21,599 matches
-
nu pot fi decât favorabile dezvoltării vieții sufletești. Educarea voinței constituie un alt obiectiv al educației. Patimile sunt, după Sfântul Vasile, asemenea valurilor; dacă stai deasupra lor, vei fi un cârmaci sigur al vieții, dar dacă nu le stăpânești cu rațiune și statornicie, vei fi aruncat încoace și încolo, ca o corabie fără greutate și te vei îneca în „marea” păcatului. Patimile nu sunt rele în sine; ele pot deveni bune, dacă li se dă o întrebuințare inspirată. Pentru Sf. Vasile
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
El propune ca, modalitățile de realizare a educației trebuie să fie în armonie cu scopul propus. Mai întâi, se vor educa simțurile copilului, asemănate cu porțile acelui oraș, care este sufletul. „Locuitorii” orașului sunt diferitele puteri sufletești, curajul, dorința și rațiunea, de care, ca educatori, trebuie să ne apropiem cu grijă, căci fiecăruia îi corespunde atât o virtute cât și un defect. Educația vorbirii primează față de educația auzului, mirosului, văzului și a simțului tactil. Pentru gură „uși și zăvoare de aur
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
autentică formare a creștinului le punea înainte adevărul relativ. Adevărul este absolut și nu relativ, consideră Fericitul Augustin, iar la el se ajunge prin intermediul credinței. Omul crede ceea ce înțelege dar nu este capabil să înțeleagă ceea ce nu crede. Nu prin rațiune discursivă ajunge la adevărul ultim, ci prin trăirea lui ca atare în sufletul nostru. Creștinismul nu trebuie doar înțeles, ci trăit în conștiință, această trăire fiind rezultatul întregii noastre atitudini, nu numai al inteligenței. Toate adevărurile sunt de origine divină
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
pot da părinții copiilor este cea morală și religioasă. Fiecare copil este o ființă metafizică, un mic filosof religios care se roagă cu drag lui Dumnezeu, îi place biserica, pune întrebări despre lume și viață, vrea să cunoască toate căutând rațiunea ascunsă a lucrurilor. Toți copiii au o firească pornire spre Dumnezeu, spre religie. Ideea de Dumnezeu la a doua copilărie Este vorba de copiii de la 7 ani până la 11-12 ani, adică vârsta proprie învățământului primar. Această perioadă este importantă în
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
sufletele în ascultare. Adolescența religioasă Sufletul adolescentului oferă teren prielnic pentru imprimarea mai adâncă a instrucției și educației religioase. Ideile religioase devin la adolescent mai profunde și au o semnificație vitală. Adolescența este vârsta când se afirmă mai cu putere rațiunea, judecata, afecțiunea, toate acestea fiind prielnice dezvoltării sentimentului religios și a voinței ferme pentru exersarea virtuților. Perioada adolescenței este perioada sinelui spiritual când individul iese din conformismul infantil, câștigându-și independența de mentalitate, manifestările lui fiind destul de controversate. Adolescența este
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
atunci valoarea supremă în care se contopesc toate celelalte.”. Pentru a ajuta pe adolescent să depășească această stare de incertitudine este necesară educația religioasă, educație care spre deosebire de alte obiecte de studiu, se adresează în special inimii, mai puțin gândirii deoarece „rațiunea, oricât ar fi de valoroasă, este și ea o slugă și nu un stăpân” Profesorului de religie va avea un dialog sincer cu tinerii, folosind și argumente; este recomandabil să fie respectată poziția interlocutorului, evitându se tentele ironice sau culpabilizatoare
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
unul dintre factorii explicativi ai socialului, dar în nici un caz factor unic. Ele explică mai degrabăprocesul subiectiv de constituire a socialului, adică mai mult cum se constituie socialul, și nu de ce se constituie într-un fel sau altul. Aceasta este rațiunea pentru care atât metoda comprehensivă, cât și etnometolodologia și interacționismul simbolic sunt tratate mai curând ca perspective complementare explicației sociologice, decât ca abordări în sine. În schimb, așa cum am încercat pe larg să argumentez în „Incertitudinea. O abordare psihosociologică”, trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de asemenea, câteva capitole din Filosofia istoriei (1981) pe care, într-o formă modificată, intenționam să le introduc în „Structurile gândirii sociologice”, dar nu am mai făcut-o din lipsă de spațiu. Pentru a înțelege mai bine cum trebuie introdusă rațiunea umană ca factor explicativ a fost inclusă și prima parte din Incertitudinea - o perspectivă psihosociologică (1990). Pentru prezentarea teoriei sociologice a lui Marx am recurs la un scurt fragment din cursul Materialism istoric (1977). Textele sunt publicate aici în forma
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mecanismul producerii sale. Dezvoltarea economică duce la o creștere mult mai rapidă a nivelului de aspirații și deci la o creștere a decalajului dintre aspirații și posibilități, iar acesta explică creșterea numărului de sinucideri. Riscul de a fi corect din rațiuni false. Pentru a ilustra acest risc alexplicației cauzale voi utiliza două exemple oferite de Morris Rosenberg (1968). În secolul trecut, în unele comunități americane, circula ideea că a purta la gât o punguliță cu amfetamină este o bună pază împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
