KorAP: Find »[drukola/base=mormânt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...836 837 838 ...843 >

21,072 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

apropierea Artemisionului și scoase din nou la lumină de arheologie, au suferit În epoca istorică efectele unei evidente reinterpretări. Leagăn al unui străvechi cult funerar, În epoca lui Herodot (IV, 33-35) acestea erau Într-adevăr venerate de către locuitorii insulei ca „mormintele fecioarelor Hiperboreenexe "Hiperboreene"”, Hiperochexe "Hiperoche" și Laodicexe "Laodice", Augexe "Auge" și Opixe "Opi", ajunse din Îndepărtatul și misteriosul ținut al hiperboreenilor ca să aducă daruri la Delos, unde au murit și au fost Îngropate. Cu toate acestea, continuitatea cultelor miceniene sau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ale celui care se bucura de un rang Înalt pe scara valorilor sociale. Dimpotrivă, este documentat și descris ritualul funerar, care prevedea plânsul și bocetul, ofrande și sacrificii animale, incinerarea cadavrului, așezarea oaselor Într-o urnă și Îngroparea Într-un mormânt; nu erau rare nici jocurile pentru onorarea unui defunct de rang, ca În cazul lui Patrocle. b) Aranjarea panteonului și ordinea cosmică Peste lumea umană descrisă În poemele homerice, o lume care are Încă trăsăturile eroice și În care, câteodată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
făcut nemuritor și theòs de către Atenaxe "Atena" (Pindar, Nemeene, X, 7-9), mitologia greacă nu pare să cunoască alte episoade analoage. Paralel, un singur zeu, Dionysosxe "Dionysos", este invocat ca heros 1 Într-un imn. Dar Dionysos, care avea și un mormânt la Delfi, a fost primit În Olimpxe "Olimp", În timp ce eroii Își Încheie existența pe pământ sau, În unele cazuri, pot avea privilegiul de a fi mutați În Insulele celor Fericiți, unde Îi așteaptă o nouă viață, Într-un loc paradiziac

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
De altminteri, cronografia elaborată de greci situa vârsta eroică Între secolele al XVI-lea și al XIII-lea Î.Hr., o perioadă ce coincide cu Înflorirea micenienilor, În timp ce arheologia a arătat În ce fel, În jurul veacului al VIII-lea, unele morminte din epoca miceniană deveniseră locuri ale cultului eroic 1. Dar pentru grecii care le povesteau, acele fapte aparțineau unui trecut Îndepărtat, În decursul căruia viața actuală Își primise fundamentul, ordinea și stabilitatea. „Vremea eroilor” este un timp deformat și transfigurat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
excluzând-o din prezent. Ea este deținută sau cucerită de eroii care rivalizează pentru stăpânirea ei, așa cum se Întrec pentru cucerirea unei mirese, iar acest raport cu puterea regală poate să ne trimită Încă o dată la epoca miceniană, dacă heròon, mormântul eroului, este un vechi mormânt princiar. De altfel, la eroi apelau familiile aristocratice pentru a-șxe "Zeus"i legitima supremația politică, ultim vestigiu al regalității antice. Dar miturile eroice exprimă deja o pulverizare a ideii de suveranitate concentrată În figura lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este deținută sau cucerită de eroii care rivalizează pentru stăpânirea ei, așa cum se Întrec pentru cucerirea unei mirese, iar acest raport cu puterea regală poate să ne trimită Încă o dată la epoca miceniană, dacă heròon, mormântul eroului, este un vechi mormânt princiar. De altfel, la eroi apelau familiile aristocratice pentru a-șxe "Zeus"i legitima supremația politică, ultim vestigiu al regalității antice. Dar miturile eroice exprimă deja o pulverizare a ideii de suveranitate concentrată În figura lui Zeusxe "Zeus", Înmulțind-o În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și atribuindu-le eroilor funcții culturale, ori transformă o zeitate ca Prometeuxe "Prometeu", numit explicit theòs titàn de către Sofocle (Oedipxe "Oedip" la Colona, 55-56), Într-un fel de erou cultural. Totuși, chiar dacă cetatea așteaptă de la el protecție și Îi situează mormântul În centrul ei, eroul apare ca un corp străin, funcțional, dar, În orice caz, ieșit din comun, greu de redus la egalitatea democratică a cetății fără o serie de manipulări ideologice care s-au păstrat și În povestirile eroice. Distribuite

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
străini sau cerșetori, care erau goniți, loviți sau uciși pentru purificarea cetății. În acest fel, cultul se arată a fi un instrument pentru controlarea prezentului și a echilibrului său și În această perspectivă se situează și cultul eroic. Celebrat În jurul mormântului, heròon, el se Întemeiază pe memoria unui trecut cu neputință de repetat, din care a izvorât realitatea actuală. Acel trecut este timpul mitului, al originilor ambigue dominate de dezordine, pe care cultul, prin repetarea periodică a actelor rituale, se Îngrijește

