22,212 matches
-
mod real dorința de a pune în aplicare una dintre aceste variante. Dl. George Cioaca precizează, pe lângă faptul că soluția care se impune în acest conflict este varianta c), ca "principalul obiectiv al oricăror negocieri ar trebui să fie conjuncția fericită a celor două interese contrare de a transforma Ierusalimul într-o capitala a ambelor state".1033 Dl. Mitchell Bard consideră că singura opțiune fezabilă este varianta a treia, remarcând totodată că o soluție la fel de verosimila ar fi realizarea unei confederații
Diplomația Uniunii Europene și criza din Orientul Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea by Ana-Maria Bolborici () [Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
zice că la cei care mai sunt în viață din vechea „Junimea“ literară și chiar la cei dezbinați astăzi prin luptele politice a rămas ceva statornic și comun: în viața lor privată amintirea orelor petrecute la Junimea printre cele mai fericite momente ale tinereței lor, în viața publică o mai mare accesibilitate pentru orice idee de interes general.<ref id=”1”>Titu Maiorescu, Opere, vol. I, Critice, ediție îngrijită, cronologie, note și comentarii de D. Vatamaniuc, studiu introductiv de Eugen Simion
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
Proclamând doctrina națiunii socialiste, puterea a stimulat gândirea șablonată, „slabă” (nu în sensul lui Vattimo, ci tocmai dimpotrivă; „slabă” sau „precară,” din punctul de vedere al coerenței metodologice și al construirii interpretării). Gândirea a rămas „șablonată” în cazul cel mai fericit, dacă nu cumva aparatul a sprijinit asiduu crearea unui tip de atitudine pe care îl voi numi „lene a reflecției” sau o „suspendare a activității spiritului.” Acest tip de gândire se face vinovat de încălcarea unuia dintre principiile de bază
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de Maiorescu, doar pericolul dictaturii făcându-l actual, la fel cum s-a întâmplat și în timpul celui de-al doilea război mondial. Despre „Junimea” și T. Maiorescu există, în vârsta de mercur a istoriografiei române (1945-1989), pentru a relua o fericită expresie a lui F. Kellogg, o vastă exegeză, cu multe lucrări de ținută, în majoritatea lor tratând chestiuni literare. Ne-am oprit numai asupra unora, fiindcă o altă parte dintre ele respiră aerul festiv al contextului în care au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
contribuții importante referitoare la același fenomen, petrecut însă în domeniul literaturii, artelor plastice și cinematografiei. Este drept că există totuși unele pagini de generalități sau trimiteri destul de vagi la unele persoane implicate în acele evenimente ori la instituțiile respective. Câteva fericite excepții sunt: Istoriografia română a anului 1946, Clio în derută: istoriografia română a anului 1947 și Despre anul istoriografic 1948 în România: Impactul stalinist, de Alexandru Zub, și studiul lui Paul Cernovodeanu, Activitatea Institutului de Istorie „N. Iorga” în perioada
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și le va citi”. După această maturizare forțată, concluzia la care ajunge Mimi e că “în mine s-a produs o mare schimbare”, „azi știu bine că e destul să ai o odăiță și în ea poți fi atât de fericit” și, vai, „viața nu e așa cum ne-o dorim”. Iată un pasaj despre „intimitatea” în timp de război, „dragoste”/poftă combinată cu „puterea”, ambele pe măsura vremurilor în care are loc acțiunea: „Odaia noastră era nelocuită, dar aveam totuși o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
frunte) este captat pe rând de diversele ideologii politice ale timpului (naționalism, nazism, socialism etc.). Arhitecții sunt prezentați ca făcând parte dintr-o generație aleasă, un fel de copii-minune ai secolului care au apărut dintr-o dată, într-un moment istoric fericit. în acest sens, cartea adoptă un tip (neexplicitat) de istorie urbană (centrată pe personalități, nu pe complexul joc de influențe între cultură, economic, social și politic) care în ultimele decenii a intrat sub focul încrucișat al noilor moduri de a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a ecografiei. El permite dezvoltarea abilităților necesare ecografiei într-un mediu de formare total separat de mediul spitalicesc. Capacitățile sale sunt rezultatul inspirației din modelele de simulare aviatică îmbinate cu tehnologia avansată a imagisticii medicale. Experiența în România este una fericită în ceea ce privește formarea medicilor de urgență în ecografie, fiind inițiat prin programul Remssy 4 un model având la bază studierea prin metoda FAST. Formarea inițială adresată medicilor specialiști se extinde acum către segmentul rezidenților de medicină de urgență, în următorii ani