s-a pornit de la o presupoziție falsă asupra cauzelor, precizându-se însă corect o corelație empirică. Analizele ulterioare au scos în evidență însă că explicația cauzală a regularității empirice este în realitate alta. Acest risc, de a fi corect din rațiuni false, evidențiază diferența dintre relațiile empirice și interpretările lor cauzale. O ipoteză nu este definitiv validată decât dacă predicțiile sale empirice sunt confirmate. Problema numărului. Pentru sociologie, una dintre cele mai dificile probleme este aceea a numărului faptelor pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
funcționale: ce efecte în planurile vieții sociale are difuzarea unui anumit tip de tehnologie (Sandi et al., 1986). Pentru înțelegerea plurifuncționalității este important să operăm distincția dintre funcțiile finale și funcțiile laterale sau secundare. Funcțiile finale suntacele funcții care reprezintă rațiunea constituirii și/sau a menținerii respectivului element. Ele motivează efortul sistemului de a constitui un element oarecare și de a-l menține. Dansul ploii a fost creat și practicat pentru a ajuta colectivitatea arhaică să facă față unor momente dificile
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
menținându-se numai prinfuncția de manifestare artistică și socială, care devine acum finală. Funcțiile laterale sau secundare se referă la acele consecințe ale unui element pentru sistemul din care face parte sau pentru alte sisteme învecinate care nu reprezintă însă rațiunea menținerii sale. Funcțiile laterale vor fi foarte importante și ele. Pregătirea militară are o funcție finală clară: pregătirea tinerilor pentru apărarea țării. Totodată însă, stagiul militar are importante funcții integrative pentru tineri. Ei își însușesc un spirit de disciplină, de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
punctul lor de vedere (amplificarea funcțiilor educativ-integrative ale armatei); 2. inhibarea sau limitarea consecințelor negative (controlul poluării, protecția muncii); 3. modificarea unui element prin implementarea unor caracteristici (finalități) suplimentare în raport cu cele finale (funcții sociale ale întreprinderii, de exemplu). Finalitatea muncii, rațiunea ei de existență, este producerea bunurilor și serviciilor necesare. Față de această activitate s-au dezvoltat, de la început, și o serie de cerințelaterale, precum cele de tip estetic. Acestea au avut ca rezultat „înfrumusețarea” uneltelor de muncă, dezvoltarea unor activități artistice
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
noi funcții. Argumentul fundamental al acestei poziții este următorul: menținerea unui fenomen social oarecare presupune un consum de energie socială, el fiind realizat prin acțiunile colectivității. În condițiile în care el nu mai are nici o funcție, nu mai există nici o rațiune pentru care colectivitatea să fie dispusă să mai cheltuiască din energia sa, din resursele sale pentru perpetuarea respectivului fenomen. Un ritual magic care nu mai „funcționează” sau o instituție ce nu mai satisface nici o cerință funcțională vor tinde, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de semnificația acestora pentru alte sisteme. Afirmarea funcționalității universale trebuie înțeleasă, de asemenea, tendențial. Există, desigur, o anumită inerție în sistemele sociale care explică „supraviețuirea” unor componente care și-au pierdut funcția. Dar aceasta nu poate să dureze. Odată pierdută rațiunea de a fi menținute, ele fie capătă o altă funcție, fie sunt eliminate treptat. Problema explicației și predicției funcționale: alternative sau substitute funcționale. Există în schema funcțională o asimetrie în ceea ce privește explicația și predicția. Explicația funcțională poate fi strictă. Un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unei coincidențe pur întâmplătoare cu cerințele normelor sau, dimpotrivă, ele sunt mai numeroase decât coincidența întâmplătoare? Analiza condițiilor concrete în care trăiesc colectivitățile arhaice, evidențiază o dilemă cu care acestea se confruntă în permanență: sistemul de reguli de căsătorie are rațiunile sale pozitive, fapt care ar face dezirabilă respectarea sa integrală; pe de altă parte însă, din cauza dimensiunilor restrânse ale acestor colectivități, dacă normele ar fi respectate cu strictețe, multe persoane nu și-ar putea găsi un partener convenabil, fapt catastrofal
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
