22,856 matches
-
și mese. Punctul nodal din centrul compoziției propune microtema femeii înghesuite din stânga de sticlă, iar din dreapta de pahar și împunsă cu răutate de cele două colțuri opuse ale meselor. În fundal, perspectiva parțial deschisă, de care cele două persoane sunt separate de spătarul băncii, le reduce imaginea la consistența unei umbre. Pe măsură ce pătrunde în scenă frontal, privitorul dă peste o masă acoperită cu ziare în dezordine. Și atunci când privirea bărbatului așezat este oprită abrupt de cadrul tabloului, ne dăm seama că
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dintre femei și bărbați. În loc să susțină ambiental nucleul scenei, ecranul aduce spațiului tridimensional tipul de împărțire centrală care realizase o separare bipolară în compozițiile bidimensionale pe care le-am studiat mai înainte. Muzeul de arte frumoase, Boston Ecranul central nu separă cu adevărat cele două părți. Nu este propriu-zis un zid, nici pentru ochi, nici pentru urechi, ci mai degrabă un pretext de mascare, asemenea evantaiului ce ascunde zâmbetul unei doamne. În romanul său de secol XI, Povestea lui Genji, Murasaki
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
nici un fel de discrepanță dimensională, iar barca situată în centrul de echilibru al tabloului capătă o mare greutate și importanță. Când Petru se supune ordinului de a păși pe apă, el traversează verticala centrală care în imaginea frontală proiectivă îl separă pe Învățător, în jumătatea stângă a tabloului, de discipolii din dreapta, cărora li se adresează. Din moment ce a doua și a treia dimensiune spațială nu se exclud reciproc în percepție, persistă ceva din miracol în ambianța lumească. Menționam mai înainte că scena
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
verticalitate și pentru a condensa întreaga formă rectangulară. Rețeaua de coloane și cornișe se grupează în jurul centrului pentru a desprinde suficient de la sol întreaga structură. Când punctele de sprijin, purtătoare de încărcătură, de pe sol și antablatura de deasupra lor sunt separate de un element despărțitor așezat deasupra orizontalei centrale, fațada transmite un sentiment de mândră elevare. Dacă, în schimb, elementul despărțitor secționează fațada în două greutăți brute egale, așa cum se poate vedea în fațada de tip romanic de la San Miniato (figura
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
la un piano nobile, același loc ar putea părea proeminent și în compoziția „înghețată” a clădirii. Privind atent planul Vilei Valmarana a lui Palladio (figura 132a) suntem impresionați de simetria statică a clădirii. Patru perechi identice de camere pe colț, separate de coridoare înguste, înconjoară rotonda acoperită. De fapt, o vizitare a clădirii reprezintă totuși înainte de orice altceva o experiență de mișcare întrepătrunsă cu dimensiunea temporală (figura 133). Urcăm pe trepte către una dintre cele patru intrări, străbatem coridorul și ajungem
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dimensiunea temporală (figura 133). Urcăm pe trepte către una dintre cele patru intrări, străbatem coridorul și ajungem în centru (figura 132b). Perceptiv, relația dintre „figură” și „plan” apare răsturnată: în plan, coridoarele nu sunt nimic mai mult decât fundalul care separă cele patru blocuri de camere unul de altul. Cu toate acestea, pentru vizitator, coridoarele sunt canale reale ale rețelei vectoriale, accentuând căile de comunicare dintre exterior și interior. Privind planul de bază din „zbor de pasăre”, vila lui Palladio pare
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
într-un mod personal spaima de civilizație, de pierderea echilibrului; o boală de esență blagiană cuprinde lumea. Arșița, care ne trimite la pustiul lui Ioan Alexandru, este o boală morală, de aceea poetul își dorește un zid care să-i separe pe cei bolnavi de cei sănătoși, să nu se întâlnească niciodată, pentru că ucigașii sting viața copiilor, fiii își ucid mamele și boala este un fel de nebunie ce a cuprins lumea. "Am văzut nebunia/ călare pe patru vânturi încrucișate/ în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fructul experiențelor umane, căreia poeții, măcar ocazional, îi poartă mesajele. O efigie, turnuri vechi, mănăstirile sunt contemplate și evocate cu demnitatea omului care le-a creat și care continuă să le însuflețească. Poeții se adaugă ei înșiși, se raportează analitic, separând elementele constitutive ale unei lumi dispărute și încercând să modeleze un alt ansamblu, mai apropiat de noi: "pe jos e semnul lumii, dar în văzduh/ deplâng un turn pustiu/ și-un duh/ singurătatea lumii-n care pier" ("Totem", Romulus Guga