EU CAND VREAU SA FAC ECO .... In: CONFERINTE ÎN MEDICINA DE URGENTA by Alina Tiron () [Corola-publishinghouse/Science/736_a_1116]
-
se băteau 40-50 și acela care era mai tare căpăta locul. Ceilalți aținteau asupra lui cu cea mai groaznică ură câteva zeci de perechi de ochi sticloși, care, peste câteva momente, rămâneau pentru veșnicie În aceeași poziție. Moartea În cel fericit caz venea foarte ușor și se manifesta printr-o somnolență care cuprindea Încetul cu Încetul facultățile mintale și corpul rămânea nemișcat până când nenorocitul Își dădea sufletul. Însă era foarte dese cazuri când, din cauza temperaturii extraordinare care s-a produs În
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
informații..., foarte prețioase, despre "fenomenul în cestiune"! Și în gestiune... Mie mi se pare foarte nociv. De altfel, și alți colegi de-ai noștri au spus, la momentul potrivit, când s-a înființat această acțiune, că nu e cel mai fericit lucru. Dar, pentru că se vede frumos, și în culori, ne place și începem să căpătăm încredere. Pe de altă parte, probabil că există și niște "ieșiri la mare" cu ocazia acestor compromisuri. Sunt asigurate anumite acțiuni în exterior care tentează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
Afabil, spontan, inspirat, bun tovarăș de banchet spiritual, Gigi Căciuleanu farmecă din nou pe cel ce îl ascultă. Acum, fără strategie. Din vocație. Dansul contemporan este o problemă de gândire, de libertate și de poezie Gigi Căciuleanu. Am fost foarte fericit să ajung la Iași, chiar ca simplu trecător pe stradă. A.V. Aveți experiența spectacolelor, a recitalurilor pe care le-ați realizat ca dansator și coregraf mai întâi în România (multe au rămas adevărate experimente creatoare, momente "eveniment" în viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
lipsă de viziune coregrafică. Oamenii se ascund după artificii teatrale, după interpreți, după lumini, iar construcția coregrafică nu a fost prezentă tot timpul. Bineînțeles, au fost oameni mai mult sau mai puțin stângaci, cu soluții mai mult sau mai puțin fericite. Dar soluționări pur coregrafice au fost foarte puține. A.V. Vă referiți la spectacolele românești sau la toate spectacolele înscrise în program? G.C. În general. De altfel, românii care-au avut în secțiunea "debut" trei premii mi se pare că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
în 1973, nu prea era mare lucru... De fapt, mi-e rușine să spun că a fost în '73, dar așa e... A.V. De ce vă e rușine? G.C. Pentru că s-a întâmplat demult! Dar în același timp, sunt foarte fericit, pentru că am asistat la multe experiențe interesante. Întâi, unul din primele centre coregrafice naționale franceze a fost condus de mine, de Dan Nastacan și de doamna Racoviță totuși, un trio românesc cu care mă mândresc foarte tare. Sunt prietenii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
foarte buni de operă ar trebui să-și organizeze filme de prezentare, cum au făcut Angela Gheorghiu și Roberto Alagna, care au fost filmați plimbându-se cu mașina pe aleile unei case somptuoase, arătând fericiți? I.H. Vedeți dumneavoastră, cuplul acesta fericit, care între timp a devenit nefericit... A.V. Oricum, i-am luat ca exemplu pentru că în momentul când filmul a fost difuzat, erau împreună...3 I.H. Dacă erau împreună, nu contează. Să vă dau un contra-exemplu. Vine o fată, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
sol, la bemol și nu mai mult (zâmbește larg). Tare mult aș fi dorit asta în perioada tinereții, a fost dorința mea maximă când eram la Timișoara, dar și la Viena, să devin într-adevăr, tenor. Însă am fost foarte fericit, și poate că a fost cea mai complexă mulțumire personală, când mi s-a propus angajarea la Opera din Klagenfurt, ca prim bariton, în anul 1965, cred, când aveam 30 de ani. Plătit prin cântul meu! A fost o împlinire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
altă parte, tot ce sorbeam din lărgimile necuprinse ale culturii ne dădea un sentiment de spațialitate angajantă, deloc supusă unui complex de inferioritate. A.V. Ați fost de la început un om al cărții, al bibliotecii? D.H. O întâmplare, un hazard fericit a făcut ca, de copil încă, eram în clasa I de liceu, să capăt învoire să citesc în biblioteca universității, aflată în vechea clădire, un etaj întreg, bibliotecă rezervată studenților. Mi s-a făcut o favoare și, la 11 ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
puneam mâna la un ochi, era una. Și zic "uite, domnule, aveau dreptate ăia care spuneau că ești pilit de vezi dublu!" (se râde) A.V. Domnule Holban, ascultați această "Ultimă baladă": Singur în lumina albă Sprijinitu-m-am de-o nalbă Fericit că pot s-aștept Fluturii să-mi intre-n piept. Și am stat până-n amurg Privind îngerii cum curg Peste un perete blând Lângă nalbă-ngenunchind. Iar apoi când s-a-noptat Am rupt nalba și-am plecat, Și nimeni nu mai știú
