KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...836 837 838 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

încât să strici nunta surorii mele? La cei aproape doi metri înălțime și o sută kg masă musculară, tonul scăzut dar dur al întrebării sună mai degrabă cu o invitație de a ieși afară. Nu am venit să creez probleme, zâmbește strâmb Iorgu. Sper. Dar în acest caz știi ce ai de făcut, ca să fiu de acord cu tine. Iorgu se ridică în picioare, își ia vestonul aflat pe spătar și cu el pe braț se îndreaptă în grabă către altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
unui război și foarte puțini își solicită voința să descopere un vaccin care poate salva milioane de vieți. Oare vor reuși eforturile ei discrete în al convinge să accepte postul din garnizoana București la Statul Major al trupelor de geniu? Zâmbește amar. Este conștientă că își dorește mai mult decât poate obține. Ar mai exista o posibilitate. Să cadă rănit. O cale de ieșire onorabilă din abatorul războiului, care i-ar fi permis să revină lângă ea. Dar dacă capătă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Asta și faptul că am fost prea laș să iau apărarea camarazilor care s-au revoltat împotriva răului, chiar dacă eram de acord cu ei. Tăcut, locotenentul Kohler se îndreaptă spre hol, condus de către Marius. Acum nu mai are nici o importanță. Zâmbește trist. Alături de mulți alții, am fost chemat în Germania. Pentru mici specificări privind activitatea noastră pe care unii dintre noii noștri șefi de la Berlin o găsesc dezamăgitoare. Cu toții știm însă ce se ascunde în spatele acestor cuvinte. Speranța nu trebuie părăsită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Darie scoate din buzunar o bomboană, cu învelișul din staniol auriu cam zdrențuit. Cu ochi ce sclipesc de încântare, băiatul o ascunde repede în buzunarul pantalonilor. O mică recompensă pentru curajul tău. Copilul nu înțelege ce i se spune, dar zâmbește la auzul vocii prietenoase. Novăceanu îi ciufulește ușor părul, apoi explică prin semne preotului că trebuie să plece. În timp ce sublocotenentul se furișează afară, părintele face semnul binecuvântării. Deus tibi benedicas, miles 114! Ziua se îndreaptă către asfințit, dar rugurile incendiilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
aceea rolul vostru este să oferiți soldaților curaj pe măsura greutăților. Tot timpul să fiți lângă ei iar la atac înaintea lor. Nu vă spun lucruri noi, acestea le știți deja cu toții. O singură chestiune este sigură. Ca lumea să zâmbească din nou, Hitler trebuie învins. Și pentru asta nu trebuie precupețit nici un efort. Domnilor, să ne reglăm ceasurile. Acum este 17 și 12 minute. Atacul va porni exact la ora 3. Privește către Marius. Dumneata vei pleca la miezul nopții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
o protejează, își umple cana cu polonicul agățat de marginea metalică și bea îndelung, până la ultima picătură. Ți se făcu sete, măi Suflețel? îi aruncă Mâțu în treacăt. Măcar ai după ce? Cam subțire...dar ce să faci? Ridică din umeri, zâmbind timid: Asta e. Poate mâine va fi mai bine. Cu ochii nevinovați, tenul de fetiță acoperit cu pistrui nostimi și părul blond cârlionțat, pare mai degrabă un înger la Poarta Raiului, în nici într-un caz soldat. Un băiat bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
de iarnă. Degetele sale întâlnesc marginile rotunjite ale portofelului din piele unde-și ține actele. Scoate fotografia Smarandei, roasă pe la colțuri și crăpată pe mijloc. Într-o scurtă de blană și pe cap cu o căciuliță albă de schi, tânără zâmbește cu toată fața, pe fundalul hotelul din Sinaia unde petrecuseră câteva zile înaintea plecării lui pe front. Mângâie ușor cu degetul gros chipul fetei. Răceala hârtiei fotografice îi aduce aminte cât de mult din el se vestejise odată cu dispariția ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
bine pentru sănătatea ei și nici a noastră. Redevine serios. Sper să nu ai parte de vreo surpriză neplăcută. Unde mai găsim noi un comandant de pluton așa ca tine? Mulțumesc pentru gândurile bune. Face cu ochiul lui Nicky și zâmbește. Sigur îmi vor fi de folos atunci când voi bate la poarta Atotputernicului, o să-mi ușureze puțin din păcate. Cu gesturi lente, se încheie la nasturii mantalei lungi și, înainte să iasă, își aruncă automatul pe umăr. Afară, pentru câteva clipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
