21,262 matches
-
227). Tradiția criticii religiei, de la Xenofan (fr. 228) la scepticismul Akkademiei, căreia Îi aparținea, Îl leagă de „dogma lui Platon” (I fr. 30), de teologia academicului Xenocrate (I fr. 23), a stoicului Dionysosxe "Dionysos" (I fr. 23) și de ezoterismul roman (Valerius Soranos). Argumentul ei este „teologia naturală” (theologìa physikè), doctrina unității și divinității cosmosului (mundus), a sufletului universal (anima mundi) care umple lumea, a elementelor și a celor patru spații ale lumii (aether, aer, acqua, terra), care sunt pline de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sufletului universal (anima mundi) care umple lumea, a elementelor și a celor patru spații ale lumii (aether, aer, acqua, terra), care sunt pline de zei și de „suflete” (animae) de diferite calități. Atât religia practicată de oameni, cât și zeii romani, fie cei cunoscuți după nume și funcție (di certi), cât și cei necunoscuți (di incerti), sunt reduse la această structură. Instrumentele principale prin care se exprimă această gândire sunt etimologia (În nume este conținută natura lucrurilor), alegoreza și demitologizarea 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu fiul meu și cu soții, Penații și zeii cei falnici”, Eneida, 3, 12)2. Titlul „zei mari” se referă deci la divinitățile din Samotrace (theòi megàloi). Numele menționate de Macrobius arată cât a fost de intensă discuția despre Penații romani, discuție ce a durat o jumătate de mileniu: Nigidius Figulus (Despre zei, cartea a XIX-a), Cornelius Labeo și Hyginus (amândoi au scris Despre Penațixe "Penați"), Cassius Hemina, istoriograful, și, firește, Varro. Nu am epuizat nicidecum argumentele și asocierile pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
XIX-a), Cornelius Labeo și Hyginus (amândoi au scris Despre Penațixe "Penați"), Cassius Hemina, istoriograful, și, firește, Varro. Nu am epuizat nicidecum argumentele și asocierile pe care le-a elaborat Varro ca să explice sub aspect teologic cultul fundamental al republicii romane; vrem doar să punem În evidență angajamentul personal ce pare să se afle sub orice speculație erudită. Varro a vorbit despre misteriile din Samotrace În multe opere 3; probabilitatea ca și el să fi fost inițiat În „faimoasele misterii ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să se afle sub orice speculație erudită. Varro a vorbit despre misteriile din Samotrace În multe opere 3; probabilitatea ca și el să fi fost inițiat În „faimoasele misterii ale samotracilor” (fr. 206) este, așadar, destul de mare. 4. Istoricizarea istoriei romane a) Farmecul răspândit de speculația subtilă și angajată a lui Varro nu trebuie să ne facă să uităm munca depusă de erudit, sârguința și abilitatea lui narativă. Așadar, vrem să mai subliniem, În concluzie, felul În care rigida structură sistematică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lasă să transpară o „instituire” a unei civitas istorice a unui anumit popor. Cele șaisprezece cărți ale Antichităților religioase, așa cum subliniază Varro, presupun În mod necesar celelalte douăzeci și cinci de cărți ale Antichităților omenești (RD I fr. 5). Împreună cu civitas a romanilor, religia care Își găsește propria instituire În interiorul ei Îi asumă și istoria. b) În cartea Antiquitates rerum divinarum, În care sunt expuse fundamentele metodologice (cartea I), sunt, așadar, prezentate nu numai motivul, rațiunea și scopul operei (pericole și reforma religiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religia care Își găsește propria instituire În interiorul ei Îi asumă și istoria. b) În cartea Antiquitates rerum divinarum, În care sunt expuse fundamentele metodologice (cartea I), sunt, așadar, prezentate nu numai motivul, rațiunea și scopul operei (pericole și reforma religiei romane), ci și o istorie a cultului În statul roman. Romulusxe "Romulus" a Început cu „instituirea” (constituere), Întemeind cultele lui Ianusxe "Ianus", Jupiter, Martexe "Marte", Picus, Faunusxe "Faunus", Tiberinusxe "Tiberinus" și Herculexe "Hercule". Numa a Întemeiat alte culte, dar „nu existau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asumă și istoria. b) În cartea Antiquitates rerum divinarum, În care sunt expuse fundamentele metodologice (cartea I), sunt, așadar, prezentate nu numai motivul, rațiunea și scopul operei (pericole și reforma religiei romane), ci și o istorie a cultului În statul roman. Romulusxe "Romulus" a Început cu „instituirea” (constituere), Întemeind cultele lui Ianusxe "Ianus", Jupiter, Martexe "Marte", Picus, Faunusxe "Faunus", Tiberinusxe "Tiberinus" și Herculexe "Hercule". Numa a Întemeiat alte culte, dar „nu existau Încă” (nondum) imagini și temple; riturile erau simple și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a devenit Valerios, Fusios Furios...; adică era nevoie ca aceia care sacrificau să țină altarele, așa cum se țin de mâner vasele (ansis)”. Limba și numele conțin „urmele” (fr. 77). În religie lucrurile durează (durare) mai mult (Varro, De vita populi Romani I, vezi Cardauns, 1976, p. 51). În cultul Cybelei, care În realitate este Mamaxe "Mama"-Pământxe "Pământ", se mai cântă Încă din instrumente de bronz, pentru că odinioară, Înainte de epoca de fier, pământul era lucrat cu unelte de bronz (fr. 267
