21,807 matches
-
străbate,Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate,Și pe toți ce-n astă lume sunt supuși puterii sorțiiDeopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții." În această direcție specifică, "Mai am un singur dor" este mai mult decât o declarație poetică, fiind un crez ontologic, totul concentrat în optativul inițial, ""să mă lăsați să mor"". Ca și în "Miorița", propria anulare a eului postulează pătrunderea acestuia în realitatea naturală, în universul vegetal, mineral și animal, vis evocat în mod sublim și
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
animal, vis evocat în mod sublim și în basmul filozofic al "Luceafărului". O asemenea intuiție se ascunde în vocația stingerii la Eminescu, care-l leagă de anumite prezențe în realitatea înconjurătoare, prima fiind aceea a teiului care devine sălașul lui poetic, ba chiar sfânt, tei care cu freamătul ramurilor sale, cu ploaia de flori, este mereu cel care oficiază ritul de auto-înmormântare pe care poetul îl înscenează. Teiul este deci sacru, de o sfințenie care-i oferă prilejul de a fi
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
a cărui egidă să se desfășoare nestingherit drumul către perfecțiune al speciei umane. Acolo unde tematica istorică este prezentă, ca în cazul "Scrisorii a III-a", apare ca o presupunere a unei integrități morale a oamenilor din vremurile trecute. Ideea poetică stăruitoare este stagnarea timpului. În "Scrisori" este multă filozofie. Geneza din "Scrisoarea a I-a" are desfășurarea mitului. Ca în "La steaua", gândul cade în câmpurile experienței, mintea se înspăimântă și legea străbaterii luminii siderale devine un mister producător de
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
este stagnarea timpului. În "Scrisori" este multă filozofie. Geneza din "Scrisoarea a I-a" are desfășurarea mitului. Ca în "La steaua", gândul cade în câmpurile experienței, mintea se înspăimântă și legea străbaterii luminii siderale devine un mister producător de fioruri poetice. "Scrisoarea a II-a" se nutrește aproape numai din sarcasm, din contrastul dimensional. Labilitatea de sentiment, trecerea bruscă de la contemplație la violență, de la șoaptă la declamație constituie lirismul predominant al poeziei. Adversitatea materiei față de produsul spiritului îl convinge să renunțe
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
final a unei perioade virtual încheiate în anii maturității sale, ci ca o creație care pășește pe drumul poeziei viitoare, ba chiar al poeziei iminente. Unii specialiști eminescologi (ca Petru Creția, între alții, sau Ion Negoițescu) au accentuat valoarea operei poetice postume a lui Eminescu. Virgil Nemoianu făcea distincția între două romantisme aplicabile și eminescianismului poetic, unul de tip Biedermaier, de salon, de expresie franceză în principiu, ca în poezia antumă (selecție făcută în spiritul vremii de Maiorescu însuși) și un
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
pășește pe drumul poeziei viitoare, ba chiar al poeziei iminente. Unii specialiști eminescologi (ca Petru Creția, între alții, sau Ion Negoițescu) au accentuat valoarea operei poetice postume a lui Eminescu. Virgil Nemoianu făcea distincția între două romantisme aplicabile și eminescianismului poetic, unul de tip Biedermaier, de salon, de expresie franceză în principiu, ca în poezia antumă (selecție făcută în spiritul vremii de Maiorescu însuși) și un romantism înalt, de tip germanic sau englez (comparabil cu poemele lui John Keats, Byron, Shelley
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
spect-actor</i></spân></spân></spân><spân style="font-family: Times New Român,șerif;"><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"> - participant activ, democratic, la procesul de construcție a spectacolului și în același timp la construcția mesajului revoluționar.</spân></spân></spân></p> „Poetica oprimaților se concentrează pe acțiunea însăși: spectatorul nu deleagă puterea personajului (sau actorului) să acționeze sau să gândească în locul său; dimpotrivă, spectatorul însuși își asumă rolul de protagonist, schimbă acțiunea dramatică, încearcă soluții, discută planuri de schimbare - pe scurt se
Teatrul Oprimaților – de la „repetiția pentru revoluție” la „polițistul din cap” () [Corola-website/Science/296107_a_297436]
-
două zile, susținut de Frljić, însoțit de Goran Injac, a confirmat charisma celui dintâi și experința profesională a celui de-al doilea, ambii fiind puternic ancorați politic în demersurile lor artistice/manageriale. Tematica dramaturgiei instituțiilor, cu gradul său de abstract/poetic m-a incitat încă de când a fost anunțat workshop-ul. Frljić ne-a vorbit din perspectiva directoratului său la Teatrul Național din Rijeka, iar Injac a conturat strategiile și direcțiile artistice ale Teatrului Mladinsko, al cărui manager artistic este. Temele principale
