21,120 matches
-
europeni, cu portrete de Mircea Alifanti, București, 1946; Claude Roy, Parisul răsculat, București, 1946; Maxim Gorki, Univesitățile mele, București, 1948; N.A. Nekrasov, Poeme alese, București, 1953, Gerul, moșu cu nasu roșu, București, 1955, Opere alese, I-III, București, 1955-1959, Femeile ruse. Decembristele, București, 1956; Adam Mickiewicz, Pan Tadeusz sau Ultima încălcare de pământ în Lituania, pref. Olga Zaicik, București, 1956, Poezii, București, 1957 (în colaborare cu Vlaicu Bârna și Virgil Teodorescu), Poezii, București 1959; Juliusz Slowacki, Ceasul meditării, cu ilustrații de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
eroul principal. Plutind pe valurile conversației și încercînd să evite una dintre aceste teme, prințul Mîșkin „dă chix“ și eșuează după ce urcase în barca unui pamflet împotriva catolicismului. Nu se poate să faci parte din „lumea asta“, din înalta societate rusă, dacă pui atîta suflet în propriileți idei. Riști să nu ai aderență la ea, să fii luat drept un „idiot“. Ceea ce cu prințul Mîșkin se și întîmplă. Cît privește frumusețea ca atare, pînă și el se recunoaște dezarmat: „Frumusețea e
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se recunoaște dezarmat: „Frumusețea e greu de judecat; încă nu sînt pregătit. Frumusețea e o enigmă“2. După cum se știe, contextul cultural rus al vremii nu prea agrea enigmele. În anii ’60 și ’70 ai secolului al XIX-lea, cultura rusă, mai ales literatura, era dominată de ideologie și propagandă, care, de nevoie, neavînd la dispoziție altă „tribună“, se exprima la megafonul criticii literare. Vladimir Nabokov denunță „dezmățul“ acestei critici literare „progresiste“, care „îi refuza calitatea de scriitor celui ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
preface, nu mai pot trăi în minciuna acestei idei, iar alt adevăr nu mai am; fie ce-o fi» - iată ce ne spun aceste însemnări, oricît s-a lepădat Dostoievski de ele în nota de subsol. Niciodată, la nici un scriitor rus «cuvîntul» său nu a răsunat cu atîta lipsă de speranță, cu atîta disperare. Tocmai prin aceasta se explică și nemaiauzita cutezanță (contele Tolstoi ar fi spus „neobrăzare“ - doar se exprimă așa despre Nietzsche) cu care Dostoievski își permite să scuipe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
această idee și aș încerca s-o expun, aș alege o cu totul altă formă; în 1846 însă nu am găsit-o și nuvela n-a fost reușită“1. Dostoievski și-a desemnat personajul cu un cuvînt inexistent în limba rusă: paradoxalist. Nu este în nici un caz vorba de un „ins paradoxal“, cum au echivalat V. Em. Galan și Igor Blok. Pur și simplu, pentru un asemenea erou nu exista un cuvînt; și totuși - nu-i așa? - el trebuia să poarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
prin această școală a imitației. Și a trecut. „Duelul“ său, purtat iarăși de unul singur, cu ofițerul este un argument în acest sens. Cît privește romantismul „pragmatic“ pe care-l ridiculizează la alții, acesta este și istoric. De fapt, romantismul rus se vulgarizase de un secol. De la Pușkin încoace toți tinerii funcționari, ofițeri, studenți erau romantici. Preluat din literatură, romantismul devenise un stereotip de comportament. Firescul este marginalizat, considerat „prozaism“ de către firile eminamente poetice, adică parodice. La 1835, Pușkin primește o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
au însemnat la fel de mult și prin care a dăinuit Franța, transcriu aici numele lor adevărat (...)” Marcel Proust Timpul regăsit „Oare siberianul o să-i pretindă cerului măslini sau provensalul răchițele?” Joseph de Maistre Serile din Sankt-Petersburg „L-am întrebat pe scriitorul rus care e metoda lui de lucru și m-am mirat că nu-și făcea el singur traducerile, căci vorbea o franceză foarte pură, cu o oarecare încetineală datorată subtilității spiritului său. Mi-a mărturisit că Academia și dicționarul ei îl
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mult că rolul lui trecea dincolo de beție și de scandal. Se simțea oarecum de neînlocuit pentru echilibrul psihic al curții. Gavrilici devenise un adevărat personaj, un tip, o curiozitate - purtătorul de cuvânt al destinului imprevizibil, schimbător, atât de drag sufletului rus. Și, deodată, franțuzoaica aceea cu privirea liniștită a ochilor ei gri, elegantă în ciuda simplității rochiei sale, subțirică și atât de diferită de femeile de vârsta ei, băbuțele pe care el tocmai le alungase de pe stinghia lor. Într-o zi, vrând
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Charlotte ne-a vorbit pentru prima dată despre un oarecare Marcel Proust, „apropo, era văzut jucând tenis la Neuilly, pe Bulevardul Bineau”, ni-l imaginam pe acel dandy cu ochi mari, languroși (bunica ne arătase fotografia lui) printre izbe! Realitatea rusă se întrezărea adesea sub patina delicată a vocabulelor noastre franțuzești. Președintele Republicii nu scăpa de ceva stalinist în portretul pe care i-l schița imaginația noastră. Neuilly se popula cu colhoznici. Iar Parisul care ieșea încet din apă purta în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