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de locurile destinate operațiunii și de formele altarelor care se găseau În aceste locuri: pentru zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața templelor; pentru eroi o eshàra joasă, sau un bòthrhos, o groapă pentru sacrificii În Împrejurimile mormântului. În realitate Însă, această distincție nu era mereu respectată, deoarece puteau fi Întâlnite banchete sacrificiale În cultul eroilor, al morților și al zeilor infernului, dar și enàgisma pentru Heraxe "Hera" sau pentru Zeusxe "Zeus". În orice caz, sacrificiul olimpian, thysìa

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
arheologiei: liniile fundamentale ale religiei (ca și ale istoriei și culturii) etruscilor au fost Într-adevăr reconstruite mulțumită unei munci complexe și sistematice de filologie arheologică și epigrafico-lingvistică ce a prelucrat date provenind din săpăturile făcute În sanctuare, așezări și morminte, date iconografice desprinse din reprezentări care țin de decorațiunile de pe temple, fresce, vase, candelabre, oglinzi și lăzi În care se păstrau obiectele votive, dar și date epigrafice și arheologice relative la obiecte votive și la materiale atât de uz sacru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
larvaexe "larvae" și În subpământenii dei indigetes - pisciculi din tradiția romană. Nu există Îndoială că, În acest strat mai vechi al religiei etrusce, un rol fundamental le era atribuit forțelor elementare ale naturii, stabilite În cer, În pământ și dincolo de mormânt, care nu erau antropomorfizate și aveau aspect terifiant, adesea ambiguu În conotația lor sexuală: această străveche ambiguitate divină, de sex ca și de manifestare „concretă”, se va păstra pentru mult timp, nu numai În cercul „demonilor” care, În perioada istorică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
despre religia etruscă. Fundamentele societății etrusce, așezate pe puternice și extinse structuri nobiliare conduse de principes, reies și din grija deosebită acordată dimensiunii funerare Încăxe "lari" din perioada arhaică cea mai Îndepărtată, grijă ce transpare nu numai din construirea unor morminte nobiliare impunătoare - aproape Întotdeauna documentul cel mai monumental și durabil lăsat de clasele dominante din Etruria -, dar și din elaborarea unor ritualuri foarte complexe pentru Înmormântarea defuncților și pentru conservarea legăturilor materiale și ideale stabilite de comunitatea celor vii cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să ne Înșele: deja În veacul al V-lea Î.Hr. Etruria cunoaște, de exemplu, o multitudine de Caronixe "Caroni", cu desăvârșire necunoscută lumii grecești de la care ea a Împrumutat acest personaj. Așa cum ne Învață unele dintre cele mai semnificative morminte tarquiniene pictate, cum ar fi cele ale „Caronilor”, ale „Demonilor albaștri” și al „Cardinalului”, aceste ființe infernale posedă câteodată epitete diverse (Xarunxe "Xarun", Xarun cunculisxe "Xarun ÷un÷ulis", Xarun huqsxe "Xarun huès") și iconografii diferite - de pildă unele sunt Înaripate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
admiterea În rândul Fericiților ce petrec veșnic În Elizee: aceasta este imaginea, cu atât mai fericită cu cât mai Înspăimântător este drumul, țintei de dincolo de lumea pământească la care ajung stăpânii din Etruria, pe care ei, prin picturile și sarcofagele mormintelor lor, au vrut să o transmită posterității ca mărturie a unei credințe de neclintit, nutrită În propriile Învățături, În propriile rituri și În propriile privilegii. BibliografieTC "Bibliografie" Sunt semnalate numai lucrările și articolele cu caracter general. Bayet, J. (1929), Herclé

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Roma religia celor liberi, a celor bogați, a bărbaților, este diferită de cea a femeilor, a slujitorilor, a celor pe jumătate liberi și a celor săraci, care nu pot face procesiuni propițiatorii În câmp, nici nu pot să practice cultul mormintelor, deoarece ei nu posedă nici un teren și nici un mormânt unde să se poată sta, să Îi pomenească pe strămoși și să Îi celebreze. În legătură cu acest lucru am putea urma multe istorii: nu numai istoria religiei cetății Roma, dar și aceea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este diferită de cea a femeilor, a slujitorilor, a celor pe jumătate liberi și a celor săraci, care nu pot face procesiuni propițiatorii În câmp, nici nu pot să practice cultul mormintelor, deoarece ei nu posedă nici un teren și nici un mormânt unde să se poată sta, să Îi pomenească pe strămoși și să Îi celebreze. În legătură cu acest lucru am putea urma multe istorii: nu numai istoria religiei cetății Roma, dar și aceea a provinciilor și a fiecărei regiuni În parte, cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Panxe "Pan" și au instituit un cult „pe care romanii Îl celebrează și astăzi În luna februarie, fără să schimbe nimic din ceea ce a fost făcut atunci”. 2. Graia urbstc "2. Graia urbs" a) Stadiul cercetării În cele mai vechi morminte și În cele mai vechi depozite din veacul al VIII-lea Î.Hr. În care s-au făcut săpături Încă de la Începutul acestui secol, pe Esquilin, În Forum Boarium, și În necropola forului, lângă templul lui Divus Romulusxe "Romulus", au

