21,271 matches
-
für die Ursachen bedingten Entstehens und somit der Wiedergeburt. Als Bestattungsarten sind sowohl Beerdigung als auch Einäscherung möglich. Unmittelbar vor der Karl-Borromäus-Kirche befindet sich die Präsidentengruft, în der seit 1951 die Bundespräsidenten der Zweiten Republik mit allen Ehren beigesetzt werden. Mit Stând Juni 2007 sind dies: Die sehr flache Bauweise der 1951 errichteten Gruftanlage und das dadurch nicht sehr prunkvolle Erscheinungsbild sind eine Folge der Vorgabe an den Architekten, die Sicht auf die Karl-Borromäus-Kirche nicht zu beeinträchtigen. Da die Gruft ursprünglich
Cimitirul Central din Viena () [Corola-website/Science/328270_a_329599]
-
der Republik Österreich organisiert und bezahlt und sind für Bundespräsidenten, Bundeskanzler und Nationalratspräsidenten vorgesehen. Falls die betreffende Person în Ausübung ihres Amtes verstirbt, wird ihr ein Staatsbegräbnis zuteil; einem ehemaligen Funktionsträger eines dieser Ämter hingegen ein staatliches Begräbnis. Bisher wurden mit einem Staatsbegräbnis die im Amt verstorbenen Bundespräsidenten Karl Renner, Theodor Körner, Adolf Schärf, Franz Jonas und Thomas Klestil geehrt. Rudolf Kirchschläger und Kurt Waldheim bekamen ein staatliches Begräbnis und lehnten zudem testamentarisch die ansonsten übliche öffentliche Aufbahrung în der Hofburg
Cimitirul Central din Viena () [Corola-website/Science/328270_a_329599]
-
die ansonsten übliche öffentliche Aufbahrung în der Hofburg ab. Ebenfalls ein staatliches Begräbnis erhielten die ehemaligen Bundeskanzler Leopold Figl, Julius Raab, Alfons Gorbach, Bruno Kreisky und Fred Sinowatz. Josef Klaus hingegen wurde seinem letzten Willen entsprechend im engsten Familienkreis beerdigt. Mit Ausnahme von Alfons Gorbach, Josef Klaus und Fred Sinowatz sind alle verstorbenen österreichischen Bundespräsidenten und Bundeskanzler der Zweiten Republik auf dem Wiener Zentralfriedhof beerdigt, die Präsidenten în der Präsidentengruft und die Kanzler în Ehrengräbern. Der letzte Bundespräsident vor der NS-Zeit
Cimitirul Central din Viena () [Corola-website/Science/328270_a_329599]
-
pe întreaga fațadă laterală dinspre stradă, în care rolurile animalelor și oamenilor au fost inversate: iepurii vânează și prăjesc carne de oameni, câini și vulpi. A fost montată următoarea inscripție: „Die uns fiengen, schundten und assen, Die zahlen wir itzt mit solcher massen. Uns Hasen hat es ganz gerathen, daß wir itzt Hund und Jäger brathen”. Imaginile de pe această fațadă sunt păstrate în prezent la Salzburg Museum Carolino Augusteum. „Casa din Eiermarkt” a fost menționată pentru prima dată în timpul fostului primar
Kranzlmarkt și Rathausplatz () [Corola-website/Science/328278_a_329607]
-
gewinnt / und an dem Rad zu Garne spinnt, / die wird allhier zu Tuch gemacht / und ferner nach der Walch gebracht. / Es folget Farb und Scher darauf, / womit es fertig zum Verkauf. / Der Frächter führt es über Land, / der Kaufherr prüfts mit kundger Hand. / Zur Auswahl liegt das Tuch bereit, / und jeder wählet hier sein Kleid”. Aripa laterală a clădirii dinspre piață se află spre râul Salzach. Arcul Porții Primăriei, construit la mijlocul secolului al XVI-lea, ducea la Staatsbrücke (anterior Hauptbrücke). Acest
Kranzlmarkt și Rathausplatz () [Corola-website/Science/328278_a_329607]
-
fost cei mai apreciați muzicieni angajați de Colloredo. Mozart a compus pentru nepoata lui Colloredo, Antonia Gräfin Lützow, elevă a tatălui său, un concert pentru pian (concertul nr. 8 pentru pian, catalog Köchel nr. 246). Colloredo berief oder umgab sich mit Leuten wie: Johann Jakob Hartenkeil (Mediziner, Reformer des Gesundheits- und Hebammenwesens), Albert Christoph Dies (Landschaftsmaler), August Franz Heinrich von Naumann (Ingenieur, Maler), Franz Michael Vierthaler (Schulreformer, Schriftsteller) und Lorenz Hübner (1785-1799: Herausgeber der ’’Oberdeutschen Staatszeitung’’). Colloredo a stăpânit, pe lângă germană
Hieronymus von Colloredo () [Corola-website/Science/328308_a_329637]
-
este folosit de obicei de grupuri mai mari de o persoană. În ceea ce privește legăturile de rudenie, dacă strămoșul apical (din vârf) al unui clan nu este uman, atunci acesta se numește totem. În mod normal, această credință este însoțită de un mit totemic. Deși termenul provine de la poporul Ojibwe din America de Nord, credințele totemistice nu sunt limitate la americanii nativi. Convingeri asemănătoare au existat aproape în toată lumea, inclusiv în Africa, Arabia, Asia, Australia, Europa de Est, Europa de Vest, precum și în regiunea polară arctică. În timpurile moderne
Totem () [Corola-website/Science/327704_a_329033]
-