printre tulpinile încâlcite de măzăriche, bacanta detronată ne trimitea zâmbetul ei de piatră. Charlotte s-a oprit în prag și a suspinat ușor: - Știți, de fapt, La Marseillaise era un marș militar, nimic mai mult. Cam ca și cântecele revoluției ruse. Sângele nu înfricoșa pe nimeni pe vremea aceea... A intrat în încăpare și de acolo am auzit venind versetele pe care le recita în șoaptă, ca pe o ciudată litanie a trecutului: -... stindardu-nsângerat e înălțat... Un sânge impur s-adape
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
supte ale spânzuraților pe care nimeni nu se gândea să-i îngroape. Și, foarte sus, în albastrul însorit al cerului, un stol de păsări migratoare dispărea încet, subliniind liniștea prin ecoul țipetelor lor înalte. Suflul greu și sincopat al lumii ruse nu o mai îngrozea. Învățase atâtea de la plecarea ei încoace. Știa că este practic, într-un vagon sau într-o căruță, să ții un sac umplut cu paie, cu câteva pietre chiar la fund. Pe acesta îl smulgeau bandiții în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lecturile mele. Reflexele efemere ale Atlantidei de-a lungul timpului nu-mi mai ajungeau. De-acum înainte, năzuiam să cunosc istoria sa intimă. Rătăcind prin cavernele bătrânei noastre biblioteci, încercam să clarific pricina căsătoriei extravagante dintre Henric I și prințesa rusă Anna. Voiam să știu ce putea trimite ca zestre tatăl ei, vestitul Iaroslav cel Înțelept și cum făcea el să ajungă hergheliile de cai de la Kiev la ginerele său francez atacat de războinicii normanzi. Și care era distracția zilnică a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o comisie de Partid reunită ca să-i judece „crima”. Știa că naționalitatea Charlottei, da, „francitatea” ei era o tară cumplită în epoca aceea de luptă împotriva „cosmopolitismului”. În chestionarul completat înainte de examen, menționase cu o mână tremurătoare: „Mama - de naționalitate rusă”... Și cele două ființe atât de diferite și atât de apropiate prin tinerețea lor mutilată s-au întâlnit. Și ne-am născut noi, sora mea și cu mine, iar viața a continuat, în ciuda războaielor, a satelor arse, a lagărelor. Da
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vară petrecută în casa Charlottei. A doua zi dimineața, m-am trezit cu sentimentul că sunt, în sfârșit, eu însumi. O liniște profundă, amară și senină totodată, se răspândea în mine. Nu mai trebuia să mă zbat între identitatea mea rusă și cea franceză. M-am acceptat. Ne petreceam acum aproape toate zilele pe malul Sumrei. Plecam dis-de-dimineață, ducând cu noi o ploscă mare cu apă, pâine, brânză. Seara, profitând de prima adiere răcoroasă, ne întorceam acasă. O dată ce drumul ne era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Charlottei... În toamna aceea, douăzeci de ani mă despărțeau de vremea Saranzei. Mi-am dat seama de distanța aceasta - de sacramentalul „după douăzeci de ani” - în ziua în care postul nostru de radio a difuzat ultima lui emisiune în limba rusă. Seara, când am părăsit sala redacției, mi-am imaginat o întindere nemărginită, căscată între orașul acela german și Rusia adormită sub zăpezi. Tot spațiul nocturn care, încă în ajun, răsuna de vocile noastre, de acum înainte mi se părea că
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sale încercări literare (poezie, teatru, jurnal intim). În 1854 se înrolează într-un regiment de husari din armata țaristă, participând, pentru scurt timp, la Războiul Crimeii (1853 - 1856). Datorită convingerilor sale pro-românești, manifest afișate, Hasdeu întră în conflict cu autoritățile ruse (care îl condamnă, în contumacie, la exil în Siberia) și alege să părăsească teritoriul ocupat al Basarabiei, ajungând în 1857 la Iași și activând în anul următor ca judecător la Cahul (va fi însă destituit la scurt timp de prințul
Bodan Petriceicu Hasdeu. Repere ale unei biografii ilustre by Claudia Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83576_a_84901]
-
atractivitate este contactul vizual cu machete, replici ale unor vase celebre („Endeavour”), iahturi și părți componente (Australia II, camera operațiunilor, centrul de navigare și de apărare de pe bordul HMAS Onslow/ Liliacul); nave (Carpentaria, navă far); camera de control a submarinului rus Foxtrot; statui recondiționate (statuia din lemn a unui marinar, cu o vechime de 180 de ani, de pe nava de luptă HSM Nelson). Muzeul păstrază și așa zisul Zid al Mărfurilor cu variate obiecte disponibile În 1830 (stafide malaeze, mangan neo-zeelandez
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
