KorAP: Find »[drukola/base=roman & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...834 835 836 ...851 >

21,262 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

cosmozofică și, totodată, o etică severă de angajament activ În viața socială, după exemplul „zeului neînvins” titular al misteriilor (Bianchi, 1979; Bianchi-Vermaseren, 1982). Dacă marile tradiții religioase orientale pe model grec asumă fizionomia ezoterică și inițiatică, În perioada elenistică și romană misteriile grecești de tradiție antică, așa cum sunt cultele de la Eleusis și din Samotrace, rămân esențiale și atrag la ele credincioși din cele mai diferite naționalități. Importanți reprezentanți ai Romei republicane, ca Sylla, Cicero și Atticus, iar mai târziu numeroși Împărați

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Învățat „nu numai motivele pentru care să trăiască bucuros, ci și cele pentru care să moară cu o speranță mai bună” (Cicero, De legibus, II, 14, 36). La fel, În Samotracie aleargă În număr mare soldați și negustori, În special romani și italici, ca să obțină din celebrarea riturilor secrete ale misterioaselor zeități cabirice, conturate În această perioadă ca ocrotitoare ale navigației, garanții și protecție Împotriva multiplelor riscuri ale unei existențe În mare parte Încredințate norocului și amenințate de atâtea primejdii, mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și stimul sau teren de propagandă, dar, În orice caz, factor decisiv pentru evaluarea Întregului tablou. Se discută despre prezența unui sentiment religios autentic drept cauză a omagiilor de tip divin aduse mai Întâi suveranilor elenistici și, mai târziu, Împăratului roman sau despre un simplu oportunism politic din partea indivizilor, a comunităților și chiar a surselor puterii, care ar fi manipulat Într-o măsură mai mare sau mai mică dispozițiile populare cu scopul de a-și consolida propria putere, sacralizând-o. Totuși

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
omului clasic - recunoscându-și propria limită de om muritor - să Își asume cu o conștiință demnă propriul rol În marele scenariu cosmic și divin. 3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO-ROMANĂTC "3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO‑ROMANĂ" 1. În căutarea revelației: oracolul teologic și literatura hermeticătc "1. În căutarea revelației \: oracolul teologic și literatura hermetică" Deși la Începuturile secolului al II-lea d.Hr. Plutarh deplânge, În unul dintre dialogurile delfice, „tăcerea” multor centre oraculare grecești (De

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fi neglijată a extraordinarei capacități de atracție și influență exercitate de personaj nu numai asupra mulțimilor ignorante și credule ale nativei Paflagonia și din Întreaga Asie Mică, mulțimi ce alergau la oracolul său, dar și asupra mediilor Înaltei aristocrații senatoriale romane. Într-adevăr, de el s-a legat, prin dublu raport religios și familial, dându-i fiica În căsătorie, senatorul Publius Mummius Sisenna Rutilianus, al cărui cursus honorum care l-a dus până la a deveni guvernator al provinciei Asia În 172

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
distribuirii echitabile a apelor. În zoroastrism, Fravași constituie partea nemuritoare a individului, care nu numai că Îi supraviețuiește, ca suflet (urvan), de care e strâns legat, ci, mai mult, preexistă nașterii sale. Sub unele aspecte, amintesc de manesxe "manes" de la romani sau de pitaras, „părinți” sau strămoși indieni; sunt spirite ale defuncților, cinstite liturgic, mai ales de Anul Nou. Tocmai această natură a lor, de spirite ale morților care trebuie liniștite cu ofrande plăcute (Söderblom, 1899), duce la recunoașterea În Farvași

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
conduita morală. Preponderența unor asemenea cerințe, mai ales de tip liturgic, nu trebuie să Înșele asupra naturii reale și orientării diferitelor părți ale Avestei actuale. De exemplu, ar fi cu siguranță o greșeală să considerăm că toate textele din Liturghierul roman sunt concepute pentru uzul liturgic. Din Avesta sasanidă, conform descrierii și sumarului din D¶nkar, rămân, În afară de numeroase fragmente, și câteva părți consistente. Din secțiunea „gathică” s-au păstrat diferite capitole din Yasna, inclusiv G³th³, precum și fragmente din Had½kht nask

