21,274 matches
-
Detmold a fost al treilea copil al Prințului Leopold al II-lea de Lippe și a Prințesei Emilie de Schwarzburg-Sondershausen (1800-1867). La 9 noiembrie 1858, la Karlsruhe, Woldemar s-a căsătorit cu Prințesa Sofia de Baden (1834-1904), o fiică a Prințului Wilhelm de Baden. În urmă decesului fratelui său Leopold al III-lea, la 8 decembrie 1875, Woldemar i-a succedat că Prinț de Lippe. În 1892 împreună cu alți suverani germani, Woldemar a participat la o adunare la Berlin cu împăratul
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
9 noiembrie 1858, la Karlsruhe, Woldemar s-a căsătorit cu Prințesa Sofia de Baden (1834-1904), o fiică a Prințului Wilhelm de Baden. În urmă decesului fratelui său Leopold al III-lea, la 8 decembrie 1875, Woldemar i-a succedat că Prinț de Lippe. În 1892 împreună cu alți suverani germani, Woldemar a participat la o adunare la Berlin cu împăratul german Wilhelm al II-lea. După ce împăratul i-a descris pe ceilalti suverani drept vasalii săi, Prințul Waldemar i-a întrerupt discursul
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
Woldemar i-a succedat că Prinț de Lippe. În 1892 împreună cu alți suverani germani, Woldemar a participat la o adunare la Berlin cu împăratul german Wilhelm al II-lea. După ce împăratul i-a descris pe ceilalti suverani drept vasalii săi, Prințul Waldemar i-a întrerupt discursul pentru a spune: "Nu, sire, nu vasalii tăi. Aliații tăi, dacă dorești". Acest lucru a fost văzut că o lovitură de grație pentru ambiția împăratului de a deveni "împărat al Germaniei" în loc de "împărat german". După
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
Aliații tăi, dacă dorești". Acest lucru a fost văzut că o lovitură de grație pentru ambiția împăratului de a deveni "împărat al Germaniei" în loc de "împărat german". După decesul sau la vârsta de 70 de ani, Woldemar a fost succedat că Prinț de Lippe de fratele său mai mic, Alexandru. Totuși, deoarece fratele său suferea de o boală mentală a fost necesară stabilirea unei regente. Prințul Woldemar a prevăzut acest lucru și a scris în testamentul sau că regenta ar trebui să
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
împărat german". După decesul sau la vârsta de 70 de ani, Woldemar a fost succedat că Prinț de Lippe de fratele său mai mic, Alexandru. Totuși, deoarece fratele său suferea de o boală mentală a fost necesară stabilirea unei regente. Prințul Woldemar a prevăzut acest lucru și a scris în testamentul sau că regenta ar trebui să meargă la Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe, cumnatul împăratului german. Decizia Prințul Woldemar de a-l numi pe Prințul Adolf a fost începutul unei lungi
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
de fratele său mai mic, Alexandru. Totuși, deoarece fratele său suferea de o boală mentală a fost necesară stabilirea unei regente. Prințul Woldemar a prevăzut acest lucru și a scris în testamentul sau că regenta ar trebui să meargă la Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe, cumnatul împăratului german. Decizia Prințul Woldemar de a-l numi pe Prințul Adolf a fost începutul unei lungi dispute între cele două linii ale Casei de Lippe: Lippe-Biesterfeld condusă de contele Ernst, care a pretins regenta, si
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
fratele său suferea de o boală mentală a fost necesară stabilirea unei regente. Prințul Woldemar a prevăzut acest lucru și a scris în testamentul sau că regenta ar trebui să meargă la Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe, cumnatul împăratului german. Decizia Prințul Woldemar de a-l numi pe Prințul Adolf a fost începutul unei lungi dispute între cele două linii ale Casei de Lippe: Lippe-Biesterfeld condusă de contele Ernst, care a pretins regenta, si prinții Schaumburg-Lippe. Au existat mai multe compromisuri, iar
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
a fost necesară stabilirea unei regente. Prințul Woldemar a prevăzut acest lucru și a scris în testamentul sau că regenta ar trebui să meargă la Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe, cumnatul împăratului german. Decizia Prințul Woldemar de a-l numi pe Prințul Adolf a fost începutul unei lungi dispute între cele două linii ale Casei de Lippe: Lippe-Biesterfeld condusă de contele Ernst, care a pretins regenta, si prinții Schaumburg-Lippe. Au existat mai multe compromisuri, iar problemă a fost rezolvată în cele din
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
Adolf de Schaumburg-Lippe, cumnatul împăratului german. Decizia Prințul Woldemar de a-l numi pe Prințul Adolf a fost începutul unei lungi dispute între cele două linii ale Casei de Lippe: Lippe-Biesterfeld condusă de contele Ernst, care a pretins regenta, si prinții Schaumburg-Lippe. Au existat mai multe compromisuri, iar problemă a fost rezolvată în cele din urmă în 1905.