epocă de mare intensificare a studiilor zise „obiective”, științifice, pozitiviste, vechile noțiuni de frumos, estetic, artă, gust, emoție estetică sunt, dacă nu eliminate cu totul, marginalizate. Efortul cel mai însemnat de analiză și redefinire a specificului literar aparține școlii formale ruse, preocuparea didactico-teoretică pentru „natura literaturii” fiind însă generală. Formalismul rus, apoi cercul lingvistic de la Praga cultivă ideea „literaturii în ea însăși” și „pentru ea însăși”, ca „fenomen particular având legi proprii” O altă creație terminologică este „literaritatea”, iar când apar
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
vechile noțiuni de frumos, estetic, artă, gust, emoție estetică sunt, dacă nu eliminate cu totul, marginalizate. Efortul cel mai însemnat de analiză și redefinire a specificului literar aparține școlii formale ruse, preocuparea didactico-teoretică pentru „natura literaturii” fiind însă generală. Formalismul rus, apoi cercul lingvistic de la Praga cultivă ideea „literaturii în ea însăși” și „pentru ea însăși”, ca „fenomen particular având legi proprii” O altă creație terminologică este „literaritatea”, iar când apar studiile despre text apare noțiunea concurentă de „textualitate”. Întreg acest
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
de Studii Politice, 1968, p. 152. 107 Ibid., p. 153. 108 François Bloch-Lainé, "Justification des choix", în Urbanisme, nr. 89, "Les métropoles d'équilibre", 1965, p. 10. 109 Principalele figuri ale acestei mișcări sunt: grupul Bahaus (1919-1933) în Germania, constructivismul rus, Stijl-ul olandez, futurismul italian și, bineînțeles, Le Corbusier, care, odată cu Carta de la Atena, redactează textul de referință al doctrinei urbanismului modern. 110 Fondat pe refuzul separării între "artele frumoase" și "artele aplicate", Bahaus "făcea o revoluție în învățământul artelor care
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
din Atena ANEXĂ Opere ale filosofului danez Harald Höffding (1843-1931) traduse în alte limbi Psihologie. În daneză, 1882, apoi numeroase ediții; ed. 7-a prescurtată. Trad. Germană 1887 și numeroase ediții; ed. 6-a prescurtată, 1922. Traduceri în franceză, engleză, rusă, italiană, japoneză, poloneză, finlandeză. Kierkegaard ca filosof. În daneză, 1892 și numeroase ediții. Ultima ediție germană, 1923. Etica. În daneză, 1887, apoi numeroase ediții. Ed.3-a în germană, 1922. Traduceri în franceză, rusă, poloneză. Istoria filosofiei moderne, 2 vol
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
scoasă din țîțîni". George Orwell (1903-1950) publică studiul critic asupra piesei Regele Lear (inclus în Collected Essay, 1961) intitulat Lear, Tolstoy and the Fool (Lear, Tolstoi și Bufonul), care este un răspuns în timp la eseul antishakespearian al marelui scriitor rus. Că și Lear, Tolstoi renunța la onoruri, la titlul de conte, dar dorește totuși să se bucure de avantajele poziției sociale la care renunțase. Morală lui Or well, desprinsa din întreprinderea critică pe care o face, îndeamnă la acceptarea ideii
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
și nu vipere. Ceea ce putea fi o tragedie se încadrează astfel în limitele unei dulcege melodrame familiale. Dintre toate ecranizările piesei Regele Lear, una dintre cele mai reușite a fost aceea regizată de Grigory Kozintsev, adaptată după traducerea în limba rusă a lui Boris Pasternak. Cu toate că arhitectura originală a piesei nu a fost păstrată în întregime (de exemplu, la final, bufonul lui Lear interpretează o elegie la flaut), ideea ei a fost redata cu acuratețe, cel puțin din punctul de vedere
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
ale unor piese românești, cu multe observații originale și într-un stil intelectual de ținută. S. a mai semnat scenarii de film - Orașul văzut de sus (1975), Gloria nu cântă (1977) - și numeroase prezentări și prefețe la traduceri din literatura rusă și franceză (Cehov, Gogol, Molière). SCRIERI: Problema intelectualului în opera lui Camil Petrescu, București, 1958; Dispariția, București, 1967; Inamicii. Trenul. Generalul, București, 1968; Chibritul, holul, peronul, București, 1970; Socrate. Măști contemporane, București, 1970; Fata morgana, București, 1973; Socrate. Platon. Diogene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
cu puternice elemente realist-socialiste (...)”. Și să încheiem cu experiența sovietică în domeniu, așa cum s-a manifestat pe diferitele scene românești și cu propaganda acesteia făcută de Valentin Silvestru 53: „Răsfoind volumul Teatru de Al. Corneiciuc tipărit de curând de Cartea rusă întâlnești piesele pe care spectatorii noștri din Capitală și din alte orașe ale țării le cunosc și le prețuiesc drept creații reprezentative ale literaturii dramatice sovietice (...). Distinsă cu Premiul Stalin pe anul 1950, Crângul de călini ilustrează înaltul nivel al
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]