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aceste năzuințe, buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: garoafele sunt "crescute cât stejarii"("Zori de zi") "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă./ Nu-i rostul tău/ De-a separa și prețui/ Din câte stau pe zare/ Același ou divin nuntește/ Și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zare/ Același ou divin nuntește/ Și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă/ Nu-i rostul tău/ De-a separa și prețui/ Din câte stau pe zare/ Același ou divin nuntește/ și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Poetul descoperă elemente purtătoare de poezie, nu pentru că în ele ar sălășlui Dumnezeu, ci pentru întrevăzuta, potențiala nuntire a acestora cu spiritul. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
obiect ne făcea să urlăm: pedepsirea obiectului. Am adăugat doar obiectivarea în persoane. Diferența esențială este dată de faptul că aceste "obiecte" suferă, născându-le astfel și întreținându-le resentimentele față de societate. Suntem tot timpul împărțiți în noi și ei, separați de variate repulsii. Din când în când unul dintre noi este aruncat de soartă la ei (formând un alt noi); și foarte rar câte unul dintre ei vine în rândurile noastre. Uităm însă că folosind cuvintele om și umanitate ne
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
a persoanei umane, care, deși prezentă În sfera somatică, psihică și morală, are prin caracteristicile sale un pronunțat caracter de experiență ontologică. Ea nu este numai o simplă senzație, ci și o experiență emoțională și morală a individului care Îl separă de lume, Îl individualizează, Îl invalidează și-l Închide, limitându-l În felul acesta ca persoană. Din acest motiv, Înțelegerea durerii necesită o analiză mult mai nuanțată și mai aprofundată. Durerea nu este numai receptarea unor impresii nocive provenite din
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mele interioare În sfera propriei mele conștiințe. De aici decurge și dubla natură a persoanei mele: ființa exterioară care este trupul, sfera somatică și ființa interioară, adică sufletul, viața psihică. Natural că somaticul și psihicul sunt părți pe care le separă conștiința și facultatea mea de autoreprezentare, dar ele coexistă În cadrul aceluiași tot unic care este sistemul personalității. Persoana mea există În lume și Într-un permanent raport cu alții, În primul rând prin prezență corporală. Orice atingere a trupului meu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
referire În continuare ilustrează anumite trăsături ale persoanei, corespund anumitor nevoi ale acesteia sau Îndeplinesc anumite roluri diferențiate. Aparent, devletele sunt două persoane, Însă trebuie să vedem În ele o singură persoană, În două ipostaze complementare, care nu pot fi separate și nu pot exista independent sau Împreună cu altcineva, ci doar ca dublete. Primul și cel mai cunoscut „dublet” este Socrate și daimonul. Funcția acestui dublet este dată de diferențierea dintre cel care ascultă și cel care vorbește, sau cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Geneza tipurilor psihomorale Un factor important În Înțelegerea tipurilor psihomorale este legat de factorii care contribuie la formarea acestora. Am arătat mai sus că trebuie făcută diferența Între tipul psihologic, constituțional-genetic, și tipul moral de personalitate, fără Însă a le separa. Ele sunt tipuri distincte dar, cu toate acestea, trebuie privite ca aspecte definitorii ale persoanei umane, fapt de care suntem absolut obligați să ținem seama. Înainte de toate, trebuie să avem În vedere persoana umană, Întrucât la ea ne referim. Indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
studiu al modelelor exemplare de personalitate și al vieții acestora, În perspectiva unei „morale alegorice”, dacă ne putem permite să o numim astfel, vorbind despre eroi, cultul eroilor și rolul acestora În istorie. Secolul XX aduce precizări importante În domeniu, separând practic tipurile psihologice de tipurile morale de indivizi. Primele se referă la trăsăturile de personalitate corelate cu constituția somatică, cele din a doua categorie la valorile etice pe care le incarnează un individ. Deși numeroase și variate ca nuanță, tipurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reprimarea instinctelor”. Aceste principii sunt expresia concentrată a rolului de cenzură morală pe care supraeul Îl exercită asupra eului colectiv al masei de cetățeni. Relațiile interumane constituie acea atmosferă umană care leagă membrii cetății sau care, dimpotrivă, Îi poate diviza, separa În grupe adverse, În funcție de Împrejurări, de interese, de sentimente și, În final, În funcție de pasiuni. Cei care determină tipul de relații interumane În cetate sunt personajele la care am făcut mai sus referință. Unele dintre