21,262 matches
-
Învingând de mai multe ori armatele grecești; repurtaseră victorii memorabile Împotriva lui Ptolemeu Keraunos În 281 Î.Hr., Împotriva consulului Attilius În bătălia de la Talamone și Împotriva consulului Postumius În Selva Litana, rezistând ani la rând În Galia Împotriva regiunilor romane. Aceste capacități militare clare au oferit justificarea pentru impresia generală de barbarie, după cum măcelurile pline de cruzime care le Însoțeau inevitabil au dus la acuzarea celților de comportament nereligios și inuman. În general, opinia publică vedea În celți expresia a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Este adevărat că ne putem gândi că avem de-a face doar cu o expresie a cruzimii războinice; astfel, mult mai semnificativ este cazul „prăzilor Îmbelșugate” de la Roma. După cum se știe, cu această sintagmă erau desemnate jafurile Întreprinse de conducătorul romanilor chiar după ce ucidea cu mâna sa un conducător dușman. Există doar trei exemple În toată istoria romană: Romulusxe "Romulus" care Îl ucide pe Acronxe "Acron", regele ceninensilor, Cornelius Cossus care Îl ucide pe Lars Tolumnius, regele cetății Veiig și Claudius
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
războinice; astfel, mult mai semnificativ este cazul „prăzilor Îmbelșugate” de la Roma. După cum se știe, cu această sintagmă erau desemnate jafurile Întreprinse de conducătorul romanilor chiar după ce ucidea cu mâna sa un conducător dușman. Există doar trei exemple În toată istoria romană: Romulusxe "Romulus" care Îl ucide pe Acronxe "Acron", regele ceninensilor, Cornelius Cossus care Îl ucide pe Lars Tolumnius, regele cetății Veiig și Claudius Marcellus care Îl ucide pe Viridomar, regele insubrilor; or, În toate aceste trei cazuri, comandantul roman și-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
istoria romană: Romulusxe "Romulus" care Îl ucide pe Acronxe "Acron", regele ceninensilor, Cornelius Cossus care Îl ucide pe Lars Tolumnius, regele cetății Veiig și Claudius Marcellus care Îl ucide pe Viridomar, regele insubrilor; or, În toate aceste trei cazuri, comandantul roman și-a decapitat dușmanul mort. Acesta nefiind un obicei roman, este legitim să ne gândim că decapitarea avea motivații sacrale antice, asemănătoare cu cele ale celților. În fața acestor date, romanii și grecii ar fi trebuit să fi fost mai prudenți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
regele ceninensilor, Cornelius Cossus care Îl ucide pe Lars Tolumnius, regele cetății Veiig și Claudius Marcellus care Îl ucide pe Viridomar, regele insubrilor; or, În toate aceste trei cazuri, comandantul roman și-a decapitat dușmanul mort. Acesta nefiind un obicei roman, este legitim să ne gândim că decapitarea avea motivații sacrale antice, asemănătoare cu cele ale celților. În fața acestor date, romanii și grecii ar fi trebuit să fi fost mai prudenți În ceea ce privește condamnarea „barbariei” celților. De fapt, ne aflăm În fața unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
16.). După cum am observat deja, referitor la tăierea rituală a capetelor este bine să punem Încă de la Început În evidență două aspecte legate de sacrificiile umane: În primul rând, acest obicei, care contraria atât de mult conștiința autorilor greci și romani, nu este, În realitate, deloc necunoscut civilizației lor; iar În al doilea rând, faptul că și aici este vorba despre supraviețuirea În rândul celților a unui element din religia indo-europeană. Să ne referim la Roma. În cartea a XXII-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost Îngropați sub pământ un gal și o gală, un grec și o grecoaică, jertfirea acestora fiind făcută În târgul de vite, Într-un loc Împrejmuit cu pietre, loc care fusese Însângerat dinainte de jertfe omenești, datină foarte puțin practicată la romani (Titus Livius, De la fundarea Romei, XXII, LVII). După cum se vede, Livius, neagă faptul că acesta ar fi un obicei roman, dar această afirmație se bazează doar pe faptul că uciderile rituale s-au făcut după prescrierile unui text etrusc; de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de vite, Într-un loc Împrejmuit cu pietre, loc care fusese Însângerat dinainte de jertfe omenești, datină foarte puțin practicată la romani (Titus Livius, De la fundarea Romei, XXII, LVII). După cum se vede, Livius, neagă faptul că acesta ar fi un obicei roman, dar această afirmație se bazează doar pe faptul că uciderile rituale s-au făcut după prescrierile unui text etrusc; de fapt, conform mărturiei sale, la Roma se aduseseră jertfe umane În Împrejurarea respectivă, dar și În trecut. Se poate și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
