KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...835 836 837 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

Era teafăr? Fusese cumva rănit? Căzuse prizonier? Niciodată nu se gândise la moarte, aducea ghinion și atunci când i se părea că vede nenumărate cruci negre pe smalțul alb, își alunga spaima, spunându-și că poate nu învârtise ea bine ceașca. Zâmbește firav amintindu-și că în urmă cu numai patru-cinci zile văzuse două sicrie. Simțise chiar și un iz ușor de iute-crud, specific lemnului proaspăt tăiat. Semn rău, se cutremurase ea atunci cu gândul la cine știe ce nenorocire. Dar uite că acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
glumeț Marius. La Continental putem asculta un jazz de calitate. Nu, răspunde ea cu voce alintată din spatele somptuosului guler de hermină, la Athénée Palace. "Când vrea fetița ta ceva, Dă-i tot ce-i cere inima..." începe el să fredoneze zâmbind versurile unei romanțe siropoase. În timp ce rulează pe șosea o delectează cu întâmplări vesele și anecdote cazone, despre câinii regimentului care-și găsiseră să fugărească o pisică prin curtea cazărmii tocmai când colonelul dădea raportul generalului venit în inspecție, sau despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
rândul ei, ea îi povestește despre îndeletnicirile ei zilnice ca soră voluntară de Cruce Roșie, descriindu-i momente comice, banale, sau situații tensionate cu final fericit. Brusc, fără nici un motiv aparent, devine neliniștită. Absentă la discuție, răspunde monosilabic și când zâmbește, o face cu efort vizibil. Scrutează des oglinda retrovizoare, parcă preocupată de ceva. Se uită și el, dar în afara traficului obișnuit nu observă nimic care să-i atragă atenția. Ce se întâmplă Smaranda? Îi adresează un zâmbet încurajator, așteptând răspunsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
dispare la fel de silențios precum venise. Recepționat din necunoscut, un semnal de alarmă țiuie enervant în urechea lui Marius. Instinctele aproape animalice dobândite pe front îl avertizează că este studiat discret, dar stăruitor. Cercetează atent sala. Reperează imediat locotenentul neamț care zâmbește politicos atunci când ochii lor se întâlnesc. Remarcă gesturile stilate și sigure, dar mai ales privirea intensă a ochilor albaștri din spatele ochelarilor rotunzi, cu ramă metalică subțire. Intrigat, reușește grimasa vagă a unui răspuns. Lângă el, încruntat, SS-istul bea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
care sunt sigur că le primiți în fiecare zi. Sper doar ca logodnicul dumneavoastră să nu înțeleagă greșit acest gest, pornit doar dintr-o deosebită stimă. Nu face decât să mă bucure. În definitiv cuvintele dumneavoastră apreciative exprimă realitatea, răspunde zâmbind Marius. Dar de unde cunoașteți vechea mea coafură? Ambasada Germană are o arhivă foarte bine pusă la punct cu toate cotidianele românești. Și asta face să vă fi cunoscut în toate ipostazele surprinse de fotografi la diferite evenimente. Ce mai face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
și mai mare. Sacrificiul lor ocupă cel mult o notă de subsol a istoriei, dar oricum, acei oameni au salvat o întreagă armată. Trebuie să recunosc, cunoștințele dumneavoastră mă uimesc. Foarte rar cunoști tinere domnișoare interesate de probleme militare, spune zâmbind misterios și insinuant ofițerul german. De ce? Doar pentru că suntem femei? răspunde Smaranda pe un ton de ironică persiflare. Fiți sigur domnule, ele pot să ațâțe ura, dorința de răzbunare, dar pot să le și îmblânzească, chiar domolească. Puteți vedea exemple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
prins rădăcini la masa noastră, spune Smaranda pe un ton care trădează ușurarea. Continuă cu voce fals dojenitoare, însoțită de o licărire malițioasă a ochilor: Dragul meu, poate mă înșel, dar am impresia că nu agreezi marea noastră aliată, Germania. Zâmbind, Marius se oprește din mâncat. Rostește pe același ton: Dimpotrivă, draga mea, iubesc Germania. Redevine serios. Pentru mine ea reprezintă Schiller, Goethe, Bach. În schimb marele Reich milenar oferă reperele antiumane ale doctrinei naziste numite Gestapo 48 sau SS49, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
semne ale zilei care, cine știe, poate aduce salvarea nefericiților. Magistrală simbolistică pentru speranța vieții care nu dispare niciodată, nici în cele mai disperate situații. Hai să păstrăm în mintea și în inima noastră acest sâmbure de putere! încheie ea zâmbind. Marius o privește lung câteva clipe și apoi ridică paharul cu vin. Să bem pentru speranță și pentru soarta generoasă care mi te-a oferit în dar! Ciocnesc amândoi, simțind că intimitatea și veselia din prima parte a serii lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
