22,856 matches
-
de specialiștii în domeniu ca fiind un regim politic special care reflectă starea inițială a procesului de modernizare în care se află câteva state din Asia, Africa și America Latină. Neo autoritarismul reprezintă semicentralizarea puterii.135 Esența regimului constă în a separa domeniul economic de cel politic. Așadar, conducătorii politici nu se implică în mediul economic, acesta dezvoltându-se după principiile de bază ale pieței. Această reformare a sistemului autoritar a fost făcută treptat, prima care este avută în vedere este ramura
ARMA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII by Cristian Moșnianu () [Corola-publishinghouse/Science/844_a_1868]
-
deschidere politică din anii 1980 și 1990, democrația a ajuns într o stagnare. Realegerea lui Vladimir Putin ca președinte al Rusiei din 2004 a semnificat sfârșitul experimentului rusesc în privința unei politici externe de deschidere.204 În ciuda diferențelor numeroase care îi separă ; ; ; ; pe ruși de Vest, aceștia s-au considerat întotdeauna ca parte a Occidentului, adică parte a civilizației Europei. Apropierea lui Putin față de structurile N.A.T.O., structurile Uniunii Europene și O.M.C., este răspunsul la nevoile culturale, materiale ale poporului rus
ARMA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII by Cristian Moșnianu () [Corola-publishinghouse/Science/844_a_1868]
-
Basarabiei. Chestiunea frontierei din Basarabia de sud s-a rezolvat în favoarea Austriei și a Marii Britanii și, în plus față de planurile inițiale, în favoarea Moldovei, prin acordarea orașului Bolgrad. Dar Delta Dunării n-a mai fost acordată Moldovei (ca mijloc de a separa Rusia și Turcia), ci Turciei. Dar în ciuda tergiversării retragerii armatei austriece din Principate, acest lucru sa petrecut până la 30 martie 1857. Pentru organizarea alegerilor pentru Adunările Ad-Hoc a fost numit câte un caimacam în fiecare principate: Alexandru Ghica în Țara
DIALOGURI ISTORICE by Anton Laura Mădălina, Ichim Simona Gabriela, Teodorescu Ada, Chirilă Oana, Ciobanu Mădălina, Mircia Mianda Carmen, Ciobanu Denisa () [Corola-publishinghouse/Science/91751_a_93228]
-
ieșirea de la oră înainte de încheiere, fumatul în școală, cu alte cuvinte: nerespectarea regulamentului școlii). Primele două forme se încadrează în categoria criminalității, adică în cea a comportamentelor reprehensibile juridic. Violența fizică (sau amenințarea cu violență fizică) este considerată o categorie separată din cauza impactului ei crescut asupra sentimentului de insecuritate (important pentru opinia publică, dar și pentru poziția profesorului în clasă și în școală). Delictele legate de statutul de tineri sunt considerate comportamente ce anunță delincvența și capătă sens deplin în cazul
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
nu crede în "spontaneitatea copiilor"? Alte programe care au avut efecte pozitive sunt programe mai structurale de reorganizare a claselor în mici unități, de exemplu, pentru adaptarea la intrarea în gimnaziu, dar fără ca elevii care frecventează aceste clase să fie separați total de învățământul obișnuit și de ceilalți elevi. Se știe că aceste programe de grupare a elevilor cu dificultăți sunt riscante (Cusson, 2002), dar sinteza lui Gottfredson sugerează că ele pot fi eficace dacă și numai dacă sunt "școli în
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
intersecții semantice și de contradicții. Astfel, condiția virtualității suportă analogii, hibridizări și întrețeseri ale umanului și ale tehnoculturalului, până la procesele configurării postumanului. Virtualul este coevoluția ființei umane cu mașinile computaționale sub forma unei interfațări complementare: la fel cum pielea corpului separă și simultan unește exteriorul trupului de interiorul său, interfața digitală, indiferent de felul și natura ei, generându-se ca un spațiu al reciprocității, mediază între ființa umană și alteritatea tehnologică. Această perspectivă se diferențiază de perspectiva catastrofică asupra virtualității, perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
formale a lui Boole de tipul 0 și 1 este translată în biți (unitățile informaționale de bazăă, iar ciberneticieni precum Claude Shanon demonstrează transformarea acestor operații în stările on și off ale componentelor electronice. Domeniul inteligenței artificiale nu poate fi separat de lucrările promotorilor ciberneticii care, plecând de la premisa că ordinatorul nu oferă o viziune reductivă asupra științei și asupra lumii înseși, spre deosebire de tehnologiile precedente, au început să considere computerul un adevărat amplificator mintal. Astfel, Bush (1945Ă discută gândirea asistată de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