respectivă, dar și În trecut. Se poate și mai rău: știm de la Plutarh că, În 228 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor insubri, au fost jertfiți doi greci și doi gali. Există impresia clară că guvernul roman Împlinea astfel de sacrificii În momente de mare dificultate și că acestea nu erau mereu publice, ci numai atunci când era considerată necesară Întărirea poporului: nu mai avem Însă nici o informație clară despre sacrificii umane ulterioară celei din 216, la care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În religia indo-europeană, Însă numai ca expresie periferică a religiozității non-oficiale, de nivel jos și popular, exact cum se Întâmplă și În lumea galică, unde acestea Își găsesc credincioșii mai ales În masele populare și În trupele Înrolate În armata romană. Ne este ușor să presupunem că larga răspândire a cultului Matroanelor chiar În timpul stabilirii puterii romane În Galia este În strânsă legătură, pe de o parte, cu disprețul și interdicțiile care lovesc religia oficială, iar de cealaltă parte, cu faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exact cum se Întâmplă și În lumea galică, unde acestea Își găsesc credincioșii mai ales În masele populare și În trupele Înrolate În armata romană. Ne este ușor să presupunem că larga răspândire a cultului Matroanelor chiar În timpul stabilirii puterii romane În Galia este În strânsă legătură, pe de o parte, cu disprețul și interdicțiile care lovesc religia oficială, iar de cealaltă parte, cu faptul că indigenii resimțeau ca pe ceva străin religia noilor stăpâni. În această stare de gol existențial
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi totuși o eroare de perspectivă istorică să ne imaginăm o antinomie veche și stabilă Între religia oficială și cultul Matroanelor, pentru că, În epoca anterioară cucerii romane, după cum atestă documentația epigrafică, cele două au avut o coexistență pacifică, astfel Încât cucerirea romană a fost instrumentul care a promovat involuntar cultul Matroanelor prin efectele sale devastatoare asupra Întregii culturi galice: dar de acum Încolo suntem În perioada romanizării. Dimpotrivă, În perioada anterioară cultul Matroanelor era limitat la dimensiuni care nu ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
indo-europene, regele apare pe câmpul de luptă nu ca suprem comandat al armatei, ci cu o misiune total diferită. Ne putem gândi, de exemplu, la ceea ce spune Titus Livius la Începutul lucrării Ab Urbe condita (I, 12) despre bătălia dintre romani și sabini, reluând desigur o tradiție destul de veche, În care Romulusxe "Romulus" nu mai apare În veșmintele obișnuite unui războinic: În amândouă taberele, șefii Își Îndemnau soldații la luptă; pe sabini Îi comanda Mettius Curtius, iar pe romani, Hostus Hostilius
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bătălia dintre romani și sabini, reluând desigur o tradiție destul de veche, În care Romulusxe "Romulus" nu mai apare În veșmintele obișnuite unui războinic: În amândouă taberele, șefii Își Îndemnau soldații la luptă; pe sabini Îi comanda Mettius Curtius, iar pe romani, Hostus Hostilius ș...ț. Hostius cade Însă și armata romană dă numaidecât Înapoi și fuge În neorânduială până la poarta veche a Palatinului. Romulusxe "Romulus" Însuși, târât de mulțimea fugarilor, Își ridică armele spre cer și spune: „O, Jupiter Stator, supunându
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
veche, În care Romulusxe "Romulus" nu mai apare În veșmintele obișnuite unui războinic: În amândouă taberele, șefii Își Îndemnau soldații la luptă; pe sabini Îi comanda Mettius Curtius, iar pe romani, Hostus Hostilius ș...ț. Hostius cade Însă și armata romană dă numaidecât Înapoi și fuge În neorânduială până la poarta veche a Palatinului. Romulusxe "Romulus" Însuși, târât de mulțimea fugarilor, Își ridică armele spre cer și spune: „O, Jupiter Stator, supunându-mă voinței tale, am pus aici pe Palatin temelia orașului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cumpărată prin trădare, a căzut În mâinile sabinilor, armata lor a și trecut valea care Îi desparte de noi și se Îndreaptă Încoace. Tu Însă, tată al zeilor și al oamenilor, Îndepărtează-i măcar de aici pe dușmani; curmă spaima romanilor și Îndepărtează spaima lor rușinoasă. ție, o Jupiter Stator, Îți făgăduiesc să-ți ridic În acest loc un templu care să amintească urmașilor că orașul a fost salvat prin ajutorul tău”.ș...ț Romanii se opriră din retragere ca la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că orașul a fost salvat prin ajutorul tău”.ș...ț Romanii se opriră din retragere ca la o poruncă divină 2. Se poate deci observa că Romulusxe "Romulus", deși prezent pe câmpul de luptă, nu este comandantul militar al armatei romane și, cu toate că este Înarmat, nu se luptă: el intervine doar În momentul Înfrângerii, când cere și obține ajutorul lui Jupiter, Într-un frumos exemplu de do ut des tipic indo-european: un templu În schimbul victoriei; este deci vorba despre un comportament