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înapoi amintirea istorică a religiei. Importante sunt profunzimea și precizia cronologică 2, vastitatea spațială 3 și amploarea „istoriei religiei” lui Varro. Alcătuirea acestei istorii și fina ei legătură cu religia persană, caldee, iudaică și egipteană 1, ca și inserarea religiei romane În istoria acelor res humanae ale poporului roman reprezintă un progres valoros În dezvoltarea istoriografiei. Întrucât Tertullian, Arnobius și Lactanțiu au folosit această Summa theologica a lui Varro, iar Augustin a considerat-o atât de importantă Încât să o combată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poporului roman reprezintă un progres valoros În dezvoltarea istoriografiei. Întrucât Tertullian, Arnobius și Lactanțiu au folosit această Summa theologica a lui Varro, iar Augustin a considerat-o atât de importantă Încât să o combată citând abundent din ea, istoria religiei romane a lui Varro, chiar dacă este fragmentară și contraversată, continuă să fie o parte esențială, de referință, a istoriei intelectuale și religioase a Europei. AbrevieriTC "Abrevieri" ACT Atti del Convegno di Studi nella Magna Grecia, Taranto. CIL Corpus Inscriptionum Latinarum. EPRO
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hipponion ed un nuovo testo orfico”, În La Parola del Passato, nr. 29, pp. 91-126. Rajak, T. (1984), „Was there a Roman Charter for the Jews?”, În Journal of Roman Studies, nr. 74, pp. 107-123. Riccobono, S. (1968), Fontes Iuris Romani Anteiustiniani, vol. I, Leges, Florența. Roemer, R. (1985), Sprachwissenschaft und Rassenideologie in Deutschland, München. Rohde, G. (1936), Die Kultansatzungen der römischen Pontifices, Berlin. Romanelli, P. (1964), „Magna Mater e Attis sul Palatino”, În Hommages à Jean Bayet, „Collection Latomus”, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
istorice. Această perioadă, după ce a Început cu progresiva fragmentare a numeroaselor regate ale diadohilor imperiului supranațional constituit de tânărul prinț macedonean În cei treisprezece ani ai fulgerătoarei sale cariere militare și politice (336-323 Î.Hr.), se Încheie În anul cuceririi romane a Egiptului după bătălia de la Actium (31 Î.Hr.). Odată cu reducerea la provincie romană (30 Î.Hr.) a vechiului regat faraonic, pe care Îl moșteniseră Lagizii, noua putere, În curând titulară și ea a unui imperiu, Încheie cucerirea treptată a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
imperiului supranațional constituit de tânărul prinț macedonean În cei treisprezece ani ai fulgerătoarei sale cariere militare și politice (336-323 Î.Hr.), se Încheie În anul cuceririi romane a Egiptului după bătălia de la Actium (31 Î.Hr.). Odată cu reducerea la provincie romană (30 Î.Hr.) a vechiului regat faraonic, pe care Îl moșteniseră Lagizii, noua putere, În curând titulară și ea a unui imperiu, Încheie cucerirea treptată a regatelor de veche sorginte macedoneană. Așadar, prin termenul de elenism intenționăm să plasăm sub
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o criză socială și economică profundă ce nu va Întârzia să se reflecte pe plan cultural și religios. Fără să putem reparcurge evenimentele sociopolitice ale acestor ani, este de ajuns să amintim că Grecia, unul dintre primele obiective ale expansionismului roman În Orient, va fi, alături de Macedonia, și cea dintâi care a căzut sub stăpânirea directă a noii puteri internaționale. Anul 146 Î.Hr. este hotărâtor, chiar dacă diferite polisuri grecești vor continua, În diferite forme, să ia parte la evenimentele politico-militare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hr. este hotărâtor, chiar dacă diferite polisuri grecești vor continua, În diferite forme, să ia parte la evenimentele politico-militare ale ultimului veac al elenismului: odată cu războiului Romei Împotriva Ligii aheene și cucerirea Corintului, pe de o parte, și cu Întemeierea provinciei romane a Macedoniei, de cealaltă parte, destinul grecilor continentali este pecetluit. Deși cetățile grecești Își mențin propriile structuri socioeconomice și propriile instituții juridice și religioase pe toată perioada stăpânirii romane, chiar și după ce aceasta va forma un imperiu, ele și-au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și cucerirea Corintului, pe de o parte, și cu Întemeierea provinciei romane a Macedoniei, de cealaltă parte, destinul grecilor continentali este pecetluit. Deși cetățile grecești Își mențin propriile structuri socioeconomice și propriile instituții juridice și religioase pe toată perioada stăpânirii romane, chiar și după ce aceasta va forma un imperiu, ele și-au pierdut orice capacitate de decizie autonomă pe plan politic. 2. Elenismul: caractere generale și linii de orientaretc "2. Elenismul \: caractere generale și linii de orientare" Spre deosebire de etimonul grec hellenismòs