Instituțiile publice de cultură - niște frigidere în care cultura stă la rece? -Partea a-II-a () [Corola-website/Science/296171_a_297500]
-
prin proteste și agresiuni), în Ljiubliana s-a „izbit” de pasivitatea comunității locale (dată fiind istoria inovatoare a teatrului Mladinsko). Încă de la Q&A-ul de după spectacolul de la Temps d’Images, Oliver Frljić și-a afirmat în fața publicului o poetică personală bazată pe a răni, și nu pe a vindeca</em>, definindu-se ca un creator pregătit să stârnească reacții puternice în teatru și în afara sa, apelând adesea la <em>contra-memorie.</em> Acest fenomen al <em>contra-memoriei</em> a fost
Instituțiile publice de cultură - niște frigidere în care cultura stă la rece? -Partea a-II-a () [Corola-website/Science/296171_a_297500]
-
exclusiv prostituție?</b></spân></p> În lumea bandiților, femeia este împinsă cumva spre margine. De altfel că și în societatea noastră, pentru că există această lungă tradiție a societății patriarhale marcată și de religie. Trecând dincolo de mitul mamei, care este ceva poetic și ideatic la ei, majoritatea bandiților vin din afara familiei tradiționale, iar femeia este trecută mai jos în ordinea ierarhică. De exemplu, femeia este o prezență foarte rară în castele superioare ale hoților. Casta hoților în lege, casta care are drept
Bandiții – puțin loc pentru femei () [Corola-website/Science/296178_a_297507]
-
etnografice. Datorită acestor transmisii, fiecare mitologie s-a reorganizat treptat, influentată de copiști, traducători, poeți, istorici, filosofi, etnografi și folcloriști și mai puțin teologi. Conținutul mitologic a fost determinat de operații complicate de triere, interpolare, replicare filosofică, resistematizare istorică, restilizare poetică (cu filtrarea narațiunii mitice prin alegorie) și eventual includerea în ideile religioase. Intervențiile și influențele reciproce au creat mitologii care pot include diferite surse și concepte. De-a lungul timpului s-au evidențiat diferite tipuri de mituri. "Miturile rituale" explică
Mitologie () [Corola-website/Science/296528_a_297857]
-
treisprezece principii de credință”, formulate în secolul al XII-lea î.e.n. de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunității evreiești pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică („Ani Ma'amin” și „Yigdal”) în cărțile de rugăciuni evreiești, și, eventual, au devenit general acceptate. Joseph Albo și Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conținea prea multe elemente, deși adevărate, dar care nu au fost principii de credință
Iudaism () [Corola-website/Science/296541_a_297870]
-
vizată. Fiecărui gen literar îi corespund numeroase specii literare. Evoluția genurilor literare s-a făcut în funcție de curentele literare. Platon, de exemplu, făcea distincția între operele care imitau integral realitatea înconjurătoare (mimesis), operele care își propuneau expunerea directă a unui conținut poetic (idei, sentimente) și cele care amestecau elementele primelor două categorii. În Evul Mediu s-a ajuns la împărțirea literaturii în: „humilis” (genul simplu, păstoresc), „mediocris” (genul evocând agricultorii) și „gravis” (genul sublim, având în centru eroii) etc. Clasicismul a impus
Literatură () [Corola-website/Science/296566_a_297895]
-
(n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria. La 7 iulie
Marc Chagall () [Corola-website/Science/298459_a_299788]
-
a scris romane inspirate din viața indigenilor insulari din mările Sudului, evocând relațiile dure dintre oamenii mării sau aspirația eroului romantic către un ideal inaccesibil. De asemenea, a fost un maestru al povestirilor și ale jurnalelor de călătorie. Opera sa poetică, valorificată postum, de celebrare a unor bătălii și eroi din Războiul Civil, de evocare a peisajului marin sau de meditație lirico-filozofică asupra vieții, îl situează printre poeții reprezentativi de limbă engleză ai secolului al XIX-lea. s-a născut pe
Herman Melville () [Corola-website/Science/298469_a_299798]
-
Andrei Saharov și de alții. După ce s-a stabilit în Statele Unite, Esenin-Volpin a devenit un matematician respectat. Ultimii doi ani din viața lui Esenin au fost plini de rătăciri constante și comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o
Serghei Esenin () [Corola-website/Science/298503_a_299832]
-
Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia și istroromâni. A doua carte în limba istroromână, conținând texte poetice, narative, religioase și moralizatoare populare, este publicată în 1928 de folcloristul și istoricul literar Leca Morariu. În anii 1930 apare un jurnal de călătorie al lui Emil Panaitescu, directorul Școlii Române din Roma și își publică rezultatele cercetărilor de teren
