21,807 matches
-
august 1880, Romă - d. 9 noiembrie 1918, Paris) a fost poet, prozator și critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui este incertă. Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naște la Romă, în 1880, și urmează școală la Monaco, Cannes și Nișă. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. Sosește în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcționar
Guillaume Apollinaire () [Corola-website/Science/298588_a_299917]
-
mai mulți ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, a revenit în Europa în vara anului 1948, prima dată în Italia apoi în Austria; în ultimul an al vieții s-a mutat definitiv de la New York la Oxford; a fost profesor de poetică la Universitatea Oxford din 1956 până în 1961 și, deoarece susține doar trei cursuri în fiecare an, a petrecut numai câteva săptămâni la Oxford în perioada profesoratului. Iubitul său de o viață și tovarăș a fost poetul Chester Kallman. A murit
Wystan Hugh Auden () [Corola-website/Science/298637_a_299966]
-
trecea printr-o perioadă de dificultăți financiare în urma falimentului băncii "Bardi" — și primește o funcție diplomatică din partea conducerii orașului, printre care la curtea lui Ostasios da Polenta în Ravenna (1346) și pe lângă Francesco Ordelaffi în Forli (1348). Compune noi opere poetice și în proză: "Ninfale d'Ameto" sau "Commedia delle Ninfe fiorentine" (1341-1342), " Elegia di madonna Fiammetta" (1343-1344), "Ninfale fiesolano" (1344-1346). În 1350 se întâlnește pentru prima dată cu Francesco Petrarca, după ce mai înainte îi scrisese epistola în limba latină ""Mavatores
Giovanni Boccaccio () [Corola-website/Science/298681_a_300010]
-
religioase - într-o poiană, unde fiecare spune o povestire pe o temă prestabilită, propusă de fiecare dată de "regele" sau "regina" grupului, aleși prin rotație. La sfârșitul zilei, cele zece povestiri sunt urmate de un ""canzone"" (un recitativ în formă poetică) și de dans. A rezultat astfel un număr de 100 nuvele care alcătuiesc "Decameronul", prima și în același timp cea mai bună operă în proză a literaturii italiene din epoca Umanismului, etapă care precedă Renașterea. Nuvelele se caracterizează prin tematica
Giovanni Boccaccio () [Corola-website/Science/298681_a_300010]
-
construit pe malul nordic al râului Potomac, la est de comunitatea Georgetown. Pe 9 septembrie 1791, orașul federal a fost numit în onoarea lui George Washington, iar districtul a fost numit Territory of Columbia ("Teritoriul Columbiei"), Columbia devenind un nume poetic important pentru Statele Unite în acea vreme. Congresul și-a ținut prima sesiune la Washington, pe 17 noiembrie 1800. Actul Organic din 1801 a organizat oficial Districtul Columbia și a plasat întregul teritoriu federal, inclusiv orașele Washington, Georgetown, și Alexandria sub
Washington, D.C. () [Corola-website/Science/298664_a_299993]
-
volumele ""Rime"" (1581-1582), ""Rime et prosa"" (1583), ""Rime spirituali"" (1597). Din creațiile sale în proză sunt de menționat ""Dialoghi"" (1581), pe teme literare și filozofice, și ""Discorsi dell'arte poetica e in particolare sopra il poema eroica"" ("Studiu asupra artei poetice și în special asupra poemului eroic", 1587. În Roma, Papa Clement VIII inițiază ceremonia încoronării lui Torquato Tasso cu cununa de lauri a poeților. Cu puțin timp înaintea festivității ce trebuia să aibă loc la "Campidoglio" ("Capitoliu") în Roma, poetul
Torquato Tasso () [Corola-website/Science/298695_a_300024]
-
din folclorul japonez, referitoare la Kaguya, prințesa Lunii. După ce grupul lui Inuyasha reușește să-l învingă pe Naraku, ierarhia demonică va fi deranjată, iar Kaguya se reîntoarce în lumea celor vii pentru a o cuceri. Pe lângă referințele culturale (unele citate poetice ale Împăratului Mikado), principala caracteristică a acestui film o reprezintă reacțiile personajelor față de îndeplinirea sarcinii lor, aceea de a îl invinge pe Naraku. Al treilea film, "", a fost lansat pe 20 decembrie 2003. Acesta începe cu un flashback ce prezintă
InuYasha () [Corola-website/Science/298706_a_300035]
-