experimentat orientat spre dovedirea unui comportament inteligent din partea mașinilor: dacă omul este incapabil de a face diferența între un om și o mașină, atunci se presupune că mașina este inteligentă. Un subiect uman și o mașină sunt situați în camere separate de cea a unui om-arbitru, care comunică cu primii prin intermediul unei tastaturi și care trebuie să decidă, prin întrebări adresate celor doi, care dintre aceștia este subiectul uman și care este mașina. Deși acest test nu a fost trecut de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de evadare din granițele corpului fizic, cât și ideea identităților transcendente („ontologia fără corpuri”Ă trebuie discutată din perspectivă critic-pragmatică: A vorbi despre „euri virtuale” sau „online” euri înseamnă a construi suflete sau minți ca și când ele ar avea o existență separată de corp (...Ă. Identitățile virtuale nu pot fi separate de persoanele corporeale. Cum pot fi identificate «persoanele virtuale» în cyberspațiu în afara proiecțiilor electronice ale referentului lor material? (...Ă Există o aparentă suspendare a eului real, fizic. Comportamentul „online” nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
identităților transcendente („ontologia fără corpuri”Ă trebuie discutată din perspectivă critic-pragmatică: A vorbi despre „euri virtuale” sau „online” euri înseamnă a construi suflete sau minți ca și când ele ar avea o existență separată de corp (...Ă. Identitățile virtuale nu pot fi separate de persoanele corporeale. Cum pot fi identificate «persoanele virtuale» în cyberspațiu în afara proiecțiilor electronice ale referentului lor material? (...Ă Există o aparentă suspendare a eului real, fizic. Comportamentul „online” nu poate fi decât dependent de prezența materială „offline”. Nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vezi și referirea la Allucquère Stone în capitolul întâiă. Inițial, încearcă să înțeleagă modul în care informația și-a pierdut corporalitatea, adică felul în care aceasta a ajuns să fie conceptualizată ca o entitate obiectivată fără substrat material, o entitate separată de forma materială în care este cuprinsă. Teoreticiana discută cazul științei ciberneticii în măsura în care consideră natura fluxurilor informaționale dintre oameni și mașini, adică fluxurile cyborgice: În centrul construcției cyborgului se află căile informaționale care conectează corpul organic la extensiile sale protezice
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
esențiale sau demarcații absolute între existența trupească și simularea computerizată, între mecanismul cibernetic și organismul biologic sau între teleologia robotică și țelurile umane” (Hayles, 1999, p. 3Ă. Informația tehnologică care virtualizează umanul la interfața computerului nu poate fi într-adevăr separată în mod ontologic de substratul material al corporalității. Dacă transumanismul (vezi mai josă privilegiază „patternul informațional asupra instanțierii materiale”, menține ideea conștiinței umane drept centru al identității și promovează corpul ca pe o proteză biologică care poate fi înlocuită ea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de simulaționiștii transumaniști (de tip Bostrom, 2002, ori Dainton, 2002Ă nu rămâne fără o critică acidă, nu doar din perspectivă bioetică, ci și de pe poziții filosofice, cognitive și existențiale extinse. Pentru unii filosofi ai minții, conștiința umană nu poate fi separată de trup (fără a interveni nici o modificare a conștiințeiă și, chiar dacă, prin absurd, acest lucru ar fi posibil, mintea nu poate rămâne neschimbată, fiind transpusă într-un mediu diferit de creier, precum mediul computațional. Aceștia aduc contraargumente prezumțiilor transumaniste că
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cunoașterii, în anii ’80, cercetătorul de la MIT a demonstrat o descriere teoretică a minții ca o colecție de agenți cooperativi. Pentru Hayles (1999Ă însă, mintea nu poate exista dincolo de corp întrucât convingerea teoreticienei este că informația nu constituie o entitate separată de mediul întrupării ei. Wertheim (1999Ă aduce de asemenea contraargumente împotriva posibilității de „transpunere” a minții umane într-un computer, în special împotriva tezei lui Moravec (1988Ă. Astfel, în primul rând, conștiința nu este pur și simplu o colecție a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
nu stau tocmai așa, după cum vom vedea ulterior, după o scurtă divagație teoretică în perspectivă fenomenologică. În contextul teoriilor culturale actuale ale obiectivării trupului (ca imagine, ca bun comercial, ca material genetic sau medical etc.Ă și ale neocartezianismului care separă mintea de corp, este nevoie de teorii fenomenologice care să reîmprospăteze ideea de identitate ca subiectivitate, intenționalitate și activitate în spațiul virtual. A fi în lume este în continuare o sintagmă plină de înțeles și poate atribui postumanului statutul existențial
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
rândul ei, percepția este încarnată, dând măsura experienței trăite și este spațializată într-o situație concretă. Percepția subiectului nu apare doar în urma impactului lumii exterioare asupra corpului întrucât, deși corpul este distinct de lumea în care trăiește, corpul nu este separat de lume. În fine, percepția este rezultatul întrepătrunderii complexe dintre subiectul care percepe și mediul acestuia. Astfel, percepția produce „înnodarea esenței cu existența” (Merleau-Ponty, 1999, p. 187Ă prin intermediul corpului, întrucât: experiența corpului propriu ne învață să înrădăcinăm spațiul în existență
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
