21,448 matches
-
național", acesta a fost unul dintre primele sloganuri, care exprima, într-o manieră succintă, orientarea populistă a formațiunii. Inițial, din rațiuni strategice, pentru a-și crea un culoar avantajos în competiția cu celelalte partide, Reformiștii au identificat "poporul" cu locuitorii provinciilor vestice ale Canadei excluși din jocurile de putere regionale. În ciuda acestor revendicări regionaliste, agenda Reformiștilor se încadra în tiparul programelor noilor partide de dreapta de după 1980 și în discursul politic general al lumii vestice (Betz & Immerfall, 1998). După intrarea în
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
revendicări regionaliste, agenda Reformiștilor se încadra în tiparul programelor noilor partide de dreapta de după 1980 și în discursul politic general al lumii vestice (Betz & Immerfall, 1998). După intrarea în Parlament, Reformiștii au promovat o mai accentuată descentralizare a puterii în favoarea provinciilor, o mai riguroasă disciplină fiscală implicând restrângera anumitor programe sociale sau a celor vizând dezvoltarea regională, înlocuirea mai multor servicii sociale cu programele private de caritate, au încurajat o cultură a muncii ca alternativă viabilă la asistențialism, au militat pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
suporteri electorali ai Reformiștilor ar putea clarifica modalitatea în care acest partid a îmbinat populismul cu eforturile de reconstrucție a democrației canadiene. La alegerile federale din 1993 și 1997, Partidul Reformei a atras un sprijin notabil din partea segmentelor electorale ale provinciilor din vestul Canadei: muncitori, fermieri, mici întreprizători, votanților din clasa de mijloc urbană și a avut un succes consistent în Ontario, cea mai mare provincie anglofonă a țării. Reformiștii au atras de partea lor numeroși susținători ai New Democratic Party
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
din 1993 și 1997, Partidul Reformei a atras un sprijin notabil din partea segmentelor electorale ale provinciilor din vestul Canadei: muncitori, fermieri, mici întreprizători, votanților din clasa de mijloc urbană și a avut un succes consistent în Ontario, cea mai mare provincie anglofonă a țării. Reformiștii au atras de partea lor numeroși susținători ai New Democratic Party, incluzând aici cel puțin un sfert din sindicaliștii anglofoni și aproape o treime dintre electorii cu venituri modeste. Astfel, Partidul Reformei a putut clama că
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
considerat că Partidul Reformei era cel mai bun vehicul al mesajului antipartizan. De asemenea, mesajul Reformiștilor: "mai multă severitate pentru criminali", a avut un ecou puternic, mai cu seamă în rândul votanților cu o slabă educație, din Ontario și din provinciile Canadei de Vest. Deja, în 1993, mulți dintre cei cu viziuni morale conservatoare, provenind din provincile vestice ale Canadei și din Ontario, își găsiseră, în Partidul Reformei, un domiciliu politic. La fel ca și tatăl său, premierul provinciei Alberta, Preston
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și din provinciile Canadei de Vest. Deja, în 1993, mulți dintre cei cu viziuni morale conservatoare, provenind din provincile vestice ale Canadei și din Ontario, își găsiseră, în Partidul Reformei, un domiciliu politic. La fel ca și tatăl său, premierul provinciei Alberta, Preston Manning s-a prezentat ca un predicator creștin fundamentalist îmbrăcat în haine civile. Partidul lui Manning a promis că va organiza un referendum pentru introducerea pedepsei capitale, unul pentru reîncriminarea avortului și ca va face o campanie activă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a-l extinde în dauna "libertății adevărate" exprimate în ceea ce Robert Nozick a numit odată: "acte capitaliste între adulții care consimt acest lucru" (Nozick, 1974: 162). Neîndoielnic, Partidul Reformei a continuat să susțină existența unui senat ales (în care toate provinciile să beneficieze de aceeași reprezentare) și a recunoscut că realizarea unei zone politice fără partide și grupuri de interese nu este un obiectiv realist. Astfel, următoarea opțiune ar fi fost aceea de a instala în Parlamentul canadian o putere, aleasă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a fost asigurat întâi de mai vechile partide populiste canadiene, de stânga sau de dreapta, cum ar fi: Cooperative Commonwealth Federation - Federația Commonwealth-ului Cooperativ, numeroasele partide provinciale de centru stânga ale fermierilor și Social Credit Party - Partidul Creditului Social, în provincia Alberta (Laycock, 1990). Este adevărat că rolul jucat de primele partide populiste s-a desfășurat cu o dinamică diferită a efectelor asupra sistemului de partide. Partidul Reformei a procedat la fel ca majoritatea partidelor populiste din țările vestice schimbând opțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