tu, prag între dânsele / Să aluneci avid." ("Moarte înceată", din volumul "Spălarea apei", Editura Eminescu). De altfel, în ultimii ani, Ion Stratan a publicat cu o febrilitate luată de unii drept inexigență, de alții ca o revarsare a adâncului său poetic, împiedicat să publice timp de un deceniu de către autoritățiile comuniste. A absolvit în 1981 Facultatea de Limbă și Literatura Română a Universității din București. În timpul studenției a fost membru al cenaclului "Amfiteatru", apoi al "Cenaclului de Luni" condus de criticul
Ion Stratan (scriitor) () [Corola-website/Science/299532_a_300861]
-
1923-1931), a urmat cursurile Facultății de Drept și apoi pe cele ale Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Debutează, în anul 1928, în revista "Bilete de papagal", a lui Tudor Arghezi, cu poezia "La 14 ani", dezvăluindu-și crezul poetic: În perioada interbelică, a colaborat la revista "Azi", a lui Zaharia Stancu, precum și la alte publicații, cu poezii având un caracter aproape exlusiv erotic, din care a și alcătuit primul său volum, intitulat "Țara fetelor" apărut la Editura Cultura Poporului
Maria Banuș () [Corola-website/Science/299610_a_300939]
-
a eului liric este exprimată cu gingășie și concizie (floarea neculeasă poate reprezenta ratarea șansei iubirii): „S-o iau, se strică/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul și mi-o ridică.” Ienăchiță Văcărescu deschide și seria artelor poetice românești, printr-un celebru „testament”: "<poem> Urmașilor mei Văcărești Las vouă moștenire Creșterea limbii românești Ș-a patriei cinstire.
Ienăchiță Văcărescu () [Corola-website/Science/299723_a_301052]
-
țipăt" îi corespunde în "Madona din dud" (1973) o poezie ludică, joc de ritmuri și rime cu formule din folclorul copiilor sau procedee magice, termeni de astrologie și diverse arte divinatorii.» (PPRC, 63). Trecând în revistă judecățile critice despre opera poetică a lui Gezar Baltag, criticul / istoricul literar Ion Pachia Tatomirescu ne mai încredințează: «Numeroși alți critici / istorici literari, abordând poezia lui Cezar Baltag, au mai remarcat: apolinicul / solaritatea versului, o anume geometrizare a logosului, din unghiuri neîntâlnite la Ion Barbu
Cezar Baltag () [Corola-website/Science/299724_a_301053]
-
acestei grupării de poeme, "La Lira", în ediția din 1614, Marini publică scrierea sa programatică intitulată Maraviglia, considerată actul de naștere al mișcării artistice marinism, care a devenit ulterior cunoscută sub numele de Secentismo. este de asemenea creatorul unei școli poetice de marinism. În partea finală a vieții sale, deși aflat încă la Torino sub patronaj, datorită stilului său de scris tăios și necontrolat, la care s-a adăugat un stil dezordonat de viață, necazurile survenite se "acumulează", obligându-l să
Giambattista Marini () [Corola-website/Science/299752_a_301081]
-
după modelul poetului grec Archilochos din Paros. Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "" Carmina"", care cuprind 104 poeme pe teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
problemelor literaturii. Se remarcă printre ele ""Epistula ad Pisones"" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca ""Ars poetica"" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
Se remarcă printre ele ""Epistula ad Pisones"" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca ""Ars poetica"" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această operă a
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca ""Ars poetica"" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență asupra posterității, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
atitudine științifică explicativă, ulterior. Precursor al ambelor direcții este socotit Giambattista Vico, acela care, încă din 1725 vorbea, în Scienza nuova, de poeticitatea limbii popoarelor „sălbatice“, găsind originea metaforei în mentalitatea și în modul de gândire animist al unei faze „poetice“ în dezvoltarea spiritului omenesc. Clasicul Michel de Montaigne prefera „naivitatea și grația“ poeziei populare artificialității creației de salon caracteristice epocii sale. Cel care a dat un imbold considerabil interesului pentru folclor a fost Johan Gottfried Herder, care a publicat colecțiile
Folclor literar () [Corola-website/Science/299039_a_300368]
-