iar „adevărata” experiență este cea nemediată, intențională și integră. Aceste atitudini sunt chestionabile în contextul hipertehnologizării contemporane, al realității virtuale, al teleprezenței și al noilor medii, în cadrul căruia experiența umană „fundamentală” a spațiului nu mai poate fi strict una nemijlocită, separată de filtrările aparaturilor și ale tehnicilor. Spre deosebire însă de părintele său fenomenolog, urbanistul își concentrează atenția pe modurile în care tehnologia mediază și afectează percepția (vezi Beard și Gunn, 2002, pentru discutarea lui Virilio în aceste direcțiiă. Subliniind nu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mașinal, condiție care zdruncină credința în superioritatea ființei umane în univers, așa cum este aceasta moștenită din tradițiile umanismului. Postumanismul este, în această direcție, o corelare a conștiinței, a trupului și a mediului înconjurător, în măsura în care conștiința și corpul nu pot fi separate de realitate (inclusiv sociale, politice, ideologice etc.Ă, iar rezultatul acestei confluențe este extinderea umanului în cadrul unei cooperări complexe ființă umană - mașină. Desființând dihotomii existențial-cognitive precum artificial vs natural sau obiect vs subiect (vezi primul capitolă, postumanismul contribuie și la
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
nu numai ca un act istoric, ci și ca un anuar și ca album, ceea ce stimulează dialogul dintre generațiile anterioare, cu transcendența operei lor, cu atât mai mult cu cât azi unii percep acest dialog ca un sentiment care-i separă de generațiile trecute, în loc de a cerceta transcendența operei lor în confruntarea inerentă cu timpul și spațiul dat. Ceea ce răzbate în lucrare este efortul acestor înaintași de a purifica prin medicină acest colț din univers care este asigurarea sanogenezei omului. Modul
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
în anul 1872, se judecă celebrul proces de 60.000 de galbeni, intentat de Spitalul din Vaslui contra lui Iordache Romașcu tractat în prima instanță înaintea Tribunalului Tutova. Sentința a fost dată în favoarea pârâtului, președintele completului de judecată făcând opinie separată din care reieșea că Gheorghiță Romașcu, fratele lui Iordache, făcuse la 5 februarie 1852 la un an după ce postelnicul Dimitrie Drăghici fundase spitalul - un act de donație prin care dădea o parte din avere Spitalului din Vaslui. Primul medic al
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
după revoluția din 1989 a fost formată din: Dr. Vlad Vetrici, dr. Gheorghe Dascălu, dr. Valeriu Chirica până în august 1990, după care au urmat: Dr. Gheorghe Dascălu, dr. Ștefan Chiriță, dr. Augustin Ilieș, până în luna noiembrie 1990, când spitalul se separă de Direcția de Sănătate Publică și are conducere proprie. Marea majoritate a celor care vor conduce Direcția de Sănătate Publică fac parte din corpul medical al spitalului județean, de aceea ni se pare firesc să-i enunțăm: dr. Gheorghe Dascălu
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
impunea ample reforme care interesau în egală măsură și domeniul medico-sanitar. Astfel, în 1996, cu concursul Ministerului Sănătății, s-a trecut la reorganizarea Colegiului Medicilor în spiritul legii mai sus amintite înlăturându-se din titulatură sintagma «de disciplină», de asemenea, separându se de breasla farmaciștilor. Primele alegeri au fost organizate de Direcțiile de Sănătate Publică creându se astfel primele Consilii Județene. PREOCUPĂRI ȘI REALIZĂRI ÎN PLAN ȘTIINȚIFIC 1. Personalități științifice în istoria Spitalului DRĂGHICI Trebuie făcută de la început precizarea că, marile
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
Walters (1983), Dierking (1987), Diamond (1981), Hilke și Balling (1985), McManus (1987) pun în discuție interacțiunile prin forme ale comunicării verbale și non-verbale11. Prin observație și imitație se stabiliește încă o etapă a comunicării, în timp ce alte grupuri tind să se separe în spațiul muzeal. Această separare denotă în fapt o altă formă de comunicare: fiecare identifică, analizează, compară informația descoperită cu cea deja existentă în mod individual, urmînd ca într-un anumit punct al traseului sau la finalul acestuia, prin reunirea
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
Bourdieu le considera "omogenizate și ritualizate"32. Muzeul devine cadru de inspirație și acumulare, dezvoltare a cunoștințelor, în timp ce școala este spațiul în care pot fi transpuse în mod creativ aceste achiziții. Mulți dintre cei intervievați au precizat că distanța care separă cele două instituții este legată de contrastele temporale; școala constrînge individul, punîndu-l în situația unor acumulări în intervale de timp rigide, în muzeu dimensiunea temporală este individualizată fiecare poate privi, cerceta, investiga, transpune un obiectiv în propriul său ritm timp
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
studiază activitățile pedagogice muzeale într-o serie de muzee din Franța, concluzionînd că multitudinea și diversitatea de colecții conduc la necesitatea unui pachet diversificat de oferte educaționale. Dacă în foarte multe situații, din rațiuni practice legate de distanța fizică care separă o școală de un anumit muzeu și din economie de timp, profesorii ezită să se deplaseze la muzee sau tind să viziteze doar muzee celebre, autorii subliniază că tocmai diversitatea a multe muzee regionale și locale ar trebui "mai degrabă
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]