vodca apoi salută politicos pe toată lumea. Nimănui nu-i scapă gestul rusului care evită diplomat să dea mâna cu Licheardovici, îmbrăcându-și mantaua. Însoțit de maiorul Moga, se îndreaptă spre ușă. Chiar înainte să iasă, întoarce capul către Iorgu și zâmbește rece, siberian. Mnogo sciastia, tovarisci starșii leitenant!129 Spasibo, tovarisci capitan!130 Glasul hotărât precum și fața calmă, inexpresivă, nu trădează în nici un fel iritarea lăuntrică. Ieșirea rusului lasă în urmă o tăcere apăsătoare. De dincolo de ușă pătrunde firav țăcănitul grăbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
păstrează numai baioneta. Târându-se ca o șopârlă, dispare fără urmă în marea albă a zăpezii. Jetul de lumină taie din nou noaptea. Cu inima cât un purece, Marius așteaptă inevitabilul. Din fericire, liniștea rece continuă netulburată. Florea scăpase neobservat. Zâmbește scurt. Încă o dată, ardeleanul acesta încăpățânat, hotărât și mai ales norocos se dovedește cea mai potrivită alegere pentru astfel de acțiuni. Într-o tensiune tăcută, timpul trece greu în așteptarea semnalului convenit cu Iovuț. Îngrijorarea și neliniștea sporesc. Va putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
am o rugăminte. Despre ce este vorba? Puteți să-mi spuneți dacă mai aveți prizonieri, în afară de mine? O tânără infirmieră. Este bine? Marius observă îngrijorarea deosebită, cu mult peste aspectul laudativ al unui comandant care se interesează de soarta subalternilor. Zâmbește înțelegător. Da, a scăpat teafără. Pot să o văd? Firește, sub paza oamenilor mei. Acum că mi-ați amintit, înțeleg că la infirmerie este o româncă. Da. Sturmbannführer-ul s-a arătat deosebit de interesat de ea. Hm, curios. Aveți idee pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
mai ales după momentele de activitate foarte intensă. Știe despre ce este vorba. Inima. Oboseala și consumul nervos încep să se facă simțite. Medicul regimentului îl sfătuise să adopte un regim de viață liniștit, fără stări tensionale. Eventual un concediu. Zâmbiseră amândoi ironic acestor vorbe. Știau că asta este imposibil, dar doctorul își făcuse datoria la care-l obliga profesia și prietenia îndelungată pe care o aveau. "Trebuie să lupt, nu-mi este îngăduit să abandonez. Am un rost aici. Mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
mulțimea se îmbrâncea, țipa, se agita înnebunită și, nu știu cum, la un moment dat, ne-am pierdut. Am regăsit-o după câteva minute lungi, ghemuită după o căpiță de fân. Își închipuia că acolo este protejată. Când m-a zărit, a zâmbit fericită. Și acum regret că nu i-am întors zâmbetul, dar eram prea grăbit să o pun la adăpost. Doar am smucit-o de mână trăgând-o către pădurea din apropiere. Atunci a explodat bomba. Totul în jurul meu s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Țineți-mă de mână, domn locotenent. Strângeți tare. Mi-e așa de frică...șoptește el cu buze livide, muribunde. Clipește greoi din pleoape, cu privirea ațintită spre tavan, plecat deja către o altă lume. Fața eliberată de durere, se destinde. Zâmbește frumos și candid, ca un mugur de floare deschis în fața primei raze a soarelui. Mamă...Măicuță... Încearcă să mai spună ceva dar sângele țâșnește pe gura lui, închizând-o pe vecie. Marius încrucișează mâinile mortului pe piept. Murmură scurt o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
dolari pe care îl bagă repede în buzunar. Continuă să caute și dintr-un sertar metalic scoate un dosar subțire, ale cărui coperte negre sunt legate cu sfoară groasă. Nu scrie nimic pe el, dar știe că este ceea ce caută. Zâmbește mulțumit și ușurat totodată. Acum poate să plece. Cu toate temerile lui, iată că misiunea se încheiase până la urmă cu bine. Plus micul bonus financiar neașteptat. Pipăie bucuros banii din buzunar. În definitiv, războiul se termină și trebuie să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
spre deosebire de cele românești care erau o adevărată desfătare. Aroma plăcută a tutunului se împrăștie în încăpere. Mulțumit, vede cum șovăitor, vârful peniței așterne cu chin semnătura, literele aproape că zgârie, rup hârtia: Ai văzut că nu a fost greu? Rusul zâmbește sec, ca o formalitate ce trebuia îndeplinită: Gata, nu te mai prosti. Mergi la locul tău și așteaptă să fii chemat. Te conduce tovarășa Duniașa! Epuizat ca după un efort uriaș, locotenentul depune tocul pe masă. Se ridică greu, precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213

