21,030 matches
-
alt viitor ex-comunist polonez), intelighenția laică din Polonia tânjea după un „catehism subtil”. Dintre studenții, dramaturgii, romancierii, jurnaliștii și profesorii est-europeni, numai o mică parte au devenit comuniști activi, dar ei erau adesea vârfurile generației. Pavel Kohout, care avea să capete În deceniile următoare faimă internațională ca disident și eseist/dramaturg postcomunist, s-a remarcat inițial În Cehoslovacia natală ca suporter ardent al noului regim. În 1969, el Își amintea că Încercase o „senzație de certitudine” În ziua loviturii de stat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partidului, deja Împământenită În URSS, unde se Înscria oricum Într-o tradiție presovietică de rigiditate și represiune, nu venea de la sine În țările recent ieșite de sub benignul regim habsburgic. În Europa Centrală din secolul al XIX-lea, intelectualii și poeții căpătaseră obiceiul și responsabilitatea de a vorbi În numele națiunii. În comunism, rolul lor s-a schimbat. Dacă reprezentaseră cândva „poporul” abstract, acum nu mai erau decât portavocea culturală a unor tirani foarte reali. Mai rău, urmau să fie curând victima predilectă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca instrument politic. George Sand descria cândva o plimbare pe malul Senei, În 1835, cu un prieten care pleda pentru o revoluție proletară urgentă și sângeroasă: numai când Sena va fi roșie, când Parisul va arde, iar săracii Își vor căpăta locul de drept, abia atunci adevărul și dreptatea vor triumfa. Un secol mai târziu, eseistul englez Peter Quennell descria În New Statesman „idolatrizarea cvasipatologică a violenței care Îi domină pe atât de mulți scriitori francezi”. Când bătrânul radical francez Édouard
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europei, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Uniunea Europeană a Plăților și mai ales Pactul Nord-Atlantic reprezentau nucleul unui sistem nou și stabil de relații interstatale. Documente precum Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului (semnată de Consiliul Europei În 1950) aveau să capete În deceniile următoare o semnificație durabilă. Dar, la vremea lor, asemenea documente și agențiile care le promulgau semănau teribil cu pacturile și ligile din anii ’20: pline de bune intenții, dar sortite eșecului. E de Înțeles că scepticii momentului nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numeroase de independență. După o pauză de un deceniu, În care doar Sudanul (În 1956) și Malaysia (În 1957) rupseseră legăturile cu Marea Britanie, țara a intrat Într-o fază accelerată de decolonizare, Îndeosebi În Africa. Coasta de Aur și-a căpătat În 1957 libertatea sub numele de Ghana, primul stat independent dintr-o lungă serie. Între 1960 și 1964, alte 17 colonii britanice au organizat ceremonii de independență, iar demnitarii britanici au cutreierat lumea În lung și-n lat pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ruptura de Stalin Însuși. Cadrul adecvat l-a constituit al XX-lea Congres al PCUS, În februarie 1956, la care Hrușciov a ținut faimoasa „cuvântare secretă” În care a denunțat crimele, erorile și „cultul” secretarului general. Deși această cuvântare a căpătat cu timpul o aură mitică, importanța sa epocală nu trebuie exagerată. Nikita Hrușciov era un comunist, un leninist și un apostol la fel de dedicat cauzei partidului ca oricare dintre ceilalți conducători. El urmărea acum obiectivul complicat de a recunoaște și a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
direct -, iar grevele sporadice au continuat până În 1957: conform unui raport confidențial din 22 noiembrie 1956 către Comitetul Central sovietic, lucrul În minele de cărbune ale Ungariei fusese redus la 10% din capacitate. Dar În numai o lună noile autorități căpătaseră suficientă Încredere ca să preia inițiativa. La 5 ianuarie 1957 a fost introdusă pedeapsa cu moartea pentru „instigare la grevă” și represiunea a Început În forță. Pe lângă cei 2.700 de maghiari uciși În cursul luptelor, alți 341 au fost judecați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rurale din nordul și vestul Europei - prosperau. Locații proaspăt descoperite (sau redescoperite) au devenit noile atracții, figurând la loc de cinste În broșurile turistice lucioase și În folclorul popular. Riviera franceză, cândva un refugiu liniștit unde ierna nobilimea edwardiană, a căpătat o imagine tânără și seducătoare grație noului gen al filmului estival: În 1956, Roger Vadim „a inventat” Saint-Tropez ca decor pentru noua lui starletă, Brigitte Bardot, În Et Dieu... créa la femme. Nu toată lumea Își permitea să meargă la Saint-Tropez
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
