21,931 matches
-
modernă. Lui Rebreanu îi datorăm înființarea muzeului, crearea Bibliotecii Teatrului Național, matineele, chiar o scenă pentru cei tineri, botezată Teatrul Mic. În 2002 este inaugurată noua serie de Conferințe ale Muzeului nou al Teatrului Național, cu prilejul aniversării a două veacuri de la nașterea ctitorului Teatrului cel Mare, Ion Heliade Rădulescu, și a nașterii lui Ion Luca Caragiale. Academicieni, universitari și cercetători prestigioși au onorat sesiunile științifice. Sesiunea de comunicări dedicate lui Ion Heliade Rădulescu la 150 de ani de la naștere (21
Ionuț Niculescu () [Corola-website/Science/306502_a_307831]
-
Editura Nemira „Corifei pe scena națională”, 2003, Editura Nemira „Drama istorică națională”, 2003, Editura Nemira „Clepsidra Teatrului cel Mare”, 2003, Editura Nemira „Presa teatrală românească”, 2004, Editura Nemira. În afara colecției tipărește alte trei volume: „O famile de actori la începutul veacului XX în 44 de imagini” (album), Fundația D’ale Bucureștilor, 1997 „Amintirile Teatrului Național, evocări, documente din veacul așezării”, Editura Ararat, 1997 „150 de ani de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare”, Editura Monitorul Oficial, 2002. Cărțile sale au fost
Ionuț Niculescu () [Corola-website/Science/306502_a_307831]
-
Mare”, 2003, Editura Nemira „Presa teatrală românească”, 2004, Editura Nemira. În afara colecției tipărește alte trei volume: „O famile de actori la începutul veacului XX în 44 de imagini” (album), Fundația D’ale Bucureștilor, 1997 „Amintirile Teatrului Național, evocări, documente din veacul așezării”, Editura Ararat, 1997 „150 de ani de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare”, Editura Monitorul Oficial, 2002. Cărțile sale au fost apreciate de critici teatrali ai timpului: Saviana Stănescu („Adevărul literar și artistic”, nr. 434, 8 septembrie 1998, cronica
Ionuț Niculescu () [Corola-website/Science/306502_a_307831]
-
este și un înzestrat povestitor, în stare să facă vii sub ochii noștri și întâmplări de demult, ca și când ar fi fost martor și părtaș. Urmașul lui George Farga și Ioan Masoff, deopotrivă, ne dăruiește, în stagiunea în care aniversăm un veac și jumătate de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare, pagini cu adevărat memorabile".” (Dinu Săraru) Domnul Dinu Săraru îl propune, în anul 2003, Ministerului Culturii și Cultelor pentru Premiul Național pentru Istorie, Teorie și Critică Teatrală, iar un an mai
Ionuț Niculescu () [Corola-website/Science/306502_a_307831]
-
poetul îl descoperă după epuizarea, prin experiență, a celorlalte căi. Dar, aflat sub scurgerea timpului (aici începe tema fundamentală a poeziei), omul nu se mai poate întoarce și clipa consonanței sufletești, care i-ar fi putut aduce fericirea, rămâne în veci pierdută: "„Și te-ai dus, dulce minune/ Și-a murit iubirea noastră/ Floare-albastră! Floare-albastră/ Totuși este trist în lume”". Amintirea devine prilej de meditație asupra fragilității ființei umane în Univers. Din această perspectivă, condiția omului este tristă, pentru că este repede
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
scop, și care sunt evidențiate cu inscripția latină "Unum ex septem Altaribus" (unul din cele șapte altare). Tezaurul Bisericii (expresie care uneori nu pare tocmai fericită) "nu este o însumare de bunuri, cum ar fi bogățiile materiale, adunate în decursul veacurilor, ci este valoarea infinită și nesecată pe care o au la Dumnezeu ispășirile și meritele lui Christos, Domnul nostru, oferite pentru ca omenirea să fie eliberată de păcat și să ajungă la comuniunea cu Tatăl; este însuși Cristos, Răscumpărătorul, în care
Indulgență (creștinism) () [Corola-website/Science/306559_a_307888]
-
călugări și au putrezit. La 12 februarie 1618, domnitorul Radu Mihnea a ridicat biserica la rangul de mănăstire , păstrându-i închinarea la Muntele Sinai. În 1653, arhidiaconul Paul de Alep a menționat existența mai multor case în incinta mănăstirii. În veacul al XVII-lea, Mănăstirea Balica a beneficiat de mai multe danii, în principal de la domnitorii Movilești. Cu toate acestea, războaiele și proasta administrare a averilor sale de către călugării greci au dus mănăstirea la starea de ruină. După cum relatează ""Cronica anonimă
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
Teu Arhimandritul Ioasaf Voinescu, și s'au înfrumusețat în lăuntru și afară precum se vede astăzi, și din nou s-au înzestrat cu toate argintăriile și vestmintele și alte odoare, pe care păzește-o Tu Doamne și o întărește în veci neclătită. Iar către bunii și drept slăvitorii Hristiani, care vor avea dragoste a ceti pe aceste slove, cu umilință vă rog să ertați orice greșală veți afla și se ziceți cuvântul: "Milostiv fii Doamne păcătosului acestuia" ca și voi aseminea
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