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
Prinții electori (sau, mai simplu, electorii) ai Sfântului Imperiu Roman (în ; în , (), la plural "Kurfürsten", în ) erau membrii colegiului electoral al Sfântului Imperiu Roman. Începând cu secolul al XIII-lea, prinții electori aveau privilegiul de a-l alege pe Regele Romanilor
Prinț elector () [Corola-website/Science/337559_a_338888]
-
Prinții electori (sau, mai simplu, electorii) ai Sfântului Imperiu Roman (în ; în , (), la plural "Kurfürsten", în ) erau membrii colegiului electoral al Sfântului Imperiu Roman. Începând cu secolul al XIII-lea, prinții electori aveau privilegiul de a-l alege pe Regele Romanilor, care urma să fie încoronat de către papă ca Sfânt Împărat Roman. Carol Quintul a fost ultimul monarh încoronat ca împărat (ales în 1519, încoronat în 1530); succesorii lui au fost
Prinț elector () [Corola-website/Science/337559_a_338888]
-
electorii doar ratificau succesiunea Habsburgilor. Demnitatea de elector avea un mare prestigiu și se considera că, pe o scară ierarhică, se găsea imediat după aceea de rege sau de împărat. Electorii aveau privilegii exclusiviste care nu erau împărțite cu ceilalți prinți ai imperiului; ei au continuat să-și mențină titlurile originale alături de titlul de elector. Urmașul la tron al unui prinț elector laic era cunoscut sub titlul de prinț alegător (). Obiceiul german de a alege regi a început atunci cand triburile germane
Prinț elector () [Corola-website/Science/337559_a_338888]
-
se găsea imediat după aceea de rege sau de împărat. Electorii aveau privilegii exclusiviste care nu erau împărțite cu ceilalți prinți ai imperiului; ei au continuat să-și mențină titlurile originale alături de titlul de elector. Urmașul la tron al unui prinț elector laic era cunoscut sub titlul de prinț alegător (). Obiceiul german de a alege regi a început atunci cand triburile germane formau coaliții și iși alegeau liderii. Prima alegere astfel consființita a fost cea a lui Lothar II in 1125. Structura
Prinț elector () [Corola-website/Science/337559_a_338888]
-
de împărat. Electorii aveau privilegii exclusiviste care nu erau împărțite cu ceilalți prinți ai imperiului; ei au continuat să-și mențină titlurile originale alături de titlul de elector. Urmașul la tron al unui prinț elector laic era cunoscut sub titlul de prinț alegător (). Obiceiul german de a alege regi a început atunci cand triburile germane formau coaliții și iși alegeau liderii. Prima alegere astfel consființita a fost cea a lui Lothar II in 1125. Structura colegiului electoral de la acea dată este neclară. Colegliul
Prinț elector () [Corola-website/Science/337559_a_338888]
-
1805 și 1809 sau cu Klemens Wenzel von Metternich, căruia i-a fost acordat chiar titlul de "Cancelar de stat" în 1821. Minister-prezidentul era numit și destituit de împărat; nu exista un control parlamentar în această privință. La moartea lui prințului Felix zu Schwarzenberg în primăvara lui 1852, așa-numitul neoabsolutism a fost instaurat în întregime, iar funcția de ministru-prezident nu a mai fost ocupată. În schimb, împăratul conducea iarăși singur consiliul de miniștri. Exista, totuși, un președinte al „conferinței miniștrilor
Lista prim-miniștrilor Imperiului Austriac () [Corola-website/Science/337558_a_338887]
-
Verii" și "Cartea Toamnei" (format mic pe hârtie color), iar pentru adolescenți, în 2014 - "Harap-Alb", roman fantastic de călătorie; în 2015, vede lumina tiparului colecția "Floare de colț" pentru adolescenți și tineret: (ediție de buzunar) cu două volume de poezii "Prințul stelelor" (de la basm la capodoperă) și "Idile și balade" (o selecție din Balade și idile de George Coșbuc, cu ilustrații după Nicolae Grigorescu. Din anul 2013, la „Éditions Tudor” Montreal, republică toate cărțile scrise pentru copiii și tineretul din diaspora
Ortansa Tudor () [Corola-website/Science/337582_a_338911]
-
în liga anti-luterană a lui Georg, Duce de Saxonia, în 1525. Prin alianța sa cu Johann, Elector de Saxonia, încheiată la Gotha la 27 februarie 1526 el a arătat că a făcut pași pentru organizarea unei alianțe protectoare a tuturor prinților protestanți. Încă din primăvara lui 1526 el a căutat să prevină alegerea catolicului Arhiduce Ferdinand ca Sfânt Împărat Roman. La Dieta de la Speyer din același an, Filip a militat în mod deschis cauza protestantă, făcând posibil ca predicatorii protestanți să
Filip I, Landgraf de Hesse () [Corola-website/Science/337591_a_338920]
-
mod deschis de uzanțele ecleziastice romano-catolice obișnuite. Intrigile episcopilor Würzburg și arhiepiscopilor electori din Mainz împotriva progresului Reformei, combinarea mai multor circumstanțe, inclusiv zvonuri de război, l-au convins pe Filip I de Hesse de existența unui secret în liga prinților catolici. Suspiciunile i-au fost confirmate de către un aventurier angajat în diverse misiuni importante de către Georg de Saxonia. Martin Luther și cancelarul l-au împins pe Filip I de Hesse să ia măsuri. În 1523 s-a căsătorit cu neatractiva
Filip I, Landgraf de Hesse () [Corola-website/Science/337591_a_338920]
-
(2 martie 1805 - 19 august 1863) a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1834 până în 1863 el a fost ultimul duce al ducatului de Anhalt-Bernburg. Alexander Carl s-a născut la Ballenstedt la 2 martie 1805. A fost al doilea fiu (însă singurul care a supraviețuit vârstei
Alexander Carl, Duce de Anhalt-Bernburg () [Corola-website/Science/337587_a_338916]
-
fiu (însă singurul care a supraviețuit vârstei copilăriei) al Ducelui Alexius Frederic Christian de Anhalt-Bernburg și a primei lui soții, Marie Frederike, fiica Electorului Wilhelm I de Hesse. După moartea tatălui său în 1834, Alexander Carl i-a succedat ca Prinț de Anhalt-Bernburg. La 30 octombrie 1834, la Gottorp, Alexander Carl s-a căsătorit cu Prințesa Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, fiica Ducelui Friedrich Wilhelm de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Prințesei Louise Caroline de Hesse-Kassel. De asemenea, soția sa era sora viitorului rege Christian
Alexander Carl, Duce de Anhalt-Bernburg () [Corola-website/Science/337587_a_338916]
-
uzurpat tronul. În acelaș an, 175 î.Hr. Antioh a izbutit să-l înlăture pe Heliodor fără luptă, cu sprijinul regelui Eumenes al II-lea al Pergamului. El, de fapt, s-a substituit moștenitorului legitim al tronului care era, de fapt, prințul Demtrios, aflat încă ostatec la Roma. Antioh s-a proclamat co-regent împreună cu Antioh, copilul minor al răposatului Seleucos, și nepot al său, a luat de soție pe mama acestuia, văduva fratelui său, și a ordonat de îndată execuția asasinului lui
Antioh al IV-lea () [Corola-website/Science/337629_a_338958]
-
Antioh, copilul minor al răposatului Seleucos, și nepot al său, a luat de soție pe mama acestuia, văduva fratelui său, și a ordonat de îndată execuția asasinului lui Seleucos, Heliodoros, care uzurpase tronul. După câțiva ani a avut grijă ca prințul co-regent Antioh să fie asasinat și să rămână singurul monarh al Imperiului.
Antioh al IV-lea () [Corola-website/Science/337629_a_338958]
-
servit ca bază a garnizoanei militare a orașului, precum și ca închisoare pentru deținuții politici sau de rang înalt. Bastionul Trubețkoi, reconstruit în anii 1870, a devenit blocul principal al închisorii. Prima persoană care a evadat din închisoarea cetății a fost prințul anarhist Piotr Kropotkin în 1876. Alte persoane celebre încarcerate în „Bastilia rusă” au fost Șneur Zalman din Liadi, țareviciul Alexei Petrovici, Artemi Volînski, Tadeusz Kościuszko, Aleksandr Radișcev, grupul Decembriștilor, Grigori Danilevski, Fiodor Dostoievski, Maxim Gorki, Mihail Bakunin, Nikolai Cernîșevski, Leon
Fortăreața Petru și Pavel () [Corola-website/Science/337604_a_338933]
-
care mai rămăseseră în calea puterii abuzive depline a regimului comunist erau Constituția liberală din 1923 și Monarhia. În luna noiembrie 1947, Majestatea Sa Regele Mihai și Regina-mamă Elena sunt invitați la nunta Principesei Elisabeta a Marii Britanii, actuala Regină, cu Prințul Filip (între cele două Familii Regale există apropiate legături de rudenie). Conform uzanțelor, pentru a răspunde invitației, Regele cere acordul guvernului Groza și, spre surprinderea sa, îl primește cu mare grabă și solicitudine. Plecarea are loc pe 12 noiembrie 1947
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
un spectacol de teatru muzical și mai multe filme artistice. În perioada Revoluției din iulie 1830, nou-aleasa Cameră a Deputaților a instituit o monarhie constituțională și l-a înlocuit pe regele Carol al X-lea din dinastia de Bourbon cu prințul liberal Ludovic-Filip. Acest lucru i-a înfuriat pe republicani care au văzut un rege înlocuit cu un alt rege. În jurul anului 1832 existau „nemulțumiri ce mocneau puternic mai ales în rândul republicanilor, care simțeau că și-au vărsat sângele pe
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]