fericită că ai cunoscut-o, cu toate că era răvășită de boală, că te aflai În casa În care m-am născut și am trăit pînă la moarte. Asupra ta și a mamei am Închis ochii acestei vieți. Eu te-am adus! ZÎmbi ca-n grădina publică de altădată, și-mi sărută obrajii, după care prezența ei se topi. Rămăsei singur, luai o carte cu vederi din Italia, un fel de album, cu gîndul că răsfoind-o să-mi consum Într-un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Acum se Împlineau patruzeci de zile de la moartea mamei ei Era duminică, și după-amiaza, tîrziu, strălucea Încă lumina de vară, - nemaiputînd rezista tentației, mă dusei acasă la ea unde mă primi doamna aceea mică și grasă, noua stăpînă a locuinței; zîmbi bucurată de venirea mea, eu-i sărutai mîna, și cînd intrai În casă observai cu mirare că mobila nu fusese schimbată cu alta care ar fi trebuit să aparțină noii proprietărese, cum credeam că se Întîmplase Între timp. Dar ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gîndii speriat. Mă aflu În fața unei simple idei, Îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia, nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată zîmbi, făcu doi pași către mine, se apropie atît de mult că-i simții suflarea. - „De ce te uiți?” vorbi; ne Îmbrățișarăm și camera, toată, căpătă culoarea rochiei ei. „PÎnă cînd?” - și iată-ne pe canapeaua cu cuvertură plușată, apoi nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca În urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu-l va mișca vreodată, și la acest din urmă gînd, răsărit În legănarea șaretei, Lung zîmbi În somn, revăzu ședința de la primărie cu primarul și cei doi de la oraș, ce e val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei În vîntul și cernoziomul cîmpiei, uitarea se va așterne peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei În vîntul și cernoziomul cîmpiei, uitarea se va așterne peste toți, iar cîmpia va trăi mai departe În Înflorirea, germinația ei fără sfîrșit. Lung picotea, zîmbea, răzbunat, pe capra șaretei proaspăt vopsită, lustruită, iar calul alerga, singur, cu stăpînul adormit fericit, pe cîmpia aceasta din inima veacului, fără să fie cineva care să fotografieze sau să filmeze trecerea aceasta ce părea obișnuită, dar era unică - depinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
pierzi În suflet, dar rana se mărește odată cu trecerea timpului, e ca și cum te-ai pierdut de tine Însuți, dacă se poate imagina așa ceva”. Fața ei era neschimbată, vrui s-o sărut, dar o distanțare dulce, admonestatoare mă opri; ea Înțelese, zîmbi, făcu un pas iertător, Îmi sărută fruntea, eu Îi sărutai mîna, și deodată spuse: „De-ar fi aici și mătușa ta sau de-am fi acasă la ea să ne facă plăcinte, - mi-e dor să mîncăm iar Împreună”, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
electric; nu l-au Îngăduit ca funcționar și ar fi fost un funcționar foarte bun. Ca portar e În tură cu un fost colonel care a luptat În răsărit, asta era vina lui. Închipuiți-vă unde am ajuns... Toți știu, zîmbesc un zîmbet artificial, tuturor le e teamă, o societate sub conveniența minciunii. Mă mir, Îmi spusese, că treburile merg Înainte deși totul e anormal. O să vină o zi, nu se poate să nu vină, Încheie el. - Vedeți, domnule judecător? De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
și scaunele de răchită, scoase pe trotuarul larg, aflate sub lungi copertine colorate, se opri și spuse scurt: - Aici! - Ce? - MÎncăm prăjituri și vorbim. - Perfect! spusei, și ocuparăm masa liberă de lîngă noi. „Cofetărița” - cum Îi spunea Marga Popescu - (ea zîmbi), ne servi, avea 18 ani, era moleșită de căldura verii, dar binevoitoare, cu vădită politețe profesională (Îmi reașeză, În scurtul interval de timp cît zăbovirăm acolo, Încrederea În posibilitățile morale de civilitate, a căror erodare dirijată Începuse sub ochii noștri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
e inteligentă, se vede după ochi, presupun că a fost elevă pînă de curînd, dar mi-e jenă s-o Întreb. - Ați da dovada unei deformații profesionale fără noimă, e ca și cum eu aș Întreba-o dacă are cazier judiciar, observai zîmbind. Căldura răsfrîntă de asfaltul trotuarului larg din partea asta a străzii moleșește trecătorii, care-și pierduseră voiciunea. Tinerețea anotimpului Își lumina vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile În diversitatea lor coloristică dînd impresia unei abundențe comerciale, contrazisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]