23,608 matches
-
recepție, nu mai revenea în acea zi. — Pot însă să vă asigur că va reveni în zilele următoare în fiecare dimineață, adăugă fata, observându-i încordarea de pe chip. Expoziția este deschisă până vinerea viitoare. Clara dădu din cap și îi zâmbi fermecător, mulțumindu-i pentru amabilitate și oferindu-i un bacșiș consistent. Apoi îi ceru un lucru care o nedumeri profund pe fata de la recepție: să îi permită ca, în acele puține ore cât mai stă în cameră, să ia unul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
făcuse să reia legătura cu Georgiana. îl privise cu îngrijorare când intrase în bucătărie, dar el nu dă duse nici un semn că ar fi observat vreo urmă din dezastrul de dimineață. Echipa domnului Neacșu își făcuse treaba impecabil. Domnul Ionescu zâmbi cu gura până la urechi și o sărută pe creștet, ca pe un copil naiv. — Uneori pui niște întrebări, dragă, de mă lași cu gura căscată! încerc de ani de zile să te conving să-ți depășești frica asta ridicolă de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a dus naibii totul... Se oprise, mirată parcă de ce rostise. Și doamna Martin se oprise locului, privind-o cu uimire. — Eu te întrebasem dacă-ți dorești ceva anume din toaletele mele, îi spusese ea, cu aceeași uimire pe față. Clara zâmbise încurcată și se apropiase de ușa larg deschisă a șifonierului. Cântărise din ochi toaletele frumos înșiruite pe umerașe și zăbovise o clipă asupra rochiei negre pe care o mai îmbrăcase pe ascuns. Nu, răspunsese ea într-un târziu, nu-mi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe ascuns. Nu, răspunsese ea într-un târziu, nu-mi doresc nimic. — Cum vrei tu, spusese doamna Martin. Dar să știi că „bâl dâbâc“ se spune când cazi în apă, nu pe uscat... Clara se uitase la mama ei și zâmbise. — Au să-mi lipsească teribil criticile tale, mamă! Doamna Martin își mușcase buzele și se întorsese spre du lap, începând să strângă cu dexteritate umerașele cu haine și să le așeze într-un geamantan care părea să o aștepte pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
când am locuit aici! Nici un eveniment deosebit, nici o întâlnire deosebită... Poate doar... Dintr-un ungher împăienjenit al minții, îi răsări un chip de fetiță cu cozi împletite, cu care mai vorbea, uneori, în primele zile de după mutare. Fetița aceea îi zâmbea de fiecare dată când se întâlneau și îi desenase, la un moment dat, chipul, în mod stângaci și înduioșător. Avea un zâmbet luminos. Dar apoi dispăruse, în toamna aceluiași an. Se mutase cu mama ei în alt cartier, la altă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
parcurs. Chiar își do rea ca drumul ei așa să fie. De-a lungul anilor petrecuți cu domnul Ionescu, își formase un echilibru relativ în care putea trăi neatinsă în carcasa ei de tablă. Nimic și nimeni nu o atingea. Zâmbea când întâlnea o situație neplăcută, schimba subiectul; nu ridica tonul; nu își exprima cu glas tare dezacordul; își înăbușea orice stări de exaltare pozitivă sau negativă; nu plângea decât foarte rar, când lăsa să transpară o undă de regret, dar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
i se transformaseră în niște mici pete inestetice pe obraji, iar frumosul ei păr cârlionțat era tuns scurt, băiețește, înăsprind-o. — M-am gândit să ne vedem aici pentru că fac ăștia niște sarmale trăsnet! îi spuse ea în șoaptă Clarei, zâmbind complice, pe când se așezau la o masă metalică, albă, pătrățoasă și șchioapă. I-am întrebat de câteva ori care-i secretul, dar n-au vrut în ruptul capului să-mi spună. Ce zici, te încumeți? Clara îi întoarse zâmbetul în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
văd și să retrăiesc cu tine una din zilele în care am fost pe deplin fericită. Nu știu de ce, dar mi ar fi făcut atât de bine să-ți amintești!“ Dar nu rosti nimic din aceste gânduri cu glas tare. Zâmbi și invocă drept motiv al sosirii ei la Cluj o vizită la niște rude imaginare. Georgiana începu să ronțăie alune și să turuie iar de spre copii, mai ales despre fata ei cea mare, Iulia. Părea foarte dornică să vorbească