aceste personaje au atribute carismatice, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și apoi „pleacă” sau „iese” din lume. Spiritul nu este obiectiv, el este „esența eternă” care există prin sine și În sine. El nu are nevoie de suport Întrucât este suficient lui Însuși. Din aceste motive, lumea și spiritul sunt separate și nu se pot amesteca. Orice cetate ideală, care este construită de om, rămâne un simplu proiect. Singura cetate care oferă certitudinea eternității și care Întrunește toate aspirațiile spirituale este cetatea lui Dumnezeu, profețită de Iisus. Dar, spune Iisus, „Cetatea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și În supraeu. Din ele provin aceste energii sufletești care „se descarcă” În sfera eului conștient, ca o formă de afirmare de sine. Analizată astfel, forța sufletească are o dublă origine: sufletească - pulsională − și spirituală - morală. Ele nu pot fi separate și nici nu pot exista sau nu se pot manifesta independent. Persoana este, prin energiile sale interioare, atât suflet, cât și spirit. Ele sunt inseparabile și au caracter de complementaritate. Acceptând acest aspect, psihologia morală aduce o importantă contribuție care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În planul conștiinței sale morale, ca regăsire de sine, ca satisfacție morală și sufletească a Împlinirii individuale conform cu aspirațiile sale. bă Ca libertate a individului, puterea este calea, mijlocul prin care eul personal „poate fi conform aspirațiilor și tendințelor sale”, separându-se prin aceasta de orice fel de norme, obstacole, conveniențe etc. În sens psihomoral, libertatea este puterea de „a fi tu Însuți” conform voinței tale. Este desprindere și afirmare totodată. Ea este „a putea”, „a trebui” și „a te Împlini
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
că le ignoră, nu poate „trece” nepăsător pe lângă ele; acest tip de vinovăție este, În final, tot o problemă de conștiință filosofică. Comparând păcatul cu vinovăția, constatăm următoarele: aă În cazul vinovăției, ideile, intențiile și actele noastre nu pot fi separate de conștiința morală; bă În cazul păcatului, ideile, intențiile, actele umane nu pot fi socotite ca separate de legea divină, ele fiind o „vinovăție față de Dumnezeu”. Efectele păcatului constituie starea de „cădere” morală și spirituală a omului din condiția de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o problemă de conștiință filosofică. Comparând păcatul cu vinovăția, constatăm următoarele: aă În cazul vinovăției, ideile, intențiile și actele noastre nu pot fi separate de conștiința morală; bă În cazul păcatului, ideile, intențiile, actele umane nu pot fi socotite ca separate de legea divină, ele fiind o „vinovăție față de Dumnezeu”. Efectele păcatului constituie starea de „cădere” morală și spirituală a omului din condiția de puritate primară În calitatea sa de „creație a lui Dumnezeu”. Efectele vinovăției, după K. Jaspers, sunt următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este un sentiment moral care mă obligă, mă Încarcă afectiv față de persoana aflată În stare de dificultate. Dăruind acesteia ceva de la mine, eu realizez un act de „catharsis moral” și prin aceasta mă simt eliberat de „povara distanței” care mă separă de acesta. Bucuria binefacerii produsă de dăruire constă În faptul că, oferind ceva din partea mea celui lipsit, „o parte din/de la mine” trece la el, realizând un echilibru simbolic. Bucuria celui care primește este pentru mine o „stare de satisfacție
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
interpersonale din sfera psihologiei morale pot avea un caracter pozitiv, de cooperare, sau un caracter negativ, de conflicte, un acord sau un dezacord Între persoane. Din aceste considerente, atât acordul, cât și dezacordul, trebuie analizate Împreună. Ele nu pot fi separate, reprezentând, de fapt, aspecte ale relațiilor interpersonale. Un aspect particular privind relațiile interumane din sfera psihologiei morale este reprezentat de faptul că aceste relații nu sunt privite exclusiv ca forme de comunicare, ci și ca forme de Întâlnire. În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să-i pună de acord. Cei doi gândesc și acționează Întotdeauna divergent, depărtându-se mereu, și rapid, unul de celălalt. Dezacordul duce la tensiuni, la conflicte. Conviețuirea, „a-fi-Împreună”, este imposibilă. Persoanele respective vor sfârși prin a se despărți, a se separa una de cealaltă. Separarea, despărțirea, va lăsa „urme nevrotice” În fiecare dintre ele, dar ea nu duce la stingerea conflictului. Cei doi se vor despărți, dar fiecare va lua cu el experiența psihotraumatizantă din cursul Întâlnirii cu celălalt. Separarea va
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]