21,262 matches
-
morală și atitudine caritativă, educație și spiritualitate religioasă. Cu toate acestea, nu poate exista o „comunitate” religioasă de „credincioși”, „frați” și „fii” fără prezența unui oficiu care să reunească În sine funcțiile mijlocitorului, maestrului și părintelui spiritual. Așadar În religia romană din epoca republicană și imperială există relativ puține grupuri (collegia) care urmăresc În primul rând și cu precădere scopuri religioase. Credincioșii zeiței Bona Deaxe "Bona Dea" Caelestisxe "Bona Dea Caelestis", de exemplu, se adună Într-un collegium cultorum propriu (CIL
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Roma, așa cum i-a cunoscut și cum i-a consemnat În scris Apuleius, formează din punct de vedere tipologic o astfel de comunitate religioasă (Apuleius, Metamorfoze, 11: comunitatea lui Isis). b) „sacra publica” - „sacra privata” 1. Tratând despre religia romană, juriștii romani au introdus o serie de distincții elementare care le propun cercetătorilor iubitori de ordine câteva structuri simple Într-un cadru mai degrabă haotic. Din ele fac parte, de exemplu, câteva perechi de contrarii, ca „sacru/non-sacru” (sacrum/profanum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
așa cum i-a cunoscut și cum i-a consemnat În scris Apuleius, formează din punct de vedere tipologic o astfel de comunitate religioasă (Apuleius, Metamorfoze, 11: comunitatea lui Isis). b) „sacra publica” - „sacra privata” 1. Tratând despre religia romană, juriștii romani au introdus o serie de distincții elementare care le propun cercetătorilor iubitori de ordine câteva structuri simple Într-un cadru mai degrabă haotic. Din ele fac parte, de exemplu, câteva perechi de contrarii, ca „sacru/non-sacru” (sacrum/profanum)2, „licit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o relație socială cu familia lui. Cei vii dobândesc În acest fel certitudinea persistenței lor dincolo de moarte, chiar În absența unei credințe religioase sau filozofice În nemurirea sufletului și/sau În Învierea trupului. 2. Articulațiile personale și locale ale religiei romane, pe care le-am schițat, au suferit variații frecvente (Cancik, 1985/1986). a) La sfârșitul republicii, „colegiile, munții, satele, vecinătățile” formau celule vii (conventicula) pe care oamenii Încercau să le obțină prin alegeri, demonstrații și sărbători de rugăciuni și mulțumiri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Împăratului devine un fenomen de masă. Prin intermediul războaielor și al urbanizării se schimbă și structurile tribale ale popoarelor supuse În provinciile apusene ale Imperiului, cele latine. Romanizarea lor semnifică o inserare În provincii, districte și teritorii, pe care abilitatea administrativă romană a creat-o treptat. Și aceste noi realități administrative capătă curând o fizionomie sacrală. Districtul Își are un geniu al său (genius conventus)2, consiliul provinciei (concilium provinciae) alegând un flamen și o flaminica pentru cultul imperial. b) Atât delimitarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trag dintr-un strămoș comun (ultimus genitor) și poartă același nume (Ulpian, În Digestus, 50, 16, 195, 4: de exemplu familia Iulia). Rămân necunoscute rolurile lor originare politice și militare, respectiv concurența Între principiile familiale și statale În apariția republicii romane sau a „statului” ca atare. În perioada republicană, membrii unei gens (gentiles) au un „principe” (princeps) propriu drept „cap de familie”, un loc de cult și un loc de Înmormântare exclusiv. Unele gentes urmează un calendar al sărbătorilor, diferit de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În perioada republicană tardivă 2. După Cicero, această trecere amenința supraviețuirea cultului gentilic al acestei gens Claudia (sacra Claudiae gentis), iar o asemenea alegere era de competența unor pontifices. Dacă și alții ar fi urmat exemplul lui Clodius, Întreaga religie romană s-ar fi prăbușit. În scurtă vreme poporul roman nu ar mai fi avut un rege consacrat cultului (rex sacrorum), flamines și salii: Îndatoririle sacerdotale erau rezervate Încă doar patricienilor. 3. Asociațiile licite (collegia licita) sunt organizații recunoscute de către stat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
amenința supraviețuirea cultului gentilic al acestei gens Claudia (sacra Claudiae gentis), iar o asemenea alegere era de competența unor pontifices. Dacă și alții ar fi urmat exemplul lui Clodius, Întreaga religie romană s-ar fi prăbușit. În scurtă vreme poporul roman nu ar mai fi avut un rege consacrat cultului (rex sacrorum), flamines și salii: Îndatoririle sacerdotale erau rezervate Încă doar patricienilor. 3. Asociațiile licite (collegia licita) sunt organizații recunoscute de către stat ce Îi reunesc Într-un „corp” (corpus, conventus, sodalitas
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