la creștinism, luptă care avea să dureze mai multe secole. Formarea statelor latine în Orientul Apropiat, prezența unui număr mare de străini, a unor trupe străine au fost întâmpinate cu dușmănie de populația autohtonă. Cronicarul Guillaume din Tyr consemna, în veacul XII, vrăjmășia și dorința de răzbunare care pusese stăpânire pe turci și pe arabi, mai ales pe aceștia din urmă: "Ei erau cei mai aprigi dușmani-spunea Guillaume-ai poporului nostru și cu atât mai grav era că ei trăiau în țara
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
al RSR, Nicolae Ceaușescu a atribuit municipiului Cluj denumirea de Cluj-Napoca. Totodată, de asemenea în scopuri propagandistice, a conferit orașului ordinul "Steaua Republicii Socialiste România" clasa I, "dînd o înaltă apreciere contribuției aduse de cetățenii municipiului Cluj de-a lungul veacurilor la lupta întregului popor pentru libertate și progres social și la înfăptuirea politicii partidului și statului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră." După 1945 Clujul a intrat în perioada guvernării comuniste, până în decembrie 1989. În 1974
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitalei ortodoxiei și a Imperiului Bizantin, Constantinopol. Aceasta este văzută ca unul dintre actele finale din Marea Schismă. Cruciada a IV-a și cucerirea Constantinopolului nu a fost un eveniment întâmplător. Mai multe evenimente din veacul comnen anunțau tragedia din 1204. Mai întâi Marea Schismă din 1054 a dus la o ruptură nu numai dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică, dar și dintre Occident și Bizanț. Cei mai importanți factori în cucerirea latină a Constantinopolului au
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
foarte puternic în Europa apuseană, cu rădăcini adânci în trecutul îndepărtat al istoriei, transmis, ca multe credințe păgâne, în creștinism și întreținut de misticismul și fanatismul evului mediu, mai ales, în secolele XI-XIII. O credință străveche, vehiculată de tradiție prin veacuri, adusese până în evul mediu, și mult după aceea, superstiția că, prin puritatea și farmecul lor, copii pot răscumpăra de la divinitate vina celor mari. Era un lucru obișnuit și general răspândit ca mamele să pună copii să se roage pentru părințiilor
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
Ladima, poet și ziarist recunoscut, o iubea pe Emilia. George Ladima, care era îndrăgostit până peste cap de Emilia i-a făcut rost de o slujbă la Teatrul Național din București și a scris o sumedenie de articole în ziarul Veacul, la care era angajat, care favorizau și-i punctau talentul. Fred Vasilescu și-a dat seama că Ladima nu a avut posibilitatea să o cunoască foarte bine pe Emilia sau bani să o urmeze în locurile unde ea mergea. Din
Patul lui Procust (roman) () [Corola-website/Science/306668_a_307997]
-
a făcut să fie cunoscut monahismul egiptean, ca formă de viață organizată într-un mod original în mijlocul pustiului; drept exemplu viu a prezentat figura impunătoare a Sfântului Antonie, în celebra lucrare ""Vita Antonii"" - "Viața lui Antonie", care de-a lungul veacurilor avea să atragă spre liniștea mănăstirilor nenumărate suflete însetate după adevărata pace și desăvârșire a vieții. În Sinodul de la Laodiceea din jurul anului 363, în canonul 59 se stabilea ca la serviciul divin să se citească doar din cărțile canonice, iar
Atanasie din Alexandria () [Corola-website/Science/306695_a_308024]
-
ocrotitoare, s-a ascuns cu pruncul din fața aprozilor lui Irod. Aceștia au trecut pe lângă ei fără a-i vedea. După ce pericolul a fost depășit, Maica Domnului a ieșit din ascunzătoare și a vorbit afectuos salviei: «De azi înainte și până în vecii vecilor vei fi o floare preferată a oamenilor. Îți dau putere să vindeci oamenii de orice boală; salvează-i de la moarte așa cum ai făcut și cu mine» ." De atunci, salvia înflorește orișicând întru salvarea și ajutorarea oamenilor. Salvia reprezintă o
Salvie () [Corola-website/Science/306709_a_308038]
-
și o mare parte a supraviețuitorilor dintre ei au fost siliți să se convertească la creștinism. Din cauza atmosferei ostile ,inclusiv a unor agresiuni din partea unora din locuitorii eleni creștini, și evreii au fost până la urmă nevoiți să părăsească orașul în veacul al V-lea. În Jaffa există până în zilele noastre o veche comunitate creștină, de diferite rituri. După reprimarea samaritenilor de către împărații bizantini bizantini, ea devenise majoritară. Crestinii erau atunci de limbă elenă și aramaică, și au devenit în mare parte
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
anul 971 Palestina, ocupată de general Jawhar, în slujba califului Al Muizz, trece în mâinile Califatului șiit al Fatimizilor (originari din Maghreb) care, cu excepția anilor de tiranie ai califului Al Hakim, arată în general toleranță față de creștini și evrei. Primul veac al mileniului al II-lea aduce asupra regiunii și câteva catastrofe naturale: Yaffa suferă de pe urma cutremurelor de pământ din 1016 și din 5 decembrie 1033, acesta din urmă însoțit și de un tsunami. Cruciații sub conducerea lui Godefroi de Bouillon