grupul-țintă sau segmentarea pieței după vârstă și preferințe. De la mijlocul anilor ’50, În schimb, alegerea pe care o face consumatorul a devenit un principiu major de marketing; iar publicitatea, care În Europa antebelică Încă mai reprezenta o cheltuială minoră, a căpătat un rol proeminent. În plus, În timp ce produsele de curățat și cerealele pentru micul dejun care apăreau la tânăra televiziune comercială britanică se adresau gospodinelor și copiilor, pauzele publicitare de la Radio Monte Carlo și din alte părți vizau mai ales piața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Hans Martin Schleyer și, ulterior, sinuciderea lui Ensslin și Baader. Filmul e remarcabil nu atât prin expresiile de empatie cu teroriștii, cât prin felul aparte În care acestea sunt transmise. Printr-un montaj abil, Republica Federală și Al Treilea Reich capătă trăsături similare. Capitalismul, „sistem al profitului”, și național-socialismul sunt prezentate ca fiind la fel de vinovate și inadmisibile, iar teroriștii se detașează drept partizani ai prezentului: Antigone moderne În luptă cu propriile conștiințe și cu represiunea politică. Ca și alte filme germane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
individului de a-și mărturisi și practica religia sau convingerea, singur sau În comunitate, după cum Îi dictează conștiința”. Din această listă de drepturi și obligații, prolixă și aparent inofensivă, s-a născut mișcarea pentru drepturile omului. La un an după ce căpătaseră mult râvnitul lor acord internațional, liderii sovietici se confruntau deja cu o gamă tot mai largă și, În cele din urmă, incontrolabilă de cercuri, cluburi, rețele și indivizi care cereau „doar” ca guvernele să respecte litera acordului respectiv și - așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca stil, dar paternaliști În practică, ei erau obsedați de Înfățișare. Sub regimul lor nu era permis părul lung. Gărzile de la palate și participanții la ceremonii și-au văzut uniformele Înlocuite de stridente costume „tradiționale” grecești. Atena mai ales a căpătat un aer ordonat și marțial. Consecințele economice ale loviturii de stat au fost și bune, și rele. Turismul nu a fost afectat - călătorii cu conștiință politică boicotau acum Grecia coloneilor, dar În locul lor veneau turiști atrași de stațiunile ieftine, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sus”, costisitoare sau nu, dădea roade. Inaugurat În 1985, Consiliul Regiunilor Europene (devenit mai târziu „Adunare”) cuprindea deja 107 de regiuni membre, la care aveau să se adauge multe altele. Un anumit model de Europă unită Începea, Într-adevăr, să capete contur. Regionalismul, sinonim odinioară cu recidiva lingvistică sau folclorismul nostalgic, devenise o identitate alternativă, la nivel „subnațional”, care lua locul națiunii și era cu atât mai legitimă cu cât purta pecetea aprobării oficiale de la Bruxelles și chiar (evident, cu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alte țări comuniste, efect al ritmului accelerat al evenimentelor 25. La o săptămână după reprimarea sângeroasă a manifestației studențești, conducerea partidului demisionase. O săptămână mai târziu, Forumul Cetățenesc și Opinia Publică Împotriva Violenței (OPIV, un alter ego slovac al Forumului) căpătaseră un statut legal și negociau cu guvernul. Pe 29 noiembrie, Adunarea Federală, răspunzând cu docilitate unei revendicări a Forumului Cetățenesc, a Înlăturat din Constituția cehoslovacă clauza fundamentală ce garanta un „rol conducător” Partidului Comunist. În situația nou-creată, cabinetul Adamec a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căreia se aștepta cu Înfrigurare recunoașterea 33. După constituirea blocului sovietic, sentimentul că partea lor de Europă a fost smulsă din rădăcini a devenit un laitmotiv al disidenței intelectuale din regiune. În anii din urmă, jelirea identității europene pierdute a căpătat o dimensiune nouă pentru europenii din Est, pe măsură ce În Vest se contura ceva nou: o entitate instituțională (o Comunitate Europeană, o Uniune Europeană) clădită pe valori declarat „europene” cu care esticii se identificau fără probleme: drepturi individuale, obligații civice, libertatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu privire la sumele masive pe care provincia trebuia să le verse la vistieria țării, conform Fondului de Compensare Interteritorială Înființat În 1985 pentru ajutorarea regiunilor sărace din Spania. Dar Catalonia - ca și țara Bascilor, Galicia, Navarra și alte provincii autonome care căpătaseră curaj - a avut și foloase de pe urma destrămării identității „spaniole”. Franco exploatase până la epuizare gama tradițională de elemente naționaliste În elementele ei clasice (gloria imperiului, onoarea armatei, autoritatea Bisericii) și, după căderea lui, cei mai mulți spanioli erau sătui de retorica tradiției. Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nedemocratică) și astfel, Începând cu 1998, Uniunea Europeană a inițiat procesul de aderare pentru toate cele zece candidate estice, alături de Cipru. La scurt timp, pe listă a fost adăugată Malta. Turcia a rămas Însă pe dinafară. Din acest moment, extinderea a căpătat o dinamică proprie, indiferentă la premonițiile sumbre ale unor membri UE și, dacă ne luăm după sondaje, la lipsa generală de entuziasm din partea „vechilor europeni”. S-au demarat negocieri bilaterale de aderare, mai Întâi cu un așa-zis nucleu de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nimic altceva decât un tarif extern comun. Structura cheltuielilor ei a fost determinată și apoi limitată prin acorduri negociate privind tarifele, prețurile, subsidiile și ajutoarele. În timp, ambițiile viitoarei UE s-au extins În domeniul culturii, dreptului, guvernului și politicii, căpătând - la Bruxelles, și nu numai - multe dintre caracteristicile unui guvern convențional. Dar, În vreme ce guvernele obișnuite sunt libere să perceapă impozite pentru a acoperi costurile viitoare, Uniunea Europeană a avut și are o capacitate foarte redusă de a strânge fonduri. La venitul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau nu și le mai aminteau - rezultatul incomod al celui de-al doilea război mondial era neschimbat. Divizarea accidentală a Europei, cu toate consecințele ei, ajunsese să pară un dat firesc. Apoi, deodată, totul s-a spulberat. Deceniile postbelice au căpătat retrospectiv o cu totul altă semnificație. Considerate cândva Începutul unei noi ere de polarizare ideologică permanentă, ele se revelau acum drept un amplu epilog la războiul civil european care Începuse În 1914: un interregn de 40 de ani Între Înfrângerea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deloc evidentă cu marea putere de peste ocean. Cum planurile pentru un viitor european comun Îi obligau din nou să țină cont de Întinsele hotare estice al continentului, occidentalii s-au Întors, de nevoie, la trecutul european comun. Anii 1945-1989 au căpătat astfel un caracter parantetic. Războiul deschis dintre state, o trăsătură a vieții europene timp de 300 de ani, atinsese Între 1913 și 1945 un nivel apocaliptic: circa 60 de milioane de europeni au murit În războaie sau uciși la comanda
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
studio. Conservarea unei clădiri (sau a fațadei unei clădiri) care nici măcar nu apăruse În film poate fi privită, după gust, fie ca un subtil exercițiu francez de ironie postmodernă, fie ca un simptom al faptului că orice amintire Împăiată oficial capătă fatalmente un caracter fictiv. Mitterrand a avut o contribuție distinctă la patrimoniul național: nu atât prin conservare sau clasificare, cât prin fabricarea lui În timp real. Nici un șef de stat francez de la Ludovic al XIV-lea nu și-a marcat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au tradus succesul competițional Într-o „imagine” care putea fi (și a fost) comercializată cu succes din Lancashire până În Lituania. Câteva dintre stelele fotbalului - nu cei mai talentați, ci cei arătoși, cu soții frumoase și o viață privată animată - au căpătat În viața publică și În tabloide un rol rezervat până atunci starurilor de cinema și personajelor de viță regală. Când David Beckham (jucător englez cu virtuți tehnice moderate, dar imbatabil la autopromovare) s-a transferat de la Manchester United la Real
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și talentați ar fi fost, fotbaliștii făceau parte dintr-o echipă. Ei nu puteau fi metamorfozați peste noapte, precum ciclistul francez Raymond Poulidor, etern perdant, În simbolul eforturilor zadarnice ale unei Întregi națiuni. Iar fotbalul era prea simplu pentru a căpăta dimensiunile metaforice și cvasimetafizice pe care le capătă uneori baseballul În Statele Unite. Spre deosebire de sporturile de echipă profesioniste practicate În America de Nord, jocul de fotbal este accesibil oricărui bărbat (și, mai nou, oricărei femei). Pe scurt, fotbalul era un joc foarte european
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintr-o echipă. Ei nu puteau fi metamorfozați peste noapte, precum ciclistul francez Raymond Poulidor, etern perdant, În simbolul eforturilor zadarnice ale unei Întregi națiuni. Iar fotbalul era prea simplu pentru a căpăta dimensiunile metaforice și cvasimetafizice pe care le capătă uneori baseballul În Statele Unite. Spre deosebire de sporturile de echipă profesioniste practicate În America de Nord, jocul de fotbal este accesibil oricărui bărbat (și, mai nou, oricărei femei). Pe scurt, fotbalul era un joc foarte european. S-a sugerat uneori că, polarizând atenția publică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tenebroase ale trecutului lor recent, dacă istoria est-europeană de după 1939 - sau, În cazul rușilor, din 1917 până În 1991 - era În exclusivitate opera altora, atunci Întreaga epocă devenea un fel de paranteză În istoria națională, comparabilă cu locul pe care Îl căpătase regimul de la Vichy În conștiința franceză postbelică, dar pe o perioadă mult mai Întinsă și cu o arhivă chiar mai sumbră de amintiri. Iar consecințele aveau să fie asemănătoare: În 1992, autoritățile cehoslovace au interzis unui documentar BBC (despre asasinarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]