creștine folosește conceptele juridice, terminologia și topica de care s-au servit romanii cu privire la „asociațiile” lor religioase. 2. Cultultc "2. Cultul" a) Legea cultuală din Urso ca model 1. Descrierea cea mai densă și mai amplă a unei orânduiri cultuale romane se găsește În legea cetății Urso, lex Coloniae Genetivae Iuliae. Această colonie romană, Urso (Ossuna șastăzi Osunaț, În provincia Baetica/Andaluzia) a fost Întemeiată Înainte de sfârșitul perioadei republicane (45 și 44 Î.Hr.). Statutul de Întemeiere, din care cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu privire la „asociațiile” lor religioase. 2. Cultultc "2. Cultul" a) Legea cultuală din Urso ca model 1. Descrierea cea mai densă și mai amplă a unei orânduiri cultuale romane se găsește În legea cetății Urso, lex Coloniae Genetivae Iuliae. Această colonie romană, Urso (Ossuna șastăzi Osunaț, În provincia Baetica/Andaluzia) a fost Întemeiată Înainte de sfârșitul perioadei republicane (45 și 44 Î.Hr.). Statutul de Întemeiere, din care cincizeci de capitole, adică o treime din cele nouă table originare, au fost găsite Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei colonii de la sfârșitul perioadei republicane așa cum s-a păstrat ea, În ciuda reelaborării pe care a suferit-o În epoca Flaviilor. b) Ritualurile lui Cato Cea mai densă și mai lungă serie de rituri care ne-a parvenit din religia romană este plasată Într-un loc neașteptat, În tratatul lui Marcus Porcius Cato (234-149 Î.Hr.) referitor la agricultură (de agricultura). Amplele commentarii ale quindecemvirilor despre jocurile seculare ale lui Augustus (vara anului 17 Î.Hr.) sau cele ale fraților Arvalixe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cult (tămâie, vin, felul de animal pentru sacrificiu), (c) persoanele care trebuie (sau nu pot) să Îndeplinească ritul și, În sfârșit, (d) beneficiarul (destinatarul) acțiunilor și rugăciunilor cultuale. Aceste ritualuri sunt unice În felul lor printre izvoarele referitoare la religia romană, mai ales pentru că ele alcătuiesc o unitate, pot fi datate cu certitudine și se inserează În situații istorice și economice particulare. Este vorba despre următoarele texte: - 1 făgăduințe, voturi pentru sănătatea vitelor (83) - 2 ritual care precede semănatul (132) - 3
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ritual care precede culesul (134) - 4 rărirea unui crâng (sacru) (139) - 5 săpături efectuate Într-un crâng (sacru) (140) - 6 lustratio agri (suovetaurilia) (141) - 7 tratamentul luxațiilor (160) Cato a consemnat aceste ritualuri pentru agricultori, nu pentru curiozitatea istoricilor religiei romane. Implicațiile acestei simple observații apar clare dacă vrem să Încercăm să reconstruim părțile generale (ordinaria) pe care Cato sau originalul folosit de el le-au putut lăsa deoparte ca fiind cunoscute tuturor, descriind numai rituri particulare (propria). Pentru că, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care Cato sau originalul folosit de el le-au putut lăsa deoparte ca fiind cunoscute tuturor, descriind numai rituri particulare (propria). Pentru că, pe de altă parte, Occidentului i-au fost transmise numai texte despre agricultură, dar nu și arhivele templelor romane sau ale preoților, suntem nevoiți să recompunem elementele recurente și centrale ale sacrificiului folosind surse numeroase și eterogene. c) Cultul roman ca acțiune simbolică 1. Limbajul semnelor cultului roman este reglat de o „gramatică a simbolurilor”, o sintaxă și o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Pentru că, pe de altă parte, Occidentului i-au fost transmise numai texte despre agricultură, dar nu și arhivele templelor romane sau ale preoților, suntem nevoiți să recompunem elementele recurente și centrale ale sacrificiului folosind surse numeroase și eterogene. c) Cultul roman ca acțiune simbolică 1. Limbajul semnelor cultului roman este reglat de o „gramatică a simbolurilor”, o sintaxă și o pragmatică deosebită. Prin „cult” Înțelegem aici ansamblul acțiunilor simbolice, incluzând În ele și limbajul corespunzător și complexul semnelor conținute În așezăminte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
semnelor conținute În așezăminte, În obiecte și În materialul de cult. Într-adevăr, ansamblurile, obiectele și materialul nu constituie atât spațiul și instrumentarul pentru Îndeplinirea cultului, dar sunt posesoare și a unei valori cultuale și artistice. Limbajul semnelor cultuale al romanilor poate fi Înțeles din puținele ritualuri și din registrele privitoare la actele de cult realizate, din reprezentările unor ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit, din descrierile literare. Creștinii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și din registrele privitoare la actele de cult realizate, din reprezentările unor ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit, din descrierile literare. Creștinii din Roma au luat din tradiția romană semnele și succesiunea lor, locurile și momentele celebrării cultului, terminologia limbajului cultual și stilul limbajului rugăciunii. Să dăm numai câteva exemple de termeni fundamentali referitori la cult: caerimonia, cultus, fermentum (cf. apophoretum), dies festus, hostia, immolatio, meritum, observatio, offerre, operari