și alte piese pentru a crea coloana sonoră a filmului. Hayley Westenra interpretează melodia "Listen to the Wind", compusă de Horner și Glen Ballard. Nici această melodie nu a fost folosită în film. Filmul lui Malick combină istoria scrisă cu miturile populare. Urmărește în linii mari viața lui Pocahontas, de la tinerețea ei în satul Powhatan, perioada petrecută în colonia Jamestown, căsătoria cu John Rolfe, călătoria în Anglia până la moartea ei prematură. Dar Malick mai adaugă elemente din tradiția literară conform căreia
Lumea nouă (film din 2005) () [Corola-website/Science/327687_a_329016]
-
dintre cele mai bine păzite secrete militare. Mai târziu, în particular, Roslin îl convinge pe Adama să recunoască că anunțul lui a fost pur și simplu un truc ca să dea speranțe oamenilor deoarece ea crede că Pământul este doar un mit. Adama găsește o bucată de hârtie, în cabina sa, având tastat mesajul "Există doar 12 modele Cylon." Pe Ragnar, Doral în mod clar a suferit de intoxicații provocate de un tip de radiații care afectează doar roboții Cylon. Identitatea sa
Battlestar Galactica (miniserial TV) () [Corola-website/Science/327766_a_329095]
-
de cercetare academică în căutarea lui Isus cel istoric, și anume „perioada dinainte de David Strauss și perioada de după David Strauss”. Marcus Borg susținea că „detaliile argumentelor lui Strauss, folosirea de către el a filosofiei hegeliene și chiar definirea de către el a mitului nu au avut un impact durabil. Dar susținerile sale de bază — că multe narațiuni din evanghelice au caracter mitic și că 'mitul' nu poate fi pur și simplu echivalat cu 'falsul' — au devenit parte din cercetarea standard. Ceea ce era extrem de
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
susținea că „detaliile argumentelor lui Strauss, folosirea de către el a filosofiei hegeliene și chiar definirea de către el a mitului nu au avut un impact durabil. Dar susținerile sale de bază — că multe narațiuni din evanghelice au caracter mitic și că 'mitul' nu poate fi pur și simplu echivalat cu 'falsul' — au devenit parte din cercetarea standard. Ceea ce era extrem de controversat în vremea lui Strauss a devenit azi o unealtă care e parte integrantă din aparatul cercetătorilor biblici.” De-a lungul vieții
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Doherty ("The Jesus Puzzle", 1999), Timothy Freke și Peter Gandy ("The Jesus Mysteries") și de Robert M. Price, ideea fiind popularizată la începuturile secolului XXI de către scriitori reprezentând mișcarea Noul ateism. Cercetarea acceptată pe larg nu numai că respinge teza mitului, dar și identifică defecte metodologice serioase în această abordare. Ca atare, profesorul de teologie James Dunn descrie teza lui Isus drept mit ca „o teză complet decedată”. Lucrul nu este de mirare din moment ce majoritatea istoricilor care studiază viața lui Isus
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
începuturile secolului XXI de către scriitori reprezentând mișcarea Noul ateism. Cercetarea acceptată pe larg nu numai că respinge teza mitului, dar și identifică defecte metodologice serioase în această abordare. Ca atare, profesorul de teologie James Dunn descrie teza lui Isus drept mit ca „o teză complet decedată”. Lucrul nu este de mirare din moment ce majoritatea istoricilor care studiază viața lui Isus ca persoană istorică sunt teologi creștini. Sunt multe alte interpretări despre Isus. Cele mai importante sunt cele care îl văd drept revoluționar
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
remarci-citate ale Primului Război Mondial: "Eh bien, voilà au moins qui n'est pas banal!" ("Ei bine, aici, cel putin este ceva ieșit din comun!"). Efectele reale ale "armatei taxi" pe victoria franceză de la Marne poate să fi fost mai modestă decât mitul. Gallieni, ulterior, a servit ca ministru de Război în octombrie 1915 înainte de culcare, citând din nou probleme de sănătate martie 1916; relația sa cu Joffre să dovedit unul certăreț, în special de-a lungul tacticile folosite de la Verdun. Tulpina de
Joseph Gallieni () [Corola-website/Science/328002_a_329331]
-
Saxa-Hildburghausen și a soției sale, Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz. Una dintre nașele sale a fost mătușa ei, Louise de Mecklenburg-Strelitz, regina consort a Prusiei. Louise și sora ei, Therese, erau considerate foarte frumoase și au fost subiect al poemului "Mit drei Moosrosen" de Friedrich Rückert. În 1809, Ludwig, Prinț Moștenitor al Bavariei a vizitat Schloss Hildburghausen pentru a-și alege mireasa. Ludwig a avut de ales între Louise și Therese și în cele din urmă a ales-o pe Therese
Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen () [Corola-website/Science/327038_a_328367]
-