2010), a făcut ca interesul lui Manning pentru democrația directă să scadă considerabil. Pe scurt, moștenirea Partidului Reformei, care milita pentru măsuri excepționale menite să amplifice voința poporului, a fost abandonată, cel puțin la nivelul politicii naționale. Însă, la nivelul provinciilor, moștenirea Partidului Reformei a îmbrăcat o altă formă. Provincia Columbia Britanică a fost singura în care entuziasmul Reformiștilor pentru democrația directă a căpătat o formă juridică și a fost pusă în practică cu "Citizens Assembly on Electoral Reform" - Adunarea Cetățenească
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
directă să scadă considerabil. Pe scurt, moștenirea Partidului Reformei, care milita pentru măsuri excepționale menite să amplifice voința poporului, a fost abandonată, cel puțin la nivelul politicii naționale. Însă, la nivelul provinciilor, moștenirea Partidului Reformei a îmbrăcat o altă formă. Provincia Columbia Britanică a fost singura în care entuziasmul Reformiștilor pentru democrația directă a căpătat o formă juridică și a fost pusă în practică cu "Citizens Assembly on Electoral Reform" - Adunarea Cetățenească pentru Reforma Electorală, din anii 2005-2006 și cu reușita
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
taxe pe bunurile vândute (Warren & Pearse, 2008; Meissner, 2010). Recursul lui Manning la temele populiste nu a fost un simplu exercițiu de manipulare. Sentimentul său privind deficitul democratic al Canadei, prezent nu numai la nivel național, dar și în relația provinciilor cu guvernul federal, a căpătat o articulare specifică. La fel de adevărat este că recursul lui Manning la "tradițiile popular-democratice" (Laclau, 1977), specifice vestului Canadei, să fi fost o mișcare strategică pentru a atrage un segment electoral și pentru a asigura un
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a fost însoțit de o semnificativă alunecare spre drepta a presei scrise canadiene (Martin, 2010), de o creștere a finanțărilor și a legitimității think-tank-urilor care promovau piața liberă, de urmărirea unei agende de dreapta de către administrația conservator-progresistă în mai multe provincii importante ale Canadei anglofone (Ibbitson, 1997; Laird, 1998; Laycock, 2001) și de eforturile susținute ale guvernului liberal pentru eliminarea deficitelor și datoriei. Toate aceste dezvoltări au întărit dimensiunea conflictuală a politicii. Dacă Partidul Reformei a jucat un rol pozitiv în
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
speciale" sponsorizate de către stat. Înainte să se transforme în Alianța Reformist Conservatoare Canadiană, pentru a deveni, ulterior, Partidul Conservator, Reformiștii nu au reușit să-și pună în operă obiectivele populiste. Democrația directă a rămas periferică în viață publică a Canadei, provinciile vestice ale țării nu au reușit să reformeze Senatul (să-l transforme într-o cameră aleasă și nu numită), temă intens vehiculată de reformiști, iar spațiul politic a continuat să fie caracterizat de prezența grupurilor de interese care acționau prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
să-l introducă, după reformarea sistemului politic sunt oarecum vagi și incoerente. Printre reformele instituționale propuse se numără: dreptul alegătorilor de a-i destitui pe parlamentari, reprezentarea proporțională fără prag electoral, descentralizarea puterii la nivelul de comună, revenirea la structura provinciilor din perioada interbelică și reducerea guvernului central la doar 7 ministere (Sládek, 1992: 30, 65,70, 1995 :43-8). Potrivit afirmațiilor Republicanilor, toate aceste reforme aveau ca scop să dea puterea poporului de rând împotriva politicienilor de profesie, corupți și să
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ÖVP-FPÖ a rezistat doar până în aprilie 2005, când BZÖ a înlocuit în mod oficial FPÖ în funcția de partener de coaliție a ÖVP fără ca să aibă loc noi alegeri. Sursa: Ministerul Federal de Interne În Carintia, una din cele nouă provincii ale Austriei, FPÖ s-a descurcat și mai bine. În 1999, el a devenit cel mai puternic partid, cu 42,0% din voturi, devansând SPÖ. Era pentru prima oară după 1945 când FPÖ ajungea pe locul întâi într-o provincie
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
provincii ale Austriei, FPÖ s-a descurcat și mai bine. În 1999, el a devenit cel mai puternic partid, cu 42,0% din voturi, devansând SPÖ. Era pentru prima oară după 1945 când FPÖ ajungea pe locul întâi într-o provincie. Haider a fost ales guvernator de provincie, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa în 20083. Deși limitat de doi parteneri de coaliție (SPÖ și ÖVP), el s-a bucurat de o poziție privilegiată pentru a-și aplica
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și mai bine. În 1999, el a devenit cel mai puternic partid, cu 42,0% din voturi, devansând SPÖ. Era pentru prima oară după 1945 când FPÖ ajungea pe locul întâi într-o provincie. Haider a fost ales guvernator de provincie, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa în 20083. Deși limitat de doi parteneri de coaliție (SPÖ și ÖVP), el s-a bucurat de o poziție privilegiată pentru a-și aplica programul "modelul carintian". În 2004 și 2009
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
o democrație consolidată și studiul care urmează se va concentra pe acea perioadă în care partidele populiste de dreapta FPÖ și BZÖ au luat parte la guvernarea federală (între anii 2000 și 2007). În privința Carintiei, FPÖ a participat la guvernarea provinciei și înainte de 1999, însă doar în acel an a preluat conducerea. Conform schemei de analiză stabilită în Capitolul I (vezi mai ales ipoteza 3), se poate presupune că populiștii de dreapta, deși puternici, au doar un efect moderat asupra calității
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
petrecut treisprezece ani singur la guvernare, a piedut majoritatea absolută. Cu toate acestea, participarea în guvern nu s-a dovedit a fi de bun augur pentru FPÖ, care a influențat prea puțin politica guvernamentală. După pierderile suferite la alegerile din provincii, era de așteptat ca, la viitoarele alegeri generale, partidul nici să nu atingă pragul de intrare în Parlament. Prin urmare, în 1986, un membru al guvernului provinciei Carintia, Jörg Haider, purtător de cuvânt al organizației locale a FPÖ − aripa dreaptă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
care a influențat prea puțin politica guvernamentală. După pierderile suferite la alegerile din provincii, era de așteptat ca, la viitoarele alegeri generale, partidul nici să nu atingă pragul de intrare în Parlament. Prin urmare, în 1986, un membru al guvernului provinciei Carintia, Jörg Haider, purtător de cuvânt al organizației locale a FPÖ − aripa dreaptă −, l-a învins pe Norbert Steger, vicecancelarul liberal și președinte al partidului, cu ocazia unui vot extrem de important în cadrul unui congres și l-a înlocuit pe acesta
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
constituțională pentru reînnoirea republicii" erau "misiunea cea mai nobilă" a partidului și elementele sale nu erau cu nimic diferite de valorile expuse de programul celei de a Treia Republici. În noua "Republică Liberă", organele executive principale (președintele federal, guvernatorii de provincii și primarii) urmau să fie aleși direct. Președintele federal urma să fie membru al Guvernului, deși nu se spunea în mod explicit că va fi șef al Guvernului; cancelarul federal nu era menționat. "Omnipotența partidului" trebuia redusă la cea de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
al FPÖ, nu s-a alăturat cabinetului și a demisionat în mod oficial din funcția de președinte al partidului. Susanne Riess-Passer a fost aleasă noul președinte al partidului și a preluat poziția de vicecancelar. Totuși, Haider a rămas guvernator în provincia Carintia și de facto cel mai puternic om al partidului (Luther, 2010: 83-5). La cererea președintelui federal, în pactul coaliției a fost inserat un preambul prin care Guvernul își exprima hotărârea de a păstra Austria în cadrul UE, de a respecta
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
altor categorii, așa-numitele categorii "privilegiate" (funcționari civili, muncitori feroviari, fermieri), să fie armonizate cu sistemul de pensii pentru muncitori. Președintele FPÖ, Haupt, a preluat ideea lui Haider și a cerut convocarea unui referendum pe această chestiune. Patru președinți de provincie ai partidului nu au fost de acord cu o formă revizuită a proiectului. După un val de greve organizate de sindicate (care, după propria lor estimare, a strâns până la un milion de participanți), Haupt a cerut ca președintele federal să
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
val de greve organizate de sindicate (care, după propria lor estimare, a strâns până la un milion de participanți), Haupt a cerut ca președintele federal să organizeze o "masă rotundă", la care să fie prezenți reprezentanți ai guvernului, opoziției, guvernatori de provincii și parteneri sociali. Atunci Haider a mobilizat opt membri FPÖ ai Nationalrat care să blocheze reforma în cazul în care o serie de amendamente nu ar fi fost acceptate. După negocieri intense a fost votată o reformă moderată. Haosul a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mare și durabilă distrugere și s-a plasat pe sine în centrul unui sistem politic "caracterizat printr-un mediu neliberal, prea puțin transparent și fără mecanisme substanțiale de control a democrației" (Heinisch 2010: 8).Haider a profitat de faptul că provincia nu avea un centru de putere independent; grupurile de interese, media și societatea civilă nu i-au pus probleme deosebite. Prin faptul că s-a implicat personal în elaborarea politicilor, a redus astfel autonomia serviciului civil (ibidem: 16). De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]