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale republicii față de influențele elene Înrădăcinate În nordul etrusc, În sudul Italiei și În Sicilia, aflate amândouă sub dominație greacă; dar nici În perioada clasică nu lipsesc contactele ei directe cu polisurile din Grecia continentală. De altfel, În expansiunea republicii romane către Orient, epoca elenistică asistă la o elenizare masivă a vieții culturale și religioase a Urbei. Deci dacă crearea, fie ea și efemeră, a „imperiului” supranațional al lui Alexandru și mai ales formarea În Orient a unor structuri statale stabile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
anecdotic, este oglinda fidelă a unei situații reale care, specifică acestui moment al veacului al IV-lea Î.Hr., va rămâne - chiar și cu transformările, unele importante, ale condițiilor istorice - neschimbată În substanță pe tot parcursul perioadei elenistice și imperiale romane, până la prăbușirea definitivă a civilizației „păgâne”. Ne referim la primatul pe care tradiția filozofică greacă și În special centrul ei propulsor, Atenaxe "Atena", Îl dețin pe tot parcursul istoriei antice, chiar și În Împletirea profundă cu alte experiențe culturale. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
colegii săi aristocrați foarte zeloși față de tradițiile ancestrale, dar nici de acele cercuri de creștini Învățați care primesc și elaborează achizițiile filozofiei grecești - la uzanța tradițională de a aduce din Atica philosophi praeceptores pentru a se Îngriji de educația tinerilor romani, deși ea era finalizată cu pregătirea pentru chestiunile sociale și politice (Relatio, III, 5). Nu vom neglija nici faptul că apologeții creștini, deși Își Îndreaptă criticile către tot spectrul religiilor „păgâne”, iau de obicei ca parametru privilegiat al polemicii lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dinastico-departamental, divinitățile care Îl alcătuiesc, În special cele principale, fiind unite Între ele prin legături de rudenie și Înzestrate cu putere asupra diferitelor sfere ale vieții cosmice și umane. Intensificându-și contactele În epoca elenistă și, ulterior, În perioada imperială romană, substanțialele analogii structurale ale tradițiilor religioase ale popoarelor din jurul Mediteranei, deci caracterul lor național și ansamblul politeist, au făcut posibil fenomenul cosmopolitismului, care, În această epocă, Îi caracterizează fizionomia. Într-adevăr asistăm la răspândirea progresivă dincolo de respectivele lor granițe naționale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
regiune În alta, cu o ședere câteodată foarte lungă În ținuturile cucerite sau de formare a unor adevărate „colonii”, așa cum este cazul marilor cetăți elenistice constituite În vechime sau mai noi, populate de coloni greco-macedoneni și, mai târziu, de acei romani care, fiind comercianți activi la Delos Încă de la sfârșitul secolului al II-lea Î.Hr., apar adesea În ofrandele onorifice ale atâtor cetăți asiatice alături de grecii care dețin magistraturile cetățenești. O asemenea mobilitate a indivizilor este Însoțită de o mobilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
populației locale, asumând acea fizionomie cosmopolită și totodată individualistă pe care am indicat-o deja ca trăsătură distinctivă a experienței religioase elenistice. Și În legătură cu acest lucru este nimerit să distingem Între evenimentele din epoca elenistică și cele din epoca imperială romană, din moment ce, neexistând o soluție clară de continuitate, asistăm la o schimbare importantă de perspectivă, odată ce Roma, focus al Întregii perspective sociopolitice și economice, devine obiectivul principal de cucerit de către diferitele mișcări religioase; la rândul ei, Roma devine centrul propulsor pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-l mântui pe credincios, care, prin el, Într-un avânt de pietate personală, se poate recunoaște ca „renăscut pentru veșnicie” (CIL, VI, 510 din 376 d.Hr.). În sfârșit, În practica taurobolului, care În Grecia are un ecou slab, cercurile romane aristocratice din ultimii ani ai secolului al IV-lea Își vor găsi una dintre expresiile privilegiate ale Îndârjitei lor apărări a valorilor păgânismului muribund, făcând din el instrumentul acelei reacții extreme față de creștinismul triumfător care, după efemera paranteză iuliană, urma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor credincioși din ce În ce mai numeroși, a căror devoțiune, atestată de o mare cantitate de epigrafe, va conduce la construirea altor două temple și, În sfârșit, la recunoașterea oficială a aceluiași cult din partea autorităților publice. Greci, răsăriteni din orice națiune, italici și romani ce alcătuiesc populația cosmopolită a Delosului În ultimele două veacuri ale elenismului vor frecventa serapeum-urile și se vor face purtătorii de cuvânt și propovăduitorii cultului zeităților gata să sară În ajutorul oamenilor, la nivel individual și cosmic, zeități pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]