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putut desigur inventa. 12. ZEII BRITANIEITC "12. ZEII BRITANIEI" Inscripțiile latine din Britania conțin numele câtorva divinități indigene, precum Brigantiaxe "Brigantia" sau Nodonte, dar nu spun nimic substanțial despre ele, fiind aproape toate scurte și redactate de soldați ai armatei romane. Un izvor foarte important este, dimpotrivă, reprezentat de un text galez, Cele patru ramuri ale Mabinogion, redactat către secolul al XI-lea; este vorba despre o serie de povestiri care constituite o ciudată culegere de tradiții religioase precreștine, deja aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un zeu. În concluzie, aceasta Înseamnă, că germanii puneau ca fundament propriu o genealogie divină din care ne sunt cunoscute cel puțin patru generații: Terra - Tuistoxe "Tuisto" - Mannusxe "Mannus"-*Ing + Irmin + *Ist (cf. Ström, 1975, pp. 79 sqq.). 3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE: DIVINITĂȚILE MAJORETC "3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE \: DIVINITĂȚILE MAJORE" Cele mai vechi informații despre religia germanică provin din izvoarele clasice, care Însă nu numesc zeii majori În forma lor indigenă, ci Îi amintesc sub
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca fundament propriu o genealogie divină din care ne sunt cunoscute cel puțin patru generații: Terra - Tuistoxe "Tuisto" - Mannusxe "Mannus"-*Ing + Irmin + *Ist (cf. Ström, 1975, pp. 79 sqq.). 3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE: DIVINITĂȚILE MAJORETC "3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE \: DIVINITĂȚILE MAJORE" Cele mai vechi informații despre religia germanică provin din izvoarele clasice, care Însă nu numesc zeii majori În forma lor indigenă, ci Îi amintesc sub vălul obișnuit al interpretatio Romana, creând astfel probleme de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
om nu se potrivește cu măreția acestora: ei consacră divinităților dumbrăvi și păduri și dau nume de zei acelei esențe misterioase pe care o intuiesc numai cu simțul lor religios (Tacitus, Germania IX). Obiceiul de a atribui divinităților străine nume romane presupune, evident, convingerea că cele două panteonuri - chiar toate panteonurile - sunt esențialmente identice, iar diferențele existente sunt de natură lingvistică; această convingere este cu siguranță alimentată de faptul că multe divinități romane puteau fi suprapuse peste cele grecești (fenomen care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
IX). Obiceiul de a atribui divinităților străine nume romane presupune, evident, convingerea că cele două panteonuri - chiar toate panteonurile - sunt esențialmente identice, iar diferențele existente sunt de natură lingvistică; această convingere este cu siguranță alimentată de faptul că multe divinități romane puteau fi suprapuse peste cele grecești (fenomen care, din punct de vedere istoric, este consecința faptului că multe divinități romane sunt importate chiar din Grecia sau sunt create după exemplul celor grecești). Aceste practici duc la nevoia de a lămuri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
esențialmente identice, iar diferențele existente sunt de natură lingvistică; această convingere este cu siguranță alimentată de faptul că multe divinități romane puteau fi suprapuse peste cele grecești (fenomen care, din punct de vedere istoric, este consecința faptului că multe divinități romane sunt importate chiar din Grecia sau sunt create după exemplul celor grecești). Aceste practici duc la nevoia de a lămuri care sunt figurile germanice ascunse sub nume romane; vorbim despre figuri germanice mai mult decât despre figuri ale panteonului occidental
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care, din punct de vedere istoric, este consecința faptului că multe divinități romane sunt importate chiar din Grecia sau sunt create după exemplul celor grecești). Aceste practici duc la nevoia de a lămuri care sunt figurile germanice ascunse sub nume romane; vorbim despre figuri germanice mai mult decât despre figuri ale panteonului occidental arhaic german, deoarece vechimea atestării nu le plasează la o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În engleză, Wednesday; În olandeză, Woensdag, etc.). Trebuie totuși să se țină cont că acesta nu este un argument În favoarea consistenței obiective a identificării, ci este doar o dovadă a răspândirii sale În mediile germanice mai expuse contactului cu lumea romană precreștină. Martexe "Marte", zeul războiului, Îl acoperă aici pe *Teiwaz (nordicul antic, Tyrxe "Tyr"; În germană nordică veche, Zio etc.), ajuns astfel la capătul unui proces evolutiv despre care vom vorbi mai târziu. Legitimitatea identificării este dovedită, și În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]