păstrat limba maternă (cea mai pregnantă expresie a oricărei culturi naționale). Mulți italieni și alți călători din Evul Mediu (așa cum a dovedit Iorga cu documente) au admirat tenacitatea cu care se agățau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de acord nici în privința viitorului Transilvaniei. NOTE CURCUBEUL AXEI Atenție, popor al meu, la prejudiciile din alcătuirea ta! Nicolae Iorga în "Timpul", 23 mai 1937 În 1937, în Europa central-răsăriteană și mai ales în România, politica și atmosfera generală au căpătat turnura unui vulcan în fierbere lipsit de rațiune. Devenea tot mai limpede faptul că lumea interbelică bazată pe Pactul de la Versailles nu putea dăinui. Acest lucru a devenit evident atunci cînd tocmai puterile care o făuriseră nu au mai vrut
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
histoire de l'humanité, scrierea sintezelor istorice a devenit principala preocupare a lui Iorga. În ultimii ani ai vieții sale, el a fondat Institutul de Studii de Istorie Universală. Metoda de analiză istorică a lui Iorga și istoriologia sa vor căpăta formă definitivă în ultimul deceniu al vieții sale. Iorga era în primul rînd medievist, un bizantinolog, par excellence de renume mondial, care încerca întotdeauna să treacă dincolo de istoria bizantină. El își scotea în evidență propriile idei referitoare la anumite aspecte
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga. Statutul de universitar îi fusese retras și li se puneau bețe în roate activităților Institutului său de Istorie Universală. Nu-i mai rămînea decît "Neamul românesc", dar aici Nicolae Georgescu-Cocoș era tot mai greu de controlat. Pe măsură ce anarhia legionară căpăta o amploare tot mai mare, Iorga a scris un editorial intitulat Umbra lui Robespierre. El avertiza că "orice revoluție își are Robespierre-ul ei", incoruptibilul, flegmaticul, tăiosul, nemilosul și arogantul Robespierre. Prundeni a replicat chiar a doua zi: "Da! Iorga are
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
să-și răzbune martirii". Boeru își amintea că "circula tot timpul în cercurile legionare un zvon potrivit căruia Iorga era vinovat de moartea lui Codreanu". După cutremur, pe măsură ce se apropia ziua înmormîntării din nou a lui Codreanu, zvonul acesta a căpătat o amploare tot mai mare. Cea de a doua înmormîntare a avut loc pe 30 noiembrie. "Echipa Morții" (sub conducerea dlui Boeru) și-a accelerat pregătirile. La urma urmei, așa cum își amintea Boeru, Codreanu ordonase două zile de răzbunare pentru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
încă europenii și cît de confortabil au trăit atîta vreme, permițînd situației din Balcani să le scape din mînă, cînd ar fi putut să o țină sub control și să o influențeze. Balcanii fac parte din Europa, iar europenii au căpătat o oarecare experiență în privința naționalismului balcanic în ultimii 150 de ani. Beneficiind de prosperitatea postbelică, comunitatea europeană a ignorat însă contradicțiile gîndirii sociale și politice ale Europei moderne: pe de o parte, legea internațională privind inviolabilitatea frontierelor, iar pe de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu este Întotdeauna la Îndemână. Această carte nu aspiră la o asemenea detașare olimpiană. Fără a renunța, sper, la obiectivitate și echidistanță, Epoca postbelică oferă o interpretare declarat personală a trecutului recent al Europei. Este, Într-un cuvânt care a căpătat pe nedrept conotații peiorative, obstinată. Unele dintre judecățile sale vor fi poate controversate, altele se vor dovedi cu siguranță greșite. Toate sunt failibile. Bune sau rele, ele Îmi aparțin - ca și greșelile care se vor fi strecurat inevitabil Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europei postbelice. O eră se sfârșea și o nouă Europă se năștea. Nu Încăpea Îndoială. Dar, odată cu apusul vechii ordini, multe dintre vechile premise urmau să fie puse sub semnul Întrebării. Ceea ce păruse cândva permanent și oarecum inevitabil urma să capete un aer trecător. Războiul Rece, schisma dintre Est și Vest, Întrecerea dintre „comunism” și „capitalism”, poveștile separate și necomunicante ale Occidentului prosper și statelor-satelit din blocul sovietic - toate acestea nu mai puteau fi Înțelese ca un produs al necesității ideologice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