nici nu ar fi fost la prima sarcină. Tot el a fost cel care mi-a spus că am un băiețel frumos și voinic de aproape patru kilograme. Iar acum o lună i-am făcut și o surioară, continuă medicul zâmbind vesel. Felicitări! Să vă trăiască și să aibă noroc în viață. Așa să fie! Transmite-ți doamnei sărutări de mâni. Cum se simte? Mulțumesc de întrebare, bine. Și-a reluat lucrul la Barașeum 58, dar nu forțează. Lucrează la texte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
să plec chiar acum. Pietrișul aleii scrâșnește sub niște pași târșâiți. Cu mâna stângă petrecută pe sub brațul unui bărbat în rubașcă ce are piciorul drept bandajat, moș Ilie se apropie de automobil. Îmi pare rău. Atunci rămâne pe data viitoare. Zâmbește și salută politicos, ridicându-și pălăria. La bună vedere, domnule Rădulescu. La bună vedere, domnule Solomovici. Mașina intră în marșarier, un scrâșnet metalic anunță schimbarea vitezei și atunci când automobilul demarează în trombă, pentru o fracțiune de secundă, prin geamul lateral

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
am onoarea să mă prezint! Sunt locotenentul Marius Rădulescu, detașat la compania dumneavoastră. Cei doi ofițeri ridică privirile. Căpitan Victor Apostol. Răspunde la salut și prezintă pe ofițerul aflat lângă el. Locotenent Felix Cernăianu. Acesta îl salută la rândul lui, zâmbind prietenos. Căpitanul îl ia de braț pe Marius și fac câțiva pași împreună, către soldații aliniați. Domnul colonel Pietrosu ne-a anunțat încă de acum două zile că vei sosi la noi. Știu că din Crimeea până în țară drumul este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
la față, țipă și mai tare la el: Paștele și dumnezeii tăi de mocofan, ce te uiți ca boul la mine? Marș și aranjează piramida! Sau vrei să o fac eu, mă? În fața scenei hilare, câțiva soldați găsesc putere să zâmbească ascuns, pe sub tuleiele abia ieșite, marea majoritate însă stau cu nasurile în jos, înșirând cine știe ce gânduri în timp ce strecoară ritmic lingura printre buze. După servirea mesei, Marius asistă la depunerea armamentului în rastele și, după ce lasă comanda subofițerului Caraiman, părăsește îngândurat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
fișa aflată la capătul patului. În zgomot de vase, un căruț greu rulează afară pe coridor. Probabil că este ora mesei, gândește Marius. Micul dejun se pare, deoarece miroase plăcut a ceai și pesmeți prăjiți. Unde mă aflu? Fata îi zâmbește cu blândețe. Are o față bucălată, rozie, plină de candoare. Părul negru, strâns într-un coc sobru, e acoperit cu o bonetă albă, scrobită. Pe mâini bune. Acum, te rog, stai liniștit cât merg eu după domnul doctor să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
candoare. Părul negru, strâns într-un coc sobru, e acoperit cu o bonetă albă, scrobită. Pe mâini bune. Acum, te rog, stai liniștit cât merg eu după domnul doctor să-i spun că te-ai trezit. Nici o problemă. Încearcă să zâmbească. Să vreau nu pot pleca. Vorbește încet, cu greutate, în parte și datorită gurii uscate. Puteți să-mi dați puțină apă? Fata prinde carafa de sticlă aflată pe noptieră în mâna dreaptă și umple unul dintre cele trei pahare, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
somn adânc de parcă nu mai dormise de la facerea lumii. Pe 15 aprilie, Smaranda apare în ușa rezervei. Îl găsește comod așezat între perne, palid, dar cu un început optimist de culori normale în obraji. Ehehei, bine ai revenit la viață! Zâmbește vesel și se așează pe marginea patului. Nu ofer o imagine prea plăcută. De ce spui asta? Iubesc sufletul tău, nu aparența ta fizică. Dar, ca să fii mai liniștit pe această temă, pot să-ți spun că arăți la fel ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
cu cel mai fin coniac. Fără vreun comentariu, comandantul nici nu-i dăduse voie să treacă de santinela aflată la intrare. Sergent, bagă răcanul în rând! Douăzeci de centuri la cur să învețe cadența! Asist personal la pedeapsă, încheie Guriță zâmbind leneș, în timp ce arată cu degetul spre un recrut ghinionist. În urma lor, cam la cinzeci de metri depărate, printre tufele mărunte ale vegetației pârjolite, se văd țintele. Trei coli cartonate care închipuie inamicii. Pe una dintre ele câteva păsări își găsesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