a cititorilor. Bucureștiul, locul acțiunii din această nuvelă, este centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu străzi care ascund mistere vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri”. Orașul este prezentat de autor cu o nuanță de nostalgie, fiind epurat de „trepidația modernă” din romanele interbelice. Adăpostul aerian în care se refugiază Iancu Gore este, ca și bordeiul țigăncilor din "La țigănci" (1959), „o prețioasă enclavă pe teritoriul
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
trecere de la revelarea sacrului de către un specialist inițiat (precum Andronic, dr. Zerlendi sau Swami Shivananda din nuvelele fantastice scrise înainte de război) la trăirea unui miracol irecognoscibil de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). Iancu Gore a fost comparat de academicianul Eugen Simion cu personajul caragialian Mitică, ambii fiind la fel de guralivi, de grăbiți și de orgolioși. Încă de la prima replică se observă că Gore suferă
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
precum Andronic, dr. Zerlendi sau Swami Shivananda din nuvelele fantastice scrise înainte de război) la trăirea unui miracol irecognoscibil de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). Iancu Gore a fost comparat de academicianul Eugen Simion cu personajul caragialian Mitică, ambii fiind la fel de guralivi, de grăbiți și de orgolioși. Încă de la prima replică se observă că Gore suferă de vanitate și se simte deranjat nu atât
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
se transformă, împotriva voinței lui, într-un uriaș. În cele din urmă, ca urmare a neputinței medicilor de a opri procesul de creștere și a dimensiunilor enorme la care a ajuns, Cucoaneș se retrage în munți. Nuvela se inspiră din mitul uriașilor existenți în basme. Într-o seară tristă din iulie 1933 naratorul primește vizita unui fost coleg de liceu, Eugen Cucoaneș. Cei doi se cunoscuseră în primele clase de liceu, dar nu se împrieteniseră niciodată. Cucoaneș absolvise Politehnica și devenise
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
a lui Cucoaneș ar putea semnifica o cufundare în înțelepciunea primordială și eternă a Cosmosului și depășirea granițelor condiției umane. Analizând proza fantastică interbelică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul. Academicianul Eugen Simion
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul. Academicianul Eugen Simion considera că această nuvelă este inspirată din mitul uriașilor existenți în mitologia românească precum Ochilă, Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră sau copiii care cresc într-o zi cât alții într-un an, apropiindu-se ca subiect de fantasticul anatomic cultivat în perioada interbelică. În studiul său dedicat istoriei literaturii științifico-fantastice din
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
într-un an, apropiindu-se ca subiect de fantasticul anatomic cultivat în perioada interbelică. În studiul său dedicat istoriei literaturii științifico-fantastice din România, criticul Florin Manolescu afirmă că „Un om mare” poate fi considerată o nuvelă S.F. ce instituie un mit: mitul uriașilor care ar fi existat în perioadele vechi ale istoriei și care ar fi dispărut în procesul de evoluție al omenirii. Criticul Matei Călinescu, cercetător al operei literare a lui Mircea Eliade, scria că această nuvelă i se pare
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
un an, apropiindu-se ca subiect de fantasticul anatomic cultivat în perioada interbelică. În studiul său dedicat istoriei literaturii științifico-fantastice din România, criticul Florin Manolescu afirmă că „Un om mare” poate fi considerată o nuvelă S.F. ce instituie un mit: mitul uriașilor care ar fi existat în perioadele vechi ale istoriei și care ar fi dispărut în procesul de evoluție al omenirii. Criticul Matei Călinescu, cercetător al operei literare a lui Mircea Eliade, scria că această nuvelă i se pare pur
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
și artiști) contemporanii nu le bănuiesc”. În concepția sa, arta este o cale de contemplare a sacrului prin care se încearcă înțelegerea esențelor și a elementelor primordiale ale vieții, iar teatrul devine un „spectacol sacru” ce are datoria să reactualizeze miturile clasice. Nuvela se folosește de elementele teatrului absurdului pentru a exprima ideea de experiență estetică asumată mitic și pentru a retrăi astfel momentele esențiale ale umanității. Academicianul Eugen Simion afirma că nuvela „Adio!...” este „un proiect de teatru în stil
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
scriitor ca o ființă liberă, spontană și intuitivă, având un spirit superior față de cei care și-au petrecut viața în biblioteci. Analizând proza fantastică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul. Prozatorul este interesat
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]