25,546 matches
-
mai impresionante realizări ale lui Hogarth. Ca sursă de inspirație s-a servit probabil de opera ""Vite del lascio"", publicată în Italia în secolele XVI și XVII sau poate de o comedie a lui Henry Fielding. Ciclul are forma unei povestiri impregnată de ironie și glumă, care surprinde prin adevărul ei vital. Decăderea morală a tânărului desfrânat este accentuată de schimbarea gradată a tehnicii. Trăsăturile de penel se accelerează și sunt parcă mai puțin îngrijite, iar atmosfera tablourilor este din ce în ce mai sumbră
William Hogarth () [Corola-website/Science/304570_a_305899]
-
unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu. Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste "Revista celorlați" și "Insula". A debutat cu versuri în revista "Povestirea vorbii". S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice. Cultivând motive lirice tipic simboliste, poezia sa cântă mirajul
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]
-
Strauss, Jr. și Arthur Sullivan. Cele mai bune creații ale sale au fost puse în scenă în secolul al XX-lea și continuă să facă parte din repertoriul teatrelor de operă și operetă din prezent, una dintre acestea fiind opera "Povestirile lui Hoffmann". Născut la Köln, fiul unui cantor, Offenbach și-a demonstrat talentul în muzică încă de la vârste fragede. La vârsta de 14 ani a fost admis ca student al Conservatorului din Paris, dar a renunțat la studii după doar
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
restabilit cariera în Paris în anii '70, reinterpretând mai multe din operetele sale din prima perioadă a carierei precum și o serie de noi operete, susținând și un turneu în Statele Unite. În ultimii ani de viață s-a străduit să finalizeze "Povestirile lui Hoffmann", dar a murit înaintea premierei operei, care a intrat în variantă completă sau modificată în repertoriul de bază al altor muzicieni. Jacob Eberst a fost cel de-al șaptelea copil al lui Isaac Juda Eberst (1779-1850), un cantor
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
lui Offenbach, care includea atât un vals din "Le Papillon" cât și cântecul patriotard "Vaterlandslied", compus la Köln în 1848. Posteritatea le va da dreptate, compozitorul va folosi singura melodie care avusese succes la Viena, "Cântul elfilor" ("Der Elfengesang"), în "Povestirile lui Hoffmann". Probele operei au făcut necesară o ședere mai îndelungată la Viena, cu ocazia căreia Offenbach fusese primit în audiență de către împăratul Ferdinand I și era aproape în permanență reprezentat pe scena de la "Carltheater". Teatrul "Les Bouffes Parisiens" i-
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
evenimentelor, acesta a renunțat la activitatea de libretist de operete, astfel încât Offenbach a fost nevoit să recurgă la colaborarea cu libretistul Victorien Sardou pentru noul său proiect, cu un subiect antiradical. "Le Roi Carotte" are ca sursă de inspirație o povestire a lui E. T. A. Hoffmann, "Piticuț zis și Cinabru" ("Klein Zaches, genannt Zinnober"), și condamnă pericolele care pândesc în persoana unui rege roșu o monarhie prea indulgentă. Acest prim proiect inspirat de Hoffmann nu a mai fost finalizat în
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
exotice, de pildă ea conținea tabloul „Pompei”, reprezentat cu ajutorul multor statiști și al unor costume excentrice. Vedeta operei a fost, pe lângă Zulma Bouffar, o nouă descoperire a lui Offenbach, Madame Judic. Muzica operei anunță deja capodopera de bătrânețe a muzicianului, "Povestirile lui Hoffmann". Opera "Fantasio" nu a avut succes la Opera Comică, care nu a mai pus pe scena sa creațiile lui Offenbach. Deasemeni, alte noi piese create de Offenbach au eșuat, de exemplu "Corsarul negru" la Viena. După moartea lui
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Frumoasei Elena". Treptat, el s-a distanțat de domeniul muzei ușoare și s-a dedicat unui proiect ambițios, pe care l-a menit să fie încununarea vieții sale de artist. Deja în 1851 fuseseră reprezentate la teatrul "Odèon" din Paris "Povestirile fantastice ale lui Hoffmann", o prelucrare a dramaturgilor Jules Barbier (1825-1901) și Michel Carré (1819-1872) după povestirile lui E. T. A. Hoffmann. Această versiune tocmai fusese transformată într-un libret de operă, pentru a fi reprezentată la Opera din Paris
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
ambițios, pe care l-a menit să fie încununarea vieții sale de artist. Deja în 1851 fuseseră reprezentate la teatrul "Odèon" din Paris "Povestirile fantastice ale lui Hoffmann", o prelucrare a dramaturgilor Jules Barbier (1825-1901) și Michel Carré (1819-1872) după povestirile lui E. T. A. Hoffmann. Această versiune tocmai fusese transformată într-un libret de operă, pentru a fi reprezentată la Opera din Paris pe muzica lui Hector Salomon, care era aproape definitivată. Salomon a renunțat la compoziția sa la insistențele