șefului de stat major. Aghiotantul o deschide imediat, anunțându-i. În tăcere, fac câțiva pași în cabinetul sumar mobilat. Singurul lucru care-l deosebește de cel al comandantului este fotografia soției și a celor doi copii, băiat și fată, care zâmbesc dintr-o mică ramă aflată pe birou. Luați loc. Maiorul pare preocupat, mai mult chiar decât de obicei, dovadă cuta adâncă dintre sprâncene. Fără să folosească cuvinte inutile, fapt ce-i atrase porecla de "Spartanul", intră direct în subiect. Domnilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
fir de iarbă. Emană un calm atât de imperturbabil încât dacă nu ar fi sângele care-i șiroiește pe față din cauza frunții zdrelite, ai putea să ți-l închipui cu un pahar de șampanie în mâna la un picnic liniștit. Zâmbește larg, arătându-și dinții bine îngrijiți: Crede-mă, pare mai rău decât este cu adevărat. Ceilalți? Șoferul este mort, iar neamțul, hmm, destul de grav. A leșinat și poate e mai bine așa. Nu simte durerea. Scoate o batistă din care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
de ieri a venit la noi în sat un spital de campanie românesc, chiar lângă biserică. În timp ce vorbește, bătrânul aruncă peste lemnele cotigii o pătură decolorată. Mulțumescu-ți Ție Doamne de așa veste, răsuflă ușurat Marius. Ce baftă pe capul nostru, zâmbește Felix cu toată gura. Se ridică și cu pași împleticiți se apropie de căruță, unde se lungește cu un oftat pe spate. Ce ne-am mai putea dori acum când avem tot confortul? După ce îl ridică pe von Streinitz, cu ajutorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
gros ca un cârnat sticla: Măi Ioane, dosește și tu "obiectu" ăla, da' numai să ții minte unde. Domnișoară Aurica, sunteți drăguță să faceți domnului locotenent o legătură telefonică cu Bucureștiul? Da, cum să nu, vine replica binevoitoare a acesteia. Zâmbește fugar celor doi tineri în timp ce pune tava pe masă. Cu pași sprinteni se îndreaptă către mica cameră a centralei. Durează mai mult ca de obicei. Probabil se fac reparații undeva pe rețea, din cauza bombardamentului. În sfârșit, obține legătura cu Marele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
pic mai plinuță. Sau e doar o simplă impresie? Oricum, o prinde foarte bine, seamănă puțin cu acei copii zâmbitori de pe reclamele la săpun. Îi sărută foarte reverențios mâna. Ținând politicos cascheta la piept, masivul portar galonat le deschide ușa, zâmbind profesional. Ca de obicei, localul este plin. Sub globurile mișcătoare de cristal, masa compactă a dansatorilor se agită frenetic pe ringul parchetat, devenit dintr-o dată prea strâmt, în isteria ritmurilor febrile de jazz. Văzuți fără sonor oamenii aceștia pot oferi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
gesturile timide adolescența abia depășită, șoptește ceva la urechea partenerei lui care răspunde vorbelor mascate cu un râs plin de farmec și feminitate. Mi-aduce aminte de serile petrecute împreună la Mangalia. Mare, valuri, bărci cu lampioane... Șprițuri la gheață ... zâmbește Marius, in timp ce face semn unui ospătar rotofei și cu mustață subțire. Uite așa se duce romantismul! Țuguiind ostentativ buzele, Smaranda pufnește înciudată și pentru câteva clipe chipul ei capătă expresia drăgălașă a unei fetițe bosumflate, lucru care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
chiar și cu cei care nu apreciază acest lucru? Dacă aș fi fost altfel mai aveam aprecierea ta? Nu cred. Și îmi pare bine că ești așa. Se apleacă către el și îl sărută pe obraz. Ești un scump. Marius zâmbește și chipul lui arată cu mult mai destins acum după ce își descărcase cugetul de toate gândurile neliniștitoare care-i frământaseră mintea. Trebuie să fim realiști că după ce voi vorbi cu mama ta va urma o perioadă dificilă pentru noi. Știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
tu ești Dumnezeul nostru, dumnezeu care miluiești și mântuiești, și Ție slavă înălțăm, Împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor." În timp ce privește zâmbind spre Viorel, versurile din "Nunta Zamfirei" se furișează în mintea lui Marius, arătând imagini parcă predestinate clipei de față: "El, cel mai drag! El a venit, Dintr-un afund de Răsărit, Un prinț frumos și tinerel, Și fata s-a-ndrăgit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
fel și pentru Cella: "Și tu mireasă, mărită să fii ca Sara, să te veselești ca Rebeca, să te înmulțești ca Rahela, veselindu-te cu bărbatul tău și păzind rânduielile Legii, că așa a binevoit Dumnezeu." Sfârșind slujba religioasă, preotul zâmbește larg apoi se adresează celor doi tineri: Să priviți unirea cea de acum în Sfânta Taină a Căsătoriei ca o icoană ce trebuie păstrată neprihănită de lucrurile ce o necinstesc și să trăiți frumos în iubire până la sfârșitul vieților voastre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]