avut ca obiect sistemele finaliste. Nu toate sistemele sociale au însă proprietatea de a fi orientate finalist. Se invocă tot mai mult și un alt tip de sistem social, pe care Raymond Boudon (1979) îl denumește „sistem de interdependență”. Pentru rațiuni care vor deveni imediat clare, în acest capitol un asemenea sistem va fi desemnat prin termenul de suprasistem. Sistemele finaliste se constituie „de sus în jos”: pornind de la finalitățile globale, ele își construiesc organizarea internă, elementele componente. În consecință, sistemele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ca un suprasistem compus din persoane angajate într-un proces complex de competiție pentru statut social, putere, prestigiu, beneficii. Sunt situații în care deciziile organizaționale sunt luate în funcție de finalitățile întreprinderii, dar sunt situații în care, dimpotrivă, ele sunt dominate de rațiuni „ascunse”, „tacite”, izvorâte din lupta pentru poziție și putere a indivizilor și grupurilor. În acest din urmă caz, întreprinderea apare mai mult ca un suprasistem, indivizii cu finalitățile lor fiind forțele dinamice. Pentru ilustrarea necesității considerării și a acestei perspective
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al beneficiarilor direcți ai produselor întreprinderii (clienții) sau de cel al posesorilor de capital, cum se întâmplă în întreprinderea capitalistă clasică, ci de interesele „tehnostructurii”. Astfel, tendințele de extindere ale întreprinderii americane actuale nu se explică, în mare parte, prin rațiuni de rentabilitate, ci prin finalitatea nemărturisită de a se crea noi posibilități de promovare pentru cei din conducerea tehnic-administrativă. Sistemul politic nu poate fi înțeles doar ca un subsistem al colectivității, orientat spre organizarea și conducerea întregii vieți sociale, în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ci și de structura societății globale în care are loc. O serie de cercetări recente aduc argumente mai concrete în favoarea acestei idei. Ele scot în evidență faptul că unele modalități de organizare a producției exprimă logica contextului social particular: nu rațiunea maximizării eficienței muncii, ci logica luptei de clasă. Stephen Marglin argumentează că la începuturile revoluției industriale, capitaliștii erau motivați mai mult de dorința de a-i controla pe muncitori, decât de a crește productivitatea muncii lor. Analiza istorică pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
câștig. Dimpotrivă, din cauza modificărilor din condițiile social-economice și culturale de viață din societățile dezvoltate actuale, sistemul productiv se află sub o presiune crescândă de a oferi munci interesante, complexe, care presupun o calificare ridicată. Promovarea principiului muncii îmbogățite nu are rațiuni în procesul evoluției tehnologice, ci în impactul exigențelor colectivității asupra acestuia. Devine astfel tot mai evident că procesul tehnic nu este uniliniar, ci multiliniar. În funcție de parametrii sociali în care se desfășoară, el se poate realiza pe căi alternative (Zamfir, 1977
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un termen mediu, un canal, un mijloc al determinării, ci doar o reflectare secundară a mecanismelor reale de determinare, fără a avea însă vreun rol în acest proces. Schematic, această poziție poate fi figurată astfel: Conștiința nu apare ca o rațiune a acțiunii, ca un proiect prealabil al comportamentului care, în această calitate, prezidează la geneza acestuia, ci mai mult ca o raționalizare a comportamentului deja constituit, o tentativă a subiectului de a-și explica lui însuși și celorlalți de ce a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care găsesc constituite cadrele vieții lor sociale și își concentrează atenția asupra procesului de explicare a lor și de transmitere și justificare tind să dea o versiune modificată a sensului respectivelor instituții, dominată de logica explicării, a convingerii, „a povestirii”. Rațiunile pentru care instituțiile au fost constituite tind deci să se piardă, să se uite, să se modifice în timp. Pentru Marx, cele două ipostaze ale conștiinței se plasează la niveluri diferite. Procesul de constituire a socialului este spontan,conștiința participanților
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
bună pentru a deveni automat și practică. Acest lucru este evident dacă ne gândim la științele naturii. De la teorie la acțiune mai este un drum destul de lung, un „gol” care a fost umplut de inginerie. Nu se poate întrevedea nici o rațiune pentru care acest lucru să nu fie valabil și pentru relația dintre teoriile sociologice și activitățile practice. O bună teorie sociologică este o precondiție absolută a integrării sociologiei în activitățile practice ale colectivității. Ea nu este însă suficientă. Mai este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Etzioni (ed.), Societal Guidance. A New Approach to Social Problems, Thomas Y. Crowell Company, New York. Flacks, R. (1989), „Toward a socialist sociology”, în A. Wells (ed.), Contemporary Sociogical Theories, Goodyear Publishing Company, Santa Monica. Flonta, M. (1985), Perspectivă filosofică și rațiune științifică, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Form, W. (1980), „Resolving ideological issues on the division of labor”, în H.M. Blalock, (ed.), Sociological Theory and Research, A Critical Appraisal, Free Press, New York. Forrester, J. (1969), Urban Dynamics, MIT Press, Cambridge. Forrester
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]