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
conștiente În plan ideologic. Acest proces a fost desăvârșit În secolul al III-lea d.Hr., ca parte a unei evoluții mai ample ce se regăsește În diferite forme În toată regiunea unificată de imperiul lui Alexandru și de occidentul roman (Gnoli, 1989, pp. 129 sqq.). Însuși conceptul de „Iran” dobândește, din punct de vedere ideologic, o puternică valoare religioasă (Gnoli, 1993). Așadar, zoroastrismul a fost un factor esențial În dezvoltarea istorică a iranismului: din religia arhaică a unei societăți de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
derivat o orientare națională, chiar naționalistă, a zoroastrismului: binomul „Religia mazdeistă și Iranul” (d¶n ș m³zd¶sn ud xr³n) devine emblematic pentru Iranul sasanid. În realitate, secolul al III-lea a fost caracterizat În Iran, ca și În occidentul roman, de conflictul dintre universalism și naționalism, care s-a Încheiat cu victoria politică a celui din urmă și deci, pe de o parte, cu represiunea maniheismului ca doctrină programatic universalistă, iar pe de altă parte, cu nașterea ideii de Iran

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pp. 35 sqq., Asmussen, 1961; 1983; Chaumont, 1964b; Decret, 1979) - după marea persecuție care a avut loc În timpul domniei lui Ș³hbur al II-lea ( G. Hoffmann, 1880; Wiessner, 1967), motivată de rațiuni politice (creștinii erau văzuți ca agenți ai puterii romane sau ai posibililor aliați ai acesteia) - a fost rezervată o atitudine foarte favorabilă (Gnoli, 1989a, p. 166), după ce Biserica nestoriană (Spuler, 1961; Widengren, 1984) se distanțează de Roma și Bizanț. Atât În ideologia păturilor sociale dominante, cât și În exercitarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Týr formează inițial perechea primei funcții, comparabilă cu perechea vedică Varuna și Mitraxe "Mitra". În alte cazuri, dovezile unor perechi analoage sunt mult mai slabe. Dumézil, de exemplu, a susținut În repetate rânduri (cf. Dumézil, 1941) că În religia romană străveche, acest cuplu este reprezentat de Jupiter și de Dius Fidiusxe "Dius Fidius". În favoarea acestei ipoteze se poate afirma că Fidius este, În mod clar, legat de fides, o valoare a cărei protecție i se potrivește unei divinități de tip

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sacrificulus, urmat Îndeaproape de flaminii lui Jupiter, Marte și Quirinius. Cu toate acestea, au existat cercetători care au considerat că Martexe "Marte" ar fost inițial o divinitate agrară, afirmând că acest lucru este dovedit, printre altele, de faptul că țăranul roman Îl invoca pe Marte În ceremonia anuală de purificare (după cum se poate observa În formularea păstrată de Cato). În realitate, această invocare nu depinde de faptul că Martexe "Marte" ar fi fost sau nu zeitate agrară, ci de alte cauze

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
făcut prizonier; 3) la fel cum N³satyaxe "Na>satya" Îi apărau pe păstori de hoți, și Romulusxe "Romulus" și Remusxe "Remus" luptau cu aceștia și aduceau Înapoi păstorilor animalele furate; 4) dacă N³satyaxe "Na>satya" protejează fecunditatea feminină, și tradiția romană antică Îi atribuie domniei lui Romulusxe "Romulus" instituția lupercaliilor, a căror trăsătură principală este faptul că femeile se lăsau biciuite de luperci pentru că aceasta Înlesnea zămislirea și nașterea; 5) N³satyaxe "Na>satya" sunt protectorii celor exilați, la fel ca și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la alta. Dar Însăși existența acestor personaje, ca administratori și protectori ai specificității culturii celte, nu era compatibilă cu inserarea lumii celte În mediul imperiului roman, druizii ajungând obiectul unor măsuri soldate cu dispariția lor. Inițial, Augustus a interzis cetățenilor romani practicarea a ceea ce Suetoniu (Claudius, XXII) numea „religia druidică”: astfel, galii care intenționau să obțină cetățenia romană trebuiau să renunțe la religia părinților. Apoi Tiberiu, printr-un decret al senatului roman, a „eliminat” (Pliniu, Naturalis historia, XXX, 13) druizii, profeții

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
compatibilă cu inserarea lumii celte În mediul imperiului roman, druizii ajungând obiectul unor măsuri soldate cu dispariția lor. Inițial, Augustus a interzis cetățenilor romani practicarea a ceea ce Suetoniu (Claudius, XXII) numea „religia druidică”: astfel, galii care intenționau să obțină cetățenia romană trebuiau să renunțe la religia părinților. Apoi Tiberiu, printr-un decret al senatului roman, a „eliminat” (Pliniu, Naturalis historia, XXX, 13) druizii, profeții și vracii galezi: așadar, conducătorii romani, Înțeleseseră că druizii erau stâlpul religiei și culturii galice. Însă aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
XXII) numea „religia druidică”: astfel, galii care intenționau să obțină cetățenia romană trebuiau să renunțe la religia părinților. Apoi Tiberiu, printr-un decret al senatului roman, a „eliminat” (Pliniu, Naturalis historia, XXX, 13) druizii, profeții și vracii galezi: așadar, conducătorii romani, Înțeleseseră că druizii erau stâlpul religiei și culturii galice. Însă aceasta „eliminare” nu trebuie să fi fost definitivă din moment ce succesorul lui Tiberiu, Claudiu, a fost cel care s-a apucat să dea cetățenie tuturor galilor pentru „a aboli definitiv”, cum

