KorAP: Find »[drukola/base=dreaptă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...837 838 839 ...859 >

21,451 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

ocupată de germani) era sfâșiat Între un regim-marionetă (Republica de la Salò a lui Mussolini) și o rezistență partizană mică, dar temerară, sprijinită de armatele aliate care Înaintau. Dar și aici, ceea ce părea un conflict Între majoritatea italienilor (cu vederi de dreapta) și o bandă izolată de teroriști criminali Înțeleși cu o putere străină a fost, de fapt, un autentic război civil, cu numeroși italieni implicați În ambele tabere Între 1943 și 1945. Fasciștii de la Salò erau, Într-adevăr, colaboratorii atipici ai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
urne. Din poziția sa privilegiată În mișcarea comunistă internațională, Togliatti avea o perspectivă strategică mai amplă, În care situația Greciei servea drept avertisment. În Grecia, deși lumea afacerilor și elita administrativă colaboraseră masiv În timpul războiului, epurarea postbelică nu a vizat dreapta, ci stânga politică. Era un caz unic, dar concludent. Războiul civil din 1944-1945 i-a convins pe britanici că această țară mică, dar vitală din punct de vedere strategic nu putea fi stabilizată decât prin reinstalarea fermă la Atena a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
descurajând, facilitând și, la nevoie, dirijând sectoare economice cheie. În perioada interbelică, adepții planificării și suporterii lor au lâncezit frustrați la periferia politică. Generația mai veche de politicieni era surdă la apelurile lor: pentru mulți conservatori de centru și de dreapta, intervenția statului În economie era Încă odioasă, În vreme ce stânga socialistă considera, În general, că numai o societate postrevoluționară poate să-și planifice rațional activitatea economică. Până atunci, capitalismul era condamnat să sufere și, eventual, să se prăbușească sub povara propriilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rațional activitatea economică. Până atunci, capitalismul era condamnat să sufere și, eventual, să se prăbușească sub povara propriilor contradicții. Ideea că o economie capitalistă poate fi „planificată” le părea ambelor tabere absurdă. Frustrați, campionii planificării economice au găsit Înțelegere la dreapta radicală, În sânul unor partide autoritare mult mai deschise la propunerile lor. Nemulțumiți fiindcă partidul lor nu oferea un răspuns adecvat la Marea Criză, Oswald Mosley și alți laburiști britanici au luat calea fascismului. Cum tovarășii săi socialiști nu se

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au transformat astfel planificarea economică dintr-o noțiune marginală, heterodoxă și deseori controversată În politica economică oficială a perioadei postbelice. Această filieră compromițătoare nu a afectat Însă cu nimic atracția exercitată de planificare: fie că era asociată cu stânga, cu dreapta, cu ocupația sau cu războiul, planificarea nu era asociată cu politica discreditată a anilor interbelici - un avantaj unanim recunoscut. În esență, planificarea Însemna Încredere În stat. În multe țări domina impresia bine Întemeiată (și confirmată de experiența războiului) că, În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
locuințe și mijloace de subzistență, erau mai mari ca niciodată. Astfel, partidele creștin-democrate erau ideal plasate pentru a profita de fiecare aspect al situației postbelice: dorința de stabilitate și siguranță a zilei de mâine, speranța schimbării, absența alternativelor tradiționale de dreapta și nădejdea pusă În stat - pentru că, spre deosebire de politicienii catolici din generațiile precedente, liderii partidelor creștin-democrate, precum și mai tinerii lor simpatizanți radicali, nu ezitau să folosească puterea de stat pentru a-și atinge țelurile. Principalul oponent al creștin-democraților din primii ani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a dus o luptă disperată cu noua Uniune Sovietică În 1920; În Marea Britanie, unde Churchill și-a clădit reputația interbelică În parte pe „spaima roșie” de la Începutul anilor ’20 și pe tema antibolșevismului; În Franța, unde anticomunismul a fost atuul dreptei pe plan intern, din 1921 până la invazia germană din mai 1940; În Spania, unde Stalin și Franco deopotrivă aveau interes să exagereze importanța comunismului În războiul civil; și, se Înțelege, mai ales În Uniunea Sovietică, unde monopolul stalinist al puterii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
bagi nemților În cap că luaseră bătaie, dar dacă nu li se oferea și speranța unui viitor mai bun, rezultatul ar fi fost același ca În trecut: o nație Îngenuncheată, plină de resentimente, vulnerabilă la demagogia de stânga sau de dreapta. Cum Îi spunea lui Truman, În 1946, fostul președinte Herbert Hoover, „poți avea răzbunare sau pace, dar nu pe amândouă”. Dacă balanța s-a Înclinat mai mult spre „pace” În tratamentul aplicat de americani Germaniei, aceasta se datorează În mare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
reunit de numai trei ori Înainte de a fi desființat În 1956) era să restabilească dominația sovietică În cadrul mișcării internaționale. Exact cum procedase cu Partidul Bolșevic douăzeci de ani mai devreme, Stalin a Început să penalizeze și să discrediteze devierea „de dreapta”. La Szklarska Porêba, reprezentanții francezi și italieni au trebuit să rabde predici avizate despre strategia revoluționară din partea iugoslavilor Eduard Kardeli și Milovan Djilas, al căror „stângism” exemplar era proslăvit de Jdanov și Malenkov, delegații sovietici. Comuniștii din Vest (precum și reprezentanții

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
erau pe deasupra - și mai presus de orice - și „sioniști”. Stalin era - și fusese dintotdeauna - antisemit. Înainte de al doilea război mondial, antipatia lui față de evrei era mascată de distrugerea altor categorii de indivizi - vechi bolșevici, troțkiști, deviaționiști de stânga și de dreapta, intelectuali, burghezi etc. - a căror origine evreiască părea un accident al soartei. În orice caz, comunismul excludea dogmatic orice prejudecată rasială sau religioasă și, odată ce cauza sovietică a devenit sinonimă cu „antifascismul” (din 1935 până În august 1939, apoi din nou

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1953 și În prima parte a anului 1954, Partidul Comunist Român a organizat o serie de procese secrete ale unor pești mai mici, sub acuzația că sunt spioni sioniști În slujba „agenților imperialiști”. De la membrii autentici ai Sionismului Revizionist de dreapta la comuniștii evrei Întinați cu acuzația de sionism, victimelor li s-au pus În cârcă relații ilegale cu Israelul și colaborarea cu naziștii În timpul războiului. Au primit sentințe Între zece ani și Închisoare pe viață. În cele din urmă, Pătrășcanu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o știau prea bine: era un canal prin care lichiditățile ajungeau În Vest, via Praga, pentru operațiuni de spionaj. La fel de cinică era și acuzația ( În cadrul unei Întregi campanii de defăimare) adusă Anei Pauker, căreia i se reproșa simultan „deviaționismul” de dreapta și cel de stânga: mai Întâi se opusese colectivizării rurale, apoi Îi obligase pe țărani să intre În colective Împotriva voinței lor. Rajk a fost acuzat că dizolvase În 1947 rețeaua comunistă din cadrul poliției maghiare; o făcuse, de fapt (Înainte de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
democrație, abia Încheiată, a fost Înlocuită de o nouă falie: cea dintre comuniști și anticomuniști. Pozițiile politice și intelectuale pro și contra Uniunii Sovietice au apărut Înainte de divizarea postbelică a Europei. Dar linia care despărțea Estul de Vest, stânga de dreapta s-a Întipărit În viața culturală și intelectuală europeană În acești ani: Între 1947 și 1953. Circumstanțele erau neobișnuit de favorabile. Între cele două războaie, extrema dreaptă avusese un succes de care cei mai mulți preferau acum să nu-și amintească. De la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
umbră, temporar sau definitiv). De vreme ce majoritatea partidelor și ziarelor de orientare fascistă sau ultraconservatoare erau oricum interzise (cu excepția Peninsulei Iberice, unde lucrurile stăteau exact invers), adeziunile politice public exprimate se rezumau la centrul și stânga spectrului. Gândirea și opinia de dreapta intraseră Într-un con de umbră În Europa. Dar, deși conținutul scrierilor și manifestărilor publice s-a metamorfozat spectaculos după căderea lui Hitler, a lui Mussolini și a adepților lor, tonul a rămas același. Stilul imperios-apocaliptic al fasciștilor; apelul lor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
motive greșite... Teama de a nu fi Într-o bună companie nu este expresia neîntinării politice, ci a neîncrederii În sine”. Intelectualii cu adevărat reacționari erau rari În primul deceniu de după război. Chiar și cei care se declarau deschis de dreapta, ca francezii Jacques Laurent sau Roger Nimier, gustau mai degrabă farmecul unei cauze pierdute, afișând o nostalgie boemă pentru trecutul discreditat și arborându-și cu mândrie insignifianța politică. Cum stânga avea vântul În pupă și istoria de partea ei, literații

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
francezii Jacques Laurent sau Roger Nimier, gustau mai degrabă farmecul unei cauze pierdute, afișând o nostalgie boemă pentru trecutul discreditat și arborându-și cu mândrie insignifianța politică. Cum stânga avea vântul În pupă și istoria de partea ei, literații de dreapta din noua generație s-au declarat sfidător perdanți, transformând decadența autentică și solipsismul morbid al unor Drieu La Rochelle și Ernst Jünger Într-un stil comportamental și vestimentar - și prefigurându-i astfel pe cei care aveau să fie numiți, În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
decreta: „Coca-Cola este Danzigul culturii europene”. Scandalul stârnit de „coca-colonizare” avea și aspecte amuzante (se zvonea că firma voia să monteze o siglă de neon În vârful turnului Eiffel...), dar sentimentele subiacente erau cât se poate de serioase. Europenii de dreapta și de stânga Împărtășeau aceleași păreri despre caracterul grosier al culturii americane - de la filme la răcoritoare - și despre ambițiile imperialiste ce motivau prezența americană În Europa. Dacă Uniunea Sovietică punea În primejdie Europa pe moment, America reprezenta un pericol mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu agrea străinii și schimbările. Spre deosebire de social-democrați, creștin-socialii nu aveau dorințe pangermaniste: ar fi fost absorbiți de o Germanie urbană și majoritar protestantă. Dar nici nu simpatizau politica mișcării muncitorești vieneze; În 1934, lovitura de stat pusă la cale de dreapta a distrus bastionul social-democrat din „Viena roșie” și, odată cu el, democrația austriacă. Din 1934 până la invazia nazistă, Austria a devenit un regim clerical autoritar, În care partidul catolic deținea monopolul puterii. Prima și nefericita experiență democratică În Austria era o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care, potrivit opiniei generale, minimaliza pierderile Germaniei și În același timp Îi exagera În mod deliberat „crimele”. În primii ani ai Republicii Federale existaseră semne că aceste sentimente s-ar putea transforma Într-o resurgență periculoasă. Diversele partide populiste ale dreptei naționaliste câștigaseră deja 48 de locuri În parlament la alegerile din 1949 - de trei ori mai multe decât comuniștii și aproape la fel de multe ca liber-democrații. Îndată ce refugiaților li s-a dat dreptul la organizare politică a apărut Blocul Expulzaților și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
tăcere prudentă era de preferat declamării provocatoare a adevărului În public - germanii din acea generație erau atât de compromiși moral, Încât democrația nu putea să funcționeze decât cu prețul acestei tăceri. Orice altă poziție ar fi riscat să declanșeze renașterea dreptei. Spre deosebire de Schumacher, care vorbea În public Într-un mod mișcător despre suferințele provocate de germani evreilor, sau de președintele Theodor Heuss, care declarase În noiembrie 1952, la Bergen-Belsen, că Diese Scham nimmt uns niemand ab18, Adenauer evita subiectul. Mai exact

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Spre deosebire de olandezi, francezii nu avuseseră În regiune o prezență Îndelungată. și chiar dacă America plătise pentru primul război din Vietnam (lucru de care puțini francezi aveau cunoștință la vremea respectivă), cei care au luptat și au murit acolo erau soldații francezi. Dreapta franceză i-a blamat pe Mendès-France și pe predecesorii săi pentru modul nesăbuit În care purtaseră războiul, dar nimeni nu avea o propunere mai bună și aproape toți erau mulțumiți În sinea lor că Vietnamul era de domeniul trecutului. Doar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
putea menține un control ferm Într-un moment În care Uniunea Sovietică se afla sub amenințarea expansiunii NATO, iar Austria vecină era pe punctul de a deveni un stat independent și neutru. Comitetul Central sovietic a condamnat prompt „deviaționismul de dreapta” al lui Nagy, acesta a fost Îndepărtat din post (și mai târziu exclus din partid), iar Rákosi și prietenii lui au revenit la putere la Budapesta. Acest reflux al reformei, cu doar opt luni Înainte de cuvântarea lui Hrușciov, ilustrează În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Încercat să justifice intervenția sovietică sau măcar s-o explice, acceptând versiunea oficială comunistă potrivit căreia Imre Nagy condusese sau fusese corupt de o contra-revoluție. În stilul său caracteristic, Sartre insista că revolta ungară fusese marcată de un „spirit de dreapta”. Dar, indiferent de motivele insurgenților maghiari - și acestea erau mult mai variate decât părea la vremea respectivă -, nu răzvrătirea lor, ci mai degrabă represiunea sovietică i-a impresionat pe observatorii străini. De acum Înainte comunismul va fi asociat pentru totdeauna

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
publice sau În sectorul social subvenționat de stat. Statul european fabricase o piață specială pentru bunurile și serviciile pe care le oferea. Întru satisfacția cvasiuniversală, el crease un cerc virtuos de influență și locuri de muncă. Deși Între stânga și dreapta, creștin-democrați și comuniști, socialiști și conservatori existau diferențe pronunțate la nivel doctrinal cu privire la rolul declarat al statului, toți aveau oportunitatea să câștige, grație statului, venit și influență. Încrederea În stat - ca planificator, coordonator, intermediar, arbitru, furnizor, gardian și umbră tutelară

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Pompidou au profitat imediat de greșelile stângii. Ei au avertizat că o lovitură de stat comunistă amenință Franța 17. La sfârșitul lunii mai, de Gaulle a anunțat alegeri anticipate, cerându-le francezilor să aleagă Între guvernul legitim și anarhia revoluționară. Dreapta a demarat campania electorală cu o uriașă contrademonstrație. La 30 mai, mulțimile au mărșăluit pe Champs Elysées În număr mai mare decât studenții care manifestaseră cu două săptămâni Înainte, dezmințind astfel afirmația stângii că autoritățile au pierdut controlul. Poliția a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]