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
festus, hostia, immolatio, meritum, observatio, offerre, operari, placare, pompa, pontifex, purgatio, religio, ritus, rite, sacerdos, sacramentum, sacrificium, templum, vitium (sine vitio). Un studiu de acum destul de Îndelungat și intens al liturgiei creștinismului de la Începuturi a evidențiat analogii importante cu religia romană și a explicat cât de profunde i-au fost efectele (Dölger, 1929, pp. 236-240; 1930, pp. 190-241; 1940; Kirsch, 1924; Peterson, 1959, pp. 97-106). 2. Un inventar al elementelor de cult roman poate fi Întocmit după cum urmează: I. Așezămintele de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la Începuturi a evidențiat analogii importante cu religia romană și a explicat cât de profunde i-au fost efectele (Dölger, 1929, pp. 236-240; 1930, pp. 190-241; 1940; Kirsch, 1924; Peterson, 1959, pp. 97-106). 2. Un inventar al elementelor de cult roman poate fi Întocmit după cum urmează: I. Așezămintele de cult Spațiul sacru (fanum, delubrum, templum) și casa (aedes) zeității cu zid de incintă (tufișuri, pietre de hotar, cippi) și spații funcționale și secundare (mansiones, cenatoria, culina); În poziție dominantă, pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
suverani, strămoși, eroi, zeități masculine sau feminine). Acțiunile cele mai elementare ale cultului privesc hrana, Îngrijirea trupului, comunicarea În grup (se mănâncă, se vorbește, se jelește, se aduc mulțumiri). În schimb, fertilitatea este, de exemplu, o temă importantă a religiei romane, dar constituie rareori o parte elementară a cultului, așa cum ar fi sacrificarea animalelor gestante (fordae) sau sterpe; În religia romană, această temă nu este niciodată analizată izolat, Într-o perspectivă naturalistă. 3. Cultul imaginilortc "3. Cultul imaginilor" a) Imaginea Un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se mănâncă, se vorbește, se jelește, se aduc mulțumiri). În schimb, fertilitatea este, de exemplu, o temă importantă a religiei romane, dar constituie rareori o parte elementară a cultului, așa cum ar fi sacrificarea animalelor gestante (fordae) sau sterpe; În religia romană, această temă nu este niciodată analizată izolat, Într-o perspectivă naturalistă. 3. Cultul imaginilortc "3. Cultul imaginilor" a) Imaginea Un elementar ansamblu de cult are nevoie să fie delimitat (cu garduri, pietre, un zid) și are nevoie de un loc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a făcut Varro cu pasiune teologică, sprijinindu-se pe lucrări anterioare, mai cu seamă ale stoicilor. Prin explicații luate din ordinea naturală (interpretationes physiologicae) el pune zeii statului În legătură cu „teologia naturii” (cf. subcapitolul 4.2b2). Creștinii datorează tradiției iudaice și romane critica pe care o aduc imaginilor. Spirituala ironie pe care Tertullian o formulează În privința fabricării și venerării imaginilor zeilor este luată de la Varro și Seneca (Tertullian, Apologeticum, 12; Minucius Felix, 24, 6 sqq.). Mai târziu, creștinii Își așează icoanele ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trădează pe plan narativ fascinația ce continuă să izvorască din vechile imagini artistice și cultuale (Dergens, 1949). 4. Sacrificiultc "4. Sacrificiul" a) Ritualul lui Cato Înaintea culesului recoltei (De agri cultura, 134) 1. Sacrificiul animalelor, un act esențial al religiei romane, poate fi descris, analizat și interpretat după exemplul unui ritual concret. Ritualul pentru păstrarea produselor agricole se prezintă astfel: Înainte să purcezi la strângerea roadelor trebuie să faci o porca praecidanea În următorul fel: pentru Ceresxe "Ceres" o porca praecidanea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se pot adăuga mola salsa, vin și alte părți ale animalului (magmentum, augmentum). În acest fel, Îi este oferită zeiței Ceresxe "Ceres" o masă gata de a fi consumată. Acest ultim gest, oferirea unei mâncări, este actul decisiv al sacrificiului roman al unui animal. În acest punct, În ritualul lui Cato există un fel de „ritual inversat”. Două unități care par strict unite Între ele, tăierea și ofranda organelor interne adusă zeiței Ceres (prosecare - porricere), sunt despărțite de o a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
s-ar fi desfășurat Într-un templu, instrumentele, locul și timpul ar fi trebuit plătite. Cu cât durează mai mult sacrificiul, cu atât costă mai mult. Așadar arderea de tot este mai scumpă decât un sacrificiu obișnuit. Tarifele unui templu roman dovedesc că sângele nu era considerat material sacru. Este așezat În aceeași categorie cu pielea (CIL, VI, 820). În cultul adus pentru fratres Arvales În epoca imperială, sângele era gătit și mâncat; poate din el se făcea sângerete (Henzen, 1874
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]