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cercetători consideră că orice obiect pe care sunt reprezentați un cal și un mânz aparține cultului Eponei, În timp ce alții sunt, pe bună dreptate, mai prudenți. Trebuie așadar să se recurgă la izvoare indirecte, adică mai ales la autorii greci și romani care ne-au lăsat informații despre religia celtică. Aceste izvoare Însă au serioase limite, de nedepășit. Înainte de orice, trebuie să luăm În considerare faptul că nici un text ajuns până la noi nu tratează În mod organic și sistematic religia celtică: aproape

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
latini este foarte puternică prejudecata clasicocentrică: deși Încearcă să Înțeleagă motivele interne ale elementelor religiei celte, aceștia pun În relief tot ceea ce pare a fi barbar și necivilizat sau, pur și simplu, tot ceea ce era diferit de religia greacă și romană. Nu ne sunt de mare ajutor nici autorii antici care Îi descriu pe celți ca fiind oameni pioși, respectuoși cu oaspeții, iubitori de artă și Întemeietori ai filozofiei. Este evident că un cadru atât de Îndepărtat de realitatea istorică aparține

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
culturală. Ceea ce am spus până acum În legătură cu religia galilor și a altor populații celtice vechi din Europa continentală este esențialmente valabil și pentru lumea celtă insulară din acea perioadă. Britanicii au venit În contact cu alfabetul latin În perioada cuceririi romane, Însă În perioada stăpânirii romane nici un text, nici măcar de utilitate practică, nu a fost scris În limba indigenă; la rândul lor, irlandezii și-au elaborat un alfabet propriu (numit ogam), Însă nu a fost folosit decât pentru câteva texte scurte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acum În legătură cu religia galilor și a altor populații celtice vechi din Europa continentală este esențialmente valabil și pentru lumea celtă insulară din acea perioadă. Britanicii au venit În contact cu alfabetul latin În perioada cuceririi romane, Însă În perioada stăpânirii romane nici un text, nici măcar de utilitate practică, nu a fost scris În limba indigenă; la rândul lor, irlandezii și-au elaborat un alfabet propriu (numit ogam), Însă nu a fost folosit decât pentru câteva texte scurte, cel mai adesea de natură

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
prețioasă pentru cunoașterea religiei precreștine: indo-europeană *h2eus½s „Aurora” › celtă *Brigantș (nume propriu derivat dintr-un epitet) › irlandeză (Sfânta) Brigit. Reconstruirea religiei celtice antice necesită deci o folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nume propriu derivat dintr-un epitet) › irlandeză (Sfânta) Brigit. Reconstruirea religiei celtice antice necesită deci o folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se identifica. Presupoziția ideologică a acestei interpretatio constă, fără Îndoială, În convingerea că cele două panteonuri diferite sunt,În esență,unul singur, iar diferența există doar la nivelul numelor. În plus, având În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeul galic Lugusxe "Lugus", atunci Mercur = Lugus, cu toate particularitățile funcționale evidențiate mai sus. Totuși, combinațiile de acest tip sunt rare. Trebuie să se țină cont Însă că, cel puțin În unele cazuri, identificările zeităților celte cu cele grecești și romane nu se făceau pe baza unor afinități funcționale, ci mai degrabă pe baza unor elemente exterioare. Din acest punct de vedere, poate fi dat de exemplu cazul lui Ogmiosxe "Ogmios", care În Herakles de Lucian din Samosata, este identificat chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aluzie la mitul originii galilor: „Toți galii afirmă că se trag din Dis Pater și spun că știu aceasta de la druizi”(De bello galico, VI, 18). Poate părea surprinzător faptul că Cezar a identificat un strămoș mitic cu o divinitate romană legată de moarte, Însă această analogie este explicabilă. Prima ființă vie, din care descind toți ceilalți, este și prima care va muri: primul viu este, așadar, și primul mort și astfel poate dobândi cu ușurință valența de divinitate legată de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]