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
precum și vizitatorul evreu din Italia , Rabbi Meshullam din Volterra în anul 1481. După cucerirea Palestinei de către sultanul otoman Selim I în anul 1516, Yaffa mai păstrează o anumită însemnătate în comerțul regiunii și în pelerinajul creștin spre Locurile Sfinte. În veacul al XVII-lea, în 1654 călugării franciscani au înființat aici un han, în apropierea locului unde se află acum mănăstirea Sf. Petru. Cu timpul, s-au reconstruit unele biserici, s-a ridicat o moschee și s-a deschis și un
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
1654 călugării franciscani au înființat aici un han, în apropierea locului unde se află acum mănăstirea Sf. Petru. Cu timpul, s-au reconstruit unele biserici, s-a ridicat o moschee și s-a deschis și un han armenesc. La sfârșitul veacului al XVII - lea Yaffa este încă o așezare mică de 400 de case ,lipsită de ziduri exterioare. La mijlocul secolului al XVIII-lea guvernatorul Gazei, Hussein ben Radwan inițiază lucrări de refacere a Yaffei și în speranța unor beneficii sporite, creează
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
un han pentru aceștia din urmă. Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Yaffa ajunge să ia locul Ramlei ca centru administrativ al districtului. (Palestina era considerată atunci ca parte din Siria, respectiv din vilayetul Damasc). Sfârșitul veacului al XVIII-lea fu, în schimb, pentru Yaffa o vreme de răstriște. In anii 1770 izbucnesc lupte între guvernatorul Galileei, Dahar al Umar al Zaidani și rivalii săi din Damasc , din Liban și din Palestina . În anul 1772 oastea sa
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
calitate, în limba franceză. În anii 1870 se deschide și spitalul francez .Acestuia i se vor mai adăuga apoi și un spital guvernamental, precum și spitale ale altor comunități etnice si religioase din oraș. In 1900 cu prilejul unui sfert de veac de domnie sultanul Abdul-Hamid al II-lea ridică la Jaffa (la fel ca și la Ierusalim și in alte câteva orașe din imperiu) un turn cu orologiu, inaugurat in 1906, care devine unul din semnele marcante ale localității. După ce, începând
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
organizația filantropică Alianța Israelită Universală cu sediul la Paris, prin delegatul ei, Charles Netter, reușește să înființeze la est de Yaffa, astăzi situată în zona de jurisdicție a orașului vecin Holon, o școală agricolă evreiască numită Mikve Israel. La sfârșitul veacului al XIX -lea, sub impulsul mișcării pre-sioniste sau a așa - numitului "sionism practic' (orientat pe crearea de așezări agricole), Hovevey Tzion sau Hibat Tzion (Iubirea Sionului), având centrul în răsăritul Europei - în România și în Imperiul Rus (mai ales Ucraina
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
din vecinătate,(dupa mărturia vizitatorului, rabinul Simha ben Rabbi Yehoshua din Zalazitz sau Zalozce,1764) care au permis pentru o vreme evreilor să se roage acolo trei zile în tot anul. Apoi și această permisiune a fost retrasă. În cursul veacurilor casa a avut mai multe întrebuințări, fiind, între altele, fabrică de săpun. Locuitorii arabi obișnuiau însă să-i spună "Casa evreiască". Clădirea a fost recuperată de evrei odată cu cucerirea Jaffei în perioada Războiului arabo-evreiesc din 1948-1949 , și din anul 1948
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
se compună partituri pentru coruri cu un număr impresionant de soliști. Genurile preferate din acea perioadă erau messa, madrigalul (gen de obicei laic) și motetul. Perioada de apogeu a Renașterii în muzică a fost secolul al 16-lea, numit și "veacul de aur al polifoniei", principalul reprezentant fiind Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594). Barocul (sau Preclasicismul) începe odată cu nașterea genului de operă și se termină odată cu moartea celei mai importante personalități muzicale al acestui curent: Johann Sebastian Bach. Prima operă a
Muzică clasică () [Corola-website/Science/306748_a_308077]
-
în arhitectură și în pictură, dar și în muzică. Clasicismul a început în Franța secolului al XVII-lea, pe timpul Regelui Soare și s-a manifestat în alte domenii precum artele plastice, arhitectura și literatura, cel din muzică luând naștere un veac mai târziu. Curentul muzical este delimitat orientativ între anul morții lui Bach si anul morții lui Ludwig van Beethoven, deși trecerea de la un curent la altul este treptată, iar limitele sunt aproximative. Compozitorii trebuiau să compună după niște reguli stricte
Muzică clasică () [Corola-website/Science/306748_a_308077]