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Un număr apreciabil de poezii ale sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock; există și situații în care Păunescu a colaborat direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra. Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră ""ultimul mare poet social român"". În anii 1970 Păunescu
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
Comisiei Interparlamentare București-Chișinău, precum și al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză (grup al cărui președinte a fost), Turcia și Portugalia. În legislatura 2004-2008, a fost senator de Hunedoara din partea PSD. Critica literară a relevat „structura nobilă” a creației poetice păunesciene încă de la debutul din 1965, cu «Ultrasentimente», volum ce a impus, după cum certifică Aurel Martin, «un poet de netăgăduit talent, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiană și, într-un fel, de a demistifica, stabilind (ca orice artist
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
nuanțele atitudinii, Adrian Păunescu este implicat în evenimente, cu vocație pentru social, întrebându-se (și ca foarte talentat și incisiv publicist) asupra problemelor zilei, forțând auzul colectivității și insinuându-se drept conștiință reprezentativă a epocii. [...] Profund implicat în real, eul poetic se afirmă ca factor catalizator, cu dubii față de tiparele impuse, cultivându-și, prin urmare, luciditatea receptării „întâmplărilor din afară”. Existența (esențialmente socială) nu e simplu spectacol, obiect de contemplație detașată, ci spectacol al destinului individual în spectacolul mare al istoriei
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
tiparele impuse, cultivându-și, prin urmare, luciditatea receptării „întâmplărilor din afară”. Existența (esențialmente socială) nu e simplu spectacol, obiect de contemplație detașată, ci spectacol al destinului individual în spectacolul mare al istoriei, prilej al unei permanente confruntări, în care eul poetic își revendică o anume superioritate, întrucât are tocmai acest orgoliu al lucidității intransigente, capabilă să „demaște” inerțiile exterioare, ca de altfel și propriile momente de stagnare.» (PPg, 224 sq.). O treaptă importantă în evoluția liricii lui Adrian Păunescu se arată
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
de cele care ne așteaptă. [...] "Pământul deocamdată"... păstrează încă, poate cu exagerată severitate, rosturile poeziei aici, jos, aproape de noi pe solul care este, uneori, și noroi. După cum, pământul deocamdată... înseamnă și prozaismul deocamdată, prelungirea și conștientizarea condiției originare a gestului poetic.» (TML, 141). Scriind despre "Rezervația de zimbri" (1982), criticul literar Petru Poantă aruncă o privire și asupra „coordonatelor” poeziei sociale păunesciene: «Declamator și proclamator, desfigurază „sfinții” însă fără a caricaturiza, ci printr-o paradoxală solemnitate a rostirii. Căci Adrian Păunescu
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
la cal sudoarea stă să fiarbă. Va fi apoi o liniște de prânz / Și câinii vor hăuli până departe, / În calul singur va urma un mânz / Și gărgărițe vor pleca pe Marte"...(„Câmp în univers”)» (PRad, 7 sq.). Cu privire la fenomenul poetic Adrian Păunescu, criticul / teoreticianul literar Eugen Negrici notează: «Din marginea unei foarte vechi mentalități estetice, care nu e încă perimată [...], i se reproșa lui Adrian Păunescu, pe la începutul carierei, lipsa de frână estetică, imposibilitatea disciplinării materiei poetice, însușirea fanfaronă de
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
sq.). Cu privire la fenomenul poetic Adrian Păunescu, criticul / teoreticianul literar Eugen Negrici notează: «Din marginea unei foarte vechi mentalități estetice, care nu e încă perimată [...], i se reproșa lui Adrian Păunescu, pe la începutul carierei, lipsa de frână estetică, imposibilitatea disciplinării materiei poetice, însușirea fanfaronă de forme goale, apocalipsa verbală, răsfățul imagistic etc., pentru ca, imediat, aproape toată lumea, direct sau implicit, să-i recomande tânărului foarte talentat mai multă claritate, ordine și bineînțeles precizie. [...] S-a întâmplat că Adrian Păunescu nu a devenit, după
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
au găsit mulți admiratori în cele mai bune cercuri literare din Romă; admiratori pe care ii găsea insuportabili și nici nu se ferea să-și ascundă comportamentu față de ei. Motivele centrale ale operei sunt constituite de meditația neliniștita a eului poetic, pierdut în infinitul misterios al universului, efemeritatea iubirii și imposibilitatea atingerii fericirii umane, constiinta durerii cosmice și a neantului, care anihiliează iluziile și miturile individului, distrăgându-l de la viață ingenua și naturală, instinctuala - considerată că un blestem al naturii - si
Giacomo Leopardi () [Corola-website/Science/307011_a_308340]