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
anilor ’20, Franz Altheim, controversatul istoric al școlii istorico-religioniste de la Frankfurt, formulase o sinteză a religiei romane (Altheim, 1930; 1931; 1938). El se baza pe teologia elenică a maestrului său Walter F. Otto și folosea În special cercetările făcute despre mormintele italice (F. v. Duhn), numele proprii latinești (Wilhelm Schulze) și cuvintele etrusce din latină (Paul Kretzschmer). Reunind rezultatele obținute În domeniul lingvistic și arheologic și cunoștințele filologice și istorice, Altheim ajunsese să propună următoarea teză: la vremea În care au apărut

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
marile teracote de la Veìo - Apolloxe "Apollo", Herakles, Hermesxe "Hermes" (tot din secolul al VI-lea Î.Hr.) - și din complexul cultual arhaic de la Sant’Omobono (Roma, Forum Boarium) - Herakles și Minervaxe "Minerva" - și o mare cantitate de material eterogen din mormintele Barberini, Bernardini și Galeassi (Preneste, secolele VII-VI Î.Hr.). Picturile și teracotele din templul lui Ceresxe "Ceres" de pe Aventin (cunoscut În 493 Î.Hr.) sunt opera lui Damophilos și Gorgasos, greci din Italia meridională (Pliniu, Naturalis historia, 35, 154

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o anumită continuitate a ideilor, riturilor și comunităților bahice. Nu știm când a ajuns această tradiție la Roma. Câteva indicii ne pot oferi „cărțile lui Numa” și bacanalele romane (secolul al II-lea Î.Hr.); mărturia ultimă este constituită de mormântul Caeciliei Secundina pe via Ostiensis (Roma), unde a fost găsită cea mai recentă plăcuță „orfică” de aur (secolul al III-lea d.Hr., Zuntz, 1971, pp. 333 sq.; Graf, 1991). b) Și cultul Dianei pe Aventin pare să lege istoria

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În Italia, de la Diomede sau de la Nauta, tovarășul său1. Filoctetxe "Filoctet", care ar fi Întemeiat diferite cetăți Între Sibaris și Crotona, a depus ca ofrandă, În templul lui Apolloxe "Apollo" Aleos, la Crimisa (Punta Alice), arcul primit odinioară de la Herakles. Mormântul lui este arătat la Crimisa (Lykophron, 911 sqq., 927 sq.; Servius, comentariu la Eneida, 3, 402; Strabon, 6, 1, 3). La Metapont puteau fi văzute uneltele folosite de Epeusxe "Epeus" pentru construirea calului troian. Cât despre eroii războiului de la Troia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
textului originar este ioniana, adaptată uneori dialectului doric. Descoperirile făcute În ultimii ani la Hipponion și Pelinna au oferit posibilitatea lămuririi câtorva dintre multele probleme până acum obscure (Graf, 1991). a) Morții, cărora le erau Încredințate plăcuțele de aur În mormânt, erau membri ai unor asociații (collegia) care făceau parte din aceeași „mișcare” religioasă, dar care, nefiind controlate de o autoritate centrală, au putut să Își dezvolte trăsăturile lor specifice. b) Membrii acestor asociații sunt „mysti”; primesc doctrine antropologico-escatologice, sunt purificați

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și vorbește greacă, oscă și latină (Gellius, 17, 17). Se definește ca dicti studiosus, care este o primă atestare a meseriei de „filolog”. Trupul său neînsuflețit a fost ars la Roma pe Janìculum, iar statuia lui a fost ațezată În mormântul Scipionilor, pe via Appia. Cenușa i-a fost Însă dusă În patrie. Pitagora și pitagoreicii sunt atașați de Roma prin legături istorice și chiar de rudenie 2: gens Aemilia considera că se trage, prin Mamercus Aemilius, dintr-un fiu al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
romană (civitas). Așadar, Arpinum este „patria autentică” (germana patria) a familiei Tulii Cicerones. Această localitate e marcată de sacralitate, Întrucât la Arpinum ei se află nu numai obârșia și stirpea, alături de multe „urme” ale strămoșilor lor, dar și sacra, adică mormintele, altarele și edificiile familiei (Cicero, De legibus, 2, 1, 1-2, 2, 5). 3. Indivizii (singuli homines) Își exprimă posibilitățile religioase În cultul privat zilnic (Larii și Penații primesc mici părți din mâncare), dar și În cultul morților, În care sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
2, 19, 47-2, 50, 51): „Cultele private trebuie să rămână pentru totdeauna” (Sacra privata perpetua manento). Așadar, moștenitorii sunt obligați să ia asupra lor aceste culte. Comunitatea juridică a celor vii pune În practică voința defunctului, exprimată În testament 1. Mormântul inviolabil al defunctului, care, prin riturile de Îngropare, este ridicat la condiția de di manesxe "manes" (zeii Mani), și cultul care este practicat pentru el și care are scopul de a-i asigura În continuare hrana constituie garanția religioasă a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]