primit statutul de „primă victimă” a lui Hitler. Acest noroc de două ori nemeritat i-a permis Vienei să-și exorcizeze trecutul. Uitându-și În mod convenabil simpatiile naziste, capitala austriacă - un oraș „vestic” flancat de Europa „estică” sovietizată - a căpătat o nouă identitate ca avanpost și exponent al lumii libere. Pentru foștii ei supuși (captivi acum În Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, România și Iugoslavia), Viena era simbolul „Europei Centrale”: o comunitate imaginară a civilității cosmopolite, rătăcită, nu se știe cum, de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1945 sau 1975. Această nouă Europă nu era un proiect comun preexistent: nimeni nu și-a propus să-l realizeze. Dar, odată ce a devenit limpede că Europa ocupa această poziție nouă În schema internațională, relațiile ei cu SUA au căpătat un aspect diferit - pentru europeni și americani deopotrivă. Aceasta este a patra temă Întrețesută În lucrarea mea despre Europa postbelică: relația complicată și adesea greșit Înțeleasă cu Statele Unite ale Americii. Vest-europenii doreau ca SUA să se implice după 1945 În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În țările baltice și chiar În Finlanda - Wehrmachtul a fost Întâmpinat favorabil la Început, ca o alternativă la ocupația și absorbția de către Uniunea Sovietică. În special ucrainenii au făcut tot posibilul să profite de ocupația germană de după 1941, pentru a căpăta mult visata independență, iar teritoriile din estul Galiției și vestul Ucrainei au fost scena unui conflict civil sângeros Între partizanii ucraineni și polonezi, care se opuneau atât naziștilor, cât și sovieticilor. În aceste condiții, distincțiile subtile dintre război ideologic, conflict
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eurofil și om de stat belgian Paul-Henri Spaak schimba idei intervenționiste cu contemporani cu vederi similare de pe tot continentul, inclusiv cu Otto Abetz, viitorul administrator nazist al Parisului ocupat. „Planificarea”, pe scurt, avea o istorie complicată. Mulți dintre adepții ei căpătaseră experiență ca funcționari și manageri În cadrul unui regim de ocupație - În Franța, Belgia, Cehoslovacia, ca să nu mai vorbim de Germania și Italia. Marea Britanie nu era ocupată, dar și acolo războiul aclimatizase noțiunea până atunci abstractă de planificare guvernamentală. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniști - drept decadente, stagnante, corupte și, În orice caz, necorespunzătoare misiunii statului modern. Războiul și ocupația au spulberat aceste iluzii - cel puțin pentru electorat, dacă nu și pentru intelectuali. În lumina crudă a păcii, compromisurile terne ale democrației constituționale au căpătat subit o strălucire nouă. Desigur, În 1945, cei mai mulți erau dornici de progres social și reînnoire, Însă numai prin reforme politice stabile și familiare. Dacă primul război mondial s-a dovedit un factor politizant și radicalizant, al doilea a avut exact
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și nici autoritate; nici un fel de statut judecătoresc, legislativ sau executiv. Delegații nu reprezentau pe nimeni. Cea mai mare realizare era simpla sa existență, deși În noiembrie 1950 s-a emis o Convenție Europeană a Drepturilor Omului care avea să capete În deceniile următoare o importanță sporită. După cum admitea Churchill Într-un discurs ținut pe 19 septembrie 1946 la Zürich, „primul pas În recrearea unei familii europene trebuie să fie parteneriatul Între Franța și Germania”. Dar În primii ani de după război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era fronturilor populare și a mișcărilor antifasciste, iar când au căpătat recunoaștere publică și influență, adesea ca rezultat al activităților din război, erau neobișnuit de tineri după criteriile europene tradiționale. În Franța, când războiul s-a terminat, Jean-Paul Sartre avea 40 de ani, Simone de Beauvoir 37, iar Albert Camus, cel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]