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
a renunțat la compoziția sa la insistențele lui Offenbach, care l-a ales pe romanticul german drept personaj principal al celei de-a doua a sa opere, după "Nimfele Rinului". Personajul Hoffmann are în piesă rolul unui călăuzitor în universul povestirilor sale fabuloase și este de fapt un alter ego al compozitorului, arătându-se frământat de temeri, iubiri nefericite și viziuni. Acțiunea se bazează pe motive din "Aducătorul de somn", "Consilierul Krespel" și "Povestea imaginii din oglindă pierdute". Tema dragostei tragice
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
însăși este sortită pieirii. În pofida deziluzionării care se manifestă în ultima sa operă, Offenbach s-a prezentat cunoscuților săi în acești ultimi ani de viață mai euforic decât oricând, încrezător în propria putere de creație și în viitorul succes al "Povestirilor". Acest optimism nu era prea îndreptățit de realitate. Expoziția Universală s-a desfășurat în 1878 fără ca artistul să aibă posibilitatea să-și reprezinte vreo operetă nouă. Teatrul "Gaîté" s-a hotărât de-abia în timpul Expoziției să pregătească o nouă înscenare
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
al teatrului "Bouffes Parisiens", a reluat în program "La Grande-Duchesse de Gérolstein". "Les Brigands" a fost reprezentată din nou de "Théâtre de la Gaîté", la sfârșitul anului 1878. Atât "Briganzii" cât și noua operetă "La Marocaine" au avut înscenări fastuoase. Compoziția "Povestirile lui Hoffmann", dedicată fiului Auguste-Jacques (1862-1883), avansase în primăvara lui 1879 într-o măsură care i-a permis lui Offenbach să-și prezinte opera fragmentar, într-un concert particular ținut pe data de 18 mai. Această premieră a făcut senzație
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Paris, asfixiat probabil în timpul somnului în noaptea din 4 pe 5 octombrie. Nu numai guta, ci și epuizarea îl transformase în vara lui 1880 într-un om grav bolnav, care dorise mai mult decât orice să trăiască doar până la premiera "Povestirilor". Numeroși admiratori din întreaga Europă l-au însoțit pe ultimul drum spre cimitirul din Montmartre. Pe data de 18 noiembrie 1880 s-a dezvelit în mod festiv bustul lui Offenbach, opera sculptorului Jules Franceschi care străjuiește mormântul compozitorului. Într-un
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
de acesta. Opereta ca fenomen tipic unei tot mai mari comercializări și trivializări în muzică reprezenta pentru Zola tocmai cel de-al Doilea Imperiu, trebuind să fie de aceea înlăturată din lumea teatrului ca un element nociv. Premiera pariziană a "Povestirilor lui Hoffmann" a avut loc cu mare succes, în prezența oficialităților republicii, la data de 10 februarie 1881, într-o versiune prescurtată la trei acte. La Viena opera a fost reprezentată doar de două ori, în decembrie 1881, deoarece "Ringtheater
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Joseph Victor Scheffel - începând din 1876 - (n. 16 februarie 1826 la Karlsruhe, Germania — d. 9 aprilie 1886 la Karlsruhe, Germania) a fost un scriitor și poet german, foarte popular în secolul XIX. A scris povestiri și lucrări epice în versuri, precum și textele unui număr mare de lieduri. Joseph Victor Scheffel era fiul unui fost maior în armata ducatului de Baden care era și inginer constructor, consilier superior de construcții la Karlsruhe , membru al comisiei de
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
său de schițe. În timpul șederii sale la Säckingen, în cadrul obligațiilor sale de servici, Scheffel a avut prilejul să viziteze în repetate rânduri zona Hotzenwald, pentru anchete cu caracter penal. Îi plăcea de asemenea să colinde prin pădurile din zonă. În povestirile lui i-a denumit Hotzen pe locuitorii din zona împădurită, iar apoi, se referea la pădurile respective drept Hotzenwald. Denumirea, care i se datorește lui Scheffel, s-a încetățenit și este utilizată și în prezent pentru desemnarea pădurilor situate la
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
femeie din înalta nobilime trebuiau să stârnească viul interes al confraților săi din mânăstirea St. Gallen. Poveștile și anecdotele despre el erau repetate din generație în generație, și pe măsură ce erau repovestite de călugării mai tineri, deveneau din ce în ce mai pitorești. Reluând aceste povestiri, cronica prezintă numeroase detalii ale vizitelor ducesei Hadwiga la mânăstire, precum și cele ale timpului petrecut de Ekkehard la castelul din Hohentwiel. Ceea ce nu pomenește cronica este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la St. Gallen la Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