persoana I, dar este folosită și persoana a II-a. Opera lirica poate fi cultă (are autor cunoscut sau are originalitate) sau populară (are caracter anonim, colectiv, oral). Lirismul este o tonalitate, un registru artistic, care pune accentul pe expresia poetică și elevată a sentimentelor personale, a pasiunii. Cuvântul "liric" iși are originea în cuvîntul "liră", instrument muzical cu coarde, care este considerat atributul lui Apollo, inventatorul său legendar, dar și al lui Orfeu, sau Erato, muza antică a poeziei lirice
Genul liric () [Corola-website/Science/299148_a_300477]
-
caracterizată de seriozitate și demnitate, care de obicei implică un conflict între un personaj și o putere superioară, ca de exemplu legea, zeii, soarta sau societatea. Originile ei sunt obscure dar cu siguranță că este un produs al bogatelor tradiții poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile sale pot fi regăsite in ditirambi, cânturile și dansurile care îl celebrau pe zeul grec Dionisos, mai târziu preluat de romani ca Bachus. Se crede că spectacolele acestea extatice și legate de
Tragedie () [Corola-website/Science/299183_a_300512]
-
romantice s-au demodat rapid. Poveștile despre înșelăciuni și pozne, despre aventurile clandestine și despre intrigile ingenioase, în care erau ridiculizate anumite profesii respectate sau cetățeni ai unui alt oraș, nu erau, pe de altă parte, justificabile nici moral, nici poetic. Ele își găseau justificarea în afară. Povestitorul obișnuia să prezinte în câteva cuvinte de ce credea el că povestea trebuie spusă. Din nou, "Poveștile din Canterbury" ale lui Chaucer oferă cele mai elocvente exemple: autorul real putea spune povești fără orice
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
textul biblic, a preferat să nu-l menționeze. Filosofia, personificată, este însă tema principală a cărții, Boethius dovedind o cunoaștere extrem de vastă a gândirii grecești. Secțiunile cărții sunt scrise, alternativ, în versuri și proză, afișând o dialectică specială între inspirația poetică și înțelepciunea discursivă. Totul începe cu o poezie ce deplânge starea jalnică a lui Boethius în închisoare. „Inspirația poetică” este însă întreruptă de apariția unei viziuni: o „femeie distinsă la înfățișare, cu ochii arzători și cu priviri mai presus de
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
cunoaștere extrem de vastă a gândirii grecești. Secțiunile cărții sunt scrise, alternativ, în versuri și proză, afișând o dialectică specială între inspirația poetică și înțelepciunea discursivă. Totul începe cu o poezie ce deplânge starea jalnică a lui Boethius în închisoare. „Inspirația poetică” este însă întreruptă de apariția unei viziuni: o „femeie distinsă la înfățișare, cu ochii arzători și cu priviri mai presus de felul obișnuit al oamenilor, cu o culoare vie și respirând o nesecată vigoare”. Era Filosofia, pe al cărei veșmânt
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
Seneca (reprezentând o cultură filosofică totuși incomplet degajată de oratorie) se distanțează de tatăl său, Seneca Retorul; Marc Aureliu se opune maestrului său Fronto, retor; Augustin se opune lui Symmachus și lui Praetextatus . Boethius, prin Consolarea filosofiei, părăsește delectările Muzelor poetice în favoarea unei „doamne” mai alese: Filosofia. Splendoarea inegalabilă a acestei alegorii este în măsură să dea o cheie de interpretare întregului text. Oarecum tot pe urmele lui Socrate, Filosofia îl scoate pe Boethius din „letargie” spunându-i că „este timpul
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
cărții anunță intenția Filosofiei de a-l „converti” pe Boethius, adică de a-i schimba dispoziția mentală, aceasta însemnând pregătirea pentru înțelegerea caracterului real al morții. Primul pas este eliminarea pasiunilor, care, cum s-a văzut, fuseseră întreținute de către muzele poetice: „fiindcă multe sentimente te apasă greu și pentru că te trag în toate părțile durerea, mânia, tristețea, cum ești acum la minte nu-ți sunt încă prielnice leacuri tari” (Cartea I, proza V) . Eliminarea pasiunilor este necesară deoarece, pentru acceptarea sensului
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
Frederic Pascal de Noailles în 1897. După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature
Ana, contesă de Noailles () [Corola-website/Science/299209_a_300538]