21,599 matches
-
operează o transmutare a metafizicii (așa cum ea fusese edificată istoric) în dialectică transcendentală, dar în acest fel, aceasta din urmă, paradoxal, devine o "critică" (adică a "filosofie", care are limite clare, căci ea nu poate fi decât o "disciplină" a rațiunii pure). Heidegger, de asemenea, construiește, pe temeiul diferenței ontologice, relevantă într-o analitică existențială a Dasein-ului, modelul unei reconstrucții a umanului numit de autorul însuși "ontologie fundamentală". Este suficient însă acest simplu raționament, chiar însoțit de observațiile de mai sus
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și pe care el îl identifica cu veșnicia. Am avea un prezent al celor trecute, un prezent al celor ce vor veni și un prezent al celor prezente. Acesta din urmă este mai greu de gândit; el are însă suficiente "rațiuni judicative", așa încât poate fi constituit în orizontul convențional al acestuia; o dovadă am căpătat-o deja prin discuția despre reciprocitate ca un sens posibil al ființării conștiente. Timpul, în-ființând, se prezentuiește el însuși; altminteri nu ar fi posibilă timporizarea ființării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai pentru acest motiv ea apare unora ca un fapt proaspăt și în acord cu rosturile omenescului; de fapt, ea este într-un acord total cu rosturile gândirii, rostirii și făptuirii după normele judicativului constitutiv, căruia îi oferă, de fapt, rațiunile, căci ea este, cum știm deja, elementul originar al acestuia și ipostaza sa desăvârșită. În acest nou exercițiu identitar, ideologia își uită limitele, prezentându-se ca unic temei al unor prefaceri sociale, culturale, economice etc. Noutatea absolută pentru acest stadiu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființare; ea este un act. Dar, ca act din orizontul judicativului, nu ar fi posibilă fără un suport, adică fără un substrat care să o susțină: acesta este chiar partea privilegiată; privilegiul, prin urmare, exprimă o reciprocitate legată de însăși "rațiunea" de existență a celor două: părtinirea și privilegiul. De asemenea, fiind act, părtinirea are nevoie de timp: acesta intervine, desigur, dar nu în sens în-ființător: este vorba, totuși, despre un act; timpul nu în-ființează ceva care, astfel, este părtinirea; el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dictaturii judicativului, autorizării, chiar dacă, uneori, ceea ce se ivește aici pare a fi mai puternic decât timpul. Oricum, doar spațiul se poate măsura cu timpul; dar spațiul scos din semantica sa judicativă și "recondiționat" după rosturile unui tărâm "nou", ale cărui "rațiuni" ne sunt încă neclare, chiar dacă ne-am apropiat destul de mult de limitele dictaturii judicativului. 5.2.4. Saltul de la ontologic la pragmatic Cum știm, timporizarea are rosturi logice și ontologice. Ceea ce înseamnă că, dincolo de preeminența uneia dintre cele două timporizări
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
perspectiva reducției, toate acestea sunt timp, mai bine zis, timporizare; de aceea ele apar ca expresie a aceluiași eveniment. Va trebui să ne apropiem de acest eveniment, pentru a recunoaște în el semnul unui fapt care, până la urmă, este însăși "rațiunea" de a fi a dictaturii judicativului. Pentru aceasta, va trebui să lucrăm printr-o schimbare de direcție a reducției, lăsând la o parte orice angajament propriu-zis logic și ontologic, pentru a obține acel ceva anunțat mai sus, dar care nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
au deschis "problema ontologică". Am început cu această problemă din două motive: întâi, fiindcă am sugerat o analogie între "metoda" ce va fi urmată aici și o altă metodă, care, în mod explicit, conduce către "ceva fără ființă"; apoi, din rațiuni interioare discursului de față: de exemplu, pentru că în cele mai simple gânduri din orizontul judicativului constitutiv este implicat sensul de ființă: ori trebuie să fie "ceva", pentru ca gândirea să-l facă obiect al său, ori gândirea însăși constituie "obiectul" în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu poate fi conceput, deocamdată, decât ca un eveniment având sensul depotențării judicativului constitutiv. Tocmai de aceea, evenimentul în cauză nu este specific dictaturii judicativului. Totuși, aceasta nici nu-i neagă posibilitatea. De ce? Fiindcă posibilitatea sa este legată de înseși "rațiunile" dictaturii judicativului, de originea sa aflată în logos-ul care suportă, cum am aflat deja, împărțirea (adică părtinirea, împreună cu celelalte operații ale celei de-a doua timporizări). Ceea ce am precizat mai sus, legat de judicativul regulativ, are doar o valabilitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiect diferit, desigur, de cel propriu judicativului propriu-zis constitutiv. Analogia cu termenii kantieni corespunzători este vorba despre "constitutiv" și "regulativ" ne-ar putea fi de ajutor. Am numit astfel aceste determinări ale judicativului, având gândul la funcționarea dublă a Ideilor rațiunii: constitutivă și regulativă, prima fiind socotită de Kant drept sursă de paralogisme și antinomii, cea de-a doua oarecum nespecifică felului în care rațiunea a funcționat pentru a crea metafizică (până la Kant) fiind cea "corectă", care nu pervertește cunoașterea. Judicativul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de ajutor. Am numit astfel aceste determinări ale judicativului, având gândul la funcționarea dublă a Ideilor rațiunii: constitutivă și regulativă, prima fiind socotită de Kant drept sursă de paralogisme și antinomii, cea de-a doua oarecum nespecifică felului în care rațiunea a funcționat pentru a crea metafizică (până la Kant) fiind cea "corectă", care nu pervertește cunoașterea. Judicativul constitutiv, tema lucrării de față, se apropie de conceptul "formelor raționale" constitutive de la Kant doar în privința caracterului de constitutivitate, în sensul că și acesta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-ului formal, rămânând deschise "influențelor" venite dinspre logos-ul ca atare. Dar există o diferență fundamentală între cele două rânduri de "fapte" constitutive și regulative: formele raționale kantiene sunt "ceva" de la bun început: sunt forme a priori ale unei facultăți, rațiunea. Judicativul, în ambele sale ipostaze, nu este "ceva" decât în exercițiul funcțiilor sale formale și alethice; el nu ține de o facultate anume, deși se exprimă prin "facultăți sufletești" diverse, prin habitualități etc. Am putea spune că cele dintâi (formele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este benefică proiectării evenimentului: el este ceva scos din comun, adică ceva care nu se subordonează total convențiilor dictaturii judicativului. Dar pot sta lucrurile astfel? Retragerea timpului este ea însăși un eveniment de timporizare, în primul rând, pentru că altfel din rațiuni judicative el nu ar reprezenta nimic. Dar timporizării de acest fel îi lipsește ceva, totuși, pentru a fi ceea ce timporizarea în genere este: în-ființare sau (constituire) a unei ființări (a unui "obiect"), coborâre a timpului în "firea" ființării timporizate. Ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de fapt, pentru orice gând, rostire sau făptuire constituite judicativ: autorizarea nu mai are nici un rost, fiindcă ea validează judicativ un fapt, însă acesta este deja constituit judicativ. Este ca și cum teoria categoriilor ca forme a priori ale intelectului, din Critica rațiunii pure a lui Kant, ar fi autorizată filosofic, atâta vreme cât ea este de la bun început un fapt de sens filosofic, prin temă, metodă de reconstrucție, rezultate etc. Fenomenul inflației de autorizare seamănă foarte mult cu acest act de autorizare filosofică a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
der Logik, Felix Meiner Verlag, Hamburg, 1972. (2) Expérience et jugement. Recherches en vue d'une généalogie de la logique, traduit par D. Souche, PUF, Paris, 1970. Kant, Immanuel, (1) Kritik der reinen Vernunft, Leipzig, 1919; Hrsg. Th. Valentiner. (2) Critica rațiunii pure, trad. Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, Editura IRI, București, 1994 (Ed. I - 1781, Ed. a II-a 1787). (3) The Critique of Pure Reason, translated by J.M.D. Meiklejohn, Pennsylvania State University, Electronic Classics Series; http://www2.hn.psu.edu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Presocraticii. Fragmentele eleaților, Ed. bilingvă, trad. rom. D.M. Pippidi, Editura Teora, București, 1998. Pascal, Blaise, Pensées, Bookking International, Paris, 1995. Patzig, Günther, Silogistica aristotelică, trad. Dragan Stoianovici, Editura Științifică, București, 1970. Pârvu, Ilie, Posibilitatea experienței. O reconstrucție teoretică a 'Criticii rațiunii pure', Editura Politeia-SNSPA, București, 2004. Peters, Francis E., Termenii filosofiei grecești, trad. D. Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1993. Platon, (1) The Republic of Plato, BasicBooks, Harper Collins Publishers, 1991; translated by Allan Bloom. (2) Republica, în vol. Opere, V, Editura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
2) Tractatus logico-philosophicus, trad. Alexandru Surdu, Editura Humanitas, București, 1991. (3) Tractatus logico- philosophicus, trad. Mircea Dumitru și Mircea Flonta, Humanitas, București, 2001. Wittgenstein, Ludwig, Caietul albastru, trad. Mircea Dumitru, Mircea Flonta, Adrian-Paul Iliescu, Editura Humanitas, București, 1993. Wunenburger, Jean-Jacques, Rațiunea contradictorie. Filosofia și științele moderne: gândirea complexității, trad. Dorin Ciontescu-Samfireag și Laurențiu Ciontescu- Samfireag; Ed. Ionel Bușe, Editura Paideia, București, 2006. Yannaras, Christos, Heidegger și Areopagitul, trad. Nicolae Șerban Tanașoca, Editura Anastasia, București, 1996. Yannaras, Christos, Persoană și eros, trad
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Cattin • Jean Calvin. Providența, predestinarea și estetica simbolului religios, Mihai Androne • Lexic de filosofie, Alain Graf • Marii filosofi contemporani, Alain Graf • Marile curente ale filosofiei antice, Alain Graf • Marile curente ale filosofiei moderne, Alain Graf • Marile noțiuni filosofice 1. Cunoașterea, rațiunea, știința, Michel Coudarcher • Marile noțiuni filosofice 2. Societatea, puterea, statul, Denis Collin • Marile noțiuni filosofice 3. Justiția, dreptul, Denis Collin • Marile noțiuni filosofice 4. Metafizică și religie, Yves Cattin • Marile noțiuni filosofice 5. Munca și tehnica, Denis Collin • Marile opere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestei lucrări. 6 Paul Ricoeur, Memoria, istoria, uitarea, p. 17. 7 Husserl, Ideen I, § 94; Idées directrices pour une phénoménologie, p. 328. 8 Pentru sensul termenului a priori, în folosirea lui în acest context, a se vedea: Imm. Kant, Critica rațiunii pure; îndeosebi "Dialectica transcendentală", Cartea a doua, Capitolul al treilea: "Idealul rațiunii pure". M. Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei; Partea întâi, Capitolul întâi: "Teza lui Kant: ființa nu este un predicat real". Saul Kripke, Numire și necesitate; îndeosebi Prelegerea III
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ideen I, § 94; Idées directrices pour une phénoménologie, p. 328. 8 Pentru sensul termenului a priori, în folosirea lui în acest context, a se vedea: Imm. Kant, Critica rațiunii pure; îndeosebi "Dialectica transcendentală", Cartea a doua, Capitolul al treilea: "Idealul rațiunii pure". M. Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei; Partea întâi, Capitolul întâi: "Teza lui Kant: ființa nu este un predicat real". Saul Kripke, Numire și necesitate; îndeosebi Prelegerea III. 9 Sensul "discursului" trebuie luat "existențial", după înțelesul heideggerian. Pentru aceasta, a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și unul doar gândit naște greșeli logice și chiar reconstrucții ontologice neîntemeiate "critic" (cum ar fi cea a lui Locke sau cea a lui Leibniz, exemplificate de Kant); (3) conceptul "nimicului", care devine inteligibil urmând "ordinea și indicația categoriilor" (Critica rațiunii pure, (1994) p. 270), semnalând astfel o limitare a categorialului tocmai prin extinderea acestuia la un spațiu impropriu. 44 Hegel, Enciclopedia științelor filosofice. Logica, p. 85. 45 Principiile constitutive ale intelectului sunt, potrivit lui Kant: axiomele intuiției și anticipațiile percepției; iar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin extinderea acestuia la un spațiu impropriu. 44 Hegel, Enciclopedia științelor filosofice. Logica, p. 85. 45 Principiile constitutive ale intelectului sunt, potrivit lui Kant: axiomele intuiției și anticipațiile percepției; iar cele regulative sunt: analogiile experienței și postulatele gândirii empirice. Cf. Critica rațiunii pure, (1994), "Analitica transcendentală". 46 Edmund Husserl, Cercetări logice I. Prolegomene la logica pură, p. 349. A se vedea, pentru această problemă, Capitolul XI: Ideea logicii pure, §69 §70. 47 Cf. Mircea Florian, "Indice terminologic al Organonului", în Aristotel, Organon
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
p. 9. 98 Pentru relațiile dintre logica aristotelică și logica transcendentală, a se vedea și: Alexandru Surdu, "Studiu introductiv" la Imm. Kant, Logica generală. 99 Analitica transcendentală este o logică a adevărului; Dialectica transcendentală este "o critică a intelectului și rațiunii cu privire la folosirea ei hiperfizică, pentru a descoperi falsa aparență a pretențiilor ei neîntemeiate și pentru a reduce ambițiile ei cu privire la invenție și extindere, pe care crede a le descoperi cu ajutorul principiilor transcendentale, la simpla pretenție de a aprecia intelectul pur
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ei neîntemeiate și pentru a reduce ambițiile ei cu privire la invenție și extindere, pe care crede a le descoperi cu ajutorul principiilor transcendentale, la simpla pretenție de a aprecia intelectul pur și de a-l preveni contra judecăților sofistice." Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, (CRP, II; "I" va indica, mai departe, ediția din 1781 a lucrării, iar "II" pe cea din 1787); (1994) p. 103. (Au fost consultate, pentru diverse probleme, și celelalte ediții ale acestei lucrări indicate în Indicele bibliografic. În analiza
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
consultate, pentru diverse probleme, și celelalte ediții ale acestei lucrări indicate în Indicele bibliografic. În analiza de față însă este citată doar ediția românească din 1994.) 100 În acest context nu am în vedere decât analitica și dialectica din Critica rațiunii pure. Kant însă utilizează aceste două modele de discurs, de reglare a demersului filosofic, și în celelalte două Critici (cu o poziție specială a lor în Critica facultății de judecare, unde Kant nu le mai ia drept părți ale unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
folosirii empirice a intelectului cu folosirea lui transcendentală. 105 "Prin canon înțeleg ansamblul principiilor a priori de folosire corectă a unor anumite facultăți de cunoaștere în genere. Astfel, logica generală, în partea ei analitică, este un canon pentru intelect și rațiune în genere, dar numai în privința formei, căci ea face abstracție de orice conținut." CRP, II (Metodologia transcendentală, Capitolul al doilea: "Canonul rațiunii pure"), p. 568. 106 "Deci partea logicii transcendentale care expune elementele cunoștinței pure ale intelectului și principiile, fără
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]