numele de "Casus Sancti Galli". Povestea predecesorului său, al cărui nume monahal îl purta cronicarul, îi furniza un amplu material pentru a introduce elemente mai neobișnuite, care să pigmenteze puțin istoria mânăstirii, care altfel ar fi fost destul de monotonă. Reluând povestirile călugărilor, cronica prezintă numeroase detalii ale vizitelor ducesei Hadwiga la mânăstire precum și ale timpului petrecut de Ekkehard la castelul din Hohentwiel. Ceea ce lipsește din cronică este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la St. Gallen la Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
ar fi constituit un argument pentru înfrățirea celor două orașe. Pe de altă parte însă, volumul de versuri Frau Aventiure, Lieder aus Heinrich von Offendingens Zeit (Frau Aventiure, cântece din vremea lui Heinrich von Offendingen) publicat în 1863, ca și povestirea Juniperus, Geschichte eines Kreuzfahrers (Juniperus, povestea unui cruciat) din 1868 dovedesc erudiția lui Scheffel, însă le lipsește de vitalitatea altor opere ale scriitorului. Ambele lucrări erau menite să constituie elemente ale unui roman istoric pe care Scheffel îl plănuia, urmând
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
Penelopa opune rezistență pețitorilor, refuzând să se recăsătorească, fiind sprijinită în aceasta de Telemah, fiul lui Ulise. Pentru a crea o atmosferă încordată, Homer recurge la un complex de istorisiri paralele, cu privire în trecut și aspecte de perspectivă, cu povestiri și descrieri alternative. Acțiunea nu este prezentată cronologic, începând cu chemarea muzelor de către Homer și sosirea lui Odiseus în Itaca. Peripețiile lui Odiseu încep după ce părăsește, cu 12 corăbii, ruinele orașului Troia, jefuindu-i pe tracii kikoni, aliații Troiei, de
Odiseea () [Corola-website/Science/304624_a_305953]
-
1856 a marcat prima utilizare a pseudonimului , pe care îl va adopta definitiv pentru semnarea cărților sale în anii 1870 și 1880. Carlo Collodi a început să scrie cărți pentru copii în 1876, odată cu publicarea culegerii "I raconti delle fâțe" ("Povestirile zânelor"), o excelentă traducere de basme literare franceze, după Charles Perrault, Madame Leprince de Beaumont, Madame D'Aulnoiy. Această carte a fost urmată de o serie de cărți special concepute pentru uz școlar, în care basmul se împletea cu prezentarea
Carlo Collodi () [Corola-website/Science/304683_a_306012]
-
lui Burattino"). Alte povești au apărut în același periodic, cum ar fi " Pip?, o lo scimiottino color di roșa" ("Pip?, sau maimuțelul de culoarea trandafirului"), care este o continuare a poveștii lui Pinocchio, dar cu un ton de autopersiflare; aceste povestiri au fost mai tarziu adunate în cartea "Storie allegre" ("Povești vesele") în 1887. Carlo Collodi a murit subit la Florența în 1890 și a fost înmormântat în cimitirul eroilor din orășelul Sân Miniato la Monte. Toate lucrările lui au fost
Carlo Collodi () [Corola-website/Science/304683_a_306012]
-
a sintetiză aur pornind de la alte elemente. La fel ca în cazul lui Midas, însă, descoperirea nu i-a adus fericirea; este meritul lui Doyle de a fi reînviat străvechea legendă, plasând-o undeva în Marea Britanie, pe timpul domniei reginei Victoria. Povestirea este interesantă atât din punct de vedere al ideilor științifice pe care este bazată, cât și în ce priveste dilemă morală legată de orice întreprindere caritabilă. Firul narativ se înfiripa atunci cand autorul descrie cum s-a folosit Raffles Haw de
Faptele lui Raffles Haw () [Corola-website/Science/303510_a_304839]
-
angajat la căile ferate și a reușit să nu fie deportata în Germania că muncitor silit. În timpul acestei perioade cariera ei ca artist a început cu câteva ilustrații pentru un manual de limbă engleză. A început de asemenea să scrie povestiri și poeme ocazionale. Începând din 1945, a studiat literatura poloneză înainte de a trece la sociologie pe care a învățat-o la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. Acolo a devenit parte din cercul scriitorilor locali unde l-a cunoscut pe Czesław Miłosz
Wisława Szymborska () [Corola-website/Science/303512_a_304841]
-
căzut de pe cal. A murit în 1227. Genghis Khan a fost îngropat într-un mormânt nemarcat după cum și-a dorit, locația sa fiind un secret de familie bine păzit. În folclor se susține că un râu a fost deviat; alte povestiri descriu o livadă de pomi plantați deasupra mormântului să-l ascundă. Potrivit legendei, escorta funerară a executat pe loc pe oricine a întâlnit pe drum, pentru a păstra secretul locului de îngropăciune pentru a face imposibilă descoperirea lui. În 2004
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]