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și să-i surâdă acelui individ care - își amintise! - îi era soț. — Mulțumesc... dragul meu, rosti ea, găsindu-și cu mare greutate vorbele. Am uitat complet că azi e ziua mea! Domnul Ionescu o sărută din nou, zgomotos, și îi zâmbi prin oglindă. — Sper să-ți placă! Am ezitat mult până să aleg setul, dar ăsta mi s-a părut cel mai de efect! Uite și cerceii! M-aș bucura să porți setul diseară, la restaurant, normal! Clara își duse mâna
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să vadă dacă se observă ceva în urma ei, ca o dâră vâscoasă de mâl. Nimeni nu părea să vadă nimic, în afară de ea, care observa tremurul întunecat, prelung și subțire al apei și îi auzea zumzetul surd. Fata de la recepție îi zâmbi și îi făcu un semn discret înspre o canapea dintr-un colț. Acolo ședea tânărul mustăcios care se ocupa de tablouri. Atunci își aminti Clara că era ultima zi în care tablourile mai erau expuse la hotel. Se apropie hotărâtă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Rămăsese în picioare, privind în jos înspre tânărul mustăcios, care îi răspunse ușor intimidat: — Mă tem că nu e atât de simplu. Domnul Scarlat este rare ori disponibil publicului larg. Dacă mi spuneți mie despre ce e vorba... Clara îi zâmbi strălucitor și îl invită la bar, la un aperitiv. în trecere spre bar, aruncă o privire scurtă și grăbită spre pereții cu chipuri înrămate, salutând cu un gest imperceptibil al capului portretul de care urma să se despartă curând. Acum
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Clara se desco torosise la hotel. După ce vorbise la bar cu tânărul mustăcios și aflase de la el ceea ce-și dorea, se oprise brusc la recepție și o întrebase pe fată dacă îi place setul ei nou de bijuterii. Fata zâmbise: — E un set minunat, l-am remarcat de când ați venit! E din argint sau din aur alb? Clara scosese colierul, scosese cerceii și i-i dăduse fetei, spunându-i: — E din aur alb. Mi ar face plăcere să primiți acest
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
rapid, nemaiscultând împotrivirea bâlbâită a fetei, care se îmbujorase toată de emoție. își pusese seara un alt set de bijuterii, despre care îi spusese lui Ion că se potrivește mai bine cu toaleta pe care și-o alesese, și Ion zâmbise cu zâmbetul larg de țopârlan pe care ea nu-l remarcase până în acea dimineață, declarând cu mândrie: — Normal, tu știi mai bine! Eu doar de asta ți le cumpăr, să ți le asortezi cum dorești! Se uită la el peste
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
eu n-am fost niciodată pe stadion, pentru că, închipuiți-vă, Codrin al meu detestă fotbalul, iar Codrin, săracul, n-a avut niciodată cu cine să împărtășească bucuria de a asculta muzică de operă! Clara îngheță pe dinăuntru, dar continuă să zâmbească. — Adevărul e că nici eu nu mă omor după muzica de ope ră... și, în general, după muzica simfonică... La școală, mă rog, mă forțam să îndur muzica pe care ne-o punea profesoara la pick up. Dar mie-mi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o să dau ochii ccu o cu-coană de care o să mă întreb cum dracului a putut să-mi fie ddor... Se apropie de ea și o cuprinse în brațe, lăsându-și în mod neașteptat capul pe umărul ei. Clara îi zâmbi, încurcată. — Și eu mă temeam că n-o să ne recunoaștem... De fapt, doar glasul ți-a rămas același. Și privirea... în rest, te-ai schimbat mult... Tăcu. Nu voia să-l rănească în nici un fel, dar ceea ce era de-a
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
brațul. Dom nul Ionescu deschise ochii brusc, uitându-se la ea ca prin sticlă. — E vremea de plecare! rosti Clara cu gravitate. Eu nu vin cu voi, adăugă, răspicat. Glasul îi suna băiețos și răgușit. Vreau să ne despărțim. Ion zâmbi, încă somnoros: — înțeleg, e normal, spuse el, căscând, e plecarea prea de vre me. Vrei și tu să mai tălălăi pe-aici. Dacă ții morțiș, mai stai câteva zile, n-ai decât. Dar o să te plictisești, ascultă-mă pe mine
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe lume în zori de ziuă, moment favorabil, care conferă celui născut astfel o natură optimistă. Cel puțin așa zic astrologii! își explică el redresarea din cenușiu și trecerea rapidă la acel tonus sufletesc, pe care îl avea de obicei. Zâmbi aducându-și aminte de anecdota cu bețivul care, după un chef-monstru, avea groaznice dureri de cap. Cică, privind la pisicuța lui albă, care se deplasa pe parchet, evoluând neauzit, așa cum fac pisicile, pe lăbuțele ei prevăzute cu pernițe moi, stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
albă, care se deplasa pe parchet, evoluând neauzit, așa cum fac pisicile, pe lăbuțele ei prevăzute cu pernițe moi, stăpânul cel tiriachiu o imploră disperat, ducându-și mâinile la tâmple: te rog, ah! te rog, nu mai tropăi! nu mai tropăi!... Zâmbi, a doua oară, amuzat de faptul că episodul cu pisica i se punea lui însuși în seamă de către omologii lui pe linie profesională, de toți ceilalți directori ai Centrelor departamentale de domeniu. Din bucătărie, răsuna discret clinchenitul ceștilor de Sèvres
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
șampanie, cutii de bomboane și țigări cartonate. Eram totdeauna de serviciu, atât când avea clienți, cât și după aceea. Presupun că tăiai lemne, cărai apă...Nu-i așa!? se interesă Vladimir. Băutorul cu ochi mari, triști, verzi ca la gânsac, zâmbi amarelor amintiri, clătinând din cap: Asta n-ar fi fost mare corvoadă pentru un moldovean ca mine, neam vârtos de dincolo de Prut. Aveam de îndeplinit slujbe mult mai grele... Tuși îndelung, trase nervos din țigară de câteva ori și zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a Lunii Pline... Or, eu, cum să vă spun, nu am înțeles nimic din viața asta pusă de dumneavoastră între paranteze și înțesată de extrageri de rădăcini pătrate care amărăsc adolescența, copleșită fiind de sarcinile inutile ale societății capitaliste... Profesorul zâmbi, scrutând îngândurat vatra lulelei sale, cu arabul de argint, care cerea o nouă doză de tutun de Virginia, și rosti sentențios: Fata tatii, să știi că Viața însăși este o entitate pusă între paranteze, iar omenirea are nesăbuința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să-i faci, probleme, dar completez: - Nu-mi place că beau la servici. Nu râde nimeni. Nici n-ar avea de ce, știu cu toții că nu prea beau, așa, În general. Mă deprimă. Oricum, o jumătate de bere Îmi Îngăduie să zâmbesc. Ospitalier: - Voi? Ce-i cu voi? Adică: ce v-ați adunat așa? Aveam o presimțire, știam de la Leac, ori poate de la Cătălin, că se pune ceva la cale. Era evident că se pregătește ceva, altfel cum s-ar fi explicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cât de departe am ajuns, cât de mult a crescut Celebrul animal În cei aproape doi ani cât l-am Îngrijit, cum am reușit la un moment dat să ne transformăm În revoluționari milionari, nu mă pot abține să nu zâmbesc. Dar modestia Începutului are farmecul și dramatismul ei. Așa că, dați-mi voie să vă prezint: lista de necesități: un loc de Întâlnire (Îmi ofer eu birtul, Leac - garsoniera) o imprimantă (Florin are una, dar muribundă) - cel puțin 3 milioane coli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
dă seama c-a fost deja zărit, așa că așteaptă, mai aprinde o țigară. Cei trei sunt la doar zece metri, În șir indian: Ungureanul-Manolescul-Necunoscutul. Ungureanu conduce căci, timișorean fiind, e și un pic arădean. Totuși, ajuns lângă Cătă, după ce-i zâmbește, Ungureanu salută, Întreabă: - Unde e ProTV-ul? Pe-aici pe-aproape, nu-i așa? Cătălin e fericit că știe unde e ProTV-ul local. Le zice și lor. Ce face? E bine, păzește intrarea. Turcește. Cu țigara În mână. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
recunoască În alte femei elemente ce le-ar știrbi unicitatea. Într-adevăr, personajul din film nu era chiar atât de portocaliu, totuși nu-i sigur că pentru Andreea coloritul ăsta era un motiv de orgoliu. Dar să revin la Leac zâmbindu-i Încurcat În ușa scării de bloc. Încercând nu prea convins s-o scalde cumva, Însă, după câte-l cunosc, gata să ne dea În gât, doar ca s-o impresioneze pe tipă: - E un joc, asta e. Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o concluzie de mamă-soacră: - Lasă, Cristina, nu-s nu știu ce probleme. Cred că vă e destul de ușor să vă Împăcați când vine noaptea. Ea nu mi-a răspuns. M-a privit câteva clipe, poate contrariată, parcă pe sub sprâncene. Apoi mi-a zâmbit. Apoi a ridicat mâna, a ținut-o o vreme În aer, aproape de obrazul plâns, a lăsat-o ușor să cadă. Dacă aș inventa scena, aș zice că a lăsat-o să cadă a lehamite. Ar fi În avantajul meu, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]