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
de cor, cum să te angajez în cor?" Și atunci, a sunat-o pe impresara Luiza Petrov, m-a recomandat, după concurs am dat și o audiție pentru rolul Manon din opera lui Massenet. Dar totul a fost o conjunctură fericită, și o surpriză. Nimic nu a fost premeditat. A.V. Dumneavoastră, doamnă Donose, de ce puteți juca multe roluri în travesti? R. D. Pentru că sunt actriță. A.V. Dar nu există prea multe cântărețe și actrițe de operă capabile să joace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
beneficiat de sprijinul și complicitatea legionarilor precum și a unor "elemente declasate" din rândurile Armatei române. În schimb, în cadrul acestor lucrări implicarea regimului antonescian în pogromul din Iași a fost fie negată în totalitate, fie diminuată considerabil sau, în cel mai fericit caz, trecută sub tăcere. Reprezentativă în acest sens este lucrarea apărută în 1978 sub semnătura "istoricilor" Aurel Karețki și Maria Covaci 4, cercetători la vremea respectivă în cadrul Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. În ceea ce privește derularea și
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă () [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]
-
altele pe care nu am avut o posibilitate să le verificăm, deoarece de când am venit aci, nu facem altceva decât să primim, să înregistrăm și să-i repartizăm pe internați în cantonamente. După părerea mea nu a fost cea mai fericită alegere a acestui sat destul de neîncăpător, pentru a fi destinat internării acestor jidani, întrucât nu este nici apă, nici putința de a ne aproviziona cu nimic din cele ce trebuiesc unei aglomerațiuni atât de mari. Aceasta în ceeace privește cazarea
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă () [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]
-
și sabotează măsurile antievreiești luate de statele vecine. Astfel, după cum se vede din adresa destinatarilor de pe contrapagina documentelor alăturate, ele sunt expediate în scop de propagandă și în România, pentru ca "Evreii din Ardealul românesc să se poată convinge cât de fericiți sunt confrații lor din Ardealul ocupat sub oblăduirea Coroanei Sfântului Ștefan și ca atare toți Evreii din Transilvania să se considere Unguri și să opteze pentru Ungaria Mare". În Ungaria și Transilvania ocupată se mai vinde în librării și un
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă () [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]
-
Vișniec încearcă să supraviețuiască într-o lume plină de semne, de simboluri, care anunță nenorocirea, fiind într-o continuă așteptare, la fel ca și protagoniștii lui Beckett din En attendant Godot. Această așteptare, plină de „tăceri“, nu are un final fericit, căci cel așteptat nu mai vine. Lumea este într-o continuă metamorfozare, iar dacă „cunoașterea amână răul“, acesta este pentru scurt timp, căci spaima revine de fiecare dată: „Mă plimb câte două, trei zile în șir. Închid ochii și-mi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
e zâmbetul tău, chiar dacă ai prefera să o zbughești la joacă. Singurele care-mi plac sunt câteva fotografii făcute înainte de a împlini un an, când nu știam „să pozez“ și nu-mi păsa cine mă privește - îmbufnată, gata de plâns, fericită că izbutesc să fac primii pași sau chinuindu-mă să mânuiesc o linguriță într-un bol cu flori pictate. Dacă aș mai avea vârsta de care mi-e atât de dor însă, aș sta cuminte-cumințică să mă fotografieze Loretta Lux
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
dar edituri mai neînsemnate m-au trimis la plimbare, fără să deschidă măcar cartea mea. Nu țin să îmi amintesc însă cazurile, destule, de indiferență ale editorilor străini la ușa cărora au bătut cărțile mele, ci doar poveștile cu final fericit. Cu cât aflu mai multe despre piața editorială străină, cu atât mă mir mai mult de curajul și intuiția lui Jean Mattern, care a publicat Dimineață pierdută, o carte apărută cu 20 de ani în urmă, dintr-o literatură necunoscută
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
bilet și acela la reducere, ea niciodată nu are bani, spune că sunt prea patriotici și superficiali, îi place mărunțișul și asta nu înseamnă că are, îi strânge până împarte totul pentru vreo foaie la franceză trasă la xerox. Era fericită, avea un ditamai rucsacul în spate ce o ghemuiește când obosește mergând pe șine, dar îi place, o face să se simtă copil, rucsacul ăi dă senzația de o continuă călătorie cu trenul. Cu siguranță, voi știți că îi place
A doua oară unu